Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiţă evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopţii, împreună cu părinţii ei, de poliţia franceză, dar nu înainte de a-şi încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera.

Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulţi ani la Paris şi măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franţei. În timpul investigaţiei sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, şi simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adânceşte în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură şi o fac să-şi pună întrebări cu privire la propria existenţă.

Se numea Sarah este povestea înduioşătoare a două familii unite de un secret teribil, dar şi o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay descrie un episod real din Franţa aflată sub ocupaţie şi rupe tăcerea care înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.

Bestseller New York Times, vândut în trei milioane de exemplare.

Roman tradus în 32 de ţări.

Cartea are coperta cartonata, format: 150 x 215, 320 de pagini , pret 49,90 lei si o puteti comanda chiar aici, de pe site-ul editurii LITERA.

 

 

 

 

 

 

 

 

Va las mai jos cateva citate dragute din carte:

Gândeşte-te la lucruri frumoase, gândeşte-te la lucrurile care îţi plac, la toate lucrurile care te fac fericită, la toate acele momente speciale, magice, pe care ţi le aminteşti…

În acea viaţă tihnită, blândă, care părea atât de îndepărtată, fetiţa ar fi crezut-o pe mama ei. Pe vremuri credea tot ce-i spunea mama ei. Dar în această lume nouă şi aspră, fetiţa simţea că se maturizase. Se simţea mai bătrână decât mama ei. Ştia că celelalte femei spuneau adevărul. Ştia că zvonurile erau adevărate. Nu ştia cum să explice asta mamei ei. Mama ei devenise ca un copil.

~Alex

Primul capitol.Micutele Mincinoase.Bal Mascat.Mai Las-o Moale cu Fantomele.

UPDATE: Editura LEDA a lansat link-ul de precomanda al cărții “Micuțele Mincinoase” de Sara Shepard.

Mai jos aveți primul capitol din volumul Micuțele Mincinoase.

Aveti aici primul capitol la cartea Mai Las-o Moale cu Fantomele.

Iar aici aveti primul capitol la cel de-al doilea volum al seriei Sange Albastru  – Bal Mascat.

Sa le cititi cu placere!

~Alex

JF-23.03.2012!

Hunger-games_320.jpg

Game on! Lionsgate has announced to EW that The Hunger Games, the highly anticipated adaptation of Suzanne Collins’ futuristic YA thriller about scrapper Katniss Everdeen and her fight to survive a brutal reality TV contest, will be released on March 23, 2012. Director Gary Ross recently revealed to EW that he aims to go into production of the first installment of Collins’ trilogy later this spring.

Adaptarea cărţilor Suzannei  Collins, The Hunger Games, trilogia SF cu vânzări peste 800 de mii de exemplare în toată lumea şi 2,9 milioane de ediţii ce urmează să fie publicate, va fi lansată în Statele Unite pe 23 martie anul viitor, anunţă The Hollywood Reporter.

Producţia a fost catalogată de cineaşti drept unul dintre cele mai aşteptate filme anunţate în ultima vreme şi, chiar dacă ţinteşte (asemenea cărţilor) un public în mare parte adolescent, cu siguranţă că şi cei trecuţi de această vârstă vor găsi atractivă lumea aventuroasă şi extrem de competitivă a viitorului, aşa cum a fost ea imaginată de Collins.

The Hunger Games are deci o dată de lansare (23 martie 2012), dar şi o dată de începere a filmărilor; regizorul Gary Ross plănuieşte să înceapă filmările la sfârşitul acestei primăveri sau la începutul verii. Peliculei îi lipsesc însă, momentan, numele actorilor de pe afiş – nici măcar rolul principal, cel al eroinei de 16 ani, Katniss Everdeen, nu a fost încă oferit. Tânăra protagonistă va trebui să facă faţă unor lupte pe viaţă şi pe moarte organizate an de an într-o  Americă a viitorului postapocaliptică. Luptele sunt televizate, iar tinerii răpiţi din cele douăsprezece districte sunt obligaţi să se vâneze unul pe celălalt până când va rămâne un singur câştigător.

sursa

~Andreea