6 ANI

6 ANI.JPG

Azi am făcut această poză. Poză ce reprezintă un început de apus la un sfârșit de zi. 9 aprilie 2016.

În ultima jumătate de oră din această zi, mă găsesc scriind aceste rânduri. Situația mă găsește cu un program foarte încărcat, weekend fiind. Cu toate acestea, știu că dintre tot ce aș putea să fac, să scriu acest articol e lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult. Și pe care probabil îl voi regreta dacă nu o voi face.

Simt că scriu contra cronometru. Vreau să îl public înainte să intru în altă zi. Vreau să mai apuc să scriu ceva azi pe acest blog, așa cum am scris pe 9 aprilie în ultimii 5 ani de zile. Și azi se fac 6. E o minune viața pe acest Pământ, dar, totodată, de fiecare dată când mă gândesc la această trecere a timpului, mă apucă o nostalgie teribilă.

În ultima oră, am citit 1 AN. Apoi 2 ANI. Și apoi 3 ANI. Și apoi 4 ANI. Și apoi 5 ANI. Și mi-au produs o emoție așa specială aceste 5 postări, incapsulări ale unui timp trecut, încât nu mă pot abține să nu o scriu și pe a 6-a. Și uite că tocmai o fac.

Simt că mă învârt în jurul cozii. Cuvintele se adună, dar parcă nu zic nimic. De fapt, ce vreau să zic este MULȚUMESC. Mulțumesc tuturor celor care au vizitat vreodată acest blog, celor care dacă aud acest nume își aduc aminte ”Aaa..da, parcă îi țin minte. Făceau concursuri frumoase.” Sau orice altceva.

Și cei care stau în dubii, oricine citește această postare, vă recomand din tot sufletul să vă faceți un blog. Sau dacă nu un blog, atunci o altă metodă prin care să vă puteți exprima. Sunt atât de multe acum.

E în permanență nevoie de voci noi. Voci unice. Care să exprime frumosul din viața asta. Care să evidențieze acel ceva mai mult.

Eu, unul, vă promit că niciodată nu voi înceta să caut acel ceva, esența, să fac lumea mai bună prin toate mijloacele de care dispun. Și nici tu, cel care citește, nu ar trebui să te oprești. Pentru că, plecând de la doi oameni care au creat acest blog, împreună, la nivel de perspectivă mai înaltă, toți suntem împreună. Aici și acum. Și de noi depinde totul. De fiecare în parte.

2.JPG

Pentru a șasea oară și la cât mai multe, La mulți ani The Search For Something More!

 

 

Simplu de Cristi F. Ștefan

simplu

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Autorul vine cu 99 de idei pentru o viață remarcabilă care, din punctul meu de vedere, reprezintă mai mult niște stâlpi de susținere pentru o fundație solidă pe care TU vei ajunge o persoană de succes. Și de fapt, acel 1% care mai rămâne ești tu, pentru a ajunge la 100%. La finalul cărții, este un capitol intitulat ”Cel mai bun sfat” în care oameni importanți din România din sfera dezvoltării personale încearcă să ofere o idee puternică, un motto dacă vreți, de care să te legi și să te ghidezi după acesta. De exemplu, Lorand Szasz spune: ”Dă 100% în tot ceea ce faci, indiferent ce faci”. Și acest lucru este foarte important, să trăiești cu astfel de intensitate, activ, ci nu pasiv și purtat de valurile vieții.

Capitolele scurte, pline de informații valoroase fac din carte una foarte ușor de citit, de dat pagină după pagină, însă exercițiile practice din aproape fiecare capitol te fac să te oprești și să aplici ceea ce ai lecturat.

Consider că de fapt punctul forte al acestei cărți este partea practică, deseori inexistentă chiar și în cărțile de acest gen. Așadar, autorul a hotărât ca în locul unei cărți plină cu teorie, să facă ceva diferit și să prezinte mai succint o idee, dar să te ”oblige” să o și pui în practică.

