Impuls: îl urmezi?


tumblr_mtancr34aQ1qcqbdbo1_500

Deși mă consider o persoană bună, impulsul meu de a face bine nu este întotdeauna suficient pentru a-mi mișca corpul din loc și a face acțiunea respectivă. Am observat acest lucru la mine de-a lungul timpului, iar trei situații petrecute recent (toate în aceeași zi) m-au pus pe gânduri și aleg azi să analizăm puțin următoarele întâmplări.

Prima întâmplare se petrece într-o dimineață, în maxi-taxi, în drum spre facultate. Privesc cu atenție oamenii din jurul meu, iar atenția îmi cade asupra unei doamne care intră în maxi-taxi super agitată și coboară la câteva stații în același ritm. Fix când să coboare îi cade telefonul mobil din mână și dintr-o bucată ajunge trei: carcasă, baterie și restul de telefon. În aceeași manieră agitată, își ridică restul de telefon și carcasa. Și iese din maxi-taxi. Aici intervin eu. Observ bateria și într-un interval de 2 secunde, gânduri alerte îmi invadează mintea: „Aoleu.Ce fac? Ar trebui să mă ridic de pe scaun, să mă aplec, să deschid ușa și să mă duc dupa acea femeie. Dar nimeni nu a observat. Da, e adevărat că eu am observat, dar pot să mă fac că nu am observat. Astfel toată lumea e fericită, nimeni nu se mai ridică de pe scaun, mai ales că șoferul trebuie să pornească din stație dintr-o clipă într-alta, semaforul sigur s-a făcut deja verde. Și atunci mi-am dat seama că femeia aia nu o să mai poată să-și folosească telefonul în veci.” M-am ridicat. I-am spus șoferului “Stați”, am luat bateria, am deschis ușa și femeia era chiar acolo, se întorcea pentru că și-a dat seama de lipsa acesteia. “Uitați. Vai, mulțumesc drăgălașu’”. M-am simțit mult mai bine după. Pentru că mi-am ascultat impulsul de a face bine.

A doua întâmplare se petrece tot într-un maxi-taxi, de data asta la întoarcere. O doamnă mai în vârstă intră în maxi și nu mai era niciun loc liber. Atunci realizez că ar putea să fie – să îi fac eu loc. Simțindu-mă oarecum vinovat pentru întârzierea intenției mele de a face bine de azi dimineață, am zis să nu mai repet aceeași întâmplare. M-am uitat la doamnă, m-am ridicat și i-am oferit locul – ca să îmi spună că nu e nevoie pentru că o să coboare la următoarea stație. Intenție neîntârziată refuzată.

A treia întâmplare se petrece când cobor eu din maxi-taxi. Cu căștile în urechi, oarecum despărțit de realitate, simt deodată o mână pe umăr. Mă întorc, îmi dau casca jos și un bărbat îmi înapoiază un leu care mi-a căzut din haină. Gestul mă face să zâmbesc. Putea, desigur, să îl ia și să nu mi-l dea. Nu că ar fi avut ce să facă cu leul meu, dar am apreciat enorm intenția omului de a face bine. De a fi corect.

Acum, trăind aceste întâmplări retrospectiv, realizez ce interesantă a fost acea zi. Prima dată sunt pus eu la încercare dacă voi proceda corect, dacă voi asculta sau voi ignora vocea binelui. Apoi, decid să o ascult fără a mai cântări situația, pur și simplu acționez din instinct. Deși fapta bună nu a fost creată, a fost creată intenția și săvârșirea ei. Iar în ultimă instanță, mi se returnează oarecum favorul. După faptă și răsplată. Desigur, acest lucru este doar un mod de a privi situația. Tind totuși să cred că a fost o coincidență.

Concluzia este să ne ascultăm vocea interioară, să ne urmăm instinctul mai ales dacă este pentru o faptă bună și niciodată să nu ne gândim: “Ce îmi iese mie din asta?“. Fii sigur că binele făcut se va întoarce la tine. Nu ezita niciodată când e vorba de astfel de lucruri. Ezită la rău. Căci dacă am face asta și nu le-am mai inversa, lumea ar fi mai bună!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s