Un Altfel de Brad de Crăciun + CONCURS

UPDATE: Azi afişăm câştigătorii!

Bună! Ce mai faceţi voi? Cum e în vacanţă? Dacă acum câteva zile aş fi zis că încă nu am intrat în spiritul sărbătorilor, acum chiar simt magia care înconjoară atmosfera, mai ales că a început să şi ningă cu fulgi mari şi frumoşi. Dar să trecem la subiectul acestei postări. Nu ştiu câţi dintre voi au brad în cameră, dar eu nu am mai avut niciodată până acum brad în cameră…până anul acesta. Anul acesta am decis să-mi fac propriul meu brad personalizat şi uitaţi ce a ieşit. Continuă lectura

În poştă (12) şi La curier (13)

„Books are a uniquely portable magic” & „I stepped into the bookshop and breathed in that perfume of paper and magic that strangely no one had ever thought of bottling.”

Bunăă! Ce mai faceţi voi? Noi de abia acum apucăm să mai respirăm cu şcoala asta, dar de astăzi o să petrecem mai mult timp pe blog şi o sa fie mai multe postări cu multe multe surprize. Săptămâna aceasta sperăm să o facem cât mai magică, mai ales pentru că este ultima săptămână înainte de Crăciun, penultima din acest an ( nu-mi vine să cred!) şi desigur săptămâna decisivă în care aflăm dacă 2012 ne face şi nouă ceva sau nu. Dacă supravieţuim, sâmbătă, 22 decembrie, o să postăm ceva ca să stiţi că suntem bine. Dar până atunci, noi vrem să vă arătăm ce am mai primit/cumpărat în lunile noiembrie – decembrie 2012. Să trecem la treabă! XD

Atenţie: Aceasta este dacă nu cea mai mare, oricum printre cele mai mari postări în poştă şi curier.

DSCN0287

Editura Trei. Avem primele două volume din celebra trilogie erotică Fifty Shades. Andreea le-a citit şi vă poate oferi mai multe detalii dacă aveţi curiozităţi în legătură cu seria. Recenzia primului volum intitulat „Cincizeci de umbre ale lui Grey” o puteţi citi aici. Cea de-a treia carte pe care o vedeţi în poză am primit-o de ziua mea( mulţumesc Crisulee!) şi sper să reuşesc să o citesc în această vacanţă. A citit-o careva dintre voi?

DSCN0290

Editura Adevăr Divin. Aveţi în faţă trei cărţi divine, magice. Nu ştiu ce să vă mai zic ca să vă conving să citiţi această serie de cărţi scrise de Rhonda Byrne. Vrei să aduceţi magie în viaţa voastră şi simţiţi că aveţi nevoie de anumite schimbări? Încercaţi aceste cărţi şi veţi fiţi uimiţi de cât de mult vă vor ajuta în propria viaţă. Nu avem poveşti în aceste cărţi, ci experienţe de viaţă reale şi tehnici care ne ajută în dezvoltarea noastră personală. Pentru mai multe detalii, aveţi aici recenzia la cartea „Secretul”, iar aici la „Magia”.

DSCN0291

Rao & Litera. Alte două cărţi primite în dar de ziua mea. De mult îmi doream să îl încerc şi eu pe Dan Brown şi iată că acum am ocazia. „10.000 de vise interpretate” am primit-o de la nimeni alta, decât Andreea! Trebuie să  recunosc că mereu m-a atras acest subiect şi uite că acum am posibilitatea de a descifra ceea ce visez, asta dacă am norocul să-mi amintesc ceea ce am visat. Este o carte chiar foarte interesantă si accesibilă, ca un dicţionar al viselor. Am trezit curiozitatea cuiva?

DSCN0292

Editura Corint Junior. Avem o serie nouă şi anume „Potirul de sub stâncă”, care după sinopsis mi se pare chiar promiţătoare şi al doilea volum din seria „Revelaţia lui Peter Schock”. Mie îmi plac foarte mult coperţile la ambele cărţi şi mă bucur că în ultima vreme Corint Junior şi-a reintrat în ritm, prin scoaterea de noi serii şi continuarea altora.

DSCN0293

Editura Leda #1. Iarăşi avem o serie nouă – Frăţia Pumnalului Negru, carte interzisă minorilor datorită scenelor mai „delicate”. Nu că acest lucru va fi un impediment pentru cei care vor să citească cartea şi încă nu au împlinit 18 ani. Puteţi considera Nopţi de patimă ca un Fifty Shades cu vampiri. Culoarea roşu intens a coperţii este de asemenea intrigantă şi indică senzualitatea pe care o conţine interiorul romanului. În partea stângă, avem continuarea unei serii foarte îndragite de mulţi dintre voi: volumul al doilea din Shadow Falls – Trezită în zori de zi.

DSCN0295

Editura Leda #2 şi CORINTeens. Alte două continuări ale două serii frumoase: volumul al doilea din seria UrâţiiFrumoşii ( de data asta! ce contrast!) şi Altfel de Îngeri#3 – Gelozie. Coperţile sunt geniale, eu sincer aş cumpăra aceste cărţi numai după exterior, fără să ştiu despre ce este vorba. Şi chiar, de când nu aţi mai cumpărat o carte de care să nu mai fi auzit nimic? Când a fost ultima oară când v-aţi riscat? La mine a trecut mult prea mult timp şi chiar ar trebui să fac asta curând. Vă imaginati satisfacţia pe care o ai dacă o iei aşa la nimereală şi ajunge să-ţi placă foarte mult, numărându-se chiar printre favoritele tale?

DSCN0296

Editura Leda #3. Trei mari continuări. Cel mai tare m-a bucurat, ce-i drept,  Magie de doi bani, mult aşteptatul volum  trei din seria Femei din cealaltă lume. Pentru a evita confuziile, primele două volume au apărut la editura Tritonic, iar editura Leda a preluat seria şi va continua cu următoarele volume. Mai avem volumul al doilea din seria Elita Întunecata – Hex sau Puterea Farmecelor şi de asemenea volumul al doilea din seria renumită Chimie Perfectă – Legile Atracţiei. Apropo, vă place micul accesoriu din poză? 😀

DSCN0457

Editura Leda #4 si CORINTeens #2. Ce sunt astea?? Continuări, continuări. Volumul al doilea din seria Maximum Ride scrisă de James Patterson, autor care începe să ia avânt la Grupul Editorial Corint. Cu o copertă mai mult decât atrăgătoare, Supranatural îşi face simţită prezenţa şi continuă aventurile eroinei noastre Evie.

DSCN0459

Editura Leda #5.  Vedeţi şi voi câte apariţii noi avem de la această editură fantastică? Câte serii şi continuări de serii? O multitudine de serii special pentru noi şi tocmai s-au scos atâtea încât fiecare să poată alege ceva care să îi placă şi sunt sigur că chiar şi cel mai mofturos cititor va găsi ceva pe gustul lui din întreaga ofertă a editurii. E cam intimidantă privirea ucigătoare a fetei de pe coperta cărţii Visătoarea.

DSCN0462

Ce avem noi aici dacă nu romanul cel mai aşteptat de adolescenţi în 2012? Dacă nu romanul care se află pe lista câştigătorilor de la Goodreads Choice Awards 2012, pe locul 1 la două categorii – Young Adult Fantasy şi, respectiv, Goodreads Author – este …nimeni alta decât autoarea noastră VERONICA ROTH, cu romanul INSURGENT, volumul 2 din seria DIVERGENT. În carne şi oase, pardon, în pagini şi cuvinte aveţi în faţa voastră continuarea unei dintre cele mai bune serii distopice scrise până acum!

DSCN0467

Şi am ajuns şi la cel mai aşteptat roman de către mine în acest an. Cum aş putea să nu aştept cu cea mai mare nerăbdare o nouă carte semnată de J.K Rowling, autoarea care mi-a dat suflul magiei de a citi, de a iubi lectura şi cuvintele aşa cum le iubesc acum? Iniţial am vrut să citesc cartea în engleză, dar până să apuc eu să o cumpăr, uite că a apărut varianta în română şi într-un fel e mai bine pentru că o să pot să ma bucur mult mai uşor  de lectură decât să mă fi chinuit cu tot felul de cuvinte pe care nu le-aş fi înţeles în engleză.

DSCN0469

Chiar dacă prima oară când am văzut coperta am fost ceva în genul: Nu, nu îmi place!, acum mi+am schimbat părerea şi pot să spun că îmi place chiar mult şi are până la urmă legătură cu ceea ce se petrece în carte. Cel mai probabil Moarte Subită o să fie ultima mea carte citită pe 2012 pentru că momentan sunt într-un maraton de cărţi şi filme de Crăciun. Am foarte mari aşteptări de la ea şi sper să mi le împlinească!

DSCN0563

Şi iată că am ajuns şi la ultima poză cu ultimele cărţi primite chiar ieri. Darul este volumul al doilea din seria Vrăjitor & Vrăjitoare, cu o copertă la fel de încântătoare ca şi a primului volum de altfel. Ador nuanţa de albastru!! O altă surpriză extraordinară a fost apariţia cărţii Spirala, volumul al cincilea din celebra serie pentru copii şi adolescenţi TUNELE. Mi-a fost atât de dor de universul din Tunele, de lumea subterană, de Will şi chiar şi de Styx. Cei care încă nu aţi început seria, trebuie să vă apucaţi cât mai curând pentru că merită din plin!

DSCN7704

Si ultimele cărţi primite chiar azi, am stat în frig şi ploaie aşteptându-le, dar a meritat! Puterea de Rhonda Byrne şi Blestemul lupilor de Andrea Cremer. 

Acesta este sfârşitul postării noastre, dragilor! Şi referitor la ceea ce am scris la începutul articolului, aceasta este fără îndoială cea mai mare postare poştă şi curier făcută vreodată. Dar era de aşteptat din moment ce ultima postare de acest gen am facut-o pe 30 iunie!! O_O Vă daţi seama? La începutul verii! Sper că nu v-am plictisit prea tare şi sperăm să vă placă câte ceva din tot ce am primit.

Nu în ultimul rând, le mulţumim din suflet sponsorilor: Editura Leda+Corint Junior+CORINTeens (aşadar întregului Grup Editorial Corint) şi Librăriei Online Libris. Mulţumim, mulţumim, mulţumim!

Pentru orice întrebări, curiozităţi în legătură cu cărţile prezentate – „loviţi” rubrica de comentarii.

ALIATA VRACIULUI. Eu sunt Grimalkin (CRONICILE WARDSTONE, VOL. 9) din 18 ianuarie 2013 la Corint Junior!

• Serie BESTSELLER NAŢIONAL!

• În 2013, lansarea filmului, cu Ben Barnes, Julianne Moore şi Jeff Bridges în rolurile principale.

După ce Diavolul i-a ucis cu brutalitate copilul, singurul ţel al lui Grimalkin este nimicirea acestuia. Fără prea mare tragere de inimă, se aliază cu Vraciul şi cu ucenicul său, Tom, ajutându-i să-l lege pe Diavol şi să-l decapiteze. Acum, ea este o fugară, iar misiunea pe care o are este una mortală. Pentru ca spiritul Diavolului să fie înfrânt şi alungat de pe Pământ pentru totdeauna, Grimalkin trebuie să ţină departe de ghearele vrăjmaşilor capul retezat al acestuia. Indiferent de preţul pe care trebuie să-l plătească…

„Actuala asasină a clanului Malkin este Grimalkin. Foarte rapidă şi puternică, această vrăjitoare se conduce după un cod propriu al onoarei şi nu recurge niciodată la şiretlicuri. Preferă ca potrivnicul să însemne pentru ea o provocare. Deşi onorabilă, Grimalkin are şi o faţă întunecată, fiind renumită pentru faptul că întrebuinţează tortura. Cu toţii se tem de acel ţac-ţac al cumplitelor ei foarfeci.”

„Ai fost avertizat, aceste cărţi sunt cu adevărat înfricoşătoare.” THE TIMES

Format12×16,5 cm
AutorJoseph Delaney
TraducereAdrian Deliu
Preţ: 39.90
EdituraCORINT JUNIOR
Apariţie2013 
Număr pagini352

***

Primele imagini din filmul The Seventh Son, ecranizarea primului volum din serie, care va apărea în 2013, după cum am menţionat şi mai sus. Continuă lectura

Spirala, Tunele#5 din 12 decembrie la Corint Junior

UPDATE: A apărut în străinătate şi coperta ultimului volum al seriei şi anume volumul şase. Această copertă o vom avea şi noi. Cartea se numeşte Terminal şi la ei o să apară în mai 2013. Să sperăm că la prin noiembrie – decembrie 2013 o să apară şi la noi ca să aflăm cum se încheie aventurile lui Will Burrows.

• Serie publicată în peste 40 de limbi

• Bestseller New York Times

• Film în preproducţie

Forţele Styx vor să iasă la suprafaţă şi să cucerească Pământul… Dacă până acum Limitatorii erau cele mai ameninţătoare creaturi… de data asta, femeile Styx sunt cele care înspăimântă. Iar în calea lor se află Will şi prietenii săi, cărora li se alătură şi soldaţii din Vechea Gardă. O spirală de foc, întuneric şi neant…

Incredibil de interesantă… suspansul este bine dozat… o lectură pasionantă şi, nu de puţine ori, înspăimântătoare (să nu ziceţi că nu v-am spus!). Pericolele care pândesc din întuneric sunt cât se poate de reale… merită aşteptarea! – Philip Ardagh.

Roderick Gordon & Brian Williams

RODERICK GORDON locuieşte împreună cu soţia şi copiii săi în Norfolk, iar BRIAN WILLIAMS, în East London.

Amândoi au fost dintotdeauna fascinaţi de săpăturile arheologice. Brian a copilărit în cartierul Edge Hill din Liverpool, unde a avut ocazia să exploreze magnificul şantier arheologic iniţiat în secolul al XIX-lea de un om de afaceri local, Joseph Williamson — tunele destul de mari cât să te plimbi cu trăsura prin ele, care mai există şi astăzi.

Pentru Roderick Gordon, legăturile cu arheologia sunt şi mai directe. Stră-stră-bunicul lui, William Buckland, este considerat unul dintre întemeietorii geologiei, iar în 1824 a ţinut prima prelegere ştiinţifică dedicată unei fosile de dinozaur.

Atât Roderick, cât şi Brian sunt fascinaţi de ideea existenţei unei adevărate lumi subpământene şi citează, ca inspiraţie, sistemele şi construcţiile subterane care există sub atât de multe oraşe, cum ar fi Paris, Roma, Moscova şi New York.

