Un nou roman după 7 ani!

PASCAL BRUCKNER lanseaza la Bucuresti Casa Ingerilor!

Casa Ingerilor este primul roman pe care Pascal Bruckner il scrie dupa aproape 7 ani. Bine-cunoscutul autor Pascal Bruckner se intalneste cu cititorii din Romania, joi 4 aprilie 2013, ora 18.00, in Libraria Carturesti-Verona, unde va avea loc lansarea celui mai recent roman al sau – Casa Ingerilor – publicat de Editura Trei.

Alaturi de Pascal Bruckner vor fi prezenti criticul literar Simona Sora, jurnalistul Luca Niculescu si directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Marculescu.

Casa Ingerilor ne poarta intr-o calatorie infioratoare si fascinanta prin tenebrele Parisului. Continuă lectura

Anunțuri

Dear Music, (5)

„Iubirea-i vindecă pe oameni, atât pe cei care-o oferă, cât şi pe cei care-o primesc” – Karl Menninger

Tears de Headstrong ft. Stine

VERSURI:

I’ll keep it simple, I’ll keep it true
All the love I have I’ll give to you
I’ll keep it easy, I’ll keep it real
All the love I have is what you’ll feel

Continuă lectura

Misterul Placebo de Patrick Lemoine

De aceea trebuie să deschidem cartea şi să cântărim cu grijă ceea ce este spus în ea, atunci veţi şti că medicamentul conţinut de ea are cu totul altă valoare decât ceea ce ne promitea ambalajul…” – Francois Rablais

Ce este placeboul? Este o iluzie de medicament, o substanţă chimică inactivă, o substanţă care în mod normal nu există, dar noi, oamenii, prin puterea minţii o facem să existe şi uneori se dovedeşte a fi extrem de eficientă. Eficientă în vindecarea a diverse patologii, multe dintre ele considerându-se chiar incurabile.

 În lume, există două concepte, două părţi contraste în care oamenii, în funcţie de viziunea lor, cred cu tărie. Acestea sunt raţiunea şi magia. Logica şi credinţa. Fiecare om crede într-unul dintre aceste două aspecte, fie că aşa a fost învăţat de mic fie că pur şi simplu circumstanţele vieţii l-au condus către această concluzie. Aşadar, poţi fi un om al ştiinţei, al raţiunii sau un om al credinţei care crede în ideea că nu tot ceea ce nu vedem înseamnă neaparat că nu există. Placeboul intră, fără îndoială, în cea de-a doua categorie şi până la urmă contrazice ştiinţa şi medicina în general. Dar nu este normal ca atunci când medicina nu-ţi mai poate oferi soluţii, să cauţi răspunsuri în altă parte, dincolo de aparent, dincolo de vălul cu care avem cu toţii acoperiţi vederea? Este imposibilul chiar imposibil sau îl lăsăm noi să fie?

 Cineva mi-a zis cândva că ceea ce îl face sănătos pe un bolnav nu sunt medicamentele propriu-zise, ci apa cu care le ia regulat. Acele cantităţi de apă luate regulat, care sunt atât de benefice, chiar miraculoase organismului. Apa este, în acest exemplu pe care vi-l ofer, magia pentru că în conţinutul acestei apei avem acea substanţă chimică inactivă numită placebo. Nu zic că acele substanţe active din medicamente nu au niciun efect pentru că asta ar însemna sfidarea medicinei, dar pentru un efect de 100% avem nevoie şi de puţin praf magic. Placeboul în sine nu este nici bun nici rău. Este de fapt ceea ce facem noi din el – noi avem puterea de a-i da viaţă, existenţă, formă sau de a-l lăsa inexistent, fără niciun folos. Placeboul este răspunsul la întrebarea dacă vrem magie în vieţile noastre. Când suntem bolnavi, toţi aşteptăm o soluţie magică, o vindecare miraculoasă, când de fapt noi nici măcar nu credem în magie. O refuzăm cu atâta îndârjire, de parcă ar fi ceva rău, diavolesc când reprezintă exact contrariul.

placebo

 Trebuie să lăsăm frica la o parte şi să îi dăm voie magiei să intre în vieţile noastre pentru că această funcţionează într-un singur sens şi are un singur scop: bunăstarea noastră. Trebuie să lăsăm să se creeze acel echilibru vital între raţiune şi magie, să lăsăm să se aşterne acea nuanţă de gri dintre alb şi negru.

 “Misterul Placebo” este o carte foarte interesantă, care analizează taine ascunse şi ne transmite un mare secret foarte folositor dacă vom şti să-l folosim în avantajul nostru, dar în primul rând trebuie să îi acordăm atenţie şi să credem în acesta cu toată fiinţa noastră. Pentru că deşi să crezi pare cel mai greu lucru, acesta este în fond doar începutul, începutul a ceva promiţător.

Titlu românesc: Misterul Placebo
Titlu original: Le Mystere Du Placebo
Autor: Patrick Lemoine
Editura românească: All
Număr de pagini: 195
Traducător: Oana Ion

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

NONO de Renata Carageani

Recenzia face parte din campania vALLuntar –  “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, inițiata de Grupul Editorial ALL. Fiecare comentariu pe care îl lăsați contribuie la plantarea unui copac cu sprijinul ROMSILVA!

V-ați întrebat vreodată cum se vede lumea prin ochii unui ursuleț de pluș? Nono vă oferă răspunsul!

Renata Carageani conturează în primul ei roman, lumea noastră așa cum o știm, prin personaje cu nume reprezentative și cugetări frumoase despre viață. Întâlnim aici prietenii, iubiri, dar și inevitabilele lovituri ale vieții. O poveste frumos spusă, care te învăluie și te apropie de personaje astfel încât simți la fel ca ele.

Nono este un ursuleț diferit de cei de felul lui pentru că este trist, înțelegând că „într-o lume tristă, jucăriile nu pot fi vesele”. El se aruncă la gunoi atunci când moare cel mai bun prieten al său, un cățel și o părăsește pe Asta, stăpâna lui. În curând îi cunoaște pe Alburimea sa, Vasile, Fetița și pisicile mofturoase, Amelie și Jeanette, alături de care pornește într-o călătorie în care găsim orgolii, răutăți, dar și adevărata prietenie.

Prin frânturile de amintiri ale lui Nono cunoaștem puțin și din povestea Astei, cu care putem empatiza foarte ușor. Finalul este interpretabil și eu am ales să-l interpretez ca fiind un final fericit.

Nu vă povestesc mai multe pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de a citi, dar vă las cu un citat care mie mi-a plăcut foarte mult:

„€œDaca ai fost desenat trist, nu-i musai să mori așa. Într-o bună zi, apare ceva care te transformă…”

Titlu original: Nono
Autor: Renata Carageani
Editura: ALL
Număr de pagini: 168
Nota: 10
Blog: Memoria lui Nono

PAPERMAN.

Povestea are în centru un funcționar între două vârste din Manhattan-ul unor decenii trecute, un singuratic, al cărui destin se schimbă dintr-o dată atunci când face cunoștință cu o frumoasă fată pe peronul pe care se înființa zilnic pentru a porni spre serviciu. Când se părea că fata visurilor sale a dispărut pentru totdeauna, are norocul să o zărească din nou la fereastra unui zgârie-nori, peste drum de biroul său. Înarmat doar cu dragostea din inima sa, ceva imaginație și un teanc de coli albe pentru a-i atrage atenția, face tot posibilul pentru ca eforturile sale să aibă șanse de reușită, în ciuda vicisitudinilor sorții.

