Înainte să adorm de S.J. Watson


„Mi-am dat seama că nu am nicio ambiţie. Nu pot. Tot ce vreau e să fiu normală. Să trăiesc la fel ca toată lumea, cu experienţe noi care să adauge celor vechi, astfel încât fiecare zi să o modeleze pe următoarea. Vreau să cresc, să aflu lucruri noi şi să învăţ din ce mi se întâmplă. Stând în baie m-am gândit la bătrâneţea mea. Am încercat să-mi imaginez cum va fi. Oare şi la şaptezeci sau optzeci de ani o să mă trezesc închipuindu-mi că sunt la începutul vieţii? Am să mă scol fără să ştiu că oasele mele sunt bătrâne, iar încheieturile, grele şi ţepene? Nu-mi pot da seama cum voi reacţiona când voi descoperi că viaţa mi s-a scurs, că deja e în urma mea, şi că nu m-am ales cu nimic. Niciun tezaur de amintiri, nicio suită de experienţe, nicio înţelepciune pe care s-o dau mai departe. Ce este omul, dacă nu o acumulare de amintiri?”

Da, pot spune că acest citat, care personal mi-a plăcut foarte mult, arată drama prin care trece Christine Lucas, o scriitoare amnezică de 47 de ani, care este personajul principal al romanului Înainte să adorm. Ca să fiu sincer, acesta este al doilea thriller citit de mine. Al doilea care mi-a plăcut foarte mult. Primul a fost „Nu-i timp de rămas bun” de Linwood Barclay. După aceste două cărţi pot să ma declar liniştit un fan al thriller-elor pentru că pur şi simplu îţi crează nişte senzaţii şi sentimente grozave atunci când le citeşti, acea adrenalină care îţi trece prin vene atunci când un eveniment foarte important din carte ia o întorsătură la care nu te-ai fi gândit niciodată şi toate scenariile pe care le-ai făcut involuntar în mintea ta sunt spulberate de cel al autorului, care te lasă fără cuvinte. Aşa m-am simţit eu citind acest roman.

„Înainte să adorm” este într-adevăr o carte despre care poţi să spui că nu o mai poţi lăsa din mână până la ultima pagină. Citeam şi dădeam paginile într-un mod alert împreună cu bătăile inimii care se intensificau pentru că eram foarte intrigat să aflu ce s-a întamplat de fapt cu Christine, cum şi-a pierdut memoria, ce s-a întamplat la acel hotel în acea noapte, care avea să-i  schimbe viaţa pentru totdeauna. Şi apoi mai era Ben. Ben a fost personajul care mi-a trezit bănuieli încă de la început, dar poate acest lucru se datorează în mare parte şi cuvintelor care erau scrise pe prima pagină a jurnalului Christinei: „SĂ NU AI ÎNCREDERE ÎN BEN”. Comportamentul lui a fost dubios de multe ori, dar autorul se joacă cu mintea cititorului pentru că sunt momente în care chiar te face să crezi că e un personaj pozitiv, care nu are nimic de ascuns, poate doar suferinţa pe care i-o provoacă starea soţiei sale, dar alteori pur şi simplu simţi că e ceva care nu miroase a bine la el. Şi pot să zic că am avut dreptate şi în acelaşi timp nu am avut. O să înţelegeţi voi ce vreau să zic când o să citiţi cartea.

Vreau să zic câteva cuvinte şi despre personajul Christinei pentru că mi-a plăcut modul în care a fost construit şi mai ales mi se pare de apreciat faptul ca autorul, care e bărbat a scris din perspectiva unei femei, lucru care îmi închipui că nu este deloc uşor. Revenind la Christine, personajul ei mi-a inspirat multe sentimente pentru că nu mi-a venit să cred că datorită unei singure greşeli, aceasta va suferi atât de mult. Vă daţi seama ce înseamnă să nu poţi reţine mai mult de 24 de ore, să te trezeşti în fiecare dimineaţă neştiind unde eşti şi cine este cel ce doarme lângă tine? Dar mai presus de toate, să retrăieşti în fiecare zi durerea profundă la aflarea veştii că fiul tău a murit?

„Înainte să adorm” este o carte care te pune pe gânduri, te face să apreciezi amintirile pe care le ai, dar ajungi să realizezi că până şi tu, o dată cu trecerea timpului, vei uita unele dintre ele, mai importante sau mai puţin importante. Dar ce contează, pentru că sunt toate ale tale şi nu vrei să le pierzi. De aceea, cartea m-a făcut totodată să apreciez ţinerea unui jurnal, cât contează până şi acele mici detalii, gânduri ale noastre, pe care mai târziu le vom citi cu plăcere şi cu nostalgie, iar cei care nu le vor mai avea vor tânji după ele. Mi-a făcut o mare plăcere să intru în viaţa Christinei Lucas şi să citesc jurnalul vieţii ei intitulat „Înainte să adorm”.

Christine Lucas, eroina celebrului roman Înainte să adorm de S.J. Watson, va fi interpretată de  Nicole Kidman. Bestsellerul internațional, publicat de editura Trei în colecția Fiction Connection, va ajunge pe marile ecrane la începutul lui 2013.

Cartea poate fi comandată de aici, de pe site-ul librăriei online, Libris.

Titlu românesc: Înainte să adorm
Titlu original: Before i go to sleep
Autor: S.J. Watson
Editura românească: Trei
Număr de pagini: 439
Traducător: Laurenţiu Dulman
Nota: 10

7 comments on “Înainte să adorm de S.J. Watson

  1. Patty spune:

    Foarte interesanta cartea, recunosc ca mi-a trezit interesul🙂

  2. Vero234 spune:

    N-am citit cartea dar din ce am citit in recenzie seamana 90% cu filmul „Memento” din 2000.Daca nu l-ai vazut ,ti-l recomand,este absolut genial!

  3. […] Libris. Avem două cărţi thriller, printre care una am citit-o deja, recenzia o puteţi citi aici, iar cealaltă urmează în curând. Recenta mea pasiune pentru cărţile thriller probabil nu va […]

  4. Adry ♥ spune:

    Waaaa.. acu chiar vreau şi eu carteeeaaa :))
    foarte tare recenzia ♥ îmi place mult şi citatul de început ♥
    felicitări :*:*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s