DESTINUL VRACIULUI, volumul al VIII-lea din Cronicile Wardstone de Joseph Delaney, în curând la CORINT JUNIOR

„Cronicile Wardstone” sunt, cu siguranţă, una dintre seriile ale cărei volume le aşteptaţi cu sufletul la gură. Răbdarea vă va fi acum răsplătită – cartea a opta, „Destinul Vraciului”, va ajunge în curând în mâinile şi pe rafturile voastre.

Pentru eroii noştri, vremurile sunt întunecate. Tom, magistrul său şi prietena lui, vrăjitoarea Alice, s-au refugiat din Comitat, fugind de invadatorii care au năvălit şi le-au ars până la temelii casa din Chippenden, inclusiv preţioasa bibliotecă a Vraciului.

Trioul ajunge în Irlanda, însă ghinionul nu îi părăseşte. Pe drumul pe mare până în acest ţinut înverzit, Tom zăreşte o pereche de ochi care-l urmăresc din cer şi-şi dă pe dată seama de intenţiile lor diabolice. Cine să fie, de astă dată, cel care-i vrea răul?

Mai mult, vraja urciorului de sânge care-l protejează de Diavol începe să se risipească. Oare Tom şi magistrul său vor reuşi să-l lege pe însuşi Diavolul, cu ajutorul vrăjitoarei asasine Grimalkin, sau puterea acestuia va fi prea mare în ciuda tuturor strădaniilor lor?

Totul devine din ce în ce mai greu, duşmanii aflaţi pe urmele lor se înmulţesc, iar speranţele le sunt tot mai firave… Asta până ce Tom intră în posesia Sabiei Destinului – o spadă cu o latură întunecată şi însetată de sânge. Oare arma aceasta nouă îi va oferi o şansă să răzbească?

„Destinul Vraciului” vă aduce iar aceleaşi personaje minunate, un suspans terifiant şi o mulţime de întâmplări înfiorătoare, pentru cei care nu se lasă descurajaţi de avertismentul bine cunoscut:

A nu se citi după miezul nopţii!

Cartea are formatul 12 x 16,5 cm, cartonată cu supracopertă, 384 pagini, preţ: 39,90 lei. La precomandă beneficiaţi de reducerea de 25% şi de transportul gratuit.

***

De asemenea, luna aceasta vor mai aparea la editura Leda urmatoarele carti: Volumul intai din seria MAXIUMUM RIDE de James PattersonEXPERIMENTUL ANGEL, tot primul volum din  seria VRĂJITOR ŞI VRĂJITOARE de James Patterson, volumul al doilea din trilogia DIVERGENT de Veronica R0th: INSURGENT si volumul intai, FANTOMA, din seria JURNALELE VAMPIRILOR: VÂNĂTORII de L.J. Smith.

2 ANI

UPDATE: Am văzut că mulți dintre voi au ales să posteze pe Facebook despre concurs. E foarte ok. Dar vă rog să lăsați printr-un comentariu aici un link catre un printscreen al postării ca să pot să validez intrarea, altfel nu o primiți.

Un alt lucru: Butonul pe care puteți să-l puneți pe blogul vostru este cel din dreapta sus a blogului.

Doi ani. Doi ani de când am înfiinţat acest blog, doi ani care ne-au unit pe voi cu noi. Acest blog reprezintă pentru noi o realizare extraordinară, care ne-a dezvoltat şi ne-a adus numai lucruri deosebite. Pot afirma cu adevarat că în aceşti doi ani am avut numai momente fericite: emoţii comune la apariţia unei cărţi mult aşteptate, emoţia realizării unui concurs şi a afişării câştigătorului acestuia, bucuria care te face să te simţi în al noulea cer atunci când închei un parteneriat cu o editură. Au fost multe astfel de momente în ultimul an. Totuşi parcă ne încearcă şi un sentiment de melancolie, acela al timpului care a trecut mult prea repede, chiar şi al adolescenţei care se scurge pe zi ce trece foarte repede. Timpul zboară. Şi am vrea să păstrăm acest moment împreună cu voi, cititorii blogului. Inocenţa şi firea non-conformistă pe care încă o mai avem. Farmecul acestei zile care mâine se va transforma în amintire. 9 aprilie 2012. 2 ani. La mulţi ani, The Search For Something More! La mulţi ani tuturor, care se bucură de această zi împreună cu noi. Vă îmbrăţisăm pe toţi cu mare drag! >:D<

Vizite totale: 142,812
Postări: 680
Numărul de comentarii: 2,415
Cea mai aglomerată zi: 20 iunie 2011 (915 vizite)

Video Box #3

Concurs

Aniversar

gv

Urmează să vină la voi…

Concursul se desfăşoară între 9 şi 29 aprilie 2012. Pe 30 aprilie vom afişa câştigătorii la ora 20. Multumim mult editurii noastre de suflet, Leda, sponsorul acestui concurs.
În final, vrem să vă spunem ca de-a lungul acestei săptămâni şi respectiv luni vă mai pregătim o mulţime de surprize frumoase, multe recenzii (datorită vacanţei vom avea şi mai mult timp să citim) şi nişte recomandări de filme şi de seriale sperăm noi pe gustul vostru. Gata, atât dezvăluim momentan. O seară placută în continuare!

DRAGOSTEA ESTE CA UN VÂRCOLAC: INFLUENŢATĂ DE LUNĂ ŞI FRICĂ, ÎNTOTDEAUNA GATA SĂ SE TRANSFORME

FRENEZIA de Francesca Lia Block, în curând la CORINTeens

Liv are un secret.

I s-a întâmplat ceva când a împlinit treisprezece ani. Ceva care a schimbat totul. Liv se simte pierdută – nu se mai recunoaşte în pielea ei, nu se mai simte ca făcând parte din familie… nu se mai regăseşte în nimic. Singurele momente în care se simte cu adevărat ea însăşi sunt cele petrecute alături de iubitul ei, Corey, în pădurea din jurul oraşului în care locuieşte. Însă în pădure o femeie misterioasă o urmăreşte pe Liv. În pădure, un grup de băieţi sălbatici o pândesc. În pădure, Liv află de blestemul care o va bântui pentru totdeauna. Blestemul care i-a provocat acea frenezie trăită cu patru ani în urmă. Şi care i-o poate provoca din nou, cât de curând. În vreme ce dragostea îi leagă tot mai mult pe Corey şi Liv, secretul întunecat al fetei ameninţă să-i despartă; în acest timp, Liv se luptă să înţeleagă cine – sau ce – este ea cu adevărat. La lumina lunii pline, cele mai primejdioase secrete îşi scot ghearele…

FRANCESCA LIA BLOCK, câştigătoare a prestigiosului premiu „Margaret A. Edwards”, este autoarea a numeroase bestselleruri, printre care superba serie urban fantasy Weetzie Bat, colecţia de poveşti Blood Roses, colecţia de poezii How to (Un)Cage a Girl, romanul The Waters&the Wild, nuvela ilustrată House of Dolls şi romanul de dragoste în stil gotic, despre vampiri, Pretty Dead. Textele sale sunt publicate în toată lumea.

O poveste paranormală pasionantă, densă, fermecătoare, cu o eroină aparte şi o punere în scenă suprarealistă, captivantă. – KIRKUS

Cu adevărat remarcabilă… Block a construit o poveste complexă din punct de vedere psihologic, cu încărcătură erotică şi deosebit de emoţionantă. – BOOKLIST

  De-abia astept sa o citesc, iar coperta e absolut geniala, o ador!

URÂŢII de Scott Westerfeld, în februarie 2012 la CORINTeens

TOATĂ LUMEA VREA SĂ FIE FRUMOASĂ! E CEVA RĂU ÎN ASTA?

URÂŢII, cartea întâi din seria cu acelaşi nume de Scott Westerfeld, în februarie 2012 la CORINTeens

Tally e pe cale să împlinească şaisprezece ani şi… de-abia aşteaptă! Nu ca să-şi ia permisul de conducere, ci ca să devină frumoasă. În lumea ei, cea de-a şaisprezecea aniversare aduce cu ea o operaţie care te transformă dintr-o persoană considerată ca fiind de o urâţenie respingătoare într-una uimitor de frumoasă.

Dar noua ei prietenă, Shay, nu vrea să fie frumoasă. Mai degrabă ar risca să trăiască în afara acestei lumi. Când Shay evadează, Tally află care este de fapt adevărul în ceea ce-i priveşte pe frumoşi. Autorităţile o pun pe Tally în situaţia de a alege între două variante la fel de rele: fie o va găsi pe prietena ei şi o va spiona, fie nu va mai fi niciodată frumoasă.

Ca urmare a alegerii pe care o va face Tally, lumea ei se va transforma pentru totdeauna.