Format: 13×20  cm 
Autor: Roderick Gordon & Brian Williams
Traducere: Irina Negrea
Editura: CORINT JUNIOR
Aparitie: 2012 
Numar de pagini: 544 
Pret: 49,90 RON

CONCURS 2 NOIEMBRIE 2012

UPDATE: Pentru că tot mai am jumătate de oră din această zi, din aniversarea mea. Azi am împlinit 18 ani, dragii mei. Vă mulţumesc din suflet tuturor pentru urări şi vreau să vă spun că m-aţi amuzat teribil în  felul în care aţi „jonglat” cu vârsta mea, facându-mă când mai tânăr când mai bătrân. 23 de ani? Mai am ceva până atunci! 😀 Chiar m-aţi facut foarte fericit prin comentariile voastre şi nici nu mă aşteptam să vă înscrieţi într-un număr aşa de mare la o…ghicitoare de ani. Vă mulţumesc mult mult de tot şi chiar dacă nu aţi câştigat, vă mai aştept şi la următoarele concursuri, care vor fi mult mai frecvente luna aceasta. Noapte bună!

P.S Cu câştigătorii voi lua legătura mâine şi vom hotărî împreună ce carte vă alegeţi!

Salutare tuturor! Astăzi este ziua mea de naştere şi vreau să o împărtăşeşc şi cu voi şi prin ce altă metodă dacă nu printr-un concurs?  Va fi o singură cerinţă, de fapt întrebare.

Câţi ani împlinesc eu astăzi? Primele două persoane ( doar suntem în doi azi, nu?) care răspund corect vor câştiga fiecare câte o carte la alegere din ultimele noutăţi de la editura Leda/ Corint Junior.

Mulţumesc din suflet sponsorului, editura Leda, fără de care acest concurs nu ar fi fost posibil.

Vă îmbrăţisez şi sper să fiţi şi voi la fel de fericiţi precum sunt eu în acest moment. Gândiţi frumos şi pozitiv! 😀

P.S De abia aştept să văd răspunsurile voastre!

VideoBox#4

Hello! Prima lună de toamnă tocmai s-a scurs, iar noi am pregatit fix înainte să înceapă şcoala, un nou filmuleţ în rubrica VideoBox. Că de abia acum apucăm să-l postăm, asta e partea a doua. Vineri, 14 septembrie 2012 – VideoBox#4 prezintă ceea ce am mai cumpărat/primit în materie de cărţi în lunile august-septembrie. Sperăm să vă placă atât de noi, cât şi de motan.

P.S În filmuleţul de faţă, încă mai avem acea fericire –  specifică verii. Acum, putem să afirmăm cu sinceritate că aceasta a disparut sau cel puţin s-a diminuat.

O lună octombrie cât mai frumoasă să aveţi! 😀

Seria TARA DUNCAN de Sophie Audouin-Mamikonian CONTINUĂ!

Fantomele din AltăLume

Volumul 7 din seria Tara Duncan din luna septembrie în librării!

LUMEA  TAREI  DUNCAN  ESTE  ÎN  MARE  PRIMEJDIE!

Tara Duncan, Moştenitoarea Omois-ului (cel mai mare imperiu uman de pe planeta AltăLume), pregăteşte o poţiune cu ajutorul căreia vrea să-l readucă printre cei vii pe tatăl ei, acum fantomă în CealaltăLume, unde a ajuns după ce a fost ucis de Magister, conducătorul sangravilor.

În acelaşi timp, Cal încearcă să prepare aceeaşi poţiune, ca s-o readucă în lumea lui pe Eleanora, tânără Hoaţă Patentată de care este îndrăgostit lulea. Cele două poţiuni intră în rezonanţă, deschizând un portal către CealaltăLume. Sute de fantome invadează planeta altmundanilor, grăbite să găsească fiecare un trup în care să se reîncarneze. Persoanele care nu pot fi posedate sunt ucise. În doar câteva ore, Împărăteasa, miniştrii, toţi ceilalţi reprezentanţi ai puterii sunt luaţi în stăpânire de fantome, care ajung astfel să domine AltăLumea.

Singura care reuşeşte să se salveze este Tara. Iubitul ei, Robin, moare sub ochii săi, ucis de-o fantomă. Profund îndurerată, tânăra este ascunsă de căpetenia Gărzilor în Castelul Viu din Lancovit, unde soseşte şi prietenul ei Cal, care încearcă s-o îmbărbăteze: Tara nu are dreptul să se lase pradă tristeţii, doar este Moştenitoarea Imperiului Omois…

Fără ea, fără puterea magiei sale, Rezistenţa nu are nicio şansă de izbândă.

Pentru că, în secret, rebeli curajoşi – elfi, pitici, vampyri, oameni – pun la cale lupta împotriva invadatoarelor.

În timp ce este căutată în întreg imperiul, iar pe capul ei se pune o recompensă apreciabilă, Tara descoperă – răsfoind Cartea Întunecatelor Secrete – că există o singură modalitate de a distruge fantomele.

Oare va reuşi Tara să salveze AltăLumea şi să găsească în ea puterea de a reveni la viaţă?

Sau se va lăsa pradă morţii, din dorinţa de a-l reîntâlni pe Robin?

***

Aventură, dragoste, magie, umor – cu sorţitoarea Tara Duncan, scriitoarea Sophie Audouin-Mamikonian a cucerit sute de mii de cititori din întreaga lume.

„Tara Duncan este sora mai mică, franţuzoaică, a lui Harry Potter.” – Paris Match

Sophie Audouin-Mamikonian „este o JK Rowling a Franţei!” – Elle

  • Serie tradusă în 18 limbi
  • Peste 900 000 de exemplare vândute
  • Un film de desene animate difuzat în 20 de ţări

Vizualizaţi aici clipul coloanei sonore a seriei animate Tara Duncan:

Pentru informaţii suplimentare intră pe www.taraduncan.com

Precomanda ACUM!

CEI MAI NASPA ANI DIN VIATA MEA, vol. 1 din seria GENERALA de JAMES PATTERSON

În curând, la Editura CORINT JUNIOR, Generala: Cei mai naşpa ani din viaţa mea, de James Patterson şi Chris Tebbetts, una dintre cele mai amuzante cărţi pe care ai pus vreodată mâna! Cu ilustraţii originale, pline de haz! Dacă eşti “încarcerat” la generală – sau o să fii curând –, cartea asta te-ar putea ajuta să supravieţuieşti.
Mai mult, o să te prăpădeşti de râs la fiecare pagină.
IA VEZI CUM E! Uneori, cele mai naşpa zile din viaţa lui Rafe Khatchadorian au fost chiar bune. Alteori, proaste. Dar, în general, au fost teribil de amuzante. CONVINGE-TE!

Rafe Khatchadorian este în clasa a şasea şi se confruntă cu numeroase probleme. Din fericire, împreună cu prietenul lui cel mai bun, Leonardo Taciturnu, a conceput planul perfect ca s-o scoată la capăt: Operaţiunea RAFE! Reguli Abolite Fără Ezitare! Concret, Rafe are de gând să încalce toate regulile din Regulamentul de ordine interioară al Şcolii Generale Hills Village.

Pe scurt, povestea lui absolut incredibilă este următoarea:

  • înfruntă şi o înfrânge pe diabolica lui profă supranumită Doamna Dragon,
  • îşi vinde sufletul teroristului şcolii, şi tot el îi plăteşte dolar după dolar,
  • se luptă cu un trântor adevărat, de mai multe ori,
  • pune ochii pe cea mai simpatică fată din şcoală,
  • face afaceri cu suc şi dă faliment
  • îi răneşte intenţionat-din-greşeală pe toţii oamenii la care ţine.

În cele din urmă lucrurile o iau total razna, iar Rafe trebuie să se hotărască: Îşi doreşte victoria cu orice preţ? Sau este gata să facă faţă regulilor şi adevărurilor pe care le-a tot evitat până acum?

NĂZBÂTII ŞI UMOR ÎNTR-O CARTE PE CARE NU TREBUIE SĂ O RATEZI!

“Rafe e băiatul rău cu un suflet de aur.” – A.J. Jacobs, New York Times Sunday Book Review

“Ilustraţiile fermecătoare şi un antierou haios şi nebunatic, dar cu care te identifici imediat, au drept rezultat o carte absolut irezistibilă!”  – Family Circle

Generala: Cei mai naşpa ani din viaţa mea este cartea lui James Patterson cu cele mai multe reeditări.

  • New York Times bestseller (se află pe locul 1 încă de la apariţia sa şi continuă să rămână în top la un an după publicare)
  • tradusă în 18 limbi
  • recomandată de School Library Journal
  • în curând, film produs la Hollywood

James Patterson a fost ales de copiii din Statele Unite ale Americii ca Autorul Anului în 2010, în cadrul Children’s Choice Book Awards. Multe dintre cărţile sale au devenit bestselleruri internaţionale, printre care seriile Maximum RideVrăjitor şi vrăjitoareDaniel X, cartea Med Head şi seria de romane poliţiste al cărei personaj principal este Alex Cross. Scriitorul locuieşte în Florida.

Chris Tebbetts este autorul mai multor cărţi pentru copii, printre care şi seria fantasy şi de aventuri The Viking.

Laura Park, cunoscută ilustratoare, a făcut desenele pentru această carte. Locuieşte în Chicago împreună cu animalul ei de casă preferat… un porumbel.

Pentru mai multe informaţii despre autor şi cărţile sale vizitaţi site-ul  www.jamespatterson.com .

 

În poştă (11) şi La curier (12)

Deja prima săptămână de vacanţă e pe terminate şi nu ştiu de ce dar am impresia că vara aceasta o să zboare nu alta şi parcă mâine e septembrie şi începem un nou şi stresant an şcolar. Dar până atunci azi este ultima zi de iunie şi deja a trecut prima lună de vară (ce vremuri când vacanţa de vară era trei luni!) şi noi vă prezentăm ce cărţi am mai primit/cumpărat.

Editura Nemira. Avem două cărţi din colecţia Nautilus, sunt foarte intrigat de Fuga vânătorului pentru că este scrisă de trei scriitori renumiţi pe o durată de treizeci de ani. De abia aştept să o citesc şi să vad ce a ieşit şi o să aveţi şansa să o câştigaţi şi voi la concursul pe care o să îl fac în curând.

Editura Leda. Avem trei cărţi în primul rând cu coperţi incredibile şi cu un conţinut care nu se lasă mai prejos. James Patterson este un autor care scrie teribil de bine literatură pentru copii cât şi pentru adolescenţi şi vă recomand ambele cărţi apărute de acesta cu promisiunea că nu veţi fi dezamăgiţi. Spulberă-mă este o carte distopică, pe care o citesc chiar acum şi până acum mi-a lăsat o părere foarte bună.

Editura Leda#2 şi Corint Junior. Avem mult aşteptatul volum opt al celebrei serii Cronicile WardstoneDestinul Vraciului, continuarea cărţii Nu plânge sub clar de lună, care a strâns un număr semnificativ de fani odată cu lansarea în format paperback cu revista Bravo şi noi aventuri, secrete şi minciuni în următorul volum din seria Jocul MinciuniiAdevăr sau provocare. Pentru cei care nu ştiaţi este şi un serial făcut după cărţi – The Lying Game.

Editura Leda#3 şi CORINTeens.  Avem două cărţi, continuări ale seriilor autoarei Lisa Jane Smith, dar ironia sorţii este faptul că aceste continuări sunt scrise de autori “fantomă” , după cum putem vedea Despărţirea, al patrulea volum din seria Cercul Secret este scrisă de Aubrey Clark. Ambele serii au fost transpuse în seriale tv.

Librăria online Libris. Avem două cărţi thriller, printre care una am citit-o deja, recenzia o puteţi citi aici, iar cealaltă urmează în curând. Recenta mea pasiune pentru cărţile thriller probabil nu va înceta prea curând, aşa că veţi mai vedea romane de acest gen – care îţi fac inima să bată din ce în ce mai puternic pe măsură ce înaintezi în ele şi totodată spre inevitabilul final.

Editura Vidia. Mi-am cumpărat această carte o dată cu aniversarea celor de la Elefant, o să o încep zilele astea şi chiar sunt foarte curios dacă o să aibă vreun efect asupra mea, în sensul dacă voi reuşi să-mi îmbunătăţesc rapiditatea cititului. Cartea am prezentat-o şi pe blog aici şi este una dintre alte cărţi interesante ale editurii Vidia pe tema dezvoltării umane.

Şi cam acestea sunt toate noutăţile noastre, aşa într-o singură poză. Urmează zilele acestea nişte concursuri (majoritatea vor fi cu cărţile prezentate mai sus), lepşe (mulţumim celor care ne-au dat) şi pe parcurs alte recenzii de carte, film şi serial. Vă mărturisim că de curând am început atât eu, cât şi Andreea să scriem recenzii serialelor de pe TvBlog, aşa că e vară şi avem mai mult timp liber. Serialul la care scriu eu se numeşte Baby Daddy, mai multe detalii aici, iar al Andreei – Bunheads, mai multe detalii despre el aici. Vă aşteptăm cei care vă hotărâţi să le vizionaţi la comentarii.

Pentru orice întrebări, curiozităţi în legătură cu cărţile prezentate – „loviţi” rubrica de comentarii.

LEDA LA BOOKFEST (1)

Printre noutăţile pe  care le veţi vedea la Bookfest 2012 la editura LEDA se numără Experimentul Angel de James Patterson, Vrăjitor şi Vrăjitoare de James Patterson, Destinul vraciului de Joseph Delaney, volumul al optulea din seria Cronicile Wardstone şi Jurnalele Vampirilor: Vânătorii.

VRĂJITOR ŞI VRĂJITOARE, volumul 1 din seria omonimă de JAMES PATTERSON şi Gabrielle Charbonnet

Ţineţi în mână o istorisire de o importanţă vitală care dezvăluie adevărul ascuns despre aceste vremuri primejdioase…

Magie + mai multe dimensiuni + răzvrătire împotriva unui guvern totalitar + copii care conduc lumea + dragoste + aventuri + suspans! Pare combinaţia perfectă pentru o carte bună, nu-i aşa?

Într-o lume orwelliană a unui guvern totalitar numit Noul Ordin, copiii, şi mai ales adolescenţii rebeli, trebuie să se supună, sau să moară.  Pentru Wisty, o fată de 15 ani, şi fratele ei Whit, de 17, viaţa se schimbă la 180 de grade când sunt luaţi într-o noapte de lângă părinţii lor şi închişi într-o temniţă secretă pentru o vină despre care ei nu ştiu nimic – fiind apoi judecaţi într-o parodie de proces şi condamnaţi la moarte. Dar în vreme ce sunt captivi în acest oribil coşmar, Wisty şi Whit descoperă că au puteri incredibile, pe care însă nu ştiu cum să le controleze. Vor putea ei oare să descopere o cale de a-şi folosi abilităţile de vrăjitori pentru a se salva, şi pentru a-şi salva şi părinţii – şi poate că în final şi lumea lor?