După cum am atins și mai sus, aceste 99 de idei reprezintă de fapt teme din viața unei persoane de succes, unele chiar subtile, altele evidente, unele ușoare, altele mai grele, dar care puse împreună creează un scut invincibil asupra ta, TU asupra lumii. Sunt convins că dacă implementezi doar 5 din cele 99 de idei în obiceiuri, viața ți se va schimba considerabil în bine. Acum depinde de cât timp ești dispus să acorzi cărții și ideilor din ea, pentru că nu este o carte pe care o citești și apoi o pui să se împrietenească cu praful. Nu. Revii la ea, mai meditezi la o idee, mai insiști asupra unei idei care se lasă mai greu transformată în obicei. ”Simplu”, oricât de ironic ar suna, este o carte care îți dă de muncă, te scoate din zona de confort. Te ajută să ajungi la simplitate, dar procesul în sine nu e tocmai simplu.

Te invit să citești și tu cartea de debut a lui Cristian Ștefan, pe el îl găsești și pe FaceBook aici, și pe blogul lui aici, unde scrie articole săptămânale foarte bune, în fiecare joi. Și așa cum obișnuiește el să spună, sper că ți-ai luat valoare de pe urma acestei recenzii și vei îndrăzni să-ți iei și mai multă citind cartea.

Titlu românesc: Simplu
Autor: Cristian Ștefan
Număr de pagini: 236

20 de lucruri pentru 20 de ani

ff

1.       Atunci când te vei accepta pe tine și îți vei îmbrățișa adevărata personalitate, de-abia atunci vei fi liniștit și mulțumit cu tine și cu lumea din jurul tău. Nu încerca să te schimbi după ce dictează societatea, tot vor găsi ceva greșit, niciodată nu vei fi perfect.

2.       Bucură-te de natură! În orice moment în care nu te simți bine, ești singur sau pur și simplu vrei o pauză de la tot, du-te în natură, într-un parc, într-o grădină, la bunici, oriunde! Te vei simți revigorat și vei fi în legătură cu propria ta persoană.

3.       Nu te mai lăsa distras! Mai ales că majoritatea vieții noastre este acum acaparată de mediul online, e foarte ușor să vrei să faci un lucru și să sfârșești prin a face ceva cu totul altfel.

4.       Ai grijă de timpul tău! Nu e infinit, vei îmbătrâni și nu vei mai putea experimenta tot ce ți-ai plănuit, așa că profită de toate cele 24 de ore ale fiecărei zile!

5.       Fii într-o relație strânsă cu parinții și frații/surorile tale. Ei sunt familia ta și acest lucru va fi pentru totdeauna. Ascultă, înțelege, fii răbdător și deschis, comunică, până la urmă îți vor binele.

6.       Poartă-te frumos cu corpul tău, este casa ta în această viață. Hidratează-te, mănâncă cât e necesar și când trebuie, dormi suficient.

7.       Bucură-te de lucrurile simple: o fotografie veche, un buchet de flori, o îmbrățișare caldă. Nu uita să fii copil. Micile bucurii vor fi marile bucurii ale vieții tale.

8.       Ajută ori de câte ori poți, nu fii indiferent. Dacă vezi că cineva are probleme, oferă-i ajutorul tău, fie că e un prieten, fie că e un necunoscut. Te vei simți extraordinar!

9.       Dacă vrei să faci ceva nu mai sta pe gânduri și fă acel lucru! De prea multe ori amânăm și uităm până la urmă multe vise, planuri și speranțe. Motivul adevărat este faptul că ne este frică, găsim scuze și portițe de scăpare. Vei regreta mai mult ce nu ai făcut decât ceea ce ai făcut.

10.   Fii bun.

11.   Ascultă muzică. Oricând. Muzica e bună pentru suflet, te calmează, te motivează, te binedispune.

12.   Fă tu primul pas, dacă vrei cu adevărat ceva. Nu aștepta să se întâmple într-o zi o minune și să primești totul pe tavă. Viața îti dă, dar trebuie să muncești al naibii de mult ca să primești tot ce vrei.

13.   Prietenii vin și pleacă. Nu vei putea niciodată să forțezi pe cineva în viața ta, dacă acea persoană nu vrea să fie acolo. Viața își urmează cursul și unele prietenii se termină cu simplul fapt că nu ați mai vorbit.

14.   Cele mai de preț cadouri pe care le poți oferi cuiva sunt atenția și timpul tău.

15.   Fă mici economii, e întotdeauna bine să ai o rezervă numai a ta pe care să o folosești cum dorești.

16.   Pune mai mult preț pe partea interioara, decât pe cea exterioară. Atât în privința ta, cât și în privința celorlalți.