* * *

Într-o lume a oamenilor extrem de frumoşi, cei normali sunt în pericol.

www.scottwesterfeld.com

Scott Westerfeld, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani de SF/Fantasy pentru tineri şi adulţi, s-a născut în 1963 în Texas, SUA. Este căsătorit din anul 2001 cu scriitoarea australiană Justine Larbalestier.
Romanele (PolymorphFine PreyEvolution’s DarlingSo Yesterday) şi seriile de romane (TheRisen EmpireMidnightersPeepsLeviathan, precum şi cea de faţă, Urâţii) scrise de Westerfeld s-au bucurat de un mare succes, aflându-se pe lista de bestselleruri New York Times şi primind mai multe premii.
Cartea întâi din seria Urâţii a fost inclusă de către American Library Association pe lista celor mai bune cărţi pentru tineri, în anul 2006. De asemenea, în anul 2008, în Franţa, a primit Grand Prix de l’Imaginaire pentru cel mai bun roman străin adresat tinerilor.

Sper să vă placă noua copertă făcută de noi, ţinând cont de preferinţele exprimate anterior de unii dintre voi. Volumul este cartonat fără supracopertă, are 416 pagini la format 13 x 20 cm, iar preţul de listă este 39,90 lei. Va urma în scurt timp linkul de precomandă, şi astfel veţi putea cumpăra cartea cu reducerea de 25%, transport gratuit.

Sursa: Blogul Leda

Pe jumătate moartă de Kim Harrison

Usoara, placuta DAR cuminte. Asa mi s-a parut Pe jumatate moarta, prima carte din seria Madison Avery.

Lumea in care se desfasoara actiunea este una deloc normala pentru cei ce stiu de existenta partii supernaturale. De ce? Ei bine, cine ar putea reactiona cu calm cand ar afla ca ingerii sunt de fapt impartiti in doua tabere : spintecatorii luminii condusi de Chronos(cronometrorul luminii)si cei ai intunericului condusi de Kairos(cronometrorul intunericului). Acestia nu sunt diferiti numai datorita numelor. Lucrul ce i-a facut sa se imparta in doua tabere este faptul ca cei ai luminii sustin liberul arbitru in timp ce aceia ai intunericului sustin ideea de soarta, aceeasi idee promovata de serafimi, cei ce controleaza cumva activitatea tuturor si iau deciziile mai importante(cele care le sunt aduse la cunostinta, oricum).

Rolul spintecatorilor intunericului este sa previna atrocitati spintecand oamenii care se presupun ca vor comite aceste „faradelegi”. Cum stiu care sunt acestia? Se bazeaza pe soarta. Cei in slujba luminii vin in ajutorul oamenilor si incearca sa previna spintecarile.

Ca orice personaj principal, Madison TREBUIE sa fie o exceptie de la regula. Aceasta este „luata la ochi” de insusi cronometrorul intunericului Kairos. Motive intemeiate? Poate doar pentru ego-ul lui si dorinta sa de putere. Insa pustoaica e, se pare, mai desteapta decat crede el: ii fura amuleta si este cumva salvata. Nu pe de-a intregul vie, dar macar capabila sa isi continuie „viata”.

Ce inseamna viata ei acum: are un corp, dar e doar o iluzie, mananca, respira si doarme, dar e de fapt aproape moarta. Dupa aproape-spintecarea ei, Chronos (sau Ron cum ii spune Madison) ii atribuie un spintecator al luminii sa o protejeze si sa o invete cum stau lucrurile in partea paranormalului.

Numai ca atunci cand esti personaj principal intr-o serie de genul acesta, lucrurile nu merg niciodata bine de la inceput pentru tine si mereu exista complicatii. Madison simte asta pe pielea ei. Mai mult si mai repede decat si-ar fi dorit. 🙂

Ei, da . Volumul e , cum am zis unul placut dar eu una as fi vrut mai multe detalii si mult mai multa actiune. Lumea descrisa e una placuta si chiar mi-as fi dorit sa am in ce „sapa” pentru informatii :). De aceea astept volumul al doilea cu nerabdare. Chiar ma astept sa imi implineasca toate curiozitatile.

Titlu românesc: Pe jumătate moartă 
Titlu original: Once Dead, Twice Shy
Autor: Kim Harrison
Editura românească: CORINTeens
Număr de pagini: 252

Traducător: Laura Blebea

Şi mai era ceva de făcut pe 2011

VideoBox#2

Nu-i aşa că l-aţi aşteptat? Dacă nu pe noi, măcar pe motan. 😀 Vă doresc să aveţi o noapte şi o petrecere cât mai frumoasă, iar  noi ne vedem mâine într-un nou an şi cu un nou concurs, chiar din prima zi! Vă îmbrăţişăm cu drag!

Cărţi citite în 2011

Cărţi citite de Andreea

  1. Noua si scurta viata a lui Bree Tanner de Stephenie Meyer
  2. Obsesia de P.C & Kristin Cast
  3. Bal mascat de Melissa de la Cruz
  4. Mai las-o moale cu fantomele de Megan Crewe
  5. Vampirii din Morganville 1-Casa de Sticla de Richelle Mead
  6. Vampirii din Morganville 2-Balul fetelor moarte de Richelle Mead
  7. Vampirii din Morganville 3-Aleea intunericului de Richelle Mead
  8. Magie dezlantuita de Cat Weatherill
  9. Cu fiecare zi de Danielle Steel
  10. A doua luna plina de Kelley Armstrong
  11. Coraline de Neil Gaiman
  12. Revolta de Suzanne Collins
  13. Fior de Maggie Stiefvater
  14. Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor de Ute Ehrhardt
  15. Magia pentru incepatori de Kelly Link
  16. Tentatia de P.C. & Kristin Cast
  17. Focul de P.C. & Kristin Cast
  18. Georgina Kincaid 1-Tristeti de sucub de Richelle Mead
  19. Georgina Kincaid 2-Nopti de sucub de Richelle Mead
  20. Georgina Kincaid 3-Vise de sucub de Richelle Mead
  21. Emily the Strange-Zilele pierdute de Rob Reger & Jessica Gruner
  22. Tinutul pustiit de Samantha Harvey
  23. Vei fi acolo? de Guillaume Musso
  24. Georgina Kincaid 4-Patimi de sucub de Richelle Mead
  25. Robin Hood de Mauri Kunnas
  26. Povesti cu printese de Caitlin Matthews
  27. Balul florilor de Sigrid Laube & Silke Leffler
  28. In alta viata de Marc Levy
  29. Iertarea de P.C. & Kristin Cast
  30. Revelatii de Melissa de la Cruz

Cărţi citite de Alex

  1. Revelatia – FRA2 – Kelly Armstrong
  2. Rafuiala – FRA3 – Kelly Armstrong
  3. Sfidarea – JF2 – Suzanne Collins
  4. Revolta – JF3 – Suzanne Collins
  5. Micutele Mincinoase – Sara Shepard
  6. Mai Las-o Moale cu Fantomele – Megan Crewe
  7. Noua si scurta viata a lui Bree Tanner – Stephenie Meyer
  8. Obsesia – Casa Noptii 5 – PC Cast, Kristin Cast
  9. Aleea Intunericului – VM3 – Rachel Caine
  10. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  11. Banchetul Nebunilor – VM4 – Rachel Caine
  12. Tentatia – Casa Noptii 6 – PC Cast, Kristin Cast
  13. Lena Turner si misterul fratelui pierdut – Maria Alexandra Ion
  14. Aproape Casatoriti – Jane Costello
  15. Inventia lui Hugo Cabret – Brian Selznick
  16. Eu sunt numarul patru – Pittacus Lore
  17. Impecabil – MM2 – Sara Shepard
  18. Exercitii pentru fericire – Adriana Petrescu
  19. Cum se scrie un best-seller – Monica Ramirez
  20. Vremea Ingerului – Cantecele serafimului1 – Anne Rice
  21. Mostenirea Ucigasa – Gareth P.Jones
  22. Bunny Detectiv/Magie intr-un pahar cu apa – Mujea/Boitan
  23. Domnia Haosului – VM5 – Rachel Caine
  24. Ce-as fi eu fara tine? – Guillaume Musso
  25. Oksa Pollock, Taramul invizibil* – Anne Plichota, Condrine Wolf
  26. SONI – Andrei Ruse
  27. Ritualul – Cercul Secret 1 – L.J.Smith
  28. Captiva – Cercul Secret 2 – L.J.Smith
  29. Puterea – Cercul Secret 3 – L.J.Smith
  30. Fiica Tacerii – Kim Edwards
  31. Imparatul Mustelor – William Golding
  32. O Zi – David Nicholls
  33. Dragostea si raul – Cantecele serafimului2 – Anne Rice
  34. Micul Print – Antoine De Saint-Exupery
  35. Jurnalul unui pusti – Jeff Kinney
  36. Daca as ramane – Gayle Forman
  37. Jocul Minciunii – Sara Shepard
  38. Hotul de carti – Markus Zusak