O carte plină de magie, aventuri şi umor, surprinzătoare, energică, scrisă într-un ritm alert, care te ţine în tensiune, cu întorsături spectaculoase de situaţie, o intrigă captivantă şi doi eroi plini de spirit şi ingeniozitate!

SERIE TRADUSĂ ÎN 19 ŢĂRI – BESTSELLER NEW YORK TIMES – BESTSELLER USA TODAY– BESTSELLER PUBLISHERS WEEKLY

„M-am născut pentru a scrie această poveste. Citiţi mai departe, atâta vreme cât mai puteţi…” – James Patterson

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-urile: www.jamespatterson.com,www.witchandwizard.com

Cartea are 352 de pagini, format 13×20 cm, este cartonată cu supracopertă şi are preţul de listă 39,90 lei.

O altă surpriză din partea editurii este apariţia volumului al patrulea din seria Cercul SecretDespărţirea.

ŢINE-ŢI DUŞMANII APROAPE…

Pentru prima oară de când s-a mutat în New Salem, Cassie Blake se simte ca o persoană obişnuită. Este fericită alături de iubitul ei, Adam, şi îşi face noi prieteni. Dar viaţa lui Cassie este ieşită din comun, iar a fi deosebit poate fi un adevărat blestem.

Cercul secret este vânat de un duşman necunoscut – şi oricine poate fi următoarea victimă. Între membrii lui iau naştere alianţe, iar relaţiile le sunt puse la încercare. Nimeni nu ştie în cine poate avea încredere sau de cine să se teamă.

O să reuşească oare Cassie să-şi salveze prietenii… şi pe sine însăşi? Sau alegerile ei vor dezbina Cercul pentru totdeauna?

Cartea nu este scrisă de L.J.Smith, ci de Aubrey Clarck. Traducerea a fost făcută de Carmen Botoşaru, cartea are 288 de pagini şi o sa apară pe data de 19 iunie 2012 la editura CORINTeens.

***

Pe lângă faptul că le găsiţi şi la Bookfest, perioada de precomandă pentru SPULBERĂ-MĂ, MAXIMUM RIDE şi DESTINUL VRACIULUI se prelungeste! Până pe 3 iunie 2012. poţi comanda aceste tilturi cu 25% reducere şi transport gratuit.

 Iar acum ofertele editurii pentru marele târg BOOKFEST:

DESTINUL VRACIULUI, volumul al VIII-lea din Cronicile Wardstone de Joseph Delaney, în curând la CORINT JUNIOR

„Cronicile Wardstone” sunt, cu siguranţă, una dintre seriile ale cărei volume le aşteptaţi cu sufletul la gură. Răbdarea vă va fi acum răsplătită – cartea a opta, „Destinul Vraciului”, va ajunge în curând în mâinile şi pe rafturile voastre.

Pentru eroii noştri, vremurile sunt întunecate. Tom, magistrul său şi prietena lui, vrăjitoarea Alice, s-au refugiat din Comitat, fugind de invadatorii care au năvălit şi le-au ars până la temelii casa din Chippenden, inclusiv preţioasa bibliotecă a Vraciului.

Trioul ajunge în Irlanda, însă ghinionul nu îi părăseşte. Pe drumul pe mare până în acest ţinut înverzit, Tom zăreşte o pereche de ochi care-l urmăresc din cer şi-şi dă pe dată seama de intenţiile lor diabolice. Cine să fie, de astă dată, cel care-i vrea răul?

Mai mult, vraja urciorului de sânge care-l protejează de Diavol începe să se risipească. Oare Tom şi magistrul său vor reuşi să-l lege pe însuşi Diavolul, cu ajutorul vrăjitoarei asasine Grimalkin, sau puterea acestuia va fi prea mare în ciuda tuturor strădaniilor lor?

Totul devine din ce în ce mai greu, duşmanii aflaţi pe urmele lor se înmulţesc, iar speranţele le sunt tot mai firave… Asta până ce Tom intră în posesia Sabiei Destinului – o spadă cu o latură întunecată şi însetată de sânge. Oare arma aceasta nouă îi va oferi o şansă să răzbească?

„Destinul Vraciului” vă aduce iar aceleaşi personaje minunate, un suspans terifiant şi o mulţime de întâmplări înfiorătoare, pentru cei care nu se lasă descurajaţi de avertismentul bine cunoscut:

A nu se citi după miezul nopţii!

Cartea are formatul 12 x 16,5 cm, cartonată cu supracopertă, 384 pagini, preţ: 39,90 lei. La precomandă beneficiaţi de reducerea de 25% şi de transportul gratuit.

***

De asemenea, luna aceasta vor mai aparea la editura Leda urmatoarele carti: Volumul intai din seria MAXIUMUM RIDE de James PattersonEXPERIMENTUL ANGEL, tot primul volum din  seria VRĂJITOR ŞI VRĂJITOARE de James Patterson, volumul al doilea din trilogia DIVERGENT de Veronica R0th: INSURGENT si volumul intai, FANTOMA, din seria JURNALELE VAMPIRILOR: VÂNĂTORII de L.J. Smith.

Kate Brian – Clubul V – În pregătire la LEDA

 Toată lumea o face (sau nu?)

Mandy, Kai, Debbie şi Eva trebuie să obţină ceva înainte de absolvirea liceului: să câştige prestigioasa bursă Treemont, o adevărată foaie de drum pentru colegiul pe care şi-l va alege fiecare. Dar bursa are o cerinţă ciudată: „puritatea sufletului şi a trupului”.

Într-un efort de a-şi proclama „puritatea” în faţa întregii şcoli, Mandy înfiinţează Clubul Virginităţii.
Prietenele ei sunt de acord că un club social este o idee grozavă, dar să fie de acord şi cu păstrarea marii „V” până la absolvire pare să fie o cu totul altă problemă. Pentru că fiecare ascunde câte un secret. Ceva important!

Iar secretele lor le-ar putea costa mult mai mult decât o simplă bursă…

„Sex and the City în ediţie de liceu!” – Kliatt

Traducere din limba engleză de: Cristina Jinga
Nr pagini: 368
Aparitie: 2012
Pret: 10.99 lei

Nu rata ediţia de chioşc!
Din 10 aprilie numai împreună cu revista BRAVO! 

Adio iarna, Bun venit primavara!

Mai jos puteti accesa cateva dintre ofertele cu care Elefant.ro incepe primavara! Click pe imagini!

Home

Home

Home

Home

Home

Home

Care va place cel mai mult?

INVENŢIA LUI HUGO CABRET UN FILM DE OSCAR

Record de nominalizari la Premiile OSCAR 2012.
Martin Scorsese şi al său film HUGO – călătorie incitantă într-o lume fabuloasă, a fost nominalizat la cele mai multe categorii ale premiilor Oscar.

1. Cel mai bun film
2. Cel mai bun regizor
3. Cel mai bun scenariu adaptat
4. Cea mai bună imagine
5. Cel mai bun montaj
6. Cea mai bună scenografie
7. Cel mai bun design de costume
8. Cea mai bună coloană sonoră
9. Cel mai bun mixaj de sunet
10. Cel mai bun montaj de sunet
11. Cele mai bune efecte vizuale

Corint Junior a lansat la începutul lui 2007 cartea INVENŢIA LUI HUGO CABRET de Brian Selznick. Cele 544 de pagini spun o poveste inedită, pentru copii şi tineri, atât în cuvinte cât şi în imagini. Acum povestea prinde viaţă şi pe marile ecrane transformându-se  într-un film 3D regizat de Martin Scorsese. Filmul a avut premiera în SUA pe 23 noiembrie. În România va putea fi vizionat începând din 13 aprilie 2012. Din distribuţie fac parte bine-cunoscuţii actori: Jude Law, Ben Kingsley şi Christopher Lee.

Trailer-ul filmului:

 

Hugo, un orfan în vârstă de 12 ani, trăieşte între zidurile gării din Paris şi are grijă de ceasurile mecanice ale acesteia. Una dintre cele mai valoroase posesiuni ale lui Hugo este un om mecanic stricat, un dispozitiv cu înfăţişarea unui bărbat cu un creion în mână, parcă pregătit să livreze un mesaj de o colosală importanţă. Hugo este convins că, dacă va repara omul mecanic, acesta îşi va putea scrie mesajul. Pentru a reuşi reparaţia, băiatul fură bucăţi de jucării dintr-un magazin, iar aventurile sale ieşite din comun, petrecute la începutul secolului trecut, se vor mai învârti în jurul unui carnet dispărut, al unui desen extrem de familiar şi al magiei filmelor mute. Georges Méliès, celebru pentru filmul Le voyage dans la lune, din 1902, apare şi el în destinul lui Hugo.

Concurs IANUARIE 2012

UPDATE#2: Câştigătorii vor fi afişaţi mâine la ora 17. Ne scuzaţi pentru mica întârziere!

UPDATE: Pentru cei care nu ştiu cum să se aboneze click aici. Persoanele care se înscriu la concurs şi nu se abonează vor fi descalificate.

Bună! Venim cu primul nostru concurs în acest an sponsorizat de nimeni alta decât de editura noastră de suflet, LEDA.

Mă bucur că în sfârşit a început să mai ningă, adevarul este că iarna asta nu prea am simţit-o tocmai datorită acestui motiv. Ninsoarea pe timpul iernii are farmecul ei, trebuie să recunoaştem. Tocmai de aceea în bucuria mea faţă de ninsoare, am ales să fac si un banner de concurs cu fulgi de nea. Este ianuarie si noi nu vrem să se termine luna fără sa vă oferim câteva cărţi excepţionale apărute la sfârşitul anului trecut. Ştiu că fiecare dintre noi este în acest moment presat de şcoală şi cu puţin timp liber, aşa ca de această dată cerinţa concursului va fi foarte simplă. Ne revanşăm noi altă dată faţă de voi!

Aşadar, pentru a câştiga una dintre aceste şapte cărţi tot ce trebuie să faceţi este să lăsaţi un comentariu la această postare cu cartea pe care vi-o doriţi şi de ce. Câştigătorii se vor alege prin tragere la sorţi cu ajutorul site-ului random.org  şi vor fi afişaţi pe  data de 31 ianuarie 2012.

P.S Pentru a vă putea înscrie la acest concurs este obligatoriu să fiţi abonaţi la blog. În final, vă las cu un citat frumos legat de cărţi şi de cititorii acestora: ” Cititorul poate fi considerat personajul principal al romanului, la egalitate cu autorul; fără el, nimic nu se face”. Deci să ne considerăm norocoşi!

Mulţumim Editurii LEDA, sponsorul acestui concurs!

Şi mai era ceva de făcut pe 2011

VideoBox#2

Nu-i aşa că l-aţi aşteptat? Dacă nu pe noi, măcar pe motan. 😀 Vă doresc să aveţi o noapte şi o petrecere cât mai frumoasă, iar  noi ne vedem mâine într-un nou an şi cu un nou concurs, chiar din prima zi! Vă îmbrăţişăm cu drag!

Cărţi citite în 2011

Cărţi citite de Andreea

  1. Noua si scurta viata a lui Bree Tanner de Stephenie Meyer
  2. Obsesia de P.C & Kristin Cast
  3. Bal mascat de Melissa de la Cruz
  4. Mai las-o moale cu fantomele de Megan Crewe
  5. Vampirii din Morganville 1-Casa de Sticla de Richelle Mead
  6. Vampirii din Morganville 2-Balul fetelor moarte de Richelle Mead
  7. Vampirii din Morganville 3-Aleea intunericului de Richelle Mead
  8. Magie dezlantuita de Cat Weatherill
  9. Cu fiecare zi de Danielle Steel
  10. A doua luna plina de Kelley Armstrong
  11. Coraline de Neil Gaiman
  12. Revolta de Suzanne Collins
  13. Fior de Maggie Stiefvater
  14. Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor de Ute Ehrhardt
  15. Magia pentru incepatori de Kelly Link
  16. Tentatia de P.C. & Kristin Cast
  17. Focul de P.C. & Kristin Cast
  18. Georgina Kincaid 1-Tristeti de sucub de Richelle Mead
  19. Georgina Kincaid 2-Nopti de sucub de Richelle Mead
  20. Georgina Kincaid 3-Vise de sucub de Richelle Mead
  21. Emily the Strange-Zilele pierdute de Rob Reger & Jessica Gruner
  22. Tinutul pustiit de Samantha Harvey
  23. Vei fi acolo? de Guillaume Musso
  24. Georgina Kincaid 4-Patimi de sucub de Richelle Mead
  25. Robin Hood de Mauri Kunnas
  26. Povesti cu printese de Caitlin Matthews
  27. Balul florilor de Sigrid Laube & Silke Leffler
  28. In alta viata de Marc Levy
  29. Iertarea de P.C. & Kristin Cast
  30. Revelatii de Melissa de la Cruz

Cărţi citite de Alex

  1. Revelatia – FRA2 – Kelly Armstrong
  2. Rafuiala – FRA3 – Kelly Armstrong
  3. Sfidarea – JF2 – Suzanne Collins
  4. Revolta – JF3 – Suzanne Collins
  5. Micutele Mincinoase – Sara Shepard
  6. Mai Las-o Moale cu Fantomele – Megan Crewe
  7. Noua si scurta viata a lui Bree Tanner – Stephenie Meyer
  8. Obsesia – Casa Noptii 5 – PC Cast, Kristin Cast
  9. Aleea Intunericului – VM3 – Rachel Caine
  10. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  11. Banchetul Nebunilor – VM4 – Rachel Caine
  12. Tentatia – Casa Noptii 6 – PC Cast, Kristin Cast
  13. Lena Turner si misterul fratelui pierdut – Maria Alexandra Ion
  14. Aproape Casatoriti – Jane Costello
  15. Inventia lui Hugo Cabret – Brian Selznick
  16. Eu sunt numarul patru – Pittacus Lore
  17. Impecabil – MM2 – Sara Shepard
  18. Exercitii pentru fericire – Adriana Petrescu
  19. Cum se scrie un best-seller – Monica Ramirez
  20. Vremea Ingerului – Cantecele serafimului1 – Anne Rice
  21. Mostenirea Ucigasa – Gareth P.Jones
  22. Bunny Detectiv/Magie intr-un pahar cu apa – Mujea/Boitan
  23. Domnia Haosului – VM5 – Rachel Caine
  24. Ce-as fi eu fara tine? – Guillaume Musso
  25. Oksa Pollock, Taramul invizibil* – Anne Plichota, Condrine Wolf
  26. SONI – Andrei Ruse
  27. Ritualul – Cercul Secret 1 – L.J.Smith
  28. Captiva – Cercul Secret 2 – L.J.Smith
  29. Puterea – Cercul Secret 3 – L.J.Smith
  30. Fiica Tacerii – Kim Edwards
  31. Imparatul Mustelor – William Golding
  32. O Zi – David Nicholls
  33. Dragostea si raul – Cantecele serafimului2 – Anne Rice
  34. Micul Print – Antoine De Saint-Exupery
  35. Jurnalul unui pusti – Jeff Kinney
  36. Daca as ramane – Gayle Forman
  37. Jocul Minciunii – Sara Shepard
  38. Hotul de carti – Markus Zusak

SURPRIZELE DE (MOŞ) CRĂCIUN

Încă un sac pentru voi, plin cu ficţiune pentru adolescenţi, time-travelling romance, thrillere distopice, SF&urban fantasy şi romance paranormal (cu tineri obişnuiţi, cu mai multe vrăjitoare, un fel de îngeri şi ceva vampiri)!

Ne-au ajutat să-l umplem, până la preaplin, că ne-am şi speriat, următorii autori:

1. Jay Asher şi „Cel mai bun roman pentru adolescenţi din 2011” – clasamentul Publishers Weekly. Da, este evident vorba de The Future of Us, un time-travelling romance, dacă pot să-l categorisesc aşa, fără să-i ştirbesc din calităţile de literary fiction pe care le are. Vine la pachet cu un alt roman „cutremurător” al autorului: Thirteen Reasons Why, care ţine topurilepe New York Times Bestseller List de nu mai ştiu câte zeci de săptămâni.

2. James Patterson, cel mai „vândut” autor din lume al momentului cu două serii fascinante,Maximum Ride – un thriller SF&urban fantasy bine-cunoscut vouă, cu ecranizare în 2013 parcă – şi Witch and Wizard – un thriller distopic în care, de la ei citire, Harry Potter întâlneşte Jocurile foamei.

3. Carolyn MacCullough cu seria ei de vrăjitoare, Once a Witch – urban fantasy, romance paranormal şi time-travelling – despre care am văzut că tot vorbiţi şi v-o doriţi în limba română.

4. Kim Harrison, mai matura şi mai faimoasa autoare de romance paranormal cu vrăjitoare şi alţi Inderlanders (o să vedeţi voi ce sunt ăia!), cu seria Rachel Morgan sau Hollows. O serie seducătoare, care vă va captiva încă de la titlul fiecărei cărţi! Cei care au citit primul volum, Pe jumătate moartă, din seria în derulare pe CORINTeens, Madison Avery, au cât de cât o idee despre ce vorbesc.

5. Ellen Schreiber cu Vampire Kisses, stropul de vampiri (dar ce strop!) menit să asezoneze aceste surprize. Şi să le completeze pentru toate gusturile. Fanii Jurnalelor VampirilorCasei Nopţii şi Academiei Vampirilor o vor îndrăgi!

Mai departe, va veni rândul vostru să ne ajutaţi să deşertăm sacul de mai sus, şi cel anterior, de Moş Nicolae, pe piaţa românească! Nu uitaţi, cu cât cumpăraţi mai mult, voi înşivă, prietenii şi colegii, cu atât veţi avea mai mult, mai repede şi mai bun!

+ link-ul de precomanda al volumului patru din seria Micutele Mincinoase – Incredibil.

Castigatori concurs Biblioteca Leda (partea II)

Stiu ca deja v-ati saturat sa asteptati, dar timpul nostru e groaznic de limitat si de-abia avem timp sa facem tot ce trebuie, pe langa scoala. Sper ca ne intelegeti!

Castigatorii si cartile vor fi anuntati in ordinea in care au trimis mail-urile:

1. Solnitaru Denisa Alexandra cu cartea „Ingerul mecanic”

2. Anisie Roxana Andreea cu cartea „Blestemul din Swoon”

3. Wu Ana Maria Loredana cu cartea „Flashforward”

4. Nedelcu Mirela cu cartea „Dragostea si raul”

5. Adelina Neiconi cu cartea „Altfel de ingeri” 

6. Radu Roxana cu cartea „Micutele Mincinoase 3: Perfect”

7. Ciofirdel Izabela cu cartea „Eve”

8. Antone Ioana Alexandra cu cartea „Jurnalele Vampirilor, Intoarcerea:Suflete-umbra”

9. Stefanescu Veronica cu cartea Capcana Mortala.

Va multumim din suflet pentru participare, dar si rabdare. Fiti cu ochii pe blog pentru ca mai urmeaza o serie de concursuri cu specific de Craciun!

Castigatori concurs Biblioteca Leda (partea I)

Vreau sa multumesc in primul rand tuturor participantilor pentru efortul depus! Au iesit niste poze atat de frumoase.

Castigatoarea a doua carti, si mai precis cea mai numeroasa biblioteca inscrisa de 70 de carti, este Wu Ana Maria Loredana. Felicitari! Editura Leda are un fan inrait in tine.

Urmatorii castigatori vor primi la alegere cate o carte si in plus vom adauga si cartea Capcana Mortala de Charlaine Harris.

1. Radu Oana-Roxana

2. Adelina Neiconi

3. Mirela Nedelcu

4. Veronica Stefanescu

5. Antone Ioana Alexandra

6. Anisie Roxana Andreea

7. Izabella

8. Alecsa

O sa ii rog pe castigatori sa ne trimita adresa si trei-patru carti care si le doresc, incat in cazul in care deja s-au luat sa putem alege altceva. Cand toti castigatorii si-au ales cartea o sa postam si toate bibliotecile castigatoare. Felicitari inca o data!

Gaudeamus 2011

Asa cum bine stiti, in perioada 23-27 noiembrie, are loc Targul de Carte Gaudeamus. Desi, la Bookfest am avut norocul de a ajunge, la Gaudeamus se pare ca scoala ne obliga sa stam acasa si sa invatam. Asadar, nu va suparati pe noi ca nu o sa va putem arata poze si impartasi opinii. Daca intr-adevar va duceti, uitati ce nu trebuie sa ratati:

  • Ofertele editurii Leda:

  

  • Ofertele editurii Nemira:

Peste 700 de titluri, zeci de pachete cadou, oferte speciale, dar şi ultimele apariţii editoriale pot fi găsite de iubitorii de carte în standul Editurii Nemira. Pe lângă reducerea generală de 25%, vizitatorii târgului vor beneficia de oferta 2+1 cadou şi cărţi la 5 şi 10 lei.

De asemenea, posesorii de carduri de credit de la Banca Transilvania vor putea achiziţiona cărţi publicate de Nemira în 4 rate fără dobândă prin programul de loialitate Star BT!

La fiecare tranzacţie, Nemira le va oferi acestora o reducere suplimentară de 10% faţă de discounturile valabile pe perioada Târgului Gaudeamus. Cărţile Nemira pot fi achiziţionate şi pe baza tichetelor cadou emise de societăţile Accor, Sodexo şi Cheque Dejeuner.

La această ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus, Editura Nemira le prilejuieşte cititorilor întâlnirea cu Iulian Tănase şi Mihai Găinuşă!

       

  1. Joi, 24 noiembrie, începând cu ora 17:00Mihai Găinuşă va acorda autografe vizitatorilor cu ocazia apariţiei noii sale cărţi Jurnal din viitor.
  2. Vineri, 25 noiembrie, începând cu ora 16:00Iulian Tănase va fi prezent în standul Editurii Nemira pentru a acorda autografe pe cel mai nou roman al său, Oase migratoare.

Accesul general al vizitatorilor în incinta târgului va fi permis pe baza biletelor de intrare, în valoare de 4 lei, şi a abonamentelor (valabile pentru întreaga perioadă a târgului, în valoare de 10 lei). Elevii, studenţii, cadrele didactice, pensionarii, membrii uniunilor de scriitori şi jurnaliştii au intrarea liberă, pe baza documentelor specifice vizate la zi (carnet de elev/student, legitimaţie de membru/serviciu, talon de pensie).

Vă așteptăm cu drag la standul Editurii Nemira!

  • Evenimentele editurii ALL:

Pe Strada Ficţiunii au păşit Muriel Spark (Departe de Kensington), Viorel Zaicu (Întoarcerea), Saşa Sokolov (Şcoală pentru proşti), Julian Sanchez (Anticarul), Nick McDonell (O educaţie costisitoare) şi Simon Toyne (Sanctus). Sperăm să îi primiţi cum se cuvine.

Şi colecţia ideilor veşnic verzi In nuce s-a îmbogăţit cu Jonathan Swift (Povestea unui poloboc) şi Thomas Hobbes (Despre om şi societate).

Mult aşteptate de unii dintre voi sunt şi ultimele volume apărute în colecţia CoplestonIstoria Filosofiei. Vol. III. Filosofia medievală târzie şi renascentistă şi Istoria Filosofiei. Vol. IV. Raţionaliştii. De la Descartes la Leibnitz.

Fascinaţia ideilor. Călătoria unui băiat pe tărâmul realităţii este o introducere energică şi riguroasă în filosofie semnată de Jack Bowen, iar Compendiu de pediatrie pentru cadre medii este cel mai nou ghid pentru cei care au în grijă copii şi tineri.

<strong>SANCTUS</strong>

Vineri, 25 noiembrie, ora 17.00, lansare şi sesiune de autografe: Critica raţiunii inutile şi insuficiente, semnată de Jemapel & Jemanfu. Vor vorbi despre carte Costin Oproiu (autor), Marius Ghilezan (scriitor) , Şerban Madgearu (jurnalist) şi Ciprian Măceşaru (scriitor).

Sâmbătă, 26 noiembrie, în standul nostru vor fi doi invitaţi de renume internaţional, care vor da autografe şi vor
vorbi cu voi. Primul este autorul bestsellerului Sanctus, Simon Toyne, care vă aşteaptă între orele 11.00 – 15.00, iar mai pe seară, de la 18.30 – 19.30, îl puteţi întâlni pe cunoscutul autor şi specialist în istorie antică Valerio Massimo Manfredi.

  • Evenimentele editurii Litera:

Profităm de ocazie și vă  invităm la standul nostru din Pavilion Central, Romexpo, cu numeroase surprize, titluri noi și evenimente interesante.

În colecția de ghiduri turistice vizuale Top Zece, Litera lansează vineri, 25 noiembrie, ora 15:00, cartea Top Zece București. La eveniment vor fi prezenți Sorin Oprescu, primarul general al capitalei, Tudor Toma, secretar general al Primăriei Municipiului Bucuresti și Flavia Voinea, redactor-șef București Fm. În aceeași zi, de la ora 17:00, are loc lansarea celui mai complex atlas al Pământurilor Sfinte realizat până în prezent -€“ Biblica, în prezența lui Adrian Cioroianu, istoric, Bedros Horasangian, scriitor și Rafael Udriște, realizator și prezentator TV.

Sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 12:00, vom lansa volumul Zece zile sub văl. La eveniment vor fi prezenți Daniela Zeca Buzura (autor), Luca Niculescu și Cristian Tabără, realizatori și prezentatori TV. La ora 14:00, în colecția de literaturムPremium lansăm cartea Clopotele de Richard Harvell alături de Maia Morgenstern, Elisabeta Lăsconi, Bedros Horasangian și Ovidiu Șimonca, critici literari. La ora 17:00 are loc lansarea cărții Pasiune de Lauren Kate, din colecția de literatură pentru adolescenți. Vom retrezi interesul tinerilor pentru lectură și cărți bune alături de Măriuca Mihăilescu, realizator și prezentator tv și membrii Lala Band.

Duminică, 27 noiembrie, Litera reînvie universul frumos al copilăriei prin trei lansări adresate copiilor.  De la ora 12:00 vom asista la punerea în scenă a acțiunii din cartea Aventurile spiridușului Valentin de către copiii din trupa de teatru coordonată de Daniela Nane. De la ora 14:00 vom redescoperi alături de Monica Davidescu lumea circului la lansarea cărții Circul Bambini, iar de la ora 16:00 ne vom pregăti pentru sărbătorile de iarnă la lansarea cărții Moș Crăciun pribeag sosește. Vom citi poezii împreună cu Raluca Moianu și vom asculta colindele corului Bravissimo.

  • Evenimentele editurii RAO:

Editura RAO vă invită să participaţi la evenimentele organizate în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus:

MIERCURI, 23 NOIEMBRIE
17.30, Portretul, de Pierre Assouline, lansare şi sesiune de autografe la “Cafeneaua Literara”
Invitaţi: Ambasadorul Franţei în România, Dl. Henri Paul, Roger Grenier, Lorenzo Mattotti şi Anca Vasas.

VINERI, 25 NOIEMBRIE
16.30, Cine a ucis-o pe Nora Jones?, E.O. Chirovici, lansare şi sesiune de autografe
Invitaţi: George Arion
18.30, Între linii, de Eugen Mihaescu, lansare şi sesiune de autografe
Invitat: Sorin Roşca Stănescu

SÂMBĂTĂ, 26 NOIEMBRIE
16.00, Numele şi umbra, de Vartan Arachelian lansare şi sesiune de autografe
Invitat: Sorin Roşca Stănescu
18.00, De vânzare: Mariana, 15 ani, de Iana Matei, lansare şi sesiune de autografe
Invitaţi: Cătălin Mitulescu, Ada Condeescu

DUMINICĂ, 27 NOIEMBRIE
11.00, Hoţul de cărţi, de Markus Zusak, eveniment inedit în colaborare cu Teatrul “Masca”
12.00, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, Larry Watts, sesiune de autografe
14.00, “Petrecere Zori de zi” – Eveniment organizat pentru fanii seriei Amurg cu ocazia lansarii filmului, ecranizarea titlului Zori de zi, de Stephenie Meyer. Vor avea loc activităţi şi concursuri interactive cu premii.

Programul de vizitare: miercuri – duminică, între orele 10:00 – 20:00. Pentru elevi, studenţi, cadre didactice, pensionari, membrii uniunilor de scriitori şi jurnalişti, intrarea este liberă. Altfel, biletul costa 4 lei, fiind disponibile şi abonamente de 10 lei, valabile pe întreaga perioadă a târgului.

Pentru mai multe detalii, vizitati site-ul oficial al targului aici!

INVENŢIA LUI HUGO CABRET ÎN CURÂND ŞI FILM 3D

CORINT JUNIOR a lansat la începutul lui 2007 cartea INVENŢIA LUI HUGO CABRET de Brian Selznick. Cele 544 de pagini spun o poveste inedită, pentru copii şi tineri, atât în cuvinte cât şi în imagini.

