Un act ce duce la echilibru

IMG_0283

A mă întreba cum m-am apucat de citit este ca și cum m-ai întreba la vârsta de copil ce vreau să fiu când am să fiu mare. Răspunsul, indiferent care ar fi fost, va fi cu siguranță diferit de rezultatul final. Sau dacă aș fi răspuns ca John Lennon, că vreau să fiu fericit, poate că prezentul ar fi fost de acord cu asta. Într-o măsură cel puțin. Încerc să fiu fericit și îmi dau silința pentru acest aspect zi de zi. Cam asta ar fi completarea de acum.

Poate că mereu am avut o ușoară invidie pentru cei care știau de mici răspunsul la ce vor să fie când vor fi mari. Certitudinea nu a fost niciodată un prieten foarte apropiat de mine. Ne cunoșteam doar din priviri, ca să o zic pe drept. Incertitudinea, pe de altă parte, a vrut să-mi fie alături, iar eu am lăsat-o că îmi plăcea compania cuiva, chiar dacă la acel moment nu știam că nu este chiar benefică.

Am o mare incertitudine referitor la prima mea carte citită. Acum ar trebui să încep să am o oarecare frustrare pentru cei care știu și acest lucru. Dar nu o să o fac. De regulă, memoria mea nu dă greș să rețină până și cele mai nesemnificative detalii legate de ceva ce a implicat emoție, dar se pare că și ea era mică la fel ca mine la începuturile mele în ale lecturii. Adică sper că am simțit emoție la prima mea lectură sau de asta amintirea legată de asta este inaccesibilă în acest moment pentru mine?

Mi-aș fi dorit să documentez cum m-am apucat de citit. Dar era jurnalului venea un pic mai târziu în viața mea. Poate dacă aș fi avut niște părinți moderni care să-mi arhiveze fiecare a mea ”primă dată”. Cel puțin, primele ”prime dăți” încă nu te gândești să le ascunzi față de părinți.

Ce a fost nu cred că mai contează, ci mai mult ce este. Îmi aduc aminte totuși de călătoria cu ”Heidi, fetița munților”, de o versiune în engleză a cărții oferită de mama. De mic, mă voia bilingv. Poate acum e fericită și ea de multilingvismul meu. Totuși, incertitudinea mă face să îmi pun un semn de întrebare dacă cartea aia chiar a fost citită de mine în engleză. Dar am amintiri plăcute legate de ea.

Îmi aduc aminte și de o saltea în mijlocul camerei mele, nu știu ce ”decorațiuni interioare” aveau loc atunci în casa mea, dar parcă era vară și citeam Colț Alb. Ar trebuie să caut programa mea din clasele I-IV și așa sigur voi descoperi primele mele lecturi măcar. Probabil primele s-au numărat printre cele obligatorii. Sună trist, într-un fel, că nu am avut libertatea de a-mi alege prima carte. Dar tocmai mi se puneau lanțurile unui sistem care avea să mă priveze de libertate mulți ani din acel moment.

Ce nu știam atunci, dar știu acum, este că evadarea în cărți mi-a redat libertatea. Evadarea în orice fel de artă, de fapt. M-a făcut să-mi conștientizez captivitatea și știam că tot ce trebuie să fac este să-mi antrenez mintea în continuare pentru a mă putea elibera. Să-mi dezvolt imaginația suficient de mult încât să vin cu cheia pentru lanțurile mele.

Printre primele mele alegeri libere în ale lecturii, și zic primele – ca să-mi respect incertitudinea – a fost cu siguranță prietenia mea cu Harry Potter. Și de atunci, zic eu, mi-a fost mai clar că magia există și în realitatea mea. Îmi aduc aminte, citind Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, trecut fiind de ora mea de culcare, cum mama a venit și mi-a stins lumina pentru că ”este târziu”. Atunci nu știam că lumina se poate aprinde la loc.

Am o altă amintire citind Harry Potter și într-un autocar. Care nu mai știu unde mă ducea. Sau de unde mă aducea. Totul este într-o ceață a memoriei umane ce se va intensifica cu cât înaintez în această viață. Memoria va selecta ce nu mai consideră necesar și va arunca în ”prăpastia amintirilor pierdute”. Amintiri uitate. Așa cum s-a întâmplat cu prietenul imaginar al fetiței din filmul Inside Out. Poate așa a făcut și cu amintirea primei mele cărți citite fără să mă întrebe și pe mine.

Indiferent de toate aceste supoziții ale mele, sunt fericit că am putut să readuc la viață azi, prin intermediul acestui articol, o formă scrisă a răscolirii unor amintiri privind începerea vieții mele de cititor.

Pot doar să bănuiesc că m-am apucat de citit simțind nevoia unui nou prieten. Un prieten care te acceptă fix așa cum ești tu. Și simt că vor exista cărți în lume atâta timp cât nu va fi prezentă suficientă acceptare, iubire și sentiment de siguranță. Pentru că totul se rezumă la un echilibru și dacă este cineva sau ceva ce ține acest echilibru în funcțiune, de ce nu ar fi chiar cărțile?

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov. Pe librăria online Libris, găsiți o varietate de cărți noi, incluzând cărți de beletristică, ce se află printre preferatele mele.

 

Regatul Luminilor de Leigh Bardugo

DSC_0284

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Cu timpul, am fi putut fi fericiți. Oamenii se îndrăgostesc zi de zi. Genya și David. Tamar și Nadia. Dar oare erau fericiți? Și cât timp aveau să fie fericiți? Poate că iubirea era o superstiție, o rugăciune pe care o spuneam ca să ținem la distanță singurătatea. Am dat capul pe spate. Stelele păreau apropiate unele de altele, când, de fapt, erau despărțite de milioane de kilometri. La urma urmelor, poate că iubirea nu era decât dorul după ceva foarte strălucitor, dar niciodată accesibil.” – p.230

Citeam primul volum al acestei trilogii la începutul verii anului trecut și iată-mă aici, ajuns la finalul seriei. Trebuie să mărturisesc, a fost o călătorie pe cinste și recomand această trilogie oricui, prezintă o lume atât de bine construită de care o să-mi fie dor.

Am început ultimul volum al seriei cu o oarecare teamă, având o presimțire că finalul va fi tragic, sentiment întărit de dedicația cărții din primele pagini.

DSC_0278

Din fericire pentru mine și nefericire poate pentru alții, finalul a fost, din punctul meu de vedere poate cu o ușoară exagerare, perfect. Chiar a fost pe gustul meu și mi-a întrecut așteptările.

În Regatul Luminilor, Alina continuă călătoria ei în găsirea celui de-al treilea amplificator, care avea să-i ofere suficientă putere încât să-l învingă pentru totdeauna pe Întunecatul. Sau ar trebui să zic pe Aleksander?

tumblr_n8vhenkhwK1szsox9o2_500

Ce mi-a plăcut cel mai mult la întreaga serie este evidențierea acestui contrast, binom universal și fundamental dintre bine și rău, urât și frumos, lumină și întuneric. Până și titlurile celor trei volume ilustrează sublim acest contrast. La început a fost întunericul – Regatul Umbrelor, apoi în volumul al doilea pășim în Regatul Furtunilor – simbolizând lupta dintre întuneric și lumină, creând un haos general între forțele binelui și cele ale răului, urmând în final Regatul Luminilor, care sugerează victoria luminii asupra întunericului, dar cum aici nu suntem în basme, victoria nu este chiar ceea ce te aștepți, ci iese pătată nicidecum pură, dintr-o luptă care, de la început a dovedit că, indiferent de rezultat, va lăsa consecințe fatale.

