Ediții de colecție

Știu că aspectul nu contează și că nu ar trebui să judecăm o carte după copertă, dar uneori e tare frumos să ai toate cărțile preferate la aceeași înălțime, îmbrăcate în coperți din carton sau piele. Nu numai că arată superb, dar cărțile rezistă mai mult. De aceea, eu sunt înnebunită după cărțile de acest gen! După părerea mea, colecția de clasici de la Barnes and Noble sunt pe primul loc. Sunt de asemenea și colecții românești care ies din tipare cum ar fi Rao Clasic sau Adevărul, care au titluri foarte bune la un preț accesibil.

Mai jos sunt cateva exemple de colecții mi-nu-na-te!

Colecția Barnes and Noble

Colecția Penguin

Colecția  SF & Fantasy de la Harper Voyager


Colecția Rao Clasic

coperta_2843_big-tile

 

Ce părere aveți despre colecții și care sunt preferatele voastre? Comentați mai jos!

Jocul cu mărgele de sticlă de Hermann Hesse

 Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Fiecare dintre noi nu e decât un om, o experienţă, o fiinţă aflată în drum spre ceva. Dar trebuie să se afle în drum spre desăvârşire, să năzuiască spre centru, nu spre periferie. Ţine minte: poţi fi logician sau gramatic pur şi totuşi plin de fantezie şi cu dragoste de muzică. Poţi fi muzician sau jucător cu mărgele de sticlă şi totuşi plin de devotament faţă de norme şi ordine. Omul la care ne gândim şi pe care-l dorim, pe care ni-l propunem ca model ar putea să-şi schimbe în fiecare zi ştiinţa sau arta cu oricare alta, ar face să strălucească în jocul cu mărgele de sticlă logica cea mai limpede şi în gramatică fantezia cea mai creatoare. Aşa ar trebui să fim, ar trebui ca în fiecare ceas să putem fi puşi în alt post, fără să ne împotrivim şi fără să cădem în derută.”

Încă de când mi-am propus să citesc această carte, Jocul cu mărgele de sticlă, am știut că stau față în față cu o provocare. Orice capodoperă te pune la o încercare grea: trebuie să o interpretezi corect, mai ales având la dispoziție alte zeci de interpretări ale unor critici și oameni cu experiență, dar mai ales să o lași să-ți schimbe puțin mentalitatea.

Despre cartea lui Hermann Hesse pot să spun că a fost un chin, dar la final a meritat. Aflasem că e o lectură care te solicită, atât prin faptul că e destul de lungă, aproximativ 600 de pagini, dar și din cauza stilului greoi al autorului, analiză, substrat filozofic și foarte puțin dialog. Ca subiect principal avem maturizarea fascinantă a lui Joseph Knecht din copilărie până la atingerea rangului suprem de Maestru al Jocului în provincia Castalia. Imaginația lui Hesse sparge orice bariere atunci când își închipuie un viitor în care elita intelectuală se pregăteşte în provincii situate la periferia lumii, în şcoli perfecte în care lipsa de resurse sau tentațiile materiale nu stau în calea dezvoltării înfloritoare a geniilor.

O carte care cu siguranță ar putea deveni un subiect școlar deosebit de interesant, v-o recomand!

„Lucrurile frumoase și foarte frumoase sunt și ele trecătoare, din clipa când au devenit istorice și au căpătat chip concret pe pământ.”

Titlu românesc: Jocul cu mărgele de sticlă
Titlu original:  Das Glasperlenspiel
Autor:  Hermann Hesse
Editura românească:  Rao
Număr de pagini: 620
Traducător: Ion Roman

Jurnalul Annei Frank

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Ziua de 12 iunie 1942 a fost o zi care nu trebuie lăsată uitării. Este ziua în care Anne Frank a primit de ziua ei, pe lângă alte lucruri, un jurnal cu carouri roșii. Atunci a început să-și noteze gândurile sub forma unor scrisori către Kitty, o prietenă imaginară, de fapt jurnalul însuși. Timp de doi ani Anne a scris mărturia atacului împotriva evreilor, fapt care a transformat Jurnalul într-o lucrare de referință.

„ Sper că-ți voi putea împărtăși totul, așa cum n-am reușit cu nimeni altcineva până acum, și sper că-mi vei fi de mare ajutor.

Stilul Annei este unul extrem de plăcut, deși are preocupări copilărești este foarte matură în gândire și face niște analize critice persoanelor din viața ei. Împreună cu familia ei: mama, tata şi sora ei, Margot,familia Van Daan şi Alfred Dussel trăiesc pe ascuns în anexa secretă de la fabrica tatălui ei. Pentru a nu fi descoperiți și împușcați ei trebuie să păstreze liniștea în timpul zilei și de asemenea au ferestrele acoperite, deci nu au parte de lumina soarelui. Pentru Anne acest lucru este înnebunitor, ea fiind o fire foarte energică și de aceea de fiecare dată când simte nevoia să vorbească cu un prieten, scrie în jurnal.

Pe lângă asta, Anne învață, citește, își exprimă pasiuni și dorințe, cum ar fi să devină o scriitoare de renume, care a devenit realitate, din fericire. Totuși, nu are cum să nu-ți pară rău că nu a putut să-și pună în aplicare toate planurile, cu siguranță ar fi schimbat mentalitatea multor oameni.

“Conștient, dar de cele mai multe ori inconștient, am tânjit în tot acest timp de când sunt aici după încredere, iubire și tandrețe. Dorința asta e uneori mai puternică și alteori mai slabă, dar este mereu prezentă.”

Anne își dă seama de importanța jurnalului ei și de aceea începe să îl rescrie, sperând să-l publice într-o zi. Înainte să termine, ea împreună cu ceilalți locatari ai Anexei sunt arestați și sunt duși la Auschwitz. Pentru că Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de a ajunge la lagăr, scapă de o moarte imediată și împreună cu sora ei sunt transferate la Bergen-Belsen, unde vor muri de tifos în martie 1945. Tatăl ei, Otto Frank, îi respectă dorința și publică jurnalul în 1947, apoi urmând să aibă traduceri în zeci de limbi și să devină un simbol.

Tare mult mă bucur că am citit această carte, este cu siguranță de o mare valoare și o lectură care merită.  Mare păcat că a murit așa de tânără, cu siguranță ar fi ajuns o personalitate. În Amsterdam este valorificată cum trebuie, dacă aveți șansa puteți să vizitați muzeul și anexa secretă. Dar o vizită virtuală nu strică așa că puteți să vedeți aici unde și-a petrecut Anne doi ani.

“Pentru orice om căruia îi este frică, care e singur sau nefericit, remediul cel mai bun este în mod cert să iasă afară, să meargă undeva unde să fie cu totul singur, singur cu natura, cu cerul și cu Dumnezeu. Căci abia atunci și numai atunci simți că totul este cum trebuie să fie și că Dumnezeu vrea să-i vadă pe oameni fericiți în mijlocul naturii simple, dar frumoase.

Titlu românesc:  Jurnalul Annei Frank  
Titlu original:  Het Achterhuis
Autor:  Anne Frank
Editura românească:  Humanitas
Număr de pagini: 385
Nota: 10

În poștă(13) și La curier(14)

Bună! Ce mai faceți? Acum că am intrat și noi în vacanță, ne-am hotărât să vă arătăm ce am mai primit de când a început acest an, din ianuarie până în martie. Sperăm să vă atragă măcar câteva dintre titlurile prezentate mai jos și dacă le-ați citit deja, împărtășiți cu noi parerea voastră! 😀

DSCN1689

Această carte mi-a fost trimisă în cadrul turului pe care îl vom face pe blog. Touching the Surface este scrisă de Kimberly Sabatini și este o poveste foarte interesantă, despre care veți afla mai multe din recenzia pe care o voi face în curând. Îi mulțumesc foarte mult autoarei și Andreei Toderoiu pentru că mi-au trimis cartea și swag-urile (brățările sunt super draguțe!).

DSCN1696

Două carți de la All, două povești fascinante, două persoane care le-au citit, doi copăcei care urmează să fie plantați. Ne-a făcut o deosebită plăcere să recenzăm aceste cărți minunate primite de la una dintre editurile noastre preferate, careia îi mulțumim din suflet. Puteți citi cele două recenzii aici și aici.

DSCN1692

Cărțile de mai sus sunt două povești clasice de mare valoare, ambele cu un subiect foarte interesant și cu personaje bine conturate. Recenzia Lolitei o puteți citi aici și cea pentru Ramășițele zilei o veți putea citi de mâine.

DSCN1693

Aceste cărți au fost comandate de la libraria online Libris și sunt niște dorințe mai vechi ale noastre. Arta razboiului mi-a fost recomandată acum vreo trei ani, dar acum am avut ocazia să o cumpăr. Despre To Kill a Mockingbird am auzit numai cuvinte de laudă și acest lucru m-a determinat să o iau în limba engleză, pentru că nicio traducere nu se poate compara cu originalul. Invitația la vals este o carte pe care m-am decis să o achiziționez deoarece am auzit că este potrivită aceste etape a vieții pe care o trăim în acest moment, și anume adolescența. Așa cum unele cărți trebuie citite la timpul lor, Invitația la vals este una dintre ele și am de gând să respect vremea acesteia.

DSCN1697

Toate aceste cărți le-am primit  în dar de la două persoane dragi mie. Viața lui Pi plănuiesc să o citesc cât mai repede, încă nu am vizionat ecranizarea și mi-ar plăcea să citesc mai întâi cartea dar rămâne de văzut dacă voi reuși. Singurătatea numerelor prime este iarăși o poveste pe care sunt nerăbdător să o trăiesc, cu toate că nu este tocmai una fericită, ci mai mult realistă. În fSamKazinal, sunt curios și despre lucrurile referitoare la Da Vinci pentru că în afara faptului că știu că a fost o mare personalitate, restul îmi sunt vag cunoscute. Plus că aceasta e prima carte primită de la fratele meu.

DSCN1702

Mi-am cumpărat această carte de teste tocmai pentru a afla mai multe despre personalitatea mea, despre mine. Deși  rezultatele testelor nu sunt chiar cum mă așteptam eu, sunt foarte interesante  în sinea lor și chiar te fac să te gândești mai mult la ceea ce știi sau de fapt credeai că știi despre tine și să-ți spui întrebări. Pentru asta, vi-o recomand!

DSCN1694

A crea înseamnă a distruge! Dacă nu ați auzit încă de aceste minunate jurnale, acum e timpul să le cumpărați și să le completați! Vă promit că nu o să regretați deloc. Jurnalul meu trăsnit (Wreck this Journal) vă va provoca să faceți lucruri care în mod normal nu v-ar lăsa inima să le faceți, vă veți murdări și vă veți aminti cum arata la început. Sigur o să vă placă!

DSCN1698

Leda #1. Trilogia Chloe King a ajuns la final și în sfârșit putem afla cum se va termina totul. Una dintre cele mai renumite serii cu vampiri a ajuns la volumul 8, Sărutul morții, în care se continuă aventurile lui Claire și a prietenilor săi.

DSCN1699

Leda #2.  Al patrulea volum din seria Sânge Albastru continuă aventurile lui Shuyler Van Alen, un volum captivant care creează dependență. Ultimul volum din seria Georgina Kincaid, Dezvăluiri de sucub, concluzionează aventurile Georginei și totodată povestea de iubire dintre ea și Seth. Două adevăruri și o minciună este continuarea seriei Jocul Minciunii, o serie plină de mister și suspans cu multe întorsături neașteptate.

Mulțumiri sponsorilor noștri dragi – editurii Leda și librăriei online Libris și desigur buzunarelor noastre!

Pentru orice întrebări, curiozităţi în legătură cu cărţile prezentate – „loviţi” rubrica de comentarii.

Lolita de Vladimir Nabokov

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Lolita, lumină a vieții mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-lii-ta: vârful limbii execută o mișcare în trei timpi, coborând pe vălul palatului ca să atingă, la timpul trei, dinții. Lo. Li. Ta.”

Am auzit de mult despre această carte însă numai acum am avut șansa să o citesc. Și pot spune că nu mi-a plăcut pe cât de mult mi-aș fi dorit, dar nici nu aș condamna-o. Vladimir Nabokov are un stil fermecător, are multe elemente de sarcasm care conferă o notă de dinamism romanului. Totuși trebuie să fii puțin pregătit spiritual ca să te avânți în universul suferinței lui Humbert.

Făcând parte din romanele clasice ale secolului XX, subiectul este deja bine-cunoscut. ”Lolita” prezintă drama unui barbat matur care se îndrăgostește de o așa-zisă ”nimfetă”, Dolores Haze, poreclită Lo, Lola, Lolita. Subiectul tabu, pedofilia, a fost ceea ce a atras criticile negative și ideile preconcepute ale oamenilor și de aceea romanul a fost chiar interzis. Și ce este mai fascinant decât să citești ceva interzis?

Situația lui Humbert are aparent rădăcini în trauma suferită în adolescență, însă nimic nu îl mai poate salva pentru că el face tot ce este posibil ca să se apropie de nimfetă. Prin urmare, se căsătorește cu mama ei Charlotte, care îi confesează că este îndrăgostită nebunește de el. Însă nu durează mult și aceasta îi descoperă jurnalul în care își nota pasiunea pentru copila de 12 ani, dar nu ajunge să împărtășească secretul celorlalți fiindcă Charlotte are un accident de mașină, care îi este fatal.  Urmează ca el și Lolita să plece într-o călătorie prin America.

Lolita

Romanul a fost ecranizat în 1962 în rolurile principale: James Mason și Sue Lyon, și în anul 1997, Humbert fiind interpretat de Jeremy Irons, iar Lolita de Dominique Swain.

O lectură interesantă, dificilă, provocatoare, roman clasic. V-o recomand!

Titlu românesc: Lolita
Titlu original: Lolita
Autor: Vladimir Nabokov
Editura românească: Polirom
Număr de pagini: 324
Traducător: Horia Florian Popescu

Cărţi citite în 2012

Această postare reprezintă anul 2012 pentru noi în materie de cărţi. Suntem mulţumiţi de ceea ce am reuşit să citim şi anul acesta, chiar dacă este mai puţin faţă de anul trecut. Acest lucru s-a datorat faptului că am fost mai ocupaţi la şcoală, fiind clasa a XI- a începem să ne pregătim şi pentru ce vom face mai departe şi de aceea cărţile nu au mai putut să fie pe primul loc. Dar ele rămân o prioritate în inimile noastre şi sperăm că se vede acest lucru prin tot ceea ce facem pe blog şi prin tot ceea ce vom continua să facem! Uitaţi şi bilanţul nostru anual în materie de cărţi citite în 2012:

Alex

  1. Fata de Hârtie de Guillaume Musso
  2. De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger
  3. Aleph de Paulo Coelho
  4. Jurnalul unui puşti 2: Rodrick e cel mai tare de Jeff Kinney
  5. Cele nouă vieţi ale lui Chloe King:  Căderea de Liz Braswell
  6. Puterea celor Şase de Pittacus Lore
  7. Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald
  8. Despre vis de Sigmund Freud *
  9. Cele treisprezece motive de Jay Asher
  10. Ion de Liviu Rebreanu *
  11. Înainte să adorm de S.J Watson
  12. The perks of being a wallflower de Stephen Chbosky
  13. Spulberă-mă de Tahereh Mafi
  14. Sora de Rosamund Lupton
  15. Cele nouă vieţi ale lui Chloe King 2: Răpirea de Liz Braswell
  16. Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
  17. Secretul de Rhonda Byrne
  18. Fotocitirea de Dr. Paul R. Scheele *
  19. Mâini înzestrate de Ben Carson *
  20. Magia de Rhonda Byrne
  21. P.S Te iubesc de Cecelia Ahern *
  22. Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

Andreea

 1. Cartea Viitorului  de  Cecelia Ahern
 2. Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut de Jonas Jonasson*
 3. Cele 5 secrete ale vieții fericite de John Izzo
 4. Și dacă e adevărat… de Marc Levy
 5. Umbra Nopții de Andrea Cremer
 6. Emoții date pe față de Paul Ekman
 7. Uneori, sub clar de lună de Heather Davis
 8. Evermore de Alyson Noël
 9. Șovăire de Maggie Stifvater
 10. Urații de Scott Westerfeld
 11. Legături de familie de Danielle Steel
 12. Nuntă în cer de Mircea Eliade
 13. Ion de Liviu Rebreanu*
 14. Patul lui Procust de Camil Petrescu*
 15. Alexandru Lăpușneanu de Costache Negruzzi
 16. Bufnița de Carl Hiaasen
 17. Cincizeci de umbre ale lui Grey de E L James
 18. Cincizeci de umbre întunecate de E L James
 19. Frumoșii de Scott Westerfeld
 20. Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

“*” – Cărţile pe care le-am marcat cu steluţă nu le-am terminat de citit din diferite motive.

Şi ţineţi minte două chestiuni: 1) Iubitorii de cărţii nu se duc niciodată la culcare singuri şi 2) Nu poţi cumpăra fericirea, dar poţi cumpăra cărţi şi acestea reprezintă cam acelaşi lucru.

Pentru curioşi sau noi vizitatori, aici găsiţi bilanţul nostru din 2011. 😀

P.S Nu toate cărţile de aici sunt recenzate, dar la câteva vor apărea recenzii la începutul lui ianuarie 2013. ( Mulţumim vacanţei!)