Acum povestea va prinde viaţă şi pe marile ecrane transformându-se  într-un film 3D regizat de Martin Scorsese. Filmul se numeşte HUGO şi va avea premiera în SUA pe 23 noiembrie. În România va putea fi vizionat începând din 13 aprilie 2012.
Din distribuţie fac parte bine-cunoscuţii actori: Jude Law, Ben Kingsley şi Christopher Lee. O surpriză a producătorilor se pare că va fi apariţia actorului Johnny Depp în film, apariţie neanunţată în distribuţia oficială.

Hugo, un orfan în vârstă de 12 ani, trăieşte între zidurile gării din Paris şi are grijă de ceasurile mecanice ale acesteia. Una dintre cele mai valoroase posesiuni ale lui Hugo este un om mecanic stricat, un dispozitiv cu înfăţişarea unui bărbat cu un creion în mână, parcă pregătit să livreze un mesaj de o colosală importanţă. Hugo este convins că, dacă va repara omul mecanic, acesta îşi va putea scrie mesajul. Pentru a reuşi reparaţia, băiatul fură bucăţi de jucării dintr-un magazin, iar aventurile sale ieşite din comun, petrecute la începutul secolului trecut, se vor mai învârti în jurul unui carnet dispărut, al unui desen extrem de familiar şi al magiei filmelor mute. Georges Méliès, celebru pentru filmul Le voyage dans la lune, din 1902, apare şi el în destinul lui Hugo.

Surprizele de miercuri (12)

COLECŢIEI DE THRILLERE DISTOPICE DIN PORTOFOLIUL NOSTRU I S-A MAI ADĂUGAT O BIJUTERIE:

SHATTER ME de Tahereh Mafi din 2012 la Editura LEDA

Senzaţionalul debut al tinerei scriitoare Tahereh Mafi se alatură seriilor EVE de Anna Carey, DIVERGENT de Veronica Roth şi UGLIES de Scott Westerfeld.

„Jocurile foamei de cărţi” continuă la LEDA!!!

Juliette nu a atins pe nimeni de exact 264 de zile. Ultima dată când a făcut-o a fost un accident, dar Restauraţia a aruncat-o în închisoare acuzând-o de crimă. Nimeni nu ştie de ce atingerea lui Juliette este fatală. Atâta vreme cât, izolată, nu face rău altora, nimănui nu îi pasă cu adevărat. Lumea este prea preocupată de dezastrul din jur ca să mai dea importanţă unei fete de şaptesprezece ani. Diverse molime distrug populaţia, hrana nu se mai găseşte decât cu greu, păsările nu mai zboară, iar norii au culori ciudate.

Restauraţia a hotărât că singurul mod de a îndrepta lucrurile este cel gândit de ei, aşa că decid să o arunce pe Juliette într-o celulă. După moartea atâtor oameni, supravieţuitorii încep să discute pe ascuns despre un posibil război – iar Restauraţia vede acum lucrurile altfel. Poate că Juliette este mai mult decât un suflet chinuit ascuns într-un trup nociv. Poate că ea este de fapt exact soluţia de care au nevoie.

Juliette trebuie să facă o alegere. Să fie o armă. Sau să fie un războinic.

În acest roman de debut absolut electrizant, Tahereh Mafi prezintă o lume la fel de fascinantă precum cea din Jocurile foamei şi deapănă o poveste palpitantă, cu un super-erou; ce reaminteşte de The X-Men. Având un întreg arsenal de romance, pasiuni arzătoare, intrigi malefice şi suspans, Shatter Me este o distopie plină de prospeţime şi originalitate – piperată cu o doză de paranormal – care în mod sigur îi va lăsa pe cititori nerăbdători să afle continuarea în următorul volum al seriei..

***

O LUME MISTERIOASĂ, UN CARATER FEMININ PUTERNIC, UMOR, SUSPANS ŞI UN STROP DE ROMANCE

Seria MADISON AVERY de Kim Harrison

Una dintre autoarele de urban fantasy din categoria de top, KIM HARRISON, acum în portofoliul grupului nostru editorial, la CORINT JUNIOR/CORINTeens

„Mă numesc Madison Avery şi trebuie să vă spun că acolo se află mai mult decât puteţi vedea, auzi sau atinge. Ştiu, pentru că eu mă aflu acolo. Şi văd. Aud. Ating. Trăiesc.”

Balul de absolvire al lui Madison a fost mortal – la propriu. Din cine ştie ce motiv, ea a fost ţinta unui spintecător al întunericului – da, genul acela de spintecător – decis să scape de ea, cu trup şi suflet. Dar, înainte ca spintecătorul să-şi încheie treaba, Madison a reuşit să-i ia amuleta ciudată şi strălucitoare şi să scape.

Acum, e captivă pe Pământ – moartă, dar nu dispărută. Cumva, amuleta îi oferă iluzia unui corp, permiţându-i să trăiască la limita dintre viaţă şi moarte, undeva între acum şi ceea ce urmează. Nu ştie de ce, spintecătorul întunericului e pe urmele ei, dar ea n-are de gând să stea cu mâinile în sân şi să lase soarta să-şi urmeze cursul.

Cu puţină ingeniozitate şi cu ajutorul unui spintecător al luminii (unul dintre tipii buni! poate…), dar şi al băiatului de care e  îndrăgostită, precum şi al (o, da!) îngerului ei păzitor, Madison e gata să-şi ia destinul în propriile mâini o dată pentru totdeauna, înainte ca acestasă o controleze pe ea.
Asta dacă ea crede în asemenea lucruri.

Vă veţi putea bucura de Cartea întâi a acestei minunate serii, Pe jumătate moartă,  mai devreme decât aţi putea crede. Mai multe nu vă pot spune, e o surpriză.

             

Kim Harrison, autoare bestseller New York Times, s-a născut şi a crescut în Vestul Mijlociu al SUA, dar, între timp, s-a mutat în sud, ca să scape de zăpadă. Îşi petrece timpul având grijă de orhidee, gătind împreună cu un tip îmbrăcat cu o geacă de piele şi dresându-şi câinele. Printre actualele ei vicii se numără ciocolata de calitate şi excelentul sushi. Kim este şi autoarea seriei bestseller Hollows şi a contribuit la colecţia de romane paranormale Prom Nights From Hell (alături de Stephenie Meyer, Meg Cabot ş.a.). Puteţi să o vizitaţi accesând site-ul www.kimharrison.net.

„Romanul de debut pentru tineri al lui Kim Harrison e plin de stil şi original. Teribil de distractiv, cu numeroase întorsături de situaţie.” – Kelley Armstrong, autoarea bestseller New York Times a seriei „Forţele răului absolut”

„Când e vorba de un roman de Kim Harrison, mă aştept la acţiune, umor, construirea de noi lumi, personaje feminine puternice, prietenii adevărate şi un strop de dragoste. Le-am găsit pe toate în această carte.” – Melissa Marr, autoarea bestseller New York Times a seriei „Wicked Lovely” .

In posta (8) şi La curier (8)

Ceea ce urmeaza sa va prezentam acum, dupa cum v-am obisnuit, sunt cartile primite/cumparate de la diverse edituri in ultima perioada de timp. Aceasta reprezinta o posta mai veche, pe care o pregatisem pentru inceputul lui septembrie, dar uite ca am ajuns sa o prezentam de abia la inceputul lui octombrie. Asadar nu contine si cartile care le-am primit de la mijlocul lui septembrie pana in prezent. Acestea vor fi prezentate intr-o noua postare, zilele care urmeaza impreuna cu o mare surpriza.

Acestea sunt ultimele carti primite de la editura Tritonic. Daca va intereseaza vreuna dintre ele puteti citi recenziile lor pe blog.

Dupa cum scrie si in poza, aceste doua carti sunt primite de la libraria online Libris. Ambele carti sunt extraordinare chiar daca exista un mare contrast intre ele: una este pentru copii, iar cealalta as putea spune chiar adulti.

Litera. Cartea „O Zi” am castigat-o pe blogul Fanului SF. Multumesc! Vreau sa ma apuc sa o citesc zilele astea ca apoi sa vad filmul care apare la cinema pe 14 octombrie – O singura zi. Se pare ca Litera scoate si o editie tie-in a cartii.

Acesta a fost primul colet de la editura All. Le multumesc foarte mult pentru carti si in special pentru acel biletel care m-a bucurat enorm. Daca nu ati inceput inca vreo carte de Guillaume Musso, trebuie sa o faceti neaparat – nu stiti ce pierdeti!

Niste carti minunate de la libraria online Ishop, carora le multumim.

Andreea si febletea ei pentru romantism si Danielle Steel. Colectia Carti romantice cu Libertatea pentru femei continua! 😀

Editura Leda cu multe multe carti care mai de care mai frumoase si mai interesante. Voi ce serii noi ati mai inceput? Va recomand din inima seria Cercul Secret, nu ma asteptam sa-mi placa asa de mult. E la fel de buna sau chiar mai buna decat primele 4 volume din Jurnalele Vampirilor. Andreea va recomanda seria Georgina Kincaid, deja e topita dupa ea. Daca nu ati inceput inca Micutele Mincinoase si Vampirii din Morganville, vi le recomand de asemenea, foarte bune serii! Si desigur orice fan al seriei Instrumente Mortale trebuie sa aiba in biblioteca si Ingerul Mecanic.

Ce reprezinta poza asta? Carti care asteapta sa fie luate de..voi. Toate sunt carti pentru concurs oferite de editura LEDA. Cele taiate cu aceea linie fina au avut deja propriul concurs si se afla si in mana castigatorilor, exceptie facand Casa doctorului Dee care isi asteapta noul proprietar azi la ora 18. 🙂

Si acum va intreb, care vreti sa fie urmatoarea carte pentru concurs? 🙂

SURPRIZELE DE MIERCURI (8)

I. PROMOŢII

  • La CORA este în promoţie până pe 3 octombrie Perfect, volumul 3 din seria Micuţele mincinoase de Sara Shepard, la un preţ excelent: 20,99 lei.
  • Vă reamintesc faptul că la LIBRIS Braşov e în desfăşurare, până la sfârşitul lunii septembrie promoţia cu reducere de 30% pentru toate titlurile LEDA.
  • Continuă, tot până la sfarşitul lunii, promoţia Urban Fantasy&Fantasy CORINTeens/Corint Junior pe magazinul virtual şi pe blogul LEDA: http://www.grupulcorint.ro/promo_fantasy/. Veţi găsi aici 11 titluri cu reducere 40%, cărţi una şi-una.
  • Promoţia de la punctul anterior va fi preluată de azi-mâine şi de LIBRIS Braşov. Când voi avea disponibile detaliile şi linkul acesteia, vi le voi comunica. S-au mişcat mai greu decât estimaseră, dar asta nu vă împiedică cu nimic să profitaţi de reducerile pe care le vor avea.

II. BLOGURI SPONSORIZATE

Trebuie să vă anunţ că lista cu noile bloguri sponsorizate va fi comunicată la sfârşitul lunii, cel mai probabil miercurea viitoare.
Ce pot să vă spun, este că dintre blogurile sponsorizate până acum, doar cele care nu mai sunt active vor ieşi din listă. Celelalte şi-au făcut cu brio treaba şi le mulţumim, sperând să fie la fel de atrăgătoare şi de interesante şi pe viitor.

III. CĂRŢI/SERII NOI

Deşi mi-aş fi dorit să vă surprind şi azi cu ceva nou, din păcate următoarea prezentare de cărţi sau serii noi o voi putea face abia miercurea viitoare. Prin urmare, ziua de azi nu e cu surprize la acest punct.

IV. APARIŢII

Fiindcă mulţi dintre voi au insistat să le dau această informaţie, lista cu apariţiile pe octombrie va fi dezvăluită tot miercurea viitoare. Până atunci, vă invit să vă familiarizaţi cu noul look al site-ului nostru şi să vă delectaţi cu fragmentele din cărţile în curs de apariţie.

Deci se pare ca o sa avem duble surprize miercurea viitoare!

Emily the Strange: Zilele pierdute de Rob Reger & Jessica Gruner

13 ani. Probabil în stare să sară de pe clădiri înalte, dacă ar avea chef. Mult mai probabil să moţăie cu cele patru pisici negre ale ei sau să încropească un accelerator de particule din scame, lentile şi ace de siguranţă sau să bată la tobe / zdrăngănească la chitară şi ţiţiera / sufle-n saxofon sau să picteze o frescă reprezentând o canalizare funebră şi învârtejită sau să forţeze pe cineva să zică repede de 13 ori „€œ frescă reprezentând o canalizare funebră şi învârtejita ” şi să-l arate cu degetul şi să radă.

Intră dacă îndrăzneşti pe …emilythestrange.com.

 

13 lucruri pe care le veti găsi în primul roman Emily the Strange :

1. Mister

2. Un golem frumos

3. Praştii îmbunătăţite

4. Patru pisici negre

5. Amnezie

6. Poker-calamitate

7. Ponei furioşi

8. Un inspector dubios care urmăreşte chiulangii

9. Liste cu 13 puncte

10. Un generator de furtuni de nisip

11. Dubluri-fantomă

12. O misiune secretă

13. Urechelniţe

Emily the Strange este o carte pe care mi-am dorit-o de mult, voisem să o cumpăr de la Bookfest, însă am ales altele.

Totuşi, mă bucur extrem de mult că am avut şansa să o citesc pentru că este pe cât de ciudată, pe atât de frumoasă, are structura unui jurnal şi o grămadă de ilustraţii superbe.

Coperta este genială, la fel şi supra-coperta şi este destul de lunguţa, 256 de pagini, însă se citeşte foarte repede, eu am terminat-o într-o noapte.

Mă bucur, de asemenea, că este o serie şi de-abia aştept să apară şi la noi următorul volum.

Emily se trezeşte într-o zi fără să ştie cum o cheamă, unde se află, cum a ajuns acolo, unde locuieşte, câţi ani are, deci practic mai nimic. Însă pe parcurs află că este într-un orăşel pe nume Blackrock, unde îşi construieşte un adăpost improvizat, începe să lucreze la o cafenea, La Carcera, care îi asigură hrana, se împrieteneşte cu patru pisici negre şi continuă să scrie în jurnal tot ce află.

Povestea evoluează, Emily adunând din ce în ce mai multe indicii pentru a afla cine este, ce trebuie să facă în continuare şi încet, încet îşi recapătă memoria. Veţi afla deznodământul numai citind cartea.

 Următorul volum se numeşte Emily the Strange: Stranger and Stranger şi aveţi mai jos câteva imagini:

Puteti comanda cartea de aici.

