Regatul Luminilor de Leigh Bardugo


DSC_0284

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Cu timpul, am fi putut fi fericiți. Oamenii se îndrăgostesc zi de zi. Genya și David. Tamar și Nadia. Dar oare erau fericiți? Și cât timp aveau să fie fericiți? Poate că iubirea era o superstiție, o rugăciune pe care o spuneam ca să ținem la distanță singurătatea. Am dat capul pe spate. Stelele păreau apropiate unele de altele, când, de fapt, erau despărțite de milioane de kilometri. La urma urmelor, poate că iubirea nu era decât dorul după ceva foarte strălucitor, dar niciodată accesibil.” – p.230

Citeam primul volum al acestei trilogii la începutul verii anului trecut și iată-mă aici, ajuns la finalul seriei. Trebuie să mărturisesc, a fost o călătorie pe cinste și recomand această trilogie oricui, prezintă o lume atât de bine construită de care o să-mi fie dor.

Am început ultimul volum al seriei cu o oarecare teamă, având o presimțire că finalul va fi tragic, sentiment întărit de dedicația cărții din primele pagini.

DSC_0278

Din fericire pentru mine și nefericire poate pentru alții, finalul a fost, din punctul meu de vedere poate cu o ușoară exagerare, perfect. Chiar a fost pe gustul meu și mi-a întrecut așteptările.

În Regatul Luminilor, Alina continuă călătoria ei în găsirea celui de-al treilea amplificator, care avea să-i ofere suficientă putere încât să-l învingă pentru totdeauna pe Întunecatul. Sau ar trebui să zic pe Aleksander?

tumblr_n8vhenkhwK1szsox9o2_500

Ce mi-a plăcut cel mai mult la întreaga serie este evidențierea acestui contrast, binom universal și fundamental dintre bine și rău, urât și frumos, lumină și întuneric. Până și titlurile celor trei volume ilustrează sublim acest contrast. La început a fost întunericul – Regatul Umbrelor, apoi în volumul al doilea pășim în Regatul Furtunilor – simbolizând lupta dintre întuneric și lumină, creând un haos general între forțele binelui și cele ale răului, urmând în final Regatul Luminilor, care sugerează victoria luminii asupra întunericului, dar cum aici nu suntem în basme, victoria nu este chiar ceea ce te aștepți, ci iese pătată nicidecum pură, dintr-o luptă care, de la început a dovedit că, indiferent de rezultat, va lăsa consecințe fatale.

Fiind final de serie, o să încerc mai degrabă să fac o analiză generală a tot ce am simțit în legătură cu aceasta, privind retrospectiv de unde au început personajele și unde au ajuns.

tumblr_nkdyc6Rfv41qejg7to1_540

De la început mi-a plăcut relația dintre Alina și Mal, cu suișurile și coborâșurile ei. După volumul doi și o mare parte din volumul trei, îmi pierdusem aproape orice speranță ca relația lor să aibă o rezoluție fericită, dar se pare că Ana Kuya avea dreptate: „Speranța este ca apa. Întotdeauna găsește un locșor prin care să se strecoare.” Și oriunde ar fi sfârșit drumurile lor, mi-a plăcut ce a zis Mal că: „oricare ar fi legătura dintre noi, nu încape îndoiala că noi am creat-o. Ne aparține nouă.”

Mi-a plăcut foarte mult și tema răului condusă de personajul Întunecatul. De abia în ultima parte din Regatul Luminilor, am conștientizat măiestria cu care aceasta s-a dezvoltat și a ajuns la o oarecare finalitate. Pentru că, să fim serioși, răul din lume nu va dispărea niciodată în întregime tocmai datorită faptului că este necesar un echilibru. Și într-un mod realist, nici în finalul seriei răul nu dispare. Dar ce mi-a plăcut extrem de mult sunt ultimele cuvinte ale lui Aleksander, care îi spune Alinei: „Cineva care plânge după mine”. Chiar m-a emoționat, ducându-mă cu gândul la o idee mult mai profundă inițiată de Mark Twain care spune cam așa:„Dar cine se roagă pentru diavol? Cine, în 18 secole, a avut decența și umanitatea să se roage și să se gândească la acel păcătos care avea cel mai mult nevoie de asta?”