17.   Nu înceta niciodată să înveți, să te testezi, să îți depășești limitele! Înscrie-te la cursuri, în organizații, participă la concursuri, încearcă lucruri noi.

18.   Notează orice lucru care zici că o să-l ții minte. Te asigur că cel mai probabil îl vei uita în următoarele minute.

19.   Mergi înainte!

20.   Fii recunoscător pentru toate lucrurile bune și toate lucrurile rele care ți s-au întâmplat. Toate te-au ajutat să ajungi persoana care ești astăzi.

10 lucruri învățate dintr-o noapte albă culturală

AfisNTI

Noaptea de 11 spre 12 septembrie a fost una specială în București. A avut loc prima ediție de Teatru Independent – un maraton teatral de 7 spectacole, de la 7 seara la 7 dimineața. Cifra 7 a fost destul de magică în această situație.

Scrollând într-o dimineață pe Facebook, îmi sare în ochi în newsfeed afișul cu program, pe care îl puteți vedea și voi mai jos. Ideea mi se pare foarte tare. Tot ce aveam de făcut era să mă hotărăsc să merg, să găsesc pe cineva cu care să mă duc și cam atât. Restul sunt detalii. Zis și făcut, trec la acțiune, iau trenul vineri dimineață spre București, chiar simțeam nevoia unei escapade. Și a fost o experiență extraordinară, nouă, din care desigur am avut ce învăța. Și iată-ne aici, cu 10 lucruri învățate dintr-o noapte albă culturală.

afiș

  1. Nu e chiar așa de ușor să faci o noapte albă. Cu trei ore jumate dormite noaptea dinaintea plecării, trezit la 6 pentru a ajunge la timp la gară, ajuns în neliniștitul dar încântător București și fără pic de odihnă după-amiază, am avut niște așteptări puțin cam mari de la corpul meu. Deși am băut un latte machiatto pe la miezul nopții, la 5 dimineața și anume la ultimul spectacol, deja se simțea oboseala grav. Zgomotele destul de puternice pentru a mă ține în priză, modul alert al ultimei piese ”Paravan. Două telefoane” m-au ținut la distanță de somnul ademenitor. Este foarte interesantă senzația dimineții unei nopți nedormite când tu te îndrepți cu pași înceți spre un pat, iar alții tocmai ce l-au părăsit și își încep ziua. Poate neobișnuință, poate prea mult confort în a respecta somnul fiecărei nopți, cert este că se merită clar o dată pe lună, de câteva ori pe an măcar să-ți furi o noapte, să-ți adaugi câteva ore de timp 99% dedicat somnului și să le trăiești, în loc să le dormi. Chiar dacă, vorbă devenită celebră în aventura mea, zisă la 7 dimineața: ”Mai am puțin și collapse.”  DSC_0015
  2. Te simți viu. Legat de ce spuneam și la primul lucru. Ai o senzație deosebită atunci când faci ceva nou, ieși din zona ta de confort și mai ales faptul că îl faci când majoritatea dorm. Că tu trăiești când alții dorm. Comparația nu și-a avut locul în mintea mea în nici un caz eu raportat la ceilalți. Ci eu raportat la mine. Cum puteam să-mi petrec noaptea dormind și cum am ales să o petrec altfel. Am ales să o trăiesc. Și m-am simțit la propriu viu. Circuitele îmi țiuiau mai tare ca niciodată că sunt viu. Poate pentru că nu trebuia să fiu, ele fiind obișnuite să fiu adormit și ripostau. Le deranjam. Dar ce mă bucur că le-am deranjat. Și verișoara mea a avut același sentiment de libertate: ”Ar trebui să fac asta mai des”.
  3. DSC_0006Ca orice experiență, te schimbă. Experiențele noastre sunt ca niște ochelari cu dioptria potrivită pentru un miop. Ne fac să vedem lumea mai clar, altfel decât o știam până atunci. Și o noapte culturală cu siguranță te îmbogățește sufletește și spiritual prin ideile transmise. Iar acum să trecem la câteva dintre acele idei întâlnite de mine în această seară. checkin
  4. Ce te face să crezi că lumina mea este mai bună decât întunericul tău? – Flori pentru Algernon, monodramă. Sincer, sper că am reținut citatul bine. Însă ideea lui cu siguranță o păstrez. Flori pentru Algernon a fost una din piesele de care auzisem și chiar voiam să o văd. Am înțeles că s-a jucat acum câțiva ani, și recent a intrat din nou în scenă, cu anumite modificări. Spectacolul încă nu are o casă, ci se joacă unde și când se poate, vine în vizită și este un oaspete deosebit. Avut loc și aici într-o sală mică, de 70 de locuri, m-am rugat să prind loc și să nu se taie coada înainte să intru și eu. 63,64,65, phiu 67. Am intrat. Nu am mai prins loc jos, ci am stat în picioare. Și timp de o oră, am ascultat povestea lui Charlie. Vreau să citesc neaparat și cartea după care a fost adaptată piesa. Revenind la citat, eu l-am simțit ca referință la faptul că o situație mai favorabilă a unui om nu înseamnă nicidecum că este mai presus decât una mai puțin favorabilă a altuia. Suntem egali din mai multe perspective decât am vrea să acceptăm, decât poate recunoaștem. Iar piesa ne aduce sau poate readuce aminte de umanitate. Iulia Colan interpretează un rol într-un mod genial: ” Flori pentru Algernon nu e un spectacol. E o confesiune. Dar dacă poți să faci spectacol dintr-o confesiune, atunci e mai mult decât un spectacol. El s-a născut dintr-o mare nevoie a mea de sinceritate. Și umanitate. Așa s-a născut Charlie. Prin ea am putut să privesc oamenii în ochi fără să mă prefac. Deci, Charlie- el a devenit Charlie- ea. Spun asta pentru că personajul din roman este masculin. Obstacolul de gen (masculin/feminin) l-am înlăturat, întrucât nu m-a interesat. Charlie nu e băiat. Charlie nu e fată. Charlie e o inimă. De câte ori în viață ați văzut o inimă care vorbește? Măcar pentru asta și merită s-o cunoașteți pe Charlie.” DSC_0018
  5. Cum naiba să nu iubești suferința când realizezi cât de stupid e totul?HELL sau Ce caut eu aici? – piesa a fost preferata mea sau una dintre preferatele mele din toate cele 7. Spectacolul, în regia lui Chris Simion, nu are cum să nu te miște. E o experiență în sine. E viu. E viață. Și stârnește emoție la fiecare pas, chiar și atunci când nu te aștepți. Iar interactivitatea cu publicul și improvizația îi aduce un mare plus.

Trebuie să vă las prezentarea piesei: Spectacolul „Ce caut eu aici?”, în regia lui Chris Simion, este o poveste de viaţă atât de reală încât râul realităţii tale se varsă în fluviul realităţii personajelor. Nu mai poţi vedea doar ceea ce-ţi place. Nu mai poţi auzi doar ceea ce vrei să auzi. Un ceva, un ritm ieşit dintr­-o cadenţă impusă te trage de mânecă şi strigă la tine să ţii cont de el. O sete de nepotolit te îndeamnă să scormoneşti pământul fiinţei tale în căutarea a ceva care să o potolească de-­a lungul spectacolului. O sete de viaţă adevărată, departe de turmă, departe de adevărul personajelor.  Actorii din distribuţie fac parte dintr­-o generaţie a performanţei, care iese din tipare, o generaţie care gândeşte în afara cutiei. „Ce caut eu aici?“ reprezintă una din replicile-cheie ale spectacolului și una din problemele de bază ale personajelor. Pe scenă, patru tineri, copii de bani gata, își schimbă existența profitând din plin de droguri, sex și viața de noapte în cluburi de fițe. Pentru scurt timp, doi dintre ei, Hell (Antoaneta Cojocaru) și Andrea (Mihai Smarandache) se îndrăgostesc. Viața lor capătă un sens ­ euforia pe care „prafurile“ nu le­-au dat­-o niciodată. De frică însă, se despart și revin la vechile vicii. „Liniuțele“ prizate acum nu mai au nicio putere. Scenă după scenă, spectacolul zbârlește pielea audienței. Vittorio (Dan Rădulescu), Chloe (Ana Covalciuc), (Sibylle) Ela Ionescu și îndrăgostiții Hell și Andrea te așteaptă să îi cunoști. „Ce caut eu aici?” este o experienţă, pentru că ți se adresează direct, fără menajamente. Te tulbură, îţi cotrobăie prin toate ungherele pe unde ai uitat să ştergi praful, îţi demolează castelele construite pe nisip pentru că te pune în faţa unui mare adevăr: dacă nu eşti atent, oricând destinul personajelor poate fi al tău! Scopul acestui spectacol nu este să-­ți placă. Ci să te miște!