Titlu romanesc: Emily the Strange: Zilele pierdute
Titlu original: Emily the Strange: The Lost Days
Autori: Rob Reger & Jessica Gruner
Editura romaneasca: Corint Junior
Editura originala: HarperCollins 

Traducator: Steluta Voica

Promotie URBAN FANTASY/FANTASY + doua FRAGMENTE.

Acum puteti citi si doua fragmente din doua carti in curs de aparitie la Leda mult asteptate de fani:

1) Fragment Caderea, Cele noua vieti ale lui Chloe King de Liz Braswell.

CELE NOUĂ VIEŢI ALE LUI CHLOE KING de Liz Braswell

• Cartea întâi: CĂDEREA: link precomandă – 15 septembrie 2011; apariţie – 28 septembrie 2011

2) Fragment Blestemul din Swoon de Nina Malkin.

SWOON de Nina Malkin

• vol. 1: BLESTEMUL DIN SWOON: link precomandă – 9 septembrie 2011; apariţie – 20 septembrie 2011

CĂDEREA. Cartea I din seria CELE NOUĂ VIEŢI ALE LUI CHLOE KING de Liz Braswell

AI GRIJĂ CE DORINŢĂ ÎŢI PUI DE ZIUA TA!

Chloe King este o fată obişnuită de şaisprezece ani, care face lucruri normale – merge la şcoală, mai chiuleşte uneori ca să se întâlnească cu prietenii, e veselă, ia note bune. Dar, chiar înainte de a împlini şaisprezece ani, îşi doreşte tare mult ca viaţa ei să se schimbe, să devină mai interesantă, mai plină de acţiune, mai… periculoasă şi să cunoască iubirea. Şi iată că, în curând, începe să observe că i se întâmplă multe lucruri ciudate –  îi cresc gheare de pisică, vede perfect pe întuneric, devine tot mai agilă, iar când cade din cel mai înalt turn din San Francisco moare, după care învie…De acum înainte, viaţa ei tihnită se va schimba mult mai mult decât îşi dorise….

Începe să descopere cine este cu adevărat şi află că este originară din Ucraina, de unde a fost adusă în America de tatăl său adoptiv. De asemenea, că este descendenta unei mitice rase de feline, Mai, şi că menirea ei – în calitate de Unificatoare – este salvarea şi protejarea semenilor. Deci cele nouă vieţi trebuie puse în slujba apărării speciei sale. Va reuşi oare?

Mister, supranatural, suspans, planuri malefice, o poveste de dragoste – ce vă puteţi dori mai mult?

Nu uitaţi de serialul de televiziune produs de ABC Family. Amănunte găsiţi pe http://www.theninelivesofchloeking.com.

Mi se pare genială  coperta şi este o carte pe care o aşteptam de mult, mai ales după ce am văzut serialul! Vouă vă place?

Cartea are 288 de pagini, e cartonată fără supracopertă si, fiind primul volum al seriei, are un superpreţ de listă, promoţional: 29,90 lei.

SURPRIZELE DE MIERCURI (6)

I. PROMOŢII

Continuă promoţia LEDA CLASIC, reducere 50%, până pe 15 septembrie. La CORA, pe lângă manuale şi alte alea, se afla în promoţie Altfel de îngeri vol. 1 de Lili St. Crow la un preţ excepţional, 21,99 lei. Tot la preţ special, 22,99 lei, au şi Puterea, volumul 3 din Cercul Secret de LJ Smith. Dacă nu vi l-aţi luat până acum, faceţi-o, e tocmai bună de citit până începe să ruleze serialul, pe 15 septembrie parcă. Un început de şcoală frumos, nu? Va urma, din 19 septembrie,Perfect, volumul 3 din seria Micuţele mincinoase de Sara Shepard, la un preţ asemănător.

Promoţia Libris: este o campanie foarte generoasă, sunt reduceri de 30% la toate cărţile Ledei. Linkul acestei promoţii este: http://www.libris.ro/carti?fsv_77658=LEDA.

II. APARIŢII

Aici, o sa vă dau nişte veşti mai puţin plăcute. Din păcate, 3 dintre titlurile anunţate că vor apărea în septembrie vor avea o anumită întârziere. Astfel, volumul 11 din Trueblood/Vampirii Sudului, volumul 7 din Jurnalele vampirilor şi volumul 4 din Micuţele mincinoase vor fi pe piaţă în prima jumătate a lunii octombrie. Aşa, ca o consolare, îi anunţ pe fanii lui Charlaine Harris, şi poate ne veţi ierta întârzierea în publicarea volumului 11, că volumul Sookie Stackhouse Companion va fi foarte probabil disponibil la Gaudeamus.

III. CĂRŢI/SERII NOI

THIS DARK ENDEAVOUR: THE APPRENTICESHIP OF VICTOR FRANKENSTEIN de Kenneth Oppel, în curând la editura Leda.

O călătorie periculoasă. Un triunghi amoros. Sacrificiul unui frate.
Ucenicia lui Victor Frankenstein începe…

În curând un film artistic realizat de producătorii peliculei Amurg!

Sunt poveşti care nu mor niciodată. Care ne rezervă veşnic surprize – cu fiecare rescriere, cu fiecare perspectivă nouă. Şi sub vraja cărora cădem pradă de fiecare dată.

Aşa este şi povestea lui Victor Frankenstein, pe care i-o datorăm lui Mary Shelley şi pe care scriitorul canadian Kenneth Oppel ne-o reinventează acum, într-un registru mai modern, mai adaptat preferinţelor adolescenţilor de azi, de supernatural gothic thriller&romance.

Victor Frankenstein duce o viaţă de poveste. El împreună cu fratele său geamăn Konrad şi frumoasa lor verişoară Elizabeth iau lecţii particulare acasă şi îşi petrec timpul liber făcând scrimă şi călărie. Împreună cu prietenul lor Henry, ei explorează toate coridoarele secrete şi camerele tainice ale castelului Frankenstein. Cu excepţia uneia! Biblioteca Întunecată adăposteşte tomuri vechi scrise în limbi ciudate şi pline de informaţii interzise. Tatăl lor îi obligă să promită că nu vor mai vizita vreodată  biblioteca, dar în momentul în care Konrad cade grav bolnav şi viaţa îi este în pericol, Victor înţelege că trebuie să descopere cartea care conţine reţeta pentru legendarul Elixir al Vieţii. Pentru elixir nu este nevoie decât de trei ingrediente. Dar astre nefaste, o alchimie periculoasă şi un triunghi amoros nefericit le ameninţă căutarea la fiecare pas. Victor ştie că nu poate să dea greş. Dar succesul lui depinde de cât de departe poate împinge graniţele naturii, ale ştiinţei şi ale iubirii – şi cât de mult este dispus să sacrifice.

O aventură palpitantă, plină de primejdii, cu personaje fermecătoare – într-o atmosferă tenebroasă şi misterioasă, dominată de impunătorul Chateau Frankenstein din pădurile Genevei.

Despre „mitul” Frankenstein: După cum probabil ştiţi, în 1818, Mary Shelley, soţia marelui poet romantic englez P.B. Shelley, a publicat romanul Frankenstein sau Prometeul modern, creând astfel unul dintre miturile moderne ale umanităţii, alături de Faust, de exemplu. Personajul principal al cărţii, Victor Frankenstein, a devenit simbolul omului limitat în posibilităţi, dar care îndrăzneşte să-şi măsoare puterile cu creatorul divin, chiar dacă această întreprindere e sortită eşecului. Rădăcinile acestui nou mit se află în mitologia greacă (vezi Prometeu) şi în Biblie (nu întâmplător „monstrul” creat de Frankenstein fiind numit de autoare „Adam”!)

Despre ecranizări: De-a lungul timpului, povestea lui Frankenstein a fost o tentaţie pentru mulţi regizori şi producători. Începând cu filmul din 1910, apoi din 1931, până astăzi, povestea a tot fost reluată, în viziuni diferite, cu accente mai horror sau mai romantice, ba chiar există şi o Lady Frankenstein. Se pare că recent la Hollywood lumea a fost cuprinsă din nou de fascinaţia acestei poveşti, fiindcă, începând din 2012 vor fi nu mai puţin de 4 ecranizări pe această temă! Evident, una dintre ele, care va fi lansată în 2013, va fi cea a cărţii lui Kenneth Oppel, This Dark Endeavour.

KENNETH OPPEL este un autor canadian, născut în 1967  la Port Alberni, în Columbia Britanică. Copilăria şi-a petrecut-o în oraşul Victoria, din Columbia Britanică, iar apoi la Halifax, în Nova Scotia. Ulterior a trăit în Newfoundland, Labrador, Anglia şi Irlanda.

Şi-a publicat prima carte – Colin’s Fantastic Video Adventure (1985) – în perioada când era elev de liceu la St. Michaels University School din Victoria. Oppel a trimis manuscrisul cărţii unui prieten de familie care îl cunoştea pe scriitorul Roald Dahl, şi care la rândul său l-a recomandat agentului său literar. Oppel şi-a luat licenţa în studii de film şi engleză la Trinity College în cadrul Universităţii din Toronto, în ultimul an de studii scriind o nouă carte – The Live-Forever Machine(1992). Oppel s-a mutat în Anglia, în această perioadă dedicându-se scrisului. Între anii 1995-1996 a lucrat ca editor al revistei Quill and Quire, publicaţie destinată industriei de carte din Canada.

Este cunoscut mai ales pentru trilogia Silvering, din care s-au vândut până la ora actuală peste un million de exemplare în întrega lume. Alte scrieri:  seria Airborn (2004), primul volum fiind publicat şi în limba română de Corint Junior (Zburătorul, 2010), continuarea acestuia,Skybreaker (2005), Starclimber (2008), precum şi Half Brother.

Ultima sa carte este This Dark Endeavor: The Apprenticeship of Victor Frankenstein, publicată în august 2011.

Oppel a câştigat numeroase premii literare, printre care se numără Governor General’s Literary Award pentru literatură pentru copii în 2004 şi Printz Honor Award acordat de American Library Association pentru Airborn. De asemenea, pentru Skybreaker, care a fost numită în 2006 Cea Mai Bună Carte pentru Tineri de către American Library Association, a primit premiul acordat de publicaţia The Times pentru anul 2005. Iar pentru Half Brother i s-a decernat premiul Canadian Library Association’s Book of the Year for Children Award, precum şi Young Adult Book Award.

Concurs ARHONUL

UPDATE: Castigatoarea este Gavrila Diana – Elena si aceasta este coperta imaginata de ea:

 

 Revin cu un nou concurs, de data aceasta premiul fiind Arhonul de Catherine Fisher, cartea a doua din trilogia Profeţiile Oracolului.  Mie îmi place foarte mult coperta acestui volum, însă aş vrea să văd şi alte idei alte cititorilor primului volum, care ştiu povestea, spre deosebire de mine, care n-am citit. De aceea vă propun următoarea cerinţă.

 Pentru a câştiga trebuie să recreati coperta acestui volum şi să ne-o trimiteţi pe adresa de mail a blogului, thesearchforsmthmore @ yahoo.com. Puteţi să folosiţi poze făcute de voi, luate de pe internet, orice vă trece prin cap. Imaginea o ataşaţi la mail şi vă rog să scrieţi şi o mică descriere a coperţii, pentru a putea înţelege mai bine la ce v-aţi gândit. Concursul ţine până miercuri, 7 septembrie, iar câştigătorul îl voi anunţa joi, 8 septembrie.

Mult noroc!

SURPRIZELE DE MIERCURI (4)

I. CAMPANII PROMOŢIONALE ÎN DIVERSE REŢELE DE DISTRIBUŢIE:

1. Din data de 8 august aveţi, până la sfârşitul lunii, o nouă promoţie, chiar pe site-ul editurii, pentru titluri SF/thriller LEDA. Linkul promoţiei, cu titlurile pe care le puteţi cumpăra, este următorul: http://www.ledabooks.ro/promo_august/
2. De pe data de 9 august până pe 22 august se derulează, aşa cum v-am anunţat miercurea trecută, promoţia de urban fantasy la magazinele CORA. Este menţionată şi în catalogul lor, la pagina 17, în colţul din dreapta sus (văd că preţul pe exemplar este chiar mai mic decât v-am spus eu): http://www.cora.ro/index.php?sectiune=002&categorie=x&p=sql_002_00&md=x&smd=0000000038#/16/
3. Şi nu uitaţi de promoţia fantasy de pe Elefant.ro, valabilă până pe 31 august:http://www.elefant.ro/promo/fantasy-zone-36.html.

II. APARIŢII

Din păcate, aici trebuie să vă spun despre o mică întârziere. Volumul al treilea din Micuţele mincinoase, intitulat Perfect, va apărea pe 16 august. Îmi pare rău, dar tipografia, prea prinsă cu ediţiile de chioşc, ne-a anunţat ieri că nu poate livra cărţile mai devreme de această dată.
A, uitam să vă spun! Până la urmă, cei de la BRAVO au acceptat să distribuie TRUEBLOOD/VAMPIRII SUDULUI în ediţie de chioşc împreună cu revista. De fapt, cu revistele (BRAVO şi BRAVO GIRL), ca să poată susţine un ritm săptămânal. Vor începe în septembrie, pe 27 parcă, cu primul volum, Morţi până la apus, si vor continua cu încă trei. Deci contractul e deocamdată pe 4 titluri. După ce vor vedea cum merg vânzările, vor lua o decizie cu privire la prelungirea contractului pentru restul volumelor.

III. SERII NOI

CEL MAI ÎNVIORĂTOR DEBUT DE PARANORMAL ROMANCE AL ANULUI 2010
Seria PARANORMALCY de KIERSTEN WHITE la CORINT JUNIOR

După cum mulţi dintre voi aţi aflat deja, trilogia PARANORMALCY a autoarei Kiersten White este acum în portofoliul Corint Junior, şi va fi publicată începând din această toamnă pe imprintul CORINTeens, alăturându-se altor trilogii de succes, recent publicate sau în derulare: CERCUL SECRET de L.J. Smith şi PROFEŢIILE ORACOLULUI de Catherine Fisher.
Trebuie să vă menţionez că am fost foarte plăcut impresionat de entuziasmul cu care autoarea a anunţat deal-ul cu noi pe propriul blog http://kierstenwrites.blogspot.com/2011/08/bine-bine.html, şi îi mulţumesc Sabinei pentru semnalarea acestui lucru!
Primul volum al trilogiei, Paranormalcy, a apărut în Statele Unite în august 2010, al doilea, Supernaturally, în iulie 2011, iar al treilea, Endlessly, va apărea în 2012. Vom încerca şi la această serie să păstrăm coperţile originale, care mi se par foarte frumoase. Le anexez pentru cei care nu le ştiu.

Personajul principal se numeşte Evie. Este (cum altfel?) o adolescentă care îşi doreşte o viaţă normală, fără să aibă însă parte (spre deliciul vostru, al cititorilor) de aşa ceva. Vă prezint succint primul volum.
Evie a crezut dintotdeauna despre ea însăşi că este o adolescentă normală, deşi unele lucruri te-ar face să gândeşti contrariul: ea lucrează pentru Agenţia Internaţională de Siguranţă Paranormală, fostul ei iubit este silf, se îndrăgosteşte de un formă-schimbător şi este singura persoană care vede ce se află dincolo de farmecul creaturilor paranormale.
Dar ea este pe cale să-şi dea seama că este foarte posibil să se afle în centrul unei fabuloase profeţii întunecate care promite distrugerea tuturor creaturilor paranormale.
Aşa că… adio, normalitate!

* * *

Pe lângă faptul că a devenit New York Times Bestseller, cartea întâi, a seriei, Paranormalcy, este:

  • selecţionată de Publisher’s Weekly, pentru debut remarcabil în 2010
  • selecţionată pentru Junior Library Guild

În plus, e nominalizată la o mulţime de premii şi tradusă în mai multe ţări, printre care în curând va figura şi România.

Despre autoare: KIERSTEN WHITE s-a născut şi a crescut în statul Utah din Statele Unite. După cum mărturiseşte ea însăşi, are un soţ înalt, doi copii mici şi trăieşte în San Diego, California, în apropiere de ocean, ducând o viaţă absolut normală.
Tocmai prea multa normalitate a împins-o către fascinaţia pentru tot ce este paranormal, inclusiv pentru (dar fără să se limiteze la) vampiri, zâne, cultura pop.
Anul trecut, în vară, a vizitat ţara noastră. Mai mult, soţul ei a locuit timp de doi ani în România şi vorbeşte fluent limba română.

O să închei cu o părere foarte simpatică despre Paranormalcy, a unei autoare pe care cu siguranţă o cunoaşteţi: „Un montagne-russe ameţitor. În această poveste am descoperit tot ce speram – îndrăzneală, umor, groază. Atenţie! M-am îndrăgostit!” (Becca Fitzpatrick, autoarea seriei Hush, Hush, bestseller New York Times).

Noutati Leda!

Cercul secret 3. Puterea

Cassie isi descopera puterea si trebuie sa-si dovedeasca loialitatea…

Dupa intamplarile captivante prin care trece in primele două carti, Cassie ajunge sa fie membra deplina a celui mai interesant club posibil. Ea intelege ca puterea are un pret- si este unul mai mare decat si-ar fi imaginat.

Aflata la mijloc, intre dorintele diferite ale celor doua conducatoare ale Cercului  Secret, Cassie trebuie sa-si continue lupta. De asemenea, ea are de ales intre a-si folosi puterile supranaturale ca sa le salveze viata celor din jurul ei si a-si concentra energia ca sa-l pastreze pentru ea pe Adam, lucru care ar duce la dezmembrarea Cercului Secret.

Va fi suficient de curajoasa ca sa abata pericolele ce planeaza asupra sabatului? Sau va cadea si ea prada intunericului?

Profetiile Oracolului 2. Arhonul

Impreuna cu Alexos, noul Arhon, si cu insotitorii acestuia, Mirany pleaca in pelerinaj la Fantana Cantecelor. Se spune ca acolo se afla comori nepretuite si ca Arhonul doreste impacarea cu Regina Ploii. Dar desertul pe care ei il traverseaza este plin de primejdii stranii. Mai mult decat atat, generalul Argelin – care-si doreste putere si bogatii – este el insusi o amenintare pentru Arhon.

Singura, Mirany trebuie sa infrunte nenumarate si terifiante pericole.

Se va sfarsi cu bine calatoria Arhonului la Fantana Cantecelor?

Click pe poze pentru a precomanda.

Achizitii BOOKFEST 2011 + In Posta (7)

In primul rand, vreau sa ne scuzati  pentru ca de abia acum vedeti achizitiile de la Bookfest 2011, dar uite ca ne-am luat cu altele si am uitat. Bookfest-ul a fost o experienta minunata, din punctul nostru de vedere si daca aveti ocazia, nu trebuia sa-l mai ratati! Dar sa lasam vorbele si sa trecem la…poze 😀 :

Si multe MATERIALE INFORMATIVE, PLIANTE SI SEMNE DE CARTE de la diverse edituri.

Mai sus avem pliante de la editura Litera cu noutatile din colectia PREMIUM si noutati din noua colectie a editurii All : Strada Fictiunii.

In dreapta avem un pliant tot cu niste noi aparitii de la editura All. Aici avem mai multe semne de carte de la diverse editurii. Aflam de la Nemira ca volumul al treilea din seria TEMERAIRE scrisa de Naomi Novik se numeste Razboiul Pulberii Negre si ca va aparea in curand si la noi.

NEMIRA. Stephen King . Si George R.R.Martin cu extraordinara lui serie Cantec de Gheata si Foc.pe care vi-o recomand din toata inima!

Din toamna, la editura LEDA ne vom putea bucura de volumul sapte din seria Jurnalele Vampirilor – Miez de noapte si de volumul trei din seria Instrumente Mortale – Orasul de Sticla. Mai sus puteti vedea si copertile acestor volume.

RAO. Cu doua noi aparitii incantatoare : Fior de Maggie Stiefvater si A 16-a Luna de Kami Garcia si Margaret Stohl.

De asemenea, avem si copertile urmatoarelor volume si titlurile : A 17-a Luna este urmatorul volum din seria Cronicile Casterilor, iar Dainuire si Pentru Totdeauna sunt urmatoarele volume din seria Lupii din Mercy Falls.

Urmatoarele poze reprezinta urmatoarele aparitii de la editura RAO de care ne vom bucura pe parcursul verii, dar si din toamna.

Aceasta carte a aparut deja si este disponibila pe site-ul editurii.

Aici avem  niste carti pe care stiu ca le asteptati multi dintre voi si anume, Eternitate -volumul al treilea din seria Fascinatie de Melissa Marr si Luna Albastra-volumul al doilea din seria Nemuritorii.

Speram sa va placa! 🙂 Click pe fiecare poza ca sa se mareasca.

Inventia lui Hugo Cabret de de Brian Selznick

 

Inventia lui Hugo Cabret este cu siguranta o carte speciala. O carte cu mai mult de 500 de pagini pe care o poti citi cu usurinta intr-o zi.Cum? Pentru ca mai mult de jumatate din ea contine ilustratii, niste imagini superbe care iti iau ochii si te fascineaza. Eu stateam si analizam fiecare imagine in parte, uimit de claritatea si de perfectiunea acesteia si nu vroiam sa dau pagina,dar in cele din urma o dadeam si dadeam peste alta si apoi peste alta. Mai erau si pagini scrise, dar ele le citeam in graba, nerabdator pentru urmatoarea imagine. Inventia lui Hugo Cabret este un roman in cuvinte si in imagini, este un roman unic, care iti da senzatia ca vizionezi un film, ci nu citesti o carte. Si credeti-ma, e o senzatie si o experienta incredibila, pe care nu vreti sa o ratati!

Dupa cum presupun ca v-ati dat seama si din titlu, Hugo Cabret este personajul principal al acestui roman, un baiat mai inchis in sine datorita faptului ca este orfan, care locuieste intr-o gara din Paris. Singura sa ruda in viata, unchiul sau, il paraseste si ii lasa in grija munca sa, acea de a repara ceasurile din gara . Lui Hugo ii face placere sa repare si sa verifice ceasurile, dar in primul rand o face de nevoie pentru a nu trezi suspiciuni sefului garii ca el locuieste singur, pentru ca acesta l-ar alunga pe strazi imediat. Pentru a se intretine, baiatul mai fura mancare, dar si niste mecanisme ale unor jucarii din pravalia cu jucarii a unui batranel. Cu ajutorul acestora, Hugo spera ca intr-o buna zi sa repare singurul lucru lasat mostenire de catre tatal sau, o masinarie, care era de fapt un om mecanic. Daca ar reusi sa repare acest om mecanic si sa-i aranjeze fiecare mecanism, acesta ar putea sa scrie, iar Hugo spera ca tatal sau i-ar fi lasat si un mesaj prin intermediul acestui automat misterios.

Actiunea incepe sa se complice atunci cand Hugo este prins furand din pravalia cu jucarii de catre proprietarul acesteia, care ii ia la randul lui si singurul obiect cu care Hugo putea sa repare masinaria lasata de tatal lui: un carnetel in care se aflau toate instructiunile pentru reasamblarea acestuia. De-a lungul romanului, Hugo isi face si cativa prieteni : Isabelle si Etienne, care il vor ajuta in aventura acestuia. Chiar daca initial credeam, ca repararea omului mecanic reprezenta misterul cartii, vom vedea ca aceasta reprezinta doar intriga unei aventuri pline de secrete si de lucruri neastepate.

Inventia lui Hugo Cabret este un roman exceptional, cu 284 de pagini de desene originale si combinand elemente de carte cu ilustratii, roman grafic si film, este o forma inedita de lectura pe care nu aveti voie sa o ratati. Si mai ales la un incredibil pret de doar 15 lei!! Asa ca ce mai asteptati? Comandati-va si voi propriul exemplar de aici!

Titlu romanesc:  Inventia lui Hugo Cabret
Titlu original: The Invention of Hugo Cabret
Autori: Brian Selznick
Editura romaneasca: Corint Junior
Editura originala: Scholastic

Traducator: Mirella Acsente

Bookfest

Dupa cum probabil stiati am fost vineri, 27 mai, la Bookfest. Pentru prima oara. A fost foarte frumos, am vazut atatea edituri cunoscute si necunoscute, am cumparat carti si am luat o gramada de materiale promotionale. Am avut la dispozitie 5 ore in care am „batut” in lung si in lat Romexpo-ul, timp in care am vazut carti, dar am si carat de ale mele. 😀

Am prins cateva lansari, insa nu stiam despre ce carte e vorba, dar mi-a placut ca am vazut autori si chiar am vazut un interviu de la TVR Cultural. Oricum cred ca pozele vor vorbi mai mult decat pot eu:

Această prezentare necesită JavaScript.

Si pentru ca probabil ati vazut ca la Nemira s-a adus Tronul de Fier al Celor Sapte Regate, acestia s-au gandit sa organizeze un concurs. Concursul se desfasoara pe Facebook pana pe 6 iunie, cine primeste cele mai multe like-uri la poza lui primeste pachetul “Cântec de gheață și foc” cu hardcoverul Urzeala Tronurilor.

Eu ma numar printre cei pozati, asa ca daca vreti sa dati like pozei mele, va invit aici.

In posta si La curier

Am intarziat foarte mult cu aceasta posta/curier si s-au adunat foarte multe. Primele pe care le prezint sunt cele de la Leda:

1. Morti pana la apus de Charlainne Harris

2. Modista de Andrea Vitali

3. Nopti de sucub de Richelle Mead

4. Dubla constrangere de Chris Bohjalian

5. Bal mascat de Melissa de la Cruz

6. Micutele mincinoase de Sara Shepard

Acum avem doua carti de la Litera:

7. Ingerul noptii de Becca Fitzpatrick

8. Damnare de Lauren Kate

Acum urmeaza carti de la mai multe edituri, castigate la concursuri sau primite.

9. Copiii lui Stalin de Owen Matthews, editura Meteor Press

10. Lampa cu caciula de Florin Lazarescu, editura Polirom

11. Tara Duncan de Sophie Audouin-Mamikonian, editura Corint Junior

12. Noua si scurta viata a lui Bree Tanner, editura Rao

13. Semne bune de Neil Gaiman si Terry Pratchett, editura Tritonic

14. Poveste de Craciun de Charles Dickens, editura Corint Junior

Speram ca v-au placut si o sa ne intoarcem in curand cu niste recenzii pentru cartile de mai sus!

~Andreea

Coperta volumului 5 – Spiral – din seria Tunele.

Prima impresie care mi-a facut-o cand am vazut-o a fost: „Nu-mi place!Ce-i asta?!”. Erau persoane care criticau coperta volumului 4 spunand ca e prima coperta care nu ilustreaza un mediu subteran.

La o a doua privire mai atenta, incepe sa-mi placa. Si rosul acesta..e atat de intens si de demonic. Dar cine o fi tipa/creatura aia? Se pare ca totusi coperta ilustreaza un mediu de la suprafata, dar incarcat de flacari. Interesant.

Ma rog, va las sa admirati si voi coperta!

P.S Coperta nu este in varianta finalizata, dar oricum mari diferente nu o sa mai aiba loc.

~Alex

Tunele 4 – MAI APROAPE…-de Rodrick Gordon si Brian Williams

Tunele 4 – MAI APROAPE… a fost ultima carte pe care am citit-o in 2010. Tin sa mentionez ca la inceputul lui 2010, in ianuarie si februarie- eu am citit primele trei volume din serie, unul dupa altul. Si a trecut aproape un an de atunci. Ceea ce mi s-a parut incredibil este ca in timp ce citeam si dadeam de nume de personaje, de situatii imi aminteam incetul cu incetul tot ce stiam din primele trei volume, pana am ajuns sa-mi amintesc totul. Nu stiu cum a fost la voi, dar mie mi-a oferit o senzatie foarte placuta.

Traducerea – am tot vazut ca multa lume nu era multumita deoarece s-a schimbat traducatorul primelor trei volume – Dan Dobos. Mie, sincer, nu mi s-a parut vreo diferenta. Na, acum fiecare traducator are stilul lui, dar tot cam acelasi lucru trebuie sa zica. Traducerea a fost buna, chiar foarte buna, am sesizat doar cateva mici greseli, ceea ce e foarte important pentru ca o traducere proasta induce cititorului ca si cartea e proasta ( ex: Percy Jackson ).

Cand a aparut coperta acestui volum, au fost la fel multe critici fiindca era prima coperta care nu infatisa un decor subteran. Chiar daca in mare parte in acest volum, Will a fost in subteran, Chester si Drake s-au aflat la suprafata. Eu cred ca tipul de pe coperta este Drake, care sta pe motocicleta pregatit sa mearga oriunde pentru a-si salva prietenii.

Un lucru sigur este ca Tunele 4 este mai diferita .Un lucru care mi-a placut ( sau nu?) a fost multitudinea de detalii legate de istorie, dar termeni precum Teoria pământului gol pe dinăuntru, Noua Germanie, Al Treilea Reich sau SAS mi-au starnit interesul si chiar m-au facut sa dau un search pe google, ca sa aflu mai bine despre ce era vorba. Chiar am aflat niste lucruri interesante din al doilea razboi mondial, de fiecare data cand intrau in atentie cei din Noua Germanie. Eu cred ca niciodata nu o sa ma obisnuiesc cu aceasta la vreo carte: moartea personajelor. Mai ales cele la care tin. E adevarat ca ma enervez cand personajele principale trec prin niste situatii imposibile de supravietuit, dar ele tot reusesc sa o faca ( La o serie poti stii sigur ca pana la ultimul volum tot ramai cu personajul principal in viata), dar nu suport sa fie omorate personaje nevinovate, care nici macar nu-si incheiasera „misiunea”. In Tunele 4 mor (sunt ucise) doua personaje. Atat va spun. Eu m-am intristat destul la moartea unuia dintre ele.

As incerca sa va spun cate ceva  despre poveste, dar se intampla atatea in aproximativ 600 de pagini, incat nici nu stiu de unde sa incep. Va spun insa ca acolo unde se aflau Will, Elliot si doctorul Borrows se mai se afla cineva sau ceva, pe care nici macar Bartleby nu-l putea mirosi. Dar acel ceva/cineva ii urmarea. O sa intelegeti din prima parte a cartii si cine era in acel avion Stuka. Pentru ca nu vreau sa uit, trebuie sa o laud din nou pe doamana Borrows care din al treilea volum mi-a castigat simpatia. O sa vedeti ca in acest volum, doamna Borrows este mai „speciala”.

Si hai sa criticam si putinul strop de romantism( e mult spus!) dintre Will si Elliot. Sau Elliot si Chester. Sincer eu nu am inteles daca Elliot il place pe Will sau pe Chester. Ideea e ca Will o place foarte mult pe ea, dar nici nu face prea multe ca sa-i castige afectiunea. Bine, adevarul e, ca nu prea are cum, acolo unde se afla. Numai daca Elliot ar vrea un viermisor zemos in loc de-o floare.

In concluzie, Tunele 4 este o carte foarta buna, la fel ca celelalte trei de altfel si sper ca totusi autorii sa se mai gandeasca si sa nu opreasca seria la sase volume. ( macar 7 ca la Harry Potter ). Sunt foarte curios ce o sa se intample in volumul al cincilea – Spiral – acum ca Styx au atins apogeul si vor sa cucereasca lumea de la suprafata. Pana atunci putem lasa imaginatia sa zburde intr-o multitudine de idei, cine stie, poate una va fi macar apropiata de cea pe care o vor avea autorii ( de fapt care au avut-o, pentru ca au terminat de scris volumul 5 ).

Titlul românesc: Mai aproape…
Titlul original: Closer
Autor: Roderick Gordon & Brian Williams
Editura românească: Corint Junior
Editura originală: Chicken House UK
Traducator: Sorin Petrescu şi Adrian Deliu
Numar de pagini: 570

~Alex

Top serii & carti citite in 2010

Anul 2010 a fost unul foarte plin in multe moduri. Am inceput acest blog in aprilie, am cunoscut niste persoane minunate, am castigat o multime de carti, am citit peste 30 de carti si am recenzat peste 20.  Multumita voua am avut peste 20.000 views in total, 492 de comentarii si se pare ca cea mai aglomerata luna a fost chiar decembrie! Am tinut si primul nostru concurs sponsorizat de Leda. Speram ca anul viitor sa fie si mai prosper, sa facem mai multe concursuri, sa citim mai mult si sa va multumim pe voi! Va uram un An Nou mai bun, plin de bucurii, speram sa fiti sanatosi, sa urmariti in continuare blogul si sa cititi si mai mult!

Ne-am gandit sa facem topul celor mai bune serii citite anul acesta si pentru ca nu ne-am putut decide, topul cartilor (care nu fac parte dintr-o serie sau a aparut numai primul volum) pentru Andreea si pentru Alex.

Top serii citite in 2010 Andreea & Alex

1. Seria Jocurile Foamei de Suzanne Collins, vol. 1-2

2. Seria Tunele de Roderick Gordon & Brian Williams, vol. 1-4

3. Seria Casa Noptii de P.C Cast & Kristin Cast, vol. 1-4

4. Seria Septimus Heap de Angie Sage, vol 1-3

5. Seria Jurnalele Vampirilor de L. J. Smith

Topul lui Alex

1. Nu-i timp de ramas bun de Linwood Barclay – primul meu thriller. o carte care imi va ramane in minte pentru mult timp de acum incolo. Mi-a placut foarte mult, suspans, mister si multe rasturnari de situatie. Recomand aceasta carte tutuor celor pasionati de acest gen de literatura.

2. Ultimul cantec de Nicholas Sparks – prima carte citita scrisa de romanticul Nicholas Sparks. De mult vroiam sa-l incerc, sa vad cum si ce fel scrie. Am ramas placut surprins si tind sa cred ca este unul dintre cei mai buni autori de romane de dragoste. Daca filmele lui sunt superbe, va imaginati cum sunt cartile?!

3. Zodia Indragostitilor de Giulia Carcasi – o cartea speciala, nemaintalnita, cu o structura geniala. Jumatate e scrisa din perspectiva baiatului si jumatate din a fetei. Este chiar o experienta grozava sa vezi ce fel gandesc amandoi si ce parere au unul despre altul. O idee sclipitoare, felicitari autoarei!

4. Portretul Fantomei de Avi – fotografia impletita cu literatura intr-un mod unic. O fantoma care cauta razbunare, nimeni nu o poate vedea, totul pana cand un aparat de fotografiat o capteaza si ii da energie in acelasi timp. Pozitiva sau negativa?  O carte cu o fantoma care iti taie rasuflarea.

5. Luna Plina de Kelley Armstrong – Dintre toate cartile cu vampiri si varcolaci  impreuna, amestecati, aceasta este o carte numai cu varcolaci, niste creaturi mitologice la fel de profunde si de interesante precum vampirii. Iar personajul principal este singura femeie varcolac de lume! Interesant? Aceasta este o seria mai pentru adulti ( zic ei ), iar Fortele Raului Absolut ar fi pentru adolescenti. Oricum Kelley Armstrong e fenomenala si merita sa-i cititi cartile!

Topul Andreei

1. Luna Plina de Kelley Armstrong -cartea mea preferata cu varcolaci, este o carte profunda, care are multe intelesuri, plina de trairi intense si noi.

2. Nu-i timp de ramas bun de Linwood Barclay – este si prima mea carte thriller, care te tine in suspans pe tot parcursul ei si care mi-a placut foarte mult.

3. Invocarea de Kelley Armstrong – aceasta carte a fost guilty-pleasure, mai ales fiindca am citit-o pe ascuns. A fost foarte frumoasa, plina de creaturi mitologice cu o poveste fascinanta in spate.

4. Cartea Cimitirului de Neil Gaiman – o carte superba, cu o poveste fascinanta, pe care ma bucur foarte mult ca am primit-o si am avut sansa sa o citesc.

5. Portretul fantomei de Avi – o carte care impleteste doua subiecte pe care le prefer: fotografia si fantomele. O poveste vibranta, plina de suspans si paranormal.

LA MULTI ANI!!!

Carti citite in anul 2010

Aici sunt toate cartile citite in anul 2010 de mine si de Alex.

1. Nu-i timp de ramas bun de Linwood Barclay

2. Zodia Indragostitilor de Giulia Carcasi

3. Geno şi sigiliul negru al doamnei Grikke de Moony Witcher

4. Hero de Andrew Bright

5. Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

6. Cartea Cimitirului de Neil Gaiman

7. Ultimul Cantec de Nicholas Sparks

8. Portretul Fantomei de Avi

9. Endymion Spring de Matthew Skelton

10. Magie dezlantuita de Kat Weatherhill

11. Semnul, vol. 1 Casa Noptii, de P.C Cast & Kristin Cast

12. Tradarea, vol. 2 Casa Noptii, de P.C Cast & Kristin Cast

13. Aleasa, vol. 3 Casa Noptii, de P.C Cast & Kristin Cast

14. Infruntarea, vol. 4 Casa Noptii, de P.C Cast & Kristin Cast

15. Tunele de Roderick Gordon si Brian Williams

16. Tunele 2: In adancuri de Roderick Gordon si Brian Williams

17. Tunele 3: In cadere libera de Roderick Gordon si Brian Williams

18. Tunele 4: Mai aproape de Roderick Gordon si Brian Williams

19. Trezirea, vol. 1 Jurnalele Vampirilor, de L. J. Smith

20. Lupta, vol. 2 Jurnalele Vampirilor, de L. J. Smith

21. Furia, vol. 3 Jurnalele Vampirilor, de L. J. Smith

22. Reuniunea, vol. 4 Jurnalele Vampirilor, de L. J. Smith

23. Magie, vol. 1 Septimus Heap, de Angie Sage

24. Zborul, vol. 2 Septimus Heap, de Angie Sage

25. Leacuri, vol. 3 Septimus Heap, de Angie Sage

26. Invocarea, vol. 1 Fortele Raului Absolut, de Kelley Armstrong

27. Academia Vampirilor, vol. 1 Academia Vampirilor de Richelle Mead

28. Initierea, vol. 2 Academia Vampirilor de Richelle Mead

29. Percy Jackson si Olimpienii: Hotul fulgerului de Rick Riordan

30. Jocurile Foamei, vol. 1 Jocurile Foamei de Suzanne Collins

31. Sfidarea, vol. 2 Jocurile Foamei de Suzanne Collins

32. Casa de sticla, vol. 1 Vampirii din Morganville de Rachel Caine

33. Balul fetelor moarte, vol. 2 Vampirii din Morganville de Rachel Caine

34. Luna Plina, vol. 1 Femei din Lumea de Dincolo de Kelley Armstrong

35. Sange albastru, vol. 1 Sange albastru de Melissa de la Cruz

36. Carcera, vol. 1 de Catherine Fisher


Carcera de Catherine Fisher

Carcera a fost saraca inceputa si lasata de vreo doua ori. Pur si simplu la inceput nimic nu se leaga, te plictiseste si iti vine sa o arunci pe geam. Dar mai bine rezisti cateva capitole si citesti in continuare. Pentru ca e o poveste superba, chiar isi merita premiul autoarea Catherine Fisher. Lumea Carcerei este foarte originala, in acelasi timp frumoasa si cruda…

Ne este prezentata o inchisoare mai putin obisnuita, care este vie, poate sa gandeasca si sa vorbeasca, cuprinde celule, coridoare , paduri, orase si mari.

Initial aceasta a fost creata pentru a fi o lume perfecta, dar lucrurile au degenerat. Nu exista cale de iesire sau de intrare, deoarece Carcera a fost sigilata de secole si un singur om a reusit sa evadeze.

Exista doua personaje principale: unul afara, unul inauntru. Finn este prizonier in Carcera, lipsit de amintiri, dar convins ca vine de Afara. I se spune Clarvazatorul, deoarece are viziuni. Claudia se afla Afara si este fiica Custodelui Carcerei.

Desi actiunea se petrece in viitor, legea a impus o alta Era, ceea ce inseamna ca timpul este interzis si oprit in secolul al saptesprezecelea. Capitolele alterneaza si ne sunt prezentate cand aventurile lui Finn, cand cele ale Claudiei. Finn este convins ca vine de Afara si vrand sa se intoarca, porneste intro calatorie plina de primejdii pentru a-si indeplini visul. Claudia este obligata sa ia parte la o casatorie pe care nu si-o doreste si incearca sa afle mai multe despre Carcera.

O sa aflati numai daca cititi cum vor ajunge sa comunice cei doi din cele doua lumi atat de diferite si care este deznodamantul neasteptat al acestei carti. De-abia astept sa citesc continuare Carcerei, Sapphique si sper ca v-am convins de aceasta carte minunata.

Titlul Românesc: Carcera
Titlul original: Incarceron

Autor: Catherine Fisher

Editura Românească: Corint Junior

Editura Originală: Hodder Children’s Books

Traducător: Verginica Barbu Mititelu

~Andreea

Endymion Spring – Matthew Skeleton

Este prima carte pe care o citesc in care exista doua povesti paralele, una care se petrece in zilele noastre si cealalta la o diferenta de cateva sute de ani. Prima data ma gandeam ca nu o sa imi placa, ca actiunea se va incalci si nu voi mai intelege nimic. Dar am fost placut surprins. De fapt exista o singura mare poveste – cea care se petrece in zilele noastre, iar cealalta veche – este ca un fel de flashback ( ca la seriale) care ne ajuta sa intelegem mai bine povestea principala. Mi-a placut foarte mult la carte faptul ca la povestea veche – cea cu Endymion Spring – personajul legendar, paginile au un contur interesant pe margini care da aspect de vechi , ceea ce ne ajuta sa intram mai bine in interiorul cartii.

Cine sau ce este ENDYMION SPRING? Un băiat lipsit de darul vorbirii cu un scret înfricoşător? O carte care se hrăneşte cu copii? O uşă către puterea nemărginită şi cunoaşterea oprită? Toate răspunsurile se află înăuntru. INTRĂ PE RISCUL TĂU.

Am comandat cartea online de pe site-ul editurii acum cateva luni pentru ca era redusa la doar 10 lei si m-am gandit sa profit de oferta. Sinopsis-ul m-a facut s-o cumpar, dar si recenziile pozitive de pe alte bloguri, chiar eram curios. Oare aveam sa citesc un “Codul lui Da Vinci” pentru copii si tineri? Mi-a placut, a fost o carte care aduce lauda tuturor cartilor, indiferent de „varsta”. Au fost foarte multe citate interesante despre descrierea unei cartii , ce ar trebui o carte sa insemne pentru noi si ce comoara reprezinta o carte numai prin continutul ei , dar din pacate am fost asa fascinat de ele incat am uitat sa mi le mai notez.

Acum, sa va spun cateva detalii despre povestea principala: este vorba despre doi frati: Blake si Duck si totul pare normal: acestia se cearta, nu prea se suporta si fiecare in parte incerca sa faca pe „ingerasul” in fata mamei, pana cand intr-o zi  Blake gaseste in biblioteca din Oxford o carte cu o coperta foarte veche si cu un titlu sters, care abia se vedea : ENDYMION SPRING. Ce este cu aceasta carte, catre ce ii conduce ea si cat de valoroasa este si cat de multi o cauta veti afla numai citind aceasta fabuloasa poveste, in care nu lipseste lupta dintre bine si rau, prietenia sau familia.

Titlu romanesc : Endymion Spring

Titlu original : Endymion Spring

Autor : Matthew Skeleton

Editura romaneasca : Corint Junior

Editura originala : Random House

Numar de pagini : 510

Traducator : Cristina Jinga

~Alex