Fiind final de serie, o să încerc mai degrabă să fac o analiză generală a tot ce am simțit în legătură cu aceasta, privind retrospectiv de unde au început personajele și unde au ajuns.

tumblr_nkdyc6Rfv41qejg7to1_540

De la început mi-a plăcut relația dintre Alina și Mal, cu suișurile și coborâșurile ei. După volumul doi și o mare parte din volumul trei, îmi pierdusem aproape orice speranță ca relația lor să aibă o rezoluție fericită, dar se pare că Ana Kuya avea dreptate: „Speranța este ca apa. Întotdeauna găsește un locșor prin care să se strecoare.” Și oriunde ar fi sfârșit drumurile lor, mi-a plăcut ce a zis Mal că: „oricare ar fi legătura dintre noi, nu încape îndoiala că noi am creat-o. Ne aparține nouă.”

Mi-a plăcut foarte mult și tema răului condusă de personajul Întunecatul. De abia în ultima parte din Regatul Luminilor, am conștientizat măiestria cu care aceasta s-a dezvoltat și a ajuns la o oarecare finalitate. Pentru că, să fim serioși, răul din lume nu va dispărea niciodată în întregime tocmai datorită faptului că este necesar un echilibru. Și într-un mod realist, nici în finalul seriei răul nu dispare. Dar ce mi-a plăcut extrem de mult sunt ultimele cuvinte ale lui Aleksander, care îi spune Alinei: „Cineva care plânge după mine”. Chiar m-a emoționat, ducându-mă cu gândul la o idee mult mai profundă inițiată de Mark Twain care spune cam așa:„Dar cine se roagă pentru diavol? Cine, în 18 secole, a avut decența și umanitatea să se roage și să se gândească la acel păcătos care avea cel mai mult nevoie de asta?”

„Îndurare. Oare înțelesesem vreodată ce însemna îndurarea? Oare chiar crezusem că știam ce înseamnă să suferi? Să ierți? Îndurare, mi-am spus în sinea mea. Pentru cerb, pentru Întunecatul, pentru noi toți.” – p.371

Un alt aspect al cărții extreme de interesant este felul în care este adresată suferința. Ideea că „suferința e pe toate drumurile. Ce contează e ce face fiecare om din ea” este foarte adevărată și arată că și dintr-un rău ai multe de învățat și de multe ori mult mai multe decât dintr-un bine. Dar în același timp, trebuie să ai grijă să îți controlezi suferința, să nu o hrănești des fiindcă într-o zi s-ar putea să ajungă atât de mare încât să se hrănească cu tine și din tine, fără să-ți ceară vreo permisiune: „Suferința avea propria ei viață, se hrănește din ea însăși”.

„Știu că nu există viață fără durere – oricât de mult sau de puțin ai trăi. Oamenii te dezamăgesc, ești rănit și îi rănești la rândul tău pe cei din jur.” –p.294

În concluzie, trilogia Grisha este o serie extraordinară pe care o recomand din toată inima, singura care mi-a amintit până acum cu adevărat de Harry Potter și făcând această comparație, spune multe, vă zic! Un univers fantastic, dar cu niște personaje extreme de realiste, cu care poți empatiza ușor. O serie care te învață să fii puternic fiindcă tăria se dobândește, să nu îți pierzi niciodată speranța și să rămâi mereu cu acea licărire care deși mică poate aprinde oricând un foc mare. Și nu în ultimul rând, să îndrăznești să iubești, pentru că deși poate părea ceva inaccesibil, ceva cu o durată limitată, o dată ce te atinge, devii nelimitat și vei străluci precum luceafărul, cu o lumină atât de intensă încât vei lumina până și cele mai întunecate colțuri. Ca un ultim omagiu adus luminii, îți mulțumesc Leigh Bardugo, pentru lumina pe care ai adus-o în viața mea și a multor altor cititori, sunt sigur!

Titlu românesc: Regatul Luminilor
Titlu original:  Ruin and Rising
Autor: Leigh Bardugo
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 407
Traducător: Laurențiu Dulman
Nota: 10

Domnul Ibrahim și florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt

DSC_0102

 Iubirea ta pentru ea este numai a ta. Îți aparține. Chiar dacă ea o refuză, nu poate schimba nimic. Doar că nu profită. Momo, ceea ce oferi rămâne la tine mereu; ceea ce păstrezi este pierdut pentru totdeauna! – p.42

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Ultima carte citită în sesiune a fost ”Domnul Ibrahim și florile din Coran” și anul acesta vreau să acopăr, dacă nu toată, măcar cea mai mare parte din seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt.

Deși are doar 76 de pagini, povestea reușește să transmită multe, tratând multe teme și aspecte interesante, printre cele mai importante aflându-se importanța zâmbetului și a dansului în viața umană.

Se consideră că un înțelept este acela care zâmbește mult și vorbește puțin, fiind ”imun la agitația obișnuită a muritorilor de rând”. Că zâmbetul nu este pentru oameni bogați sau oameni fericiți, ci însuși actul de a zâmbi te face fericit. Denumit ”arma absolută” pe care fiecare om o are, dar puțini o folosesc, personajul nostru, Momo, descoperă fascinat efectele unei zile cu zâmbetul pe față și cum o simplă acțiune poate aduce o mare schimbare, nu doar în interior, cât și în exteriorul, adesea incontrolabil.

Se spune că ”inima omului este ca o pasăre închisă în colivia trupului”, iar când ”dansezi, inima cântă asemenea păsării care dorește să se confunde cu Dumnezeu”. Dansul capătă o conotație nouă, aceea de învârtire în jurul inimii tale pentru disiparea urii acumulate conștient sau inconștient în inima ta, așternută pe ea ca un strat de praf care refuză să-și părăsească proprietarul fără o zdruncinare puternică. Zdruncinarea reprezintă dansul, pierderea tuturor reperelor terestre, a așa numitului echilibru și lăsarea în voia aerului, a vidului, a atomilor și a sentimentelor de libertate, fericire care ajung să te înconjoare. Renunțarea la greutatea condiției umane și îmbrățișarea sentimentului de zbor, atingând o nuanță a condiției de înger viitoare, dar momentan inaccesibilă.

Un alt lucru care mi-a mai plăcut este descifrarea oferită noțiunii de Dumnezeu. Adevărul este că Dumnezeu se află în noi, iar locul în care avem acea mică parte din acesta, dar esențială, este în inimă. Pentru că de la inimă pleacă totul, de la inimă se naște iubirea. Când aceasta se oprește, Dumnezeu pleacă. De aceea, un corp cu inima oprită e un trup fără Dumnezeu. Iar un trup fără Dumnezeu nu mai e om. Așa că să avem grijă de inima noastră, acolo e totul!

În concluzie, cartea este una care înglobează esența spiritului uman, subtilă prin sugestii, dar puternică prin spargerea unor bariere și preconcepții mentale. Așa cum zicea și Momo, chiar am simțit lucruri frumoase citind această carte în care fericirea constă în dans de ”titirez”, în ”pac:zâmbet”, în călătorii și drumuri neumblate, în exprimare, în experiențe și toate astea realizate încet, lent pentru a fi savurate, infuzate în sufletul călător, căci o lecție importantă pe care domnul Ibrahim ne-o oferă este următoarea: ”Lentoarea este secretul fericirii”.

Titlu românesc: Domnul Ibrahim și florile din Coran
Titlu original:  Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească: Humanitas
Număr de pagini: 76
Traducător: Simona Brînzaru
Nota: 10

Recenzia de Duminică: Visătoarea din Ostende de Eric-Emmanuel Schmitt

DSC_0023

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Deja pot să declar, fără dubii, că Eric-Emmanuel Schmitt este în prezent autorul meu preferat. Așa că de abia așteptam să mai citesc o nouă carte. Am ales Visătoarea din Ostende și desigur că nu a dezamăgit.

Povestirile acestei cărți ilustrează impactul imaginației asupra existenței noastre, acesta având un aspect dual.

Prima nuvelă, care i-a dat numele și cărții, este intitulată evident Visătoarea din Ostende. Este cea mai lungă dintre cele cinci povestiri, dar și cea mai frumoasă. Dintre toate, aceasta mi-a plăcut cel mai mult. Aici aflăm că de o iubire esențială nu te vindeci niciodată, dar și că acea iubire poate fi uneori ca un foc, atât de intensă și de minunată încât la inevitabilul final al acesteia nu mai rămâne decât cenușa.

„O mănușă este o amintire. Mănușa păstrează forma corpului precum o amintire pe cea a realității; mănușa e la fel de departe de mâna vie, ca și amintirea de timpul dispărut. Mănușa e un material al nostalgiei…”

Nuvela ne oferă o definiție a unei vieți frumoase, în care fericirea și nefericirea se întrepătrund. Cum una nu poate exista fără cealaltă și cum dacă am evita sau ignora nefericirea, fericirea ar întârzia sau ar înceta să mai apară. Cel mai mult mi-a plăcut ideea că nefericirea deschide ușa fericirii autentice, care în cazul de față este iubirea: ”E o idioțenie să spui fraze din astea:”altminteri!; dacă n-ar fi fost boala” Sunt niște șiretenii ale minții, care te fac să suferi și mai mult. Destinul meu nu s-ar fi putut desfășura „fără asta”. Nu trebuie niciodată să te lași dus de ipoteze de felul ăsta, pentru că nu sunt decât niște fântâni ale durerii în care continui să te zbați. Eu am avut parte de o nefericire, și de o fericire, n-am de ce mă plânge! Nefericirea: boala. Fericirea: că Guillaume mă iubește…”. Totodată, ni se arată cum imaginația omului încearcă să denatureze, să profaneze magia iubirii, punând la îndoială credibilitatea acesteia.

Cea de-a doua povestire, Crimă perfectă, înfățișează cum imaginația poate distruge o iubire prin îndoială, aceasta mâncând din ce în ce mai mult din frumusețea ei, ajungând ca la final să fie putredă, precum un măr mâncat de vierme. Din lanțurile minții cu greu mai scapi o dată intrat, iar prețul pe care îl plătești e colosal. Nuvela cercetează sublim fragilitatea mintală și natura umană predispusă la schimbări majore.

”Imaginația ei le ruinase iubirea. Și, din nefericire, nu doar imaginația îl împinsese în gol.”

Cea de-a treia povestire, Vindecarea, sugerează importanța iubirii de sine și ce schimbări aduce aceasta în viața ta. Cum privirea unui orb te poate face să vezi cu alți ochi lumea, și mai ales pe tine. De asemenea, nuvela explorează modul în care societatea oferă întâietate văzului și ignoră alte simțuri.

”O femeie de vis nu e cea la care visează o femeie, e femeia pe care o vede bărbatul.”

Cea de-a patra povestire, Lecturile proaste, ne arată cum imaginația provenită dintr-o carte proastă poate avea efecte catastrofale asupra minții noastre și asupra modului în care ajungem să percepem realitatea. Totodată, nuvela cercetează influența copleșitoare a părinților încă din copilărie și felul în care anumite traume ajung să aibă reverberații mari în viața de adult.

”Iată pentru ce distrugem noi planeta, lichidăm plămânii globului, rezervele de oxigen, ecosistemele: pentru ca niște femei supraponderale să citească niște cărți supraponderale, a căror valoare este nulă! Dezgustător…”

Cea de-a cincea și ultima povestire, Femeia cu buchetul de flori, sugerează cum, ca oameni, ne folosim imaginația ca mod de dezvăluire a unei enigme. Cum aceste posibile interpretări ale noastre pot fi cu mult departe de adevăr și cum ”interesant la o enigmă nu e adevărul pe care-l ascunde, ci misterul ei.”

În concluzie, Visătoarea din Ostende este o carte foarte bună, complexă, subtil copleșitoare prin prezența morții în fiecare povestire, dar până la urmă dacă fiecare viață se termină prin moarte de ce nu și fiecare nuvelă din această carte nu ar avea acest drept?

 Titlu românesc: Visătoarea din Ostende
Titlu original:  La Reveuse D`Ostendee
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească: Humanitas
Număr de pagini: 237
Traducător: Liliana Donose  Samuelsson
Nota: 10

În căutarea Sufletului Crăciunului de R. D. Mottok

UPDATE, 11.45: Random.org a ales. Mulțumim în primul rând celor 16 participanți și ne pare rău că nu am putut tuturor să vă facem o bucurie azi. Câștigătoarea concursului de Crăciun este Mary! Felicitări, today is your lucky day! Vă dorim tuturor zile frumoase în continuare în acest an pe cale de sfârșit!

În căutarea Sufletului Crăciunului

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

În căutarea Sufletului Crăciunului este o carte ideală pentru această perioadă, care te unge pe suflet și îți inspiră speranță. O carte în care există o Împletitoare a Gândurilor oamenilor – “Pe cele frumoase le trimit celor care au nevoie de ele. Pe cele mai puțin frumoase le clătesc în Izvorul Luminos care trece prin spatele casei, să le curăț. Apoi le risipesc din nou în lume.”  Între coperțile acestei cărți, am redescoperit magia Crăciunului și  am învățat următoarele doisprezece frumoase lecții:

  1. Să transmiți celor din jur iubire sau un gând frumos este foarte ușor. Și nimeni nu a sărăcit vreodată oferind prea multă iubire ori bunătate. Căci așa cum flacăra unei lumânării poate aprinde altele fără să se stingă, așa se întâmplă și cu iubirea. Nimeni nu o pierde dăruind-o.
  2. Iarna, copacii dezgoliți de frunze își dezvăluie trecutul, înfățișarea și, mai ales, pentru cine știe să-l vadă, sufletul.
  3. Ninsoarea este un concert compus din mii și mii de note albe și pufoase.
  4. Lumea va fi exact așa cum vrea să fie. Nu puteți schimba lumea câtă vreme lumea nu vrea să se schimbe.
  5. Dorințele, gândurile bune și speranțele nu au greutate și nu pot fi văzute, dar căldura lor se simte.
  6. Puterea gândurilor bune vindecă și regenerează ființa. Așa că măcar în această perioadă să purtăm “veste” împletite din fir de gând curat.
  7. Să răspundem răului cu bine, aceasta este adevărata înțelepciune.
  8. Amintirile cele mai plăcute, clipele minunate trăite și retrăite trezesc în suflet puterea de a merge mai departe.
  9. Sunt din ce în ce mai puține gânduri bune. An după an, lumea devine mai trufașă, mai îndepărtată de iubire și de bunătate. Trebuie să rămânem suflete cât mai curate, să fim pregătiți să ținem piept urâțeniei și răutății acestei lumii și să nu ne pierdem speranța.
  10. Gândiți cu inima și totul va fi bine!
  11. Încă nu este totul pierdut, lucrurile se pot îndrepta, trebuie doar să alegem ceea ce contează cu adevărat. Lumea este fisurată, dar încă nu e spartă.
  12. Încă mai există bunătate în lume. Încă mai există Crăciun și magie. Și trebuie să luptăm pentru acestea. Să nu ne lăsăm descurajați de răutate și de umbra rece a întunericului. Există lumină, căldură, seninătate și culoare. Să nu uităm asta. Niciodată!

Vă recomand din suflet această carte magică care îți deschide inima puțin câte puțin. Cu ilustrații care mai de care mai frumoase și cu o poveste emoționantă, cu siguranță vă va crea o stare de bine. Vă provoc, în final, să vă gândiți la ceva ce vă faceți fericiți, să vă infuzați cu liniște, lumină și căldură. Să vă faceți un buchețel cu gânduri curate până la Crăciun. Iar de Crăciun să vi-l dăruiți vouă. Meritați!

DSCN5534

 

***

CONCURS

Vreți să câștigați un exemplar din această carte? Uitați ce trebuie să faceți:

1. Like paginii de Facebook a blogului.

2. Share acestui articol.

Concursul ține până luni, 22 decembrie 2014, la ora 23.59. Marți dimineață anunțăm câștigătorul și trimitem și cartea ca să ajungă în mâinile voastre la Crăciun. Lăsați în comentarii numele de FB cu care ați îndeplinit cele două cerințe. Succes și may the lucky one win!

