Mai mult cu mai puțin de Leo Babauta

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Se spune că nu trebuie să avem nimic în casă în afara lucrurilor care știm că sunt folositoare și a celor care le credem frumoase. Cartea lui Leo Babauta ne învață să trăim simplu și ne recomandă așa: Concentrați-vă întotdeauna pe simplificare, reducere și eliminare. Și mențineți-vă atenția asupra lucrurilor importante. ” Autorul ne sugerează faptul că lucrurile mici stau la baza celor mari și că esența succesului este să creăm un succes major alcătuit din mai multe succese minore”.

Dacă veți citi acest ghid ca să îl numesc așa – veți descoperi cât de benefică este concentrarea pe prezent, identificarea esențialului și eliminarea a ceea ce nu este necesar sau important – esențialul fiind acel scop unic care te va ajuta să crești cât mai mult. Un exemplu este poezia haiku, alcătuită din doar 17 silabe, dar care este capabilă să îți transmită o idee, un sentiment sau emoție.

Concentrarea pe cel mult trei sarcini zilnice asigură o eficiență mai crescută și o mai mare probabilitate să le duci pe toate la capăt. Așa cum e și zicala – Nu alerga după doi iepuri pentru că nu o să prinzi niciunul. Nu te poți concentra dacă faci mai multe lucruri simultan, așadar ocupă-te de câte o singură sarcină o dată – “reduceți înainte să organizați”.

Setează-ți un obiectiv unic și concentrează-te asupra lui. Un obiectiv unic este de obicei un obiectiv care durează un an sau doi, oricum mai mult de șase luni. Divizează-l în sub-obiective, care să dureze maxim o lună sau două. Apoi împarte sub-obiectivele în obiective săptămânale și stabilește-ți o activitate zilnică, cu scopul de a îndeplini obiectivele săptămânale, apoi cele lunare și în final obiectivul unic. Ține minte: asumarea mai multor obiective simultan diluează energia, concentrarea și motivația.

“Mai mult cu mai puțin” este ușor de citit, structurată în două părți – una teoretică și una practică, deși accentul cade asupra lucrurilor de pus în practică. Fie ca simplitatea să aibă un rol mai important în viața voastră după ce lecturați această carte. Trăiți simplu și frumos!

Titlu românesc: Mai mult cu mai puțin
Titlu original:  The Power of Less
Autor: Leo Babauta
Editura românească: Publica
Număr de pagini: 167
Traducător: Irina Henegar

Cei doi domni din Bruxelles de Eric-Emmanuel Schmitt

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Eric ne prezintă o nouă serie de nuvele, care au ca temă viețile virtuale care însoțesc temeiul unei vieți reale, punând accent pe “sentimentele oblice, cele pe care nu le mărturisim nici nouă înșine, nici celor apropiați, sentimente prezente, active, mobilizatoare, dar care staționează la frontierele conștiinței”.

După ce am citit jurnalul de scriitură al autorului, am privit cartea cu alți ochi și mi-am dat seama de genialitatea și profunzimea pe care o are. Autorul îți revelează în acele pagini ce anume l-a inspirit în a scrie aceste povești și nota personală pe care o oferă este incredibilă, te face să dai un sens nou celor citite și vine cu informații suplimentare care accentuează sensibilitatea și emoția transmisă în cele cinci nuvele.

Fiecare nuvelă are propria sa filosofie de viață. În prima nuvelă, „Cei doi domni din Bruxelles”, doi bărbați își unesc în secret viețile cu prilejul unei căsătorii oficiale. Mi s-a părut o poveste foarte interesantă, care prezintă două căsătorii diferite, una care se destramă și una care rezistă, unite între ele printr-o iubire invizibilă, având o arhitectură sentimentală neformulată, imaterială.