„Îndurare. Oare înțelesesem vreodată ce însemna îndurarea? Oare chiar crezusem că știam ce înseamnă să suferi? Să ierți? Îndurare, mi-am spus în sinea mea. Pentru cerb, pentru Întunecatul, pentru noi toți.” – p.371

Un alt aspect al cărții extreme de interesant este felul în care este adresată suferința. Ideea că „suferința e pe toate drumurile. Ce contează e ce face fiecare om din ea” este foarte adevărată și arată că și dintr-un rău ai multe de învățat și de multe ori mult mai multe decât dintr-un bine. Dar în același timp, trebuie să ai grijă să îți controlezi suferința, să nu o hrănești des fiindcă într-o zi s-ar putea să ajungă atât de mare încât să se hrănească cu tine și din tine, fără să-ți ceară vreo permisiune: „Suferința avea propria ei viață, se hrănește din ea însăși”.

„Știu că nu există viață fără durere – oricât de mult sau de puțin ai trăi. Oamenii te dezamăgesc, ești rănit și îi rănești la rândul tău pe cei din jur.” –p.294

În concluzie, trilogia Grisha este o serie extraordinară pe care o recomand din toată inima, singura care mi-a amintit până acum cu adevărat de Harry Potter și făcând această comparație, spune multe, vă zic! Un univers fantastic, dar cu niște personaje extreme de realiste, cu care poți empatiza ușor. O serie care te învață să fii puternic fiindcă tăria se dobândește, să nu îți pierzi niciodată speranța și să rămâi mereu cu acea licărire care deși mică poate aprinde oricând un foc mare. Și nu în ultimul rând, să îndrăznești să iubești, pentru că deși poate părea ceva inaccesibil, ceva cu o durată limitată, o dată ce te atinge, devii nelimitat și vei străluci precum luceafărul, cu o lumină atât de intensă încât vei lumina până și cele mai întunecate colțuri. Ca un ultim omagiu adus luminii, îți mulțumesc Leigh Bardugo, pentru lumina pe care ai adus-o în viața mea și a multor altor cititori, sunt sigur!

Titlu românesc: Regatul Luminilor
Titlu original:  Ruin and Rising
Autor: Leigh Bardugo
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 407
Traducător: Laurențiu Dulman
Nota: 10

7 comments on “Regatul Luminilor de Leigh Bardugo

  1. Simona Husaru spune:

    Foarte interesantă recenzia ta și perspectiva!😀 Mie nu mi-a plăcut chiar așa de mult ultimul volum din păcate dar per total a fost o serie super tare! Nu m-a dus cu gândul la Harry Potter dar a avut niște elemente, concepte și personaje aparte! Sper să mai găsesc serii care să mă încânte măcar 70% pe cât a făcut-o aceasta la început. ^_^

    • Alex spune:

      Mersi mult, Simona! Da, și eu sper să mai găsesc, mai ales că devin din ce în ce mai mofturos pe măsură ce cresc. Acum cred că o să reiau seria Divergent, că am citit doar primul volum și mi-a plăcut la vremea lecturii, dar să văd ce îmi rezervă acum continuarea seriei. Mi-e frică! :))

      • Simona Husaru spune:

        Da, și eu devin la fel de pretențioasă din păcate!!😦 Spor cu lectura cărții Divergent >:D< Eu nu am citit seria, sper să o fac pe viitor dacă mai găsesc starea necesară. Am volumul 2, Insurgent și probabil acela mă va ambiționa să încep seria.😀

  2. mada spune:

    Foarte frumoasa recenzia. Eu i-am adorat pe Mal si pe Alina, iar finalul m-a facut foarte fericita. Dupa mine dragostea trebuie sa fie blanda, tandra, rabdatoare, capabila de orice sacrificiu si lipsita de egoism, iar cei care isi doreau ca Alina sa ramana cu Intunecatul au pierdut din vedere ca un barbat care isi mutileaza mama, care a torturat-o pe Genya doar pentru ca a vrut sa o salveze pe femeia pe care el pretindea ca o iubeste (ca sa nu mai pomenim de faptul ca pus-o sa se prostitueze pentru ca el sa-l poata manipula pe rege), care a ucis mii de oameni doar pentru a vedea cat de mare este puterea lui si care nu s-a gandit nici macar o singura data sa se sacrifice pentru a salva mii de nevnovati de falie, este malefic si nu mai poate fi salvat. Iubirea trebuie sa triumfe asupra raului, nu sa-i gaseasca raului scuze pentru abominatiile comise. Langa Intunecatul Alina ar fi devenit la fel de monstruoasa ca si el, la fel de cruda, egosta si nemiloasa. Langa Mal Alina a gasit puterea de a invinge raul, de a-i proteja pe cei lipsiti de aparare, de a nu renunta niciodata la speranta si de a lupta chiar si atunci cand aproape totul e pierdut.
    Raul e rau, chiar daca are chip frumos si poate fi seducator uneori.

    • Alex spune:

      Mulțumesc frumos, Mădă! Și vai, ce frumos ai scris! Sunt de acord întru totul! Eu nu-i înțeleg pe cei care-i voiau pe Alina și Întunecat împreună, mi-aș fi schimbat complet părerea despre serie dacă s-ar fi întâmplat asta. Pur și simplu nu ar fi fost natural. Și ai dreptate, ajunsă cu el, Alina ar fi devenit exact la fel – un monstru. Și să nu uităm că diavolul a fost cândva îngerul preferat al lui Dumnezeu. Frumusețea e de multe ori înșelătoare și de și mai multe ori superficială. Îți mulțumesc mult pentru comentariu, mă bucură enorm să aud și părerile altora despre cărți pe care le-am citit și mi-au plăcut. Atâtea perspective frumoase!🙂

      • mada spune:

        Si eu as fi fost dezamagita daca finalul ar fi fost altul. Ai perfecta dreptate, in spatele unui chip frumos se pot ascunde multe secrete intunecate. In plus, eu nu cred ca Alina a fost vreodata cu adevarat interesata de Intunecatul. A fost flatata de faptul ca un barbat atragator si foarte puternic ii acorda atentie (cred ca din cauza ca ea tot timpul s-a considerat uratica si neinteresanta) si avand inima franta din cauza ca Mal nu ii raspundea la scrisori, s-a lasat atrasa in lumea Intunecatului si coplesita de atentiile acestuia. Nu cred ca poate fi comparata atractia pe care Alina o simtea fata de Intunecat si de puterea acestuia cu dragostea sincera pe care i-o purta lui Mal inca din copilarie (ador povestile de dragoste dintre prieteni care in timp se indragostesc).
        Eu de obicei prefer baietii buni si nu pot sa inteleg atractia penttu baietii rai. Tot timpul sunt la fel construiti. Un baiat rau care nu s-a indragostit niciodata, care a avut doar relatii pasagere, se indragosteste de fata comuna si brusc se transforma in fidelitatea intruchipata. Nu-mi dau seama de ce nu observa nimeni faptul ca singurul motiv pentru care eroina il prefera pe baiatul rau e ca acesta e foarte atragator. De cele mai multe ori personalitatea acestuia lasa de dorit. Marea majoritate a baietilor rai din carti sunt manipulatori, excesiv de gelosi si posesivi, agresivi cu orice barbat care indrazneste sa priveasca in directia partenerei lor (acest lucru demonstreaza ca nu sunt siguri pe ei) si uneori abuzivi cu iubita lor (abuzul emotional e cel mai des intalnit alaturi de santajul emotional). Daca un barbat care nu e atragator ar avea atitudinea afisata de un baiat rau, toata lumea l-ar considera sociopat.
        La fel e si in cazul Intunecatului. Daca era urât, automat il urau toate cititoarele si-l considerau un ticalos care si-a mutilat mama si a ucis mii de oameni. Toata incercarile lui de a o seduce pe Alina ar fi fost privite drept incercari de viol, iar Intunecatul ar fi fost detestat si toata lumea ar fi fost fericita cu ce a patit la final. Cum e atragator, a devenit brusc un biet baiat neinteles care nu stie cum sa-si manifeste sentimentele si care a fost singur atat de mult timp incat nu mai stie ca nu e normal sa-ti torturezi rivalii sau mama.

  3. cipryan spune:

    Salutare! Ai o nominalizare de la mine: http://bookaholic-guy.blogspot.ro/2015/08/premiile-liebster-nominalizare.html
    Sper ca nu am deranjat! Numai bine!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s