Puterea Prezentului de Eckhart Tolle

„The primary cause of unhappiness is never the situation, but thoughts about it. Be aware of the thoughts you are thinking”

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Puterea Prezentului de Eckhart Tolle este o carte care chiar are “puterea de a-i oferi cititorului o experiență cu totul specială și de a-i schimba viața în bine”. De obicei, la majoritatea cărților de acest gen, lecturarea fără practică este egală cu zero. Dar la cartea lui Tolle apare ceva diferit, o noutate. Simpla citire a cărții duce la conștientizare, iar conștientizarea va duce mai departe la acțiune. Inevitabil. După ce citești această carte, nu poți să mai alegi să trăiești la fel cum ai făcut-o până acum. Trebuie să alegi să trăiești mai simplu, să fii prezent.

Romanul chiar îți transmite o energie benefică, te provoacă la o transformare interioară – insistând pe faptul că totul provine din interior. Această carte chiar m-a ales. Aveam nevoie de ea în această perioadă. De fapt cred că toți ar avea nevoie de această carte și de tot ceea ce are de oferit. Liniște în haos.

tumblr_n9mrb7Nw3o1rlsf54o1_500

Printre multitudinea de idei preluate din carte, vreau să vă prezint și vouă câteva în speranța că vă voi convinge de conținutul ei cu totul aparte.

  • Îți poți cunoaște Ființa doar atunci când mintea e liniștită.
  • Incapacitatea de a te opri din gândire este o boală groaznică, dar nimeni nu o recunoaște oficial pentru că aproape toată lumea suferă de ea. De acel zgomot mental neîncetat.
  • Gânditul creează un sine fals, care generează frică și suferință. “Eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi”. Eu(adevărat) și mine însumi(fals). Tu pe cine hrănești? Cui îi dai viață și putere dintre cele două ființe ce sălășluiesc întru tine?
  • Mintea este un instrument minunat dacă este folosită correct. Totuși, folosită incorect, devine foarte distructivă.
  • Începeți să vă ascultați vocea (sinelui fals) care vorbește în capul vostru cât de des puteți. Acordați o atenție deosebită gândurilor repetitive și tiparelor de gândire. Simpla observare a minții duce la conștientizarea faptul că nu sunteți totuna cu mintea voastră și atunci se inversează rolurile: voi o controlați pe ea, nu ea pe voi.
  • Toți artiștii adevărați, indiferent dacă știu sau nu, creează într-o zonă aflată în afara minții, din liniștea lor interioară. De altfel, marii oameni de știință au afirmat că descoperirile creative cele mai importante le-au făcut în momente de calm mental.
  • Cea mai mare parte a durerilor omenești sunt inutile. Ele sunt create de dvs înșivă, atâta timp cât viața vă este condusă de o minte care nu este supusă observării.
  • Viața este acum. Totul se întâmplă acum. Clipa de Acum este cel mai prețios lucru care există. Nu mai hoinăriți în trecut și viitor. Ele nu au realitate proprie, împrumutându-și realitatea de la clipa de acum.tumblr_mgm95efdNS1s377ojo1_500

În concluzie, Puterea Prezentului este o carte revelatoare care ne oferă o “cunoaștere care nu distruge sacralitatea și misterul vieții, ci conține o iubire și un respect profund pentru tot ceea ce există. O cunoaștere despre care mintea nu știe nimic.” O cunoaștere luciferică cum a numit-o Lucian Blaga.

Ca bonus, vă las și o parabolă care vă va da de gândit, extrasă chiar din primele pagini ale cărții.

“Un cerșetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. Într-o zi, trecu pe acolo un străin. “Te înduri să-mi dai un ban?” murmură mecanic cerșetorul, întinzându-i vechea lui șapcă de baseball. “Nu am nimic să-ți dau”, spuse străinul. “Dar pe ce ești așezat?” întrebă acesta. “Un gunoi”, răspunse cerșetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă știu.” “Te-ai uitat vreodată înauntru?” întrebă străinul. “Nu”, răspunse cerșetorul. “Ce rost are? Nu e nimic în ea.” „Uită-te înauntru”, insistă străinul. Cerșetorul reuși să ridice puțin capacul. Șocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur.
Eu sunt străinul care nu are nimic să va dea și care vă spune să vă uitați înauntru. Nu în interiorul unei cutii, ca în parabolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.
“Dar eu nu sunt un cerșetor” – mi se pare că vă aud protestând.
Cei care nu și-au găsit încă adevărata bogăție sunt cerșetori, chiar dacă dețin cele mai mari bogății materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacție, de recunoaștere, de siguranță sau de iubire, deși au în sine o comoară care conține nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.”

Titlu românesc: Puterea Prezentului
Titlu original:  The Power of Now
Autor: Eckhart Tolle
Editura românească: Curtea Veche
Număr de pagini: 228
Traducător: Alexandra Borș
Nota: 10

Cea mai frumoasă carte din lume

Am mai zis că îmi place enorm cum scrie Eric. Pune suflet în scris, iar nuvelele sale sunt adevărate povești de viață, incredibile, care îți cutremură ființa prin mesajul transmis. Nu am avut absolut nicio nuvelă din cele opt care să îmi displacă, fiecare fiind specială, cu un final neașteptat și având înrădăcinată o adevărată filozofie de viață. Autorul te îndeamnă la reflecție asupra umanității, asupra lucrurilor din spatele afișajului superficial, realizând de fiecare dată o puternică pătrundere psihologică.

În acest volum de povestiri ne sunt prezentate opt chipuri ale dragostei care deși se schimbă, nevoia fiecăruia de fericire rămâne aceeași.

Cartea ne învață să apreciem frumusețea oricărei zile, chiar și una cu ploaie pentru că ploaia e pașnică, auziți ce frumos “ploaia care venea să împace pământul cu cerul”. Într-o altă nuvelă, personajul ajunge să nu se mai recunoască pe sine. Să se vadă în oglindă și să o spargă crezând că un intrus i-a invadat casa. Mi se pare cutremurător, deteriorarea minții umane până la acest stadiu. În “Falsul” ne este înfățișat cum un zâmbet poate fi precum un balsam care îți îngăduie să crezi că omenirea nu este complet coruptă. Dar cum este considerată o faptă care o faci cu cele mai rele intenții fără să știi că sunt de fapt cele mai bune? Te păcălești pe tine? Cum poate un dar făcut din orice altceva decât bunătate omenească să transforme viața unei persoane, care hotărește să transmit binele mai departe fără să afle vreodată că acel bine s-a propulsat din rău. Citiți nuvela, te lasă mască.

În “Totul pentru a fi fericită” aflăm drama unei femei care află că uneori este mai bine să nu scormonești în trecutul cuiva, să acorzi încredere deși ai îndoieli, să accepți iubirea deși s-ar putea să nu-ți fie direcționată numai ție. În “Odette Toulemonde”, nuvela mea preferată din această carte, ne este prezentată fericirea fără glorie sau bani. Fericirea săracă să-i spunem așa – o fericire pură, autentică. Odette ne învață că nici o greutate nu trebuie să ne descumpănească și că orice problemă vine atașată și cu o soluție.

Cartea lui Eric îți arată că poți să râzi, să te bucuri și să iubești. Aceasta ne îndeamnă să tragem perdelele, să lăsăm să intre lumina pentru “a cânta viața, frumusețea și complexitatea ei”.

Titlu românesc: Cea mai frumoasă carte din lume
Titlu original:  Odette Toulemonde et autres histoires
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească: Humanitas
Număr de pagini: 204
Traducător: Ileana Cantuniari
Nota: 10

Recenzia acestei cărți este sponsorizată de librăria online Târgul Cărții.