“Câinele” este o povestire care accentueză vorba “câinele este cel mai bun prieten al omului”, confirmând faptul că acesta este un suflet înzestrat cu inteligență, sensibilitate, sentimente și memorie. În această nuvelă, întâlnim un om care iubește câinii mai mult decât oamenii deoarece câinele său Argos îi restituie umanitatea într-un moment greu al vieții sale. Prin intermediul unui câine, personajul principal al acestei nuvele reușește să ierte, să cunoască respectul față de oameni, cultul fericirii și dragostea pentru prezent.

“Trebuie să iubești oamenii…dar este greu să-i iubești! Așa cum nu poți fi optimist fără o cunoaștere intimă a pesimismului, nu poți iubi umanitatea fără să o detești puțin. Un sentiment poartă cu el întotdeauna și contrariul său. Fiecare trebuie să cântărească partea cea bună”

“Triunghi amoros” prezintă pasiunea unui bărbat pentru alt bărbat care a fost soțul soției sale, autorul având ca substrat în această nuvelă viața lui Mozart și ce se petrece după moartea sa, procesul prin care acesta trece de la întuneric la lumină.

“O inimă sub cenușă” vorbește despre o femeie care își iubește mai mult nepotul decât propriul fiu, iar atunci când fiul ei moare, aceasta își transpune vinovăția într-un sentiment de ură pentru nepotul ei. Adorația devine ură, sentimentul inițial trecând la contrariul său. Orice om trece cu greu peste moartea cuiva drag, așa cum ni se arată și în povestirea de față, dar autorul îi dă un sens nou morții, privind-o dintr-o nouă perspectivă: “Moartea nu este decât un serviciu făcut vieții pentru ca ea să se reînnoiască și să continue. Dacă Pământul s-ar îngreuna de nemuritori, cum am mai putea coexista? Ar trebui să inventăm un mijloc de a face loc noilor generații. Moartea reprezintă înțelepciunea vieții.” Frumos spus, nu?

“Copilul-fantomă”, ultima nuvelă a volumului, ne îndeamnă să credem în miracole, să dăm șansă vieții și să nu evităm suferința în încercarea de a ne păstra aparenta fericire. Putem fi fericiți și suferi? Desigur că mulți ar răspunde nu. Însă Melissa, personajul acestei nuvele, suferă de o boală genetică destul de gravă și cu toate acestea este fericită. Așa cum a spus un om care m-a inspirit azi: “ Nu contează ce problemă ai..doar să trăiești viața și momentul ca și cum nu ți-ar lipsi nimic.” Melissa este o fată curajoasă care a hotarât să lupte, să nu lase boala să îi controleze viața: “În ciuda durerilor care o încearcă, deși este obligată să ia cocktailuri de antibiotice, deși trebuie să practice o oră de kinetoterapie respiratorie pe zi, trăiește, se bucură, râde, iubește, admiră, înțelege. Poate salva alte vieți…Iar într-o bună zi poate să dea naștere unei vieți la rândul ei…” pentru că fericirea nu înseamnă să eviți suferința, să te ferești de aceasta, ci să o integrezi în existența ta.

În concluzie, Eric-Emmanuel Schmitt ne vorbește încă o dată despre iubire, “firul călăuzitor” al scrierilor sale, în cinci nuvele excepționale, pe care nu trebuie să le ratați!

Titlu românesc: Cei doi domni din Bruxelles
Titlu original:  Les Deux Messieurs de Bruxelles
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească: Humanitas
Număr de pagini: 229
Traducător: Simona Brînzaru
Nota: 10

Hoțul de cărți – Carte vs. Film

De foarte mult timp nu mi s-a mai întâmplat să citesc o carte și apoi, la câteva zile, să văd filmul inspirat de aceasta. Sincer, nu a fost o decizie prea bună pentru că aveam cartea și imaginile formate deja și filmul nu a atins așteptările mele. Plus că am observat fiecare lucru care nu era la locul lui sau care nu avea nici macar loc, totul petrecându-se foarte rapid. Ceea ce a făcut filmul a fost să prezinte o poveste aproape obiectiv, aș putea spune, și atât. Nu s-a comparat cu emoția pe care am simțit-o din carte.

De obicei, citisem cartea înainte de a viziona filmul, dar trecuse destul timp și uitasem majoritatea detaliilor mai puțin importante. De data aceasta nu a mai fost așa și de aceea am fost șocată, oricât de prostesc ar părea acest lucru.

Voi aminti câteva dintre neconcordanțele dintre carte și film, în speranța că nu am fost singura care le-a observat.

  • Visele lui Max în care era boxer și se lupta cu Hitler nu au existat în film.
  • Când soția primarului renunță la serviciile Rosei Hubermann, Liesel devine furioasă și îi spune niște lucruri dureroase, lucru care în film nu se întâmplă.
  • Au lipsit cele treisprezece cadouri pe care Liesel i le face lui Max când se îmbolnăvește.
  • Când oamenii se ascund în beci, Liesel le citește; în film, ea începe să spună o poveste.
  • Lipsește scena cand Liesel îl gasește pe Max printre evreii care merg prin oraș.
  • Cea mai groaznică diferență mi s-a părut scena în care strada Himmel a fost bombardată și moartea lui Rudy.În carte îl gasește prima oară pe Rudy și apoi pe parinți. În film Rudy este încă viu când îl găsește Liesel și spune: “Saumensch, Liesel. I need to tell you… I need to say it… I lo-”. Ok, sunt singura căreia i s-a părut foarte comercial?

Un alt lucru care a mai luat din farmec a fost faptul că personjele au vorbit în engleză. Nu tot timpul, ce-i drept, dar a fost fals. Era mult mai autentic dacă vorbeau în germană, că doar erau în Germania nazistă.

Și ultima chestie, moartea nu era de gen feminin? Adică Saumensch, nu Saukerl? Altă diferență…

În concluzie, a fost o carte extraordinară și un film mediocru. Cei care au citit cartea sper că mă înțeleg, cei care au vazut filmul, apucați-vă de carte, ce mai așteptați? Și cei care nu au mai auzit de Hoțul de cărți, ei bine, sțiți ce să faceți, nu?

Secretele Succesului de Dale Carnegie

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Succesul este o comoară ascunsă în fiecare dintre noi și puțini cunosc secretele prin care o pot aduce la suprafață.”

Această carte nu este una obișnuită, ci un manual de viață, care îți prezintă versiunea necomplicată, simplă a vieții, versiune pe care toți o putem implementa dacă îi cunoaștem „secretele”.

Secretele Succesului de Dale Carnegie ne învață să zâmbim, să manifestăm un interes sincer față de cei din jur, să reţinem că numele cuiva este pentru acesta cea mai dulce muzică ce îi poate mângâia auzul, să ne punem în scenă ideile, să lăudăm cea mai neînsemnată îmbunătăţire şi cel mai mic progres…să trăim frumos, în armonie cu cei din jur. Acestea sunt puține dintre ideile care ni le transmite cartea lui Carnegie, însă așa cum afirma și Herbert Spencer – „marele scop al educației nu e cunoașterea, ci acțiunea.” Precum majoritatea cărților de dezvoltare personală, această carte este o carte de acțiune.

tumblr_n8iepaoRCP1rla83bo1_500

Aceste „secrete ale succesului” au mai multe principii: Cum să vă comportaţi în lume – tehnici fundamentale, Şase modalităţi de a deveni agreabil, Cum să vă impuneţi modul de gândire, Fiţi un conducător adevărat.

„De multe ori nu prea îţi vine să zâmbeşti. Străduieşte-te, binedispune-te singur. Comportă-te ca şi cum ai fi fericit şi asta te predispune la fericire.”

Autorul ne oferă cheia pentru a deveni un lider și pentru a dezvolta și menține relații armonioase cu oamenii, punând accent pe faptul că, comunicarea, este un element esențial pentru succes.

În concluzie, „Secretele Succesului” ar trebui să ajungă cât mai curând în mâinile voastre pentru că este o carte care promite să-ți schimbe viața în moduri inimaginabile, desigur, atât timp cât și tu accepți schimbarea benefică pe care ți-o oferă.

Mai jos aveți și un filmuleț cu 10 citate celebre ale autorului:

Titlu românesc: Secretele Succesului
Titlu original:  How to Win Friends and Influence People
Autor: Dale Carnegie
Editura românească:  Curtea Veche
Număr de pagini: 248
Traducător: Marius Chitoşcă

Regatul Umbrelor de Leigh Bardugo

 

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Cerbul îmi arătase puterea mea. Cruțasem viața cerbului. Puterea acelei vieți îmi aparținea mie la fel de mult pe cât îi aparținea celui care i-o curmase.”

Regatul Umbrelor a fost o surpriză foarte plăcută. Sincer, nu aș fi citit niciodată cartea aceasta. Simțeam că nu e genul meu, că este o altă poveste cu adolescenți și că nu merită timpul meu. Totuși, mi-au ridicat un semn de întrebare toate recenziile pozitive și părerile cititorilor care o lăudau. Așa că am zis că trebuie să-i dau o șansă, să mă risc.

După cum spune și Veronica Roth: „Nu se compară cu nimic din ce-am citit vreodată”, Regatul Umbrelor mi-a amintit de plăcerea cu care devoram o carte în copilărie și deși treceam la alte activități, tot cu gândul la carte rămâneam, voiam să aflu ce se mai întâmplă. Universul creat de autoare este extraordinar, se simte imaginația debordantă a autoarei cât și cunoștințele culturale și mitologice. Regatul Umbrelor este povestea perfectă pentru a evada când simți ca realitatea pune prea multă presiune pe tine. Stați fără grijă, și ficțiunea va pune la fel de multă presiune, dar într-un mod diferit, plăcut.

„Ce este infinit? Universul și lăcomia oamenilor”

Am citit recent o chestie foarte interesantă pe internet: Faptul că mii de oameni citesc aceeași carte, dar pentru fiecare în parte este diferit – fiecare își imaginează altfel personajele, decorul descris, fiecare empatizează și simte altfel, în felul său de a fi. Pentru că suntem unici și filtrul gândirii noastre este unic. Nu e minunat?

Revenind la carte, pentru mine Regatul Umbrelor a fost ca o gură de aer proaspăt, iar faptul că nu aveam nicio așteptare și mi-a întrecut orice așteptare aș fi putut avea este un plus. Este un twist, o răsturnare de situație în legatură cu Întunecatul pe la mijlocul cărții care m-a făcut să iubesc povestea și mai mult.

Regatul Umbrelor este o poveste complexă, cu personaje verosimile și bine conturate și un fir narativ alert care te ține în suspans în permanență. Este o poveste despre bine și rău, lumină și întuneric, despre prietenie și un pic de iubire. O poveste creată cu măiestrie despre care abia aștept să citesc în continuare în cele două volume rămase ale trilogiei Grisha!

Titlu românesc: Regatul Umbrelor
Titlu original:  Shadow and Bone
Autor: Leigh Bardugo
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 342
Traducător: Laurențiu Dulman
Nota: 10

Zi după zi de David Levithan

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Învăț că o viață e adevărată doar atunci când altcineva îi cunoaște realitatea.”

David Levithan vine cu o idee interesantă în romanul său „Zi după zi”, idee care m-a provocat să citesc cartea.

„Simplu și complicat, cum sunt cele mai multe lucruri profunde și adevărate.”

Spre deosebire de alte cărți, personajul principal din această poveste este un suflet numit simplu A si care deține următoarea caracteristică inedită: în fiecare dimineață, zi după zi, se trezește într-un alt trup, experimentând o altă viață.

„Mă simt întotdeauna în largul meu și nu mă simt niciodată în largul meu. Pur și simplu așa e.”

La prima vedere sună foarte interesant și poate cititorii își imaginează că și ei și-ar dori să dețină această capacitate, dar întrebarea este: Merită? A ne demonstrează, de-a lungul romanului, în ce constă acest tip de viață și cum de fapt trăiește fără să trăiască cu adevărat: o viață fără atașamente, fără implicări de orice fel. El este o gazdă care pășește din corp în corp, fără a avea o „casă” a lui. Un suflet care nu are voie să ocupe trupul cuiva mai mult de 24 de ore ca și cum sufletul proprietar s-ar supăra.

Situația devine o rutină pentru A și ajunge să se împace oarecum cu aceasta. Însă, totul este dat peste cap și toate regulile dispar în momentul în care A se îndrăgostește de Rhiannon. Dar prin tot ceea ce el face în corpul gazdei, ea se îndrăgostește mai mult de cine crede că este în acel trup, ci nu de cel care îl ocupă cu adevărat, în acea unică zi. Durează o zi să te îndrăgostești, dar A află că să te îndrăgostești e partea simplă, ce urmează apoi e partea complicată. A experimentează un întreg proces de iubire, care îi reverberează tot sufletul, iar acum fiecare zi este o dorință de a o vedea pe ea. Cum se va termina totul? Va afla Rhiannon adevărul? Există oare o cale prin care A poate întrerupe această situație și să ducă o viață normală? „Zi după zi” vă poate oferi toate raspunsurile.

„Fiecare persoană este o posibilitate. […] Posibilitatea lui se sprijină pe lucrurile care înseamnă cel mai mult pentru mine. Bunătate. Creativitate. Implicare în lume. Implicare în posibilitățile oamenilor din jurul lui.”

Ca încheiere, aș spune că romanul este o poveste tragică de iubire, care răspunde provocării lansate de autor într-un mod subtil, dar sigur. Putem iubi pe cineva menit să ia altă înfățișare în fiecare zi? Nu. Dar putem încerca. Tocmai asta face autorul: testează limita umană pentru a ne arăta apoi că nu suntem nelimitați și că sacrificul prin iubire poate salva, dar nu totul, ci doar cea mai mare parte.

Titlu românesc: Zi după zi
Titlu original:  Every Day
Autor: David Levithan
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 315
Traducător: Lidia Grădinaru
Nota: 9

Chemarea Cucului, Cormoran Strike#1 de Robert Galbraith

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Chemarea Cucului” este primul roman polițist al autoarei J.K. Rowling și mă bucur că am început anul în forță cu o carte scrisă de una dintre autoarele mele preferate.

M-am așteptat la un nou roman foarte bun așa cum a fost și primul său roman pentru adulți – Moarte Subită. Deja cred că încep să mă obișnuiesc cu noul „stil” al autoarei – mai matur, mai sumbru, mai direct și mai realist.

Încă o dată, J.K. Rowling își demonstrează talentul în a construi niște personaje memorabile, umane, cu calități și defecte. Cu toate ca mi-au plăcut foarte mult și personajele acestui roman, nu am mai simțit un așa mare atașament ca la Moarte Subită. Poate că m-am concentrat mai mult pe investigația crimei sau poate că toate indiciile care ofereau o nouă perspectivă asupra lucrurilor m-au făcut să uit de cele două minți geniale care conduceau ancheta. Cu siguranță, Strike nu ar fi reușit  să elucideze misterul fără ajutorul secretarei sale, Robin. Nu că nu ar fi dispus de inteligența necesară, dar Robin a reprezentat pentru el un sprijin, un ajutor mai mult moral care l-a susținut de la început până la sfârșit și care, foarte important, a crezut în el. Pe lângă cei doi, toate personajele mi s-au părut interesante (majoritatea și suspecte!) și am încercat pe cât posibil să-i identific fiecăruia fisura, golul în care și-a făcut loc răul și care a preluat controlul acelei ființe pentru a avea curajul de a-i lua viața alteia.

„Cât de ușor era să profiți de înclinația unei persoane spre autodistrugere; cât de simplu era s-o împingi spre neființă, apoi să stai deoparte, să ridici din umeri și să fii de acord cu ideea că fusese rezultatