ne-am obișnuit prost


Ne-am obișnuit să trăim ca niște roboți, nu mai avem trăiri proprii, nu mai avem gânduri proprii. Dacă e ceva la modă atunci și noi am facut aia. Toată lumea judecă pe toată lumea, dar fiecare e prea preocupat de propria persoană ca să-i mai observe și pe ceilalți. Nu știm să mai ajutăm, să fim atenți la problemele celor din jur, să fim umani. Fiecare are fixată o misiune în cap, la care trebuie să ajungă indiferent de mijloacele materiale sau umane.

Am uitat că fiecare își are locul pe acest pământ, e destul pentru toți dacă știm cum să ne organizăm. N-ar fi nici foamete, nici lipsuri dacă cea mai inteligentă creatură s-ar gândi și la celelalte animale, păsări, plante și tot ce mai e viu.

Întâmplarea care mi-a adâncit credința că oamenii s-au obișnuit cu anormalul, cu răul mai ales, a fost un accident petrecut chiar în fața mea. Nimic prea grav, nicio pierdere umană, doar niște mașini scumpe care pot fi reparate. Și pun pariu că după ce vor fi reparate, posesorii lor vor fi mult mai atenți și mai precauți pe șosele (sarcasm). Evident că nu se aplică la toate cazurile, unor oameni le vine mintea la cap după ce li se întâmplă ceva de genul.

După ce s-au accidentat, s-a adunat o mulțime curioasă pe trotuar și au stat acolo destul de mult timp. Chiar nu înțeleg despre ce ar fi putut vorbi sau în ce fel i-ar fi putut ajuta. Oricum, erau și foarte mulți care treceau pe acolo, vorbeau la telefon și nu schițau nicio emoție, ca și cum erau obișnuiți cu acest gen de întâmplare.

Nu mi se pare normal să devenim obișnuiți cu astfel de lucruri: accidente, posibilitatea unui furt în orice loc și moment, boli cu tot felul de nume ciudate care nici nu existau până acum, faptul că toată mâncarea are anumiți adivi sau substanțe și oricum nu există alternativă.

Astăzi nu am avut sfaturi drăguțe, dar sper că ți-am dat un subiect de reflectare, că oricum până se ajunge la schimbare mai e un drum lung.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s