Domnul Ibrahim și florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt

DSC_0102

 Iubirea ta pentru ea este numai a ta. Îți aparține. Chiar dacă ea o refuză, nu poate schimba nimic. Doar că nu profită. Momo, ceea ce oferi rămâne la tine mereu; ceea ce păstrezi este pierdut pentru totdeauna! – p.42

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Ultima carte citită în sesiune a fost ”Domnul Ibrahim și florile din Coran” și anul acesta vreau să acopăr, dacă nu toată, măcar cea mai mare parte din seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt.

Deși are doar 76 de pagini, povestea reușește să transmită multe, tratând multe teme și aspecte interesante, printre cele mai importante aflându-se importanța zâmbetului și a dansului în viața umană.

Se consideră că un înțelept este acela care zâmbește mult și vorbește puțin, fiind ”imun la agitația obișnuită a muritorilor de rând”. Că zâmbetul nu este pentru oameni bogați sau oameni fericiți, ci însuși actul de a zâmbi te face fericit. Denumit ”arma absolută” pe care fiecare om o are, dar puțini o folosesc, personajul nostru, Momo, descoperă fascinat efectele unei zile cu zâmbetul pe față și cum o simplă acțiune poate aduce o mare schimbare, nu doar în interior, cât și în exteriorul, adesea incontrolabil.

Se spune că ”inima omului este ca o pasăre închisă în colivia trupului”, iar când ”dansezi, inima cântă asemenea păsării care dorește să se confunde cu Dumnezeu”. Dansul capătă o conotație nouă, aceea de învârtire în jurul inimii tale pentru disiparea urii acumulate conștient sau inconștient în inima ta, așternută pe ea ca un strat de praf care refuză să-și părăsească proprietarul fără o zdruncinare puternică. Zdruncinarea reprezintă dansul, pierderea tuturor reperelor terestre, a așa numitului echilibru și lăsarea în voia aerului, a vidului, a atomilor și a sentimentelor de libertate, fericire care ajung să te înconjoare. Renunțarea la greutatea condiției umane și îmbrățișarea sentimentului de zbor, atingând o nuanță a condiției de înger viitoare, dar momentan inaccesibilă.

Un alt lucru care mi-a mai plăcut este descifrarea oferită noțiunii de Dumnezeu. Adevărul este că Dumnezeu se află în noi, iar locul în care avem acea mică parte din acesta, dar esențială, este în inimă. Pentru că de la inimă pleacă totul, de la inimă se naște iubirea. Când aceasta se oprește, Dumnezeu pleacă. De aceea, un corp cu inima oprită e un trup fără Dumnezeu. Iar un trup fără Dumnezeu nu mai e om. Așa că să avem grijă de inima noastră, acolo e totul!

În concluzie, cartea este una care înglobează esența spiritului uman, subtilă prin sugestii, dar puternică prin spargerea unor bariere și preconcepții mentale. Așa cum zicea și Momo, chiar am simțit lucruri frumoase citind această carte în care fericirea constă în dans de ”titirez”, în ”pac:zâmbet”, în călătorii și drumuri neumblate, în exprimare, în experiențe și toate astea realizate încet, lent pentru a fi savurate, infuzate în sufletul călător, căci o lecție importantă pe care domnul Ibrahim ne-o oferă este următoarea: ”Lentoarea este secretul fericirii”.

Titlu românesc: Domnul Ibrahim și florile din Coran
Titlu original:  Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească: Humanitas
Număr de pagini: 76
Traducător: Simona Brînzaru
Nota: 10

Anunțuri

Recenzia de Duminică: Visătoarea din Ostende de Eric-Emmanuel Schmitt

DSC_0023

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Deja pot să declar, fără dubii, că Eric-Emmanuel Schmitt este în prezent autorul meu preferat. Așa că de abia așteptam să mai citesc o nouă carte. Am ales Visătoarea din Ostende și desigur că nu a dezamăgit.

Povestirile acestei cărți ilustrează impactul imaginației asupra existenței noastre, acesta având un aspect dual.

Prima nuvelă, care i-a dat numele și cărții, este intitulată evident Visătoarea din Ostende. Este cea mai lungă dintre cele cinci povestiri, dar și cea mai frumoasă. Dintre toate, aceasta mi-a plăcut cel mai mult. Aici aflăm că de o iubire esențială nu te vindeci niciodată, dar și că acea iubire poate fi uneori ca un foc, atât de intensă și de minunată încât la inevitabilul final al acesteia nu mai rămâne decât cenușa.

„O mănușă este o amintire. Mănușa păstrează forma corpului precum o amintire pe cea a realității; mănușa e la fel de departe de mâna vie, ca și amintirea de timpul dispărut. Mănușa e un material al nostalgiei…”

Nuvela ne oferă o definiție a unei vieți frumoase, în care fericirea și nefericirea se întrepătrund. Cum una nu poate exista fără cealaltă și cum dacă am evita sau ignora nefericirea, fericirea ar întârzia sau ar înceta să mai apară. Cel mai mult mi-a plăcut ideea că nefericirea deschide ușa fericirii autentice, care în cazul de față este iubirea: ”E o idioțenie să spui fraze din astea:”altminteri!; dacă n-ar fi fost boala” Sunt niște șiretenii ale minții, care te fac să suferi și mai mult. Destinul meu nu s-ar fi putut desfășura „fără asta”. Nu trebuie niciodată să te lași dus de ipoteze de felul ăsta, pentru că nu sunt decât niște fântâni ale durerii în care continui să te zbați. Eu am avut parte de o nefericire, și de o fericire, n-am de ce mă plânge! Nefericirea: boala. Fericirea: că Guillaume mă iubește…”. Totodată, ni se arată cum imaginația omului încearcă să denatureze, să profaneze magia iubirii, punând la îndoială credibilitatea acesteia.

Cea de-a doua povestire, Crimă perfectă, înfățișează cum imaginația poate distruge o iubire prin îndoială, aceasta mâncând din ce în ce mai mult din frumusețea ei, ajungând ca la final să fie putredă, precum un măr mâncat de vierme. Din lanțurile minții cu greu mai scapi o dată intrat, iar prețul pe care îl plătești e colosal. Nuvela cercetează sublim fragilitatea mintală și natura umană predispusă la schimbări majore.

”Imaginația ei le ruinase iubirea. Și, din nefericire, nu doar imaginația îl împinsese în gol.”

Cea de-a treia povestire, Vindecarea, sugerează importanța iubirii de sine și ce schimbări aduce aceasta în viața ta. Cum privirea unui orb te poate face să vezi cu alți ochi lumea, și mai ales pe tine. De asemenea, nuvela explorează modul în care societatea oferă întâietate văzului și ignoră alte simțuri.

”O femeie de vis nu e cea la care visează o femeie, e femeia pe care o vede bărbatul.”

Cea de-a patra povestire, Lecturile proaste, ne arată cum imaginația provenită dintr-o carte proastă poate avea efecte catastrofale asupra minții noastre și asupra modului în care ajungem să percepem realitatea. Totodată, nuvela cercetează influența copleșitoare a părinților încă din copilărie și felul în care anumite traume ajung să aibă reverberații mari în viața de adult.

”Iată pentru ce distrugem noi planeta, lichidăm plămânii globului, rezervele de oxigen, ecosistemele: pentru ca niște femei supraponderale să citească niște cărți supraponderale, a căror valoare este nulă! Dezgustător…”

Cea de-a cincea și ultima povestire, Femeia cu buchetul de flori, sugerează cum, ca oameni, ne folosim imaginația ca mod de dezvăluire a unei enigme. Cum aceste posibile interpretări ale noastre pot fi cu mult departe de adevăr și cum ”interesant la o enigmă nu e adevărul pe care-l ascunde, ci misterul ei.”

În concluzie, Visătoarea din Ostende este o carte foarte bună, complexă, subtil copleșitoare prin prezența morții în fiecare povestire, dar până la urmă dacă fiecare viață se termină prin moarte de ce nu și fiecare nuvelă din această carte nu ar avea acest drept?

 Titlu românesc: Visătoarea din Ostende
Titlu original:  La Reveuse D`Ostendee
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească: Humanitas
Număr de pagini: 237
Traducător: Liliana Donose  Samuelsson
Nota: 10

Cea mai frumoasă carte din lume

Am mai zis că îmi place enorm cum scrie Eric. Pune suflet în scris, iar nuvelele sale sunt adevărate povești de viață, incredibile, care îți cutremură ființa prin mesajul transmis. Nu am avut absolut nicio nuvelă din cele opt care să îmi displacă, fiecare fiind specială, cu un final neașteptat și având înrădăcinată o adevărată filozofie de viață. Autorul te îndeamnă la reflecție asupra umanității, asupra lucrurilor din spatele afișajului superficial, realizând de fiecare dată o puternică pătrundere psihologică.

În acest volum de povestiri ne sunt prezentate opt chipuri ale dragostei care deși se schimbă, nevoia fiecăruia de fericire rămâne aceeași.

Cartea ne învață să apreciem frumusețea oricărei zile, chiar și una cu ploaie pentru că ploaia e pașnică, auziți ce frumos “ploaia care venea să împace pământul cu cerul”. Într-o altă nuvelă, personajul ajunge să nu se mai recunoască pe sine. Să se vadă în oglindă și să o spargă crezând că un intrus i-a invadat casa. Mi se pare cutremurător, deteriorarea minții umane până la acest stadiu. În “Falsul” ne este înfățișat cum un zâmbet poate fi precum un balsam care îți îngăduie să crezi că omenirea nu este complet coruptă. Dar cum este considerată o faptă care o faci cu cele mai rele intenții fără să știi că sunt de fapt cele mai bune? Te păcălești pe tine? Cum poate un dar făcut din orice altceva decât bunătate omenească să transforme viața unei persoane, care hotărește să transmit binele mai departe fără să afle vreodată că acel bine s-a propulsat din rău. Citiți nuvela, te lasă mască.

În “Totul pentru a fi fericită” aflăm drama unei femei care află că uneori este mai bine să nu scormonești în trecutul cuiva, să acorzi încredere deși ai îndoieli, să accepți iubirea deși s-ar putea să nu-ți fie direcționată numai ție. În “Odette Toulemonde”, nuvela mea preferată din această carte, ne este prezentată fericirea fără glorie sau bani. Fericirea săracă să-i spunem așa – o fericire pură, autentică. Odette ne învață că nici o greutate nu trebuie să ne descumpănească și că orice problemă vine atașată și cu o soluție.

Cartea lui Eric îți arată că poți să râzi, să te bucuri și să iubești. Aceasta ne îndeamnă să tragem perdelele, să lăsăm să intre lumina pentru “a cânta viața, frumusețea și complexitatea ei”.

Titlu românesc: Cea mai frumoasă carte din lume
Titlu original:  Odette Toulemonde et autres histoires
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească: Humanitas
Număr de pagini: 204
Traducător: Ileana Cantuniari
Nota: 10

Recenzia acestei cărți este sponsorizată de librăria online Târgul Cărții.

Cei doi domni din Bruxelles de Eric-Emmanuel Schmitt

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Eric ne prezintă o nouă serie de nuvele, care au ca temă viețile virtuale care însoțesc temeiul unei vieți reale, punând accent pe “sentimentele oblice, cele pe care nu le mărturisim nici nouă înșine, nici celor apropiați, sentimente prezente, active, mobilizatoare, dar care staționează la frontierele conștiinței”.

După ce am citit jurnalul de scriitură al autorului, am privit cartea cu alți ochi și mi-am dat seama de genialitatea și profunzimea pe care o are. Autorul îți revelează în acele pagini ce anume l-a inspirit în a scrie aceste povești și nota personală pe care o oferă este incredibilă, te face să dai un sens nou celor citite și vine cu informații suplimentare care accentuează sensibilitatea și emoția transmisă în cele cinci nuvele.

Fiecare nuvelă are propria sa filosofie de viață. În prima nuvelă, „Cei doi domni din Bruxelles”, doi bărbați își unesc în secret viețile cu prilejul unei căsătorii oficiale. Mi s-a părut o poveste foarte interesantă, care prezintă două căsătorii diferite, una care se destramă și una care rezistă, unite între ele printr-o iubire invizibilă, având o arhitectură sentimentală neformulată, imaterială.

“Câinele” este o povestire care accentueză vorba “câinele este cel mai bun prieten al omului”, confirmând faptul că acesta este un suflet înzestrat cu inteligență, sensibilitate, sentimente și memorie. În această nuvelă, întâlnim un om care iubește câinii mai mult decât oamenii deoarece câinele său Argos îi restituie umanitatea într-un moment greu al vieții sale. Prin intermediul unui câine, personajul principal al acestei nuvele reușește să ierte, să cunoască respectul față de oameni, cultul fericirii și dragostea pentru prezent.

“Trebuie să iubești oamenii…dar este greu să-i iubești! Așa cum nu poți fi optimist fără o cunoaștere intimă a pesimismului, nu poți iubi umanitatea fără să o detești puțin. Un sentiment poartă cu el întotdeauna și contrariul său. Fiecare trebuie să cântărească partea cea bună”

“Triunghi amoros” prezintă pasiunea unui bărbat pentru alt bărbat care a fost soțul soției sale, autorul având ca substrat în această nuvelă viața lui Mozart și ce se petrece după moartea sa, procesul prin care acesta trece de la întuneric la lumină.

“O inimă sub cenușă” vorbește despre o femeie care își iubește mai mult nepotul decât propriul fiu, iar atunci când fiul ei moare, aceasta își transpune vinovăția într-un sentiment de ură pentru nepotul ei. Adorația devine ură, sentimentul inițial trecând la contrariul său. Orice om trece cu greu peste moartea cuiva drag, așa cum ni se arată și în povestirea de față, dar autorul îi dă un sens nou morții, privind-o dintr-o nouă perspectivă: “Moartea nu este decât un serviciu făcut vieții pentru ca ea să se reînnoiască și să continue. Dacă Pământul s-ar îngreuna de nemuritori, cum am mai putea coexista? Ar trebui să inventăm un mijloc de a face loc noilor generații. Moartea reprezintă înțelepciunea vieții.” Frumos spus, nu?

“Copilul-fantomă”, ultima nuvelă a volumului, ne îndeamnă să credem în miracole, să dăm șansă vieții și să nu evităm suferința în încercarea de a ne păstra aparenta fericire. Putem fi fericiți și suferi? Desigur că mulți ar răspunde nu. Însă Melissa, personajul acestei nuvele, suferă de o boală genetică destul de gravă și cu toate acestea este fericită. Așa cum a spus un om care m-a inspirit azi: “ Nu contează ce problemă ai..doar să trăiești viața și momentul ca și cum nu ți-ar lipsi nimic.” Melissa este o fată curajoasă care a hotarât să lupte, să nu lase boala să îi controleze viața: “În ciuda durerilor care o încearcă, deși este obligată să ia cocktailuri de antibiotice, deși trebuie să practice o oră de kinetoterapie respiratorie pe zi, trăiește, se bucură, râde, iubește, admiră, înțelege. Poate salva alte vieți…Iar într-o bună zi poate să dea naștere unei vieți la rândul ei…” pentru că fericirea nu înseamnă să eviți suferința, să te ferești de aceasta, ci să o integrezi în existența ta.

În concluzie, Eric-Emmanuel Schmitt ne vorbește încă o dată despre iubire, “firul călăuzitor” al scrierilor sale, în cinci nuvele excepționale, pe care nu trebuie să le ratați!

Titlu românesc: Cei doi domni din Bruxelles
Titlu original:  Les Deux Messieurs de Bruxelles
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească: Humanitas
Număr de pagini: 229
Traducător: Simona Brînzaru
Nota: 10

O noua editie Humanitas Fiction a bestsellerului A Long Way Down de Nick Hornby!

Bestsellerul A Long Way Down de Nick Hornby apare acum intr-o noua editie la Humanitas Fiction, cu titlul Adio, dar mai stau putin, odata cu lansarea filmului omonim regizat de Pascal Chaumeil, cu Pierce Brosnan, Toni Collette, Aaron Paul si Imogen Poots in rolurile principale.

Romanul a fost nominalizat pe lista scurta la Whitbread Award in 2005 si la Commonwealth Writers’ Prize in 2006.

Cu stilul ireverentios si ironic care l-a consacrat, Hornby urmareste in acest roman patru personaje aflate in pragul sinuciderii, invitandu-ne sa descoperim, alaturi de ele, momentele de fericire pe care nu mai stim sa ni le oferim. Impactul imens al cartii lui Nick Hornby rezida in amestecul de emotie si umor, de autoderiziune, sinceritate si seriozitate, care transforma un subiect atat de delicat intr-o apologie a micilor bucurii ale vietii.

In ajunul Anului Nou, la Londra, patru necunoscuti se intalnesc pe acoperisul unei cladiri de stranie notorietate, supranumita „Turnul sinucigasilor” – Martin, o vedeta TV cazuta in dizgratie, Jess, o adolescenta rebela, Maureen, o femeie care isi ingrijeste copilul grav bolnav si JJ, un rocker american incapabil sa-si faca un nume. Soarta ii aduce impreuna in acelasi moment si loc cand sunt gata sa-si puna capat zilelor, iar deconcertanta coincidenta ii uneste: depanandu-si povestea, decid sa-si amane sfarsitul pana la urmatoarea sarbatoare care ii impinge pe cei singuri si nefericiti la gesturi extreme: Sfantul Valentin. Vor reusi sa descopere intre timp un argument care sa infirme logica disperarii?

„Hornby capteaza lumea in care traim cu precizie si geniu comic.” (Guardian)

„Hornby este un scriitor care mizeaza pe emotie, iar efectul e maxim atunci cand vorbeste despre moarte, arbitrul suprem al literaturii serioase. Evitand insa sentimentalismul, Hornby scrie o carte despre limitele alegerii, regretele tardive si miracolul celei de-a doua sanse.” (The Washington Post’s Book World)

„Unul dintre cei mai buni umoristi si umanisti ai zilelor noastre, un scriitor care a mostenit imaginatia si vizionarismul lui H.G. Wells, precum si darul lui pentru comentariul social.” (Sunday Times)

La curier (16)

 

 

Aceasta este ultima postare cu cărțile pe care le-am primit anul acesta, de-a lungul multor luni. Suntem uimiți de cât de multe s-au adunat și nici măcar nu ne putem închipui când vom avea timp să le citim pe toate, dar totuși recunoscători pentru ele. Fără prea multe cuvinte vă lăsăm să le admirați, să ne spuneți ce credeți despre ele, pe care le-ați citit, pe care nu și care v-au stârnit interesul. Păreri, păreri, păreri…asta vrem!

Cărți în engleză de la Books Express #1

DSC_0078

Cărți în engleză de la Books Express #2

DSCN3981

 

Editura ARTHUR #1

DSC_0076

Cărțile „Harry Potter” cu ziarul Libertatea (cele trei care îmi lipseau)

DSC_0079

Libris #1

DSC_0082

 Libris #2

DSCN3991

Editura Trei & Editura Polirom

DSCN3984

 Editura Humanitas- cadou de la Moș Nicolae

DSC_0083

 Leda #1

DSCN3509

Leda #2 

DSCN3969

Leda #3

DSCN3973

 

 Editura ARTHUR #2

DSCN3978

Editura Adevăr Divin

DSCN3985

 Editura ALL & Editura Humanitas

DSCN3989

Libris & Editura Viață și Sănătate & Editura Tana 

DSCN3995

Sacoșică de la librăria Franceză. Mulțumiri cu drag!

DSCN3996

 

 Editura BAROQUE BOOKS&ARTS și Jurnal Keep Calm and Carry On

DSCN3998

Revistele Harap Alb continuă… #1, #2, #3

DSCN3999

 Revistele Harap Alb continuă… #4, #5, #6

DSCN4004

 Revistele Harap Alb continuă… #7, #8

DSCN4006

Pe curând!

Concert în memoria unui înger de Eric-Emmanuel Schmitt

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Concert în memoria unui înger” s-a dovedit a fi, pentru mine, o carte neașteptat de bună. Structurată în patru nuvele: “Criminala”, “Întoarcerea”, “Concert în memoria unui înger” și “O iubire la Elysee”, romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt explorează fațetele Binelui și ale Răului, posibila mântuire și dualitatea sufletului prin care omul devine fie înger fie demon.

Trebuie să recunosc că îmi place în mod deosebit stilul autorului – simplu, dar în același timp complex și profund, care reușește să satisfacă atât cititorul de rând cât și cel mai sofisticat și mai pretențios în ale lecturii.

Cele patru nuvele care constituie cartea sunt frumoase experiențe de viață, pline de inspirație, în care personajele sunt puse în situații limită, momente în care se poate desluși adevărata esență a ființei. În mod neobișnuit, nu le-am citit în ordinea în care sunt așezate în carte, vrând să las cea de-a treia nuvelă, care a dat și titlul cărții, la urmă, gândindu-mă că va fi cea mai impresionantă. Deși m-a surprins în mod plăcut, ca și celelalte de altfel, povestirea mea preferată a fost ultima – “O iubire la Elysee”.

Mi-a plăcut ideea că “viețile noastre sunt astfel create încât privirea pe care le-o aruncăm le face teribile sau minunate. Evenimente identice  pot fi interpretate ca niște bucurii sau ca niște catastrofe.” Cât de mult contează perspectiva pe care o ai asupra vieții, faptul că niciodată nu e prea târziu ca să ți-o schimbi și cum iubirea e firul secret care poate reface o viață destrămată sunt câteva dintre elementele care m-au fascinat la această nuvelă.

Întreaga carte se învârte în jurul acestui concept, al ambivalenței spiritului uman, al yin și yang-ului dacă vreți, autorul explorând adâncimile conștiinței umane la cote de neînchipuit.

“Există vreun sentiment care să nu poarte în el și contrariul său, asemenea căptușelii unei stofe? Sentimentele noastre nu sunt schimbătoare, ci ambigue, negre sau albe, în funcție de impact, tensionate de contradicțiile lor, ondulate, șerpuitoare, capabile de ce-i mai bun și de ce-i mai rău.”

Ca să închei, aș spune că această carte îți deschide și ție sufletul, așa cum și-l deschide și aceasta ție fiind o reciprocitate specială și mai mult decât atât îți accesează reflexivitatea, dorind să-ți arate adevăruri nespuse despre ființa umană și despre războiul interior pe care îl poartă zi de zi.

“Când devenim cei care trebuie să fim? În tinerețe sau mai târziu? În adolescență suntem în mare măsură creați, în ciuda temperamentului și a inteligenței, de educație, de mediu, de părinți; adulți, ne creăm pe noi înșine prin alegerile pe care le facem”.

Titlu românesc: Concert în memoria unui înger
Titlu original:  Concerto à la mémoire d’un ange
Autor:  Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească:  Humanitas
Număr de pagini: 214
Traducător: Simona Brînzaru
Nota: 10