Astăzi am apucat şi eu să văd scurtmetrajul animat Paperman, care a luat şi Oscarul pentru categoria sa. Trebuie să recunosc, Paperman este un film de animaţie minunat care reuşeşte să îţi ajungă la inimă în doar 6 minute. Filmul are o frumuseţe aparte prin simplitatea sa, prin faptul că poţi exprima sentimente şi emoţii prin muzică, limbajul corpului, expresiile feţei totul prin intermediul îmbinării lui alb cu negru şi puţin…roşu. Paperman nu vine cu nimic pompos, dar tocmai asta îl face special pentru că ne arată faptul că iubirea este prezentă până şi în cele mai simple lucruri. Dacă ai o zi proastă, vrei să crezi în iubire şi speranţă din nou sau pur şi simplu vrei să vizionezi ceva frumos, uită-te la Paperman –  nu durează decât şaşe minuţele şi învăluie-te în magia Disney şi a filmelor de animaţie de odinioară!

Casa Noptii#9: PREDESTINARE de P.C Cast, Kristin Cast – Din martie 2013 la Litera

„- Aşa lucrează Întunericul. Transformă dragostea în ceva rău. Cuvintele lui mă luară prin surprindere…
– Stark, Întunericul nu poate transforma dragostea în nimic. Dragostea este singurul lucru care rezistă în Întuneric, dincolo de moarte şi de distrugere. Ştii asta – sau ştiai asta.“
 
Este oare predestinat ca dragostea să iasă învingătoare din lupta cu însuşi Întunericul?

Quotes to remember (2)

Continuăm această nouă rubrică cu romanul „Moarte Subită” de J.K. Rowling. Chiar nu aş fi putut să omit acest roman, care încetul cu încetul am ajuns să îl îndrăgesc atât de mult încât am avut  un mare sentiment de goliciune când a trebuit să mă despart de lumea Pagfordului la sfârşitul cărţii. Această autoare, dragă mie, a reuşit încă o dată să creeze un univers extrem de complex până la cel mai mic detaliu cu nişte personaje veritabile şi parcă desprinse din realitate. Uitaţi ce am „cules”:

1)      “Alegerea era periculoasă: când alegeai, trebuia să renunţi la toate celelalte posibilităţi”

2)      “Fiecare nouă plecare adăuga câte un strat la crusta care se forma peste esenţa fiinţei ei.”

3)      “Era ciudat cum creierul nostru poate şti ceea ce inima refuză să accepte.”

4)      “Lumina lui Dumnezeu străluceşte din fiecare suflet.”

5)      “Se afla într-o dispoziţie în care se simţea înrudită cu oricine părea să aibă statut de outsider.”

6)      “Nevoia ardea precum o flacără eternă în corpul ei fragil.”

7)      “Petrecea ore interogându-se cu privire la propriile impulsuri, dorinţe şi temeri, încercând să distingă între cele care erau cu adevărat ale lui şi celelalte, pe care fusese învăţat să le simtă.”

8)      “Trebuie să accepţi realitatea altor oameni. Tu ai impresia că realitatea se poate negocia, că noi credem că lucrurile stau chiar aşa cum le spui tu. Trebuie să accepţi că suntem la fel de reali ca şi tine; trebuie să accepţi că tu nu eşti Dumnezeu.”

9)      “Samantha simţi că tensiunea care o apăsase în ultimele zile părea să se domolească, lăsând loc unei fragile senzaţii de bine.”

10)  “Barry fusese un exemplu viu pentru ceea ce ei propuneau în teorie: evoluţia, prin educaţie, de la sărăcie la prosperitate, de la neajutorare şi dependenţă la starea de contribuabil valoros al societăţii.”

11)  „Pagfordul avea o frumuseţe de care, acum când ştia c-o să plece, se gândea c-o să i se facă dor…”

Aşadar, care dintre citatele de mai sus vă plac? Voi aţi citit cartea? Deşi are un început lent, încercaţi să nu vă daţi bătuţi şi să continuaţi lectura pentru că merită. În fond, începutul pare mai încet până vă acomodaţi cu povestea şi cu personajele, care deşi par multe, nu sunt în număr chiar atât de mare.

Recenzia cărţii o puteţi citi aici!

Închei prin melodia preferată a lui Krystal Weedon, unul dintre personajele mele preferate din roman: