Rămăşiţele zilei de Kazuo Ishiguro

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Rămăşiţele zilei este o carte specială, o poveste de dragoste complet diferită faţă de ceea ce am mai întâlnit până acum. Altfel, cum poţi să citeşti o poveste de dragoste în care tocmai povestea de dragoste nu există? De fapt, dragostea există în acest roman, dar nu se întâmplă. Trebuie să recunosc, pe alocuri, romanul mi s-a părut deosebit de frustrant şi pur şi simplu parcă aş fi vrut să intru în carte, în poveste şi să-i dau iniţiativă domnului Stevens, curaj, curiozitate pentru a nu lăsa lucrurile pur şi simplu să se întâmple. Totodată, povestea este impresionant de tristă dacă ajungi să meditezi asupra ei şi tocmai cartea lui Izuo Ishiguro este una care îţi dă de gândit, care vrea şi reuşeşte să-şi facă acces la cele mai profunde sentimente ale noastre, care te copleşeşte prin mesajul transmis.

În fond, despre ce este vorba în mare în această carte? Despre Stevens, un majordom care îşi dedică întreaga viaţă profesiei şi carierei sale, crezând că aceasta este menirea lui şi că dacă o va duce până la capăt fiinţa sa va fi pe deplin împlinită. Dar el uită un amănunt extrem de important, aş putea spune sacru – el uită iubirea. Şi când conştientizează, într-un final, şi el acest detaliu este prea târziu pentru a mai putea face ceva care să remedieze timpul deja pierdut.

Rămăşiţele zilei este până la urmă o lecţie de viaţă, care te îndeamnă sa-ţi iei inima în dinţi şi să marturiseşti ce simţi cu adevărat la timp pentru ca apoi să nu rămâi tu cel care regretă şi se întreabă: “Şi ce-ar fi fost dacă..”. De asemenea, romanul ne loveşte cu o doză puternică de realism tocmai prin acest aspect. Pentru ca deşi în filme şi în multe alte cărţi poveştile de dragoste se întâmplă şi nu doar atât se şi termină cu un final fericit, iată că mai există şi această parte mai ascunsă în care din diverse motive iubiri care s-ar fi dovedit a fi extraordinare nici măcar nu au loc pentru că nimeni nu a avut curajul să aprindă fitilul dragostei şi mereu a rămas existentă numai scânteia, care până la urmă s-a resemnat şi ea să se mai zbată.

Ar putea fi mult mai multe de zis despre această carte, de descoperit şi de meditat la ea şi vă aştept cu drag dacă vă hotărâţi să o citiţi să veniţi aici şi să dezbatem păreri.

Închei prin a spune că Rămăşiţele zilei este un roman genial, care abordează un subiect nou în poveştile de iubire, cu dialoguri elegante şi o curgere lină a firului narativ. Pentru că deşi totul merge liniştit şi pare că nimic impresionant nu se întâmplă, cartea şi cuvintele au un zbucium interior extraordinar, care culminează din ce în ce mai puternic până spre sfărşit, acolo unde se liniştesc şi se sting odată cu iubirea pierdută pentru totdeauna.

Citate:

“Majordomii mari sînt mari în virtutea capacităţii lor de asumare a profesiei până la identificare: ei nu se lasă clătinaţi de nici un fel de întâmplări exterioare, oricât de surprinzătoare, alarmante sau supărătoare ar fi ele.”

“Îşi poartă profesionalismul aşa cum un gentleman bine crescut îşi poartă costumul.”

“Suntem mult prea indiferenţi la splendorile care ne înconjoară.”

“Nu trebuie să-ţi reamintesc că datoria noastră profesională nu se leagă de slăbiciunile şi sentimentele proprii, ci de dorinţele stăpânului nostru.”

“Sunt puţin amuzat de uimitoarea dumitale capacitate de a spune prostii.”

“Am impresia că sînteţi un om mulţumit de sine, domnule Stevens. La urma urmei, iată-vă ajuns în vârful piramidei profesionale, având sub control toate problemele domeniului care vă aparţine. Nici nu-mi pot imagina ce altceva v-aţi mai putea dori de la viaţă.”

“Cred însă că atunci când mintea de pe urmă te face să cauţi “asemenea puncte de cotitură” în trecut ai tendinţa să le vezi pretutindeni.”

“Fireşte că astăzi, când privim înapoi spre acele clipe, ele pot părea într-adevăr esenţiale şi preţioase pentru viaţa noastră, dar atunci aveam o cu totul altă impresie.”

“m-am trezit evocând din nou diverse momente din trecut.”

“-Spune-mi Stevens, dumitale chiar nu-ţi pasă deloc? Nu eşti curios?

– Nu intră în atribuţiile mele să fiu curios în ce priveşte asemenea chestiuni, domnule”

„E un fapt dovedit. Lumea de azi e un loc prea infect pentru porniri frumoase şi nobile.”

„Dar bineînţeles că asta nu înseamnă că nu există din când în când momente deosebit de triste, când îţi spui în gând: “Ce greşeală uriaşă am făcut în viaţă.” Şi atunci începi să te gândeşti la o astfel de viaţă, la o viaţă mai bună pe care ai fi putut să o duci.”

“La urma urmei, acum nu mai putem da timpul înapoi. Nu poţi rămâne mereu doar la ce-ar fi putut să fie. Trebuie să înţelegi că o duci la fel de bine ca mulţi alţii, poate chiar mai bine să să fii recunoscător.”

“Nu te uita tot timpul înapoi, până la urmă o să te curpindă deznădejdea.”

“Seara e cea mai frumoasă parte a zilei.”

“La urma urmei, ce avem de câştigat dacă tot timpul privim înapoi şi ne învinovăţim fiindcă viaţa noastră nu a luat întorsătura pe care ne-am dorit-o?”

Titlu românesc: Rămăşiţele zilei
Titlu original: The Remains of the Day
Autor: Kazuo Ishiguro
Editura românească: Polirom
Număr de pagini: 273
Traducător: Radu Paraschivescu
Nota: 10