Mako Mermaids – Spin-off H20: Doar Adaugă Apă


Nu ştiu despre voi, dar mie mi-a plăcut foarte mult serialul H20: Just add Water şi m-am bucurat chiar foarte mult când am auzit că se face un spin-off al serialului. De când mă ştiu, m-au fascinat filmele şi poveştile cu sirene.

În acest nou serial, care o sa apară prin mai-iunie la ei şi probabil foarte curând o să-l achiziţioneze şi Disney Channel România, sunt alţi actori faţă de serialul iniţial, dar se păstrează locaţia ca să zic aşa pentru că şi aici vom întalni misterioasa insulă Mako dar ceea ce este cu adevărat nou este faptul că o să avem şi un siren!

Sinopsis:

Aceasta este o nouă serie care le aduce în prim-plan pe Sirena, Nixie și Lyla, apărătoarele Insulei Mako. La doar 15 ani, un băiat pe nume Zac face o excursie pe Insula Mako, unde cade accidental în piscina lunii. A doua zi descoperă că are puteri, că poate controla apa şi mai mult decât atât că are o coadă. Cele trei sirene se simt amenințate de acest tânăr și fac tot ce le stă în putință ca să-l înlăture.

Mako Mermaids este un viitor serial australian pentru copii, adolescenti, si este spin-off al serialului H2O: Just Add Water.

Vă las mai jos trailerul, care mi-a stârnit şi mai mult interesul pentru serial. Sper să fie şi pe placul vostru!

Şi aici aveţi un sneak peak din primul episod al serialului intitulat Outcasts.

Poze promoţionale:

**

12 comentarii la “Mako Mermaids – Spin-off H20: Doar Adaugă Apă

  1. Arachbell spune:

    Super tare,chiar imi era dor de serial,chiar daca sunt alte personaje.Deja astept sa-l vad.Multumesc pentru aceasta informatie.

  2. Allin spune:

    Cel mai nou site cu sirenele: Mako Mermaids România!
    Accesați http://www.mako-mermaids.com

  3. pixselz spune:

    Sincer,nu stiu daca ma va mai atrage la fel de mult.Poate si pentru ca am crescut,desi inca ma uit la desene,dar cand am urmarit trailerul si ma uitam la actori le inlocuiam fetele cu cele cunoscute deja.O sa fie o schimbare destul de ciudata,nu stiu.Au trecut multi ani uitandu-te,si te-ai obisnuit cu vocile,cu chipurile.Nu stiu daca imi va placea la fel de mult.Totusi apreciez ca au facut un spin-off.dar ar fi fost genial daca era cu actorii anteriori.

  4. vps spune:

    WOW, asta pare interesant. Jumatatea a doua a trailerului pare wow 😛

  5. seren spune:

    totusi nu inteleg exista sirene sau nu?

  6. Sandy spune:

    Cum de nu am aflat de serial pana acum?! 😀 Abia astept sa apara pe net primele episoade, cu siguranta o sa ma uit.
    Multumim ca ne-ai anuntat si pe noi

  7. Raluca P. spune:

    Sună minunat, deşi nu cred că va mai avea acelaşi farmec ca şi H2O. Mi-ar fi plăcut mult să revăd actorii originali, dar oricum aştept cu nerăbdare serialul. 😉

  8. Iulia spune:

    In sfarsit apare 🙂 ,auzisem de el mai demult dar nu gasisem nimic pe net si ma gandeam ca poate sunt doar zvonuri.De-abia astept 😀

  9. OriginalGirl spune:

    Nu ştiţi unde pot găsi serialul sau când apare?

    • Alex spune:

      Pe 27 iulie 2013 o să găsim şi noi în torrente şi online primul episod al seriei. Şi de atunci încolo o să apară câte un episod pe săptămână.

Lasă un comentariu