Viața pe care actorii o insuflă personajelor este realizată remarcabil printr-o mare putere și trăire, idee despre care vorbesc la punctul următor. DSC_0030

  1. Atunci când joacă, actorii nu mai sunt ei. Sunt personajele. Acțiunile, trăirile, emoțiile nu le mai aparțin lor, ci personajului pe care îl interpretează. De aceea, dau tot ce au cât timp joacă acel personaj. Intră în pielea lui și i-o explorează în întregime. Pentru că la sfârșit, când părăsesc pielea personajului respectiv, realizezi că l-au trăit cu toată ființa atunci când observi extenuarea fețelor revenite după o desprindere dureroasă la propriul eu. Poate că este un lucru cunoscut, dar eu nu am mai observat până acum cu o asemenea conștientizare, câtă viață, trăire, emoție și energie ia din tine să joci un rol. Și mulțumesc universului că mi-a adus în cale actorii după ce s-a terminat spectacolul, când se îndreptau spre casele lor. Și că le-am văzut fețele și oboseala pe care o purtau. Dar totodată și fericirea. Mi s-a părut un lucru extraordinar și de acum privesc cu o admirație maximă orice actor, pentru că abia acum am prins și eu o fărâmă din imensa muncă ce are loc pentru a da viață unui personaj și pentru a juca pur și simplu într-un spectacol. Pentru a menține un spectacol viu și o audiență interesată până la final. 
  2. Magia rezistenței unei relații vine din…ATENȚIE Nouă. Ne. Ni. Studii despre iubire – acesta este unul dintre mesajele cu care te lasă această piesă. Ceva simplu și oarecum insesizabil..atenția. Care prezentă face minuni, iar absentă..ca un foc care îl lași nesupravegheat..fie se stinge, fie face ravagii. Oricum, nimic bun nu iese din absența ei.DSC_0032
  3. Oamenii se cunosc și se despart. Se despart fiindcă au avut imprudența de a se cunoaște. Se despart, dar nu se uită. – Studii despre iubire – mi-a plăcut foarte mult ce transmite ideea aceasta. Cum e imposibil să nu faci imprudențe în viață. Cum prin imprudență, te riști. Câștigi sau pierzi. Pierzi și înveți. Sau câștigi, pierzi și înveți și mai mult. Totul e experiență. Oamenii intră în viața ta și pleacă. Dar urma lor rămâne. Te desparți..dar nu uiți. DSC_0024
  4. Îndrăgostirea e ceva artificial. Iubirea e profunzimea, întemeiată pe libertate. – interesant cum de la ceva artificial pornești în călătoria a ceva mai profund. Curios totuși, e momentul în care de la aparență ajungi la esență și cum recunoști esența și reușești să treci de valurile aparenței, de îndrăgostirea magică în care totul e perfect. Pentru că atunci când totul nu mai este perfect și te lovești, intră în joc iubirea împreună cu imperfecțiunea vieții. Cum jonglezi cu cele două..de acolo pornești în profund.
  5. Să faci o cură de teatru, spectacol după spectacol, într-o singură noapte – asta înseamnă să fii mafiot. Lăsând gluma la o parte, sincer nici nu mai îmi aduc cu precizie aminte ultima dată când am fost la teatru. Dar cu o astfel de cură, te detoxifici, mai scapi de ”cactuși” și parcă te simți altfel. Ieși un alt om de acolo. Și cert este că merită și este o experiență care cu siguranță merită repetată.

Chris Simion, mulțumesc și mulțumim pentru o noapte de vis.  Mulțumesc pentru că te gândești la noi. Așteptăm ediția a 2-a cu entuziasm! Dar până ”copilul” va împlini 2 ani, zic să ne bucurăm și de primul an și de această primă ediție realizată cu succes!

P.S Această cură este necesară și se recomandă realizarea ei cel puțin o dată pe an!

P.S #2 – Vlog din seara evenimentului – 

Fata din tren de Paula Hawkins

ft

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Cartea Fata din tren de Paula Hawkins a fost o lectură cel puțin intrigantă. Mi-a plăcut mult stilul autoarei, cu siguranță m-am simțit parte din poveste, implicată fizic dar și emoțional. Trăiam alături de protagonistă, Rachel, absolut fiecare tresărire, frică și incertitudine. Nu numai că a reușit să scoată la iveală cele mai adânci sentimente din sufletele personajelor ei, dar autoarea a făcut în așa fel încât să te implice și pe tine, am citit foarte ușor fiecare capitol.

Au existat trei voci feminine după care s-a ghidat toată acțiunea. Rachel este “fata din tren”, cea care face zilnic naveta spre un serviciu inexistent și care așteaptă cu nerăbdare momentul în care trenul încetinește sau oprește la un semnal defect numai pentru a se uita pe fereastră la casa în care locuiesc Jess și Jason, un cuplu perfect din prisma ei. Megan este fata perfectă privită de Rachel, sorbindu-și cafeaua pe terasă și care are o viață mult prea departe de perfecțiune. Anna este actuala soție a lui Tom, fostul soț al lui Rachel, cu care are o fetiță pe nume Evie.

Numai după descrierea personajelor îți dai seama că povestea e încurcată. Rău de tot. Și de-abia la final se clarifică lucrurile.

“Acum nu mai râde.

Vine spre mine. Are ceva în mână.

Am căzut. Cred că am alunecat pe ceva. M-am lovit cu capul de ceva. Simt că mi se face rău. Văd roșu în fața mea. Nu pot să mă ridic de jos.”

Mi-a plăcut cum se adăuga treptat câte o piesă la puzzle, un indiciu, o idee, ceva care să te facă să te întrebi cum viețile oamenilor se pot complica atât de tare încât nici ei nu mai știu de unde au pornit și unde au ajuns. Nu mai au control asupra propriei vieți, nu mai se recunosc, se lasă în voia viciilor și sunt mult prea obosiți să se chinuie să-și ia viața în propriile mâini. Cred că asta e învățătura acestei cărți: oricât de multe rele ai făcut, oricâte greșeli, oricâte lucruri ți-au scăpat de sub control, ridică-te! Nu mai sta fără să faci nimic!

“Era o senzație extrem de plăcută, dansul acela al respingerii și atracției, al dorinței și al cumpătării. Nu voiam să renunț ușor la acel sentiment, îmi doream cu atâta ardoare să-l pot păstra cât mai mult.”

Toate aceste trei femei au avut de-a face cu trădarea în dragoste, fie că ele au înșelat, fie că au fost înșelate. Și singura concluzie este că nu se merită. Acele câteva clipe de plăcere, acel sentiment la care nu vor să renunțe nu e real. La finalul zilei tot ele sunt cele care plâng singure, care nu au liniște, care nu se recunosc.

“Mă doare gândul că oamenii ăștia se plimbă prin casă – prin casa mea, locul în care, cândva am trăit fericită. Încerc să nu mă gandesc la ce a urmat. Încerc să nu mă gândesc la noaptea aceea. Încerc și nu reușesc.”

În concluzie, vă recomand acest thriller și sper să vă dați seama de cine a fost criminalul cu mult înainte!

Titlu românesc: Fata din tren
Titlu original:  The Girl on the Train
Autor: Paula Hawkins
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 404
Nota: 9

Regatul Luminilor de Leigh Bardugo

DSC_0284

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Cu timpul, am fi putut fi fericiți. Oamenii se îndrăgostesc zi de zi. Genya și David. Tamar și Nadia. Dar oare erau fericiți? Și cât timp aveau să fie fericiți? Poate că iubirea era o superstiție, o rugăciune pe care o spuneam ca să ținem la distanță singurătatea. Am dat capul pe spate. Stelele păreau apropiate unele de altele, când, de fapt, erau despărțite de milioane de kilometri. La urma urmelor, poate că iubirea nu era decât dorul după ceva foarte strălucitor, dar niciodată accesibil.” – p.230

Citeam primul volum al acestei trilogii la începutul verii anului trecut și iată-mă aici, ajuns la finalul seriei. Trebuie să mărturisesc, a fost o călătorie pe cinste și recomand această trilogie oricui, prezintă o lume atât de bine construită de care o să-mi fie dor.

Am început ultimul volum al seriei cu o oarecare teamă, având o presimțire că finalul va fi tragic, sentiment întărit de dedicația cărții din primele pagini.

DSC_0278

Din fericire pentru mine și nefericire poate pentru alții, finalul a fost, din punctul meu de vedere poate cu o ușoară exagerare, perfect. Chiar a fost pe gustul meu și mi-a întrecut așteptările.

În Regatul Luminilor, Alina continuă călătoria ei în găsirea celui de-al treilea amplificator, care avea să-i ofere suficientă putere încât să-l învingă pentru totdeauna pe Întunecatul. Sau ar trebui să zic pe Aleksander?

tumblr_n8vhenkhwK1szsox9o2_500

Ce mi-a plăcut cel mai mult la întreaga serie este evidențierea acestui contrast, binom universal și fundamental dintre bine și rău, urât și frumos, lumină și întuneric. Până și titlurile celor trei volume ilustrează sublim acest contrast. La început a fost întunericul – Regatul Umbrelor, apoi în volumul al doilea pășim în Regatul Furtunilor – simbolizând lupta dintre întuneric și lumină, creând un haos general între forțele binelui și cele ale răului, urmând în final Regatul Luminilor, care sugerează victoria luminii asupra întunericului, dar cum aici nu suntem în basme, victoria nu este chiar ceea ce te aștepți, ci iese pătată nicidecum pură, dintr-o luptă care, de la început a dovedit că, indiferent de rezultat, va lăsa consecințe fatale.

Fiind final de serie, o să încerc mai degrabă să fac o analiză generală a tot ce am simțit în legătură cu aceasta, privind retrospectiv de unde au început personajele și unde au ajuns.

tumblr_nkdyc6Rfv41qejg7to1_540

De la început mi-a plăcut relația dintre Alina și Mal, cu suișurile și coborâșurile ei. După volumul doi și o mare parte din volumul trei, îmi pierdusem aproape orice speranță ca relația lor să aibă o rezoluție fericită, dar se pare că Ana Kuya avea dreptate: „Speranța este ca apa. Întotdeauna găsește un locșor prin care să se strecoare.” Și oriunde ar fi sfârșit drumurile lor, mi-a plăcut ce a zis Mal că: „oricare ar fi legătura dintre noi, nu încape îndoiala că noi am creat-o. Ne aparține nouă.”

Mi-a plăcut foarte mult și tema răului condusă de personajul Întunecatul. De abia în ultima parte din Regatul Luminilor, am conștientizat măiestria cu care aceasta s-a dezvoltat și a ajuns la o oarecare finalitate. Pentru că, să fim serioși, răul din lume nu va dispărea niciodată în întregime tocmai datorită faptului că este necesar un echilibru. Și într-un mod realist, nici în finalul seriei răul nu dispare. Dar ce mi-a plăcut extrem de mult sunt ultimele cuvinte ale lui Aleksander, care îi spune Alinei: „Cineva care plânge după mine”. Chiar m-a emoționat, ducându-mă cu gândul la o idee mult mai profundă inițiată de Mark Twain care spune cam așa:„Dar cine se roagă pentru diavol? Cine, în 18 secole, a avut decența și umanitatea să se roage și să se gândească la acel păcătos care avea cel mai mult nevoie de asta?”

„Îndurare. Oare înțelesesem vreodată ce însemna îndurarea? Oare chiar crezusem că știam ce înseamnă să suferi? Să ierți? Îndurare, mi-am spus în sinea mea. Pentru cerb, pentru Întunecatul, pentru noi toți.” – p.371

Un alt aspect al cărții extreme de interesant este felul în care este adresată suferința. Ideea că „suferința e pe toate drumurile. Ce contează e ce face fiecare om din ea” este foarte adevărată și arată că și dintr-un rău ai multe de învățat și de multe ori mult mai multe decât dintr-un bine. Dar în același timp, trebuie să ai grijă să îți controlezi suferința, să nu o hrănești des fiindcă într-o zi s-ar putea să ajungă atât de mare încât să se hrănească cu tine și din tine, fără să-ți ceară vreo permisiune: „Suferința avea propria ei viață, se hrănește din ea însăși”.

„Știu că nu există viață fără durere – oricât de mult sau de puțin ai trăi. Oamenii te dezamăgesc, ești rănit și îi rănești la rândul tău pe cei din jur.” –p.294

În concluzie, trilogia Grisha este o serie extraordinară pe care o recomand din toată inima, singura care mi-a amintit până acum cu adevărat de Harry Potter și făcând această comparație, spune multe, vă zic! Un univers fantastic, dar cu niște personaje extreme de realiste, cu care poți empatiza ușor. O serie care te învață să fii puternic fiindcă tăria se dobândește, să nu îți pierzi niciodată speranța și să rămâi mereu cu acea licărire care deși mică poate aprinde oricând un foc mare. Și nu în ultimul rând, să îndrăznești să iubești, pentru că deși poate părea ceva inaccesibil, ceva cu o durată limitată, o dată ce te atinge, devii nelimitat și vei străluci precum luceafărul, cu o lumină atât de intensă încât vei lumina până și cele mai întunecate colțuri. Ca un ultim omagiu adus luminii, îți mulțumesc Leigh Bardugo, pentru lumina pe care ai adus-o în viața mea și a multor altor cititori, sunt sigur!

Titlu românesc: Regatul Luminilor
Titlu original:  Ruin and Rising
Autor: Leigh Bardugo
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 407
Traducător: Laurențiu Dulman
Nota: 10

Domnul Ibrahim și florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt

DSC_0102

 Iubirea ta pentru ea este numai a ta. Îți aparține. Chiar dacă ea o refuză, nu poate schimba nimic. Doar că nu profită. Momo, ceea ce oferi rămâne la tine mereu; ceea ce păstrezi este pierdut pentru totdeauna! – p.42

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Ultima carte citită în sesiune a fost ”Domnul Ibrahim și florile din Coran” și anul acesta vreau să acopăr, dacă nu toată, măcar cea mai mare parte din seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt.

Deși are doar 76 de pagini, povestea reușește să transmită multe, tratând multe teme și aspecte interesante, printre cele mai importante aflându-se importanța zâmbetului și a dansului în viața umană.

Se consideră că un înțelept este acela care zâmbește mult și vorbește puțin, fiind ”imun la agitația obișnuită a muritorilor de rând”. Că zâmbetul nu este pentru oameni bogați sau oameni fericiți, ci însuși actul de a zâmbi te face fericit. Denumit ”arma absolută” pe care fiecare om o are, dar puțini o folosesc, personajul nostru, Momo, descoperă fascinat efectele unei zile cu zâmbetul pe față și cum o simplă acțiune poate aduce o mare schimbare, nu doar în interior, cât și în exteriorul, adesea incontrolabil.

Se spune că ”inima omului este ca o pasăre închisă în colivia trupului”, iar când ”dansezi, inima cântă asemenea păsării care dorește să se confunde cu Dumnezeu”. Dansul capătă o conotație nouă, aceea de învârtire în jurul inimii tale pentru disiparea urii acumulate conștient sau inconștient în inima ta, așternută pe ea ca un strat de praf care refuză să-și părăsească proprietarul fără o zdruncinare puternică. Zdruncinarea reprezintă dansul, pierderea tuturor reperelor terestre, a așa numitului echilibru și lăsarea în voia aerului, a vidului, a atomilor și a sentimentelor de libertate, fericire care ajung să te înconjoare. Renunțarea la greutatea condiției umane și îmbrățișarea sentimentului de zbor, atingând o nuanță a condiției de înger viitoare, dar momentan inaccesibilă.

Un alt lucru care mi-a mai plăcut este descifrarea oferită noțiunii de Dumnezeu. Adevărul este că Dumnezeu se află în noi, iar locul în care avem acea mică parte din acesta, dar esențială, este în inimă. Pentru că de la inimă pleacă totul, de la inimă se naște iubirea. Când aceasta se oprește, Dumnezeu pleacă. De aceea, un corp cu inima oprită e un trup fără Dumnezeu. Iar un trup fără Dumnezeu nu mai e om. Așa că să avem grijă de inima noastră, acolo e totul!

În concluzie, cartea este una care înglobează esența spiritului uman, subtilă prin sugestii, dar puternică prin spargerea unor bariere și preconcepții mentale. Așa cum zicea și Momo, chiar am simțit lucruri frumoase citind această carte în care fericirea constă în dans de ”titirez”, în ”pac:zâmbet”, în călătorii și drumuri neumblate, în exprimare, în experiențe și toate astea realizate încet, lent pentru a fi savurate, infuzate în sufletul călător, căci o lecție importantă pe care domnul Ibrahim ne-o oferă este următoarea: ”Lentoarea este secretul fericirii”.

Titlu românesc: Domnul Ibrahim și florile din Coran
Titlu original:  Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească: Humanitas
Număr de pagini: 76
Traducător: Simona Brînzaru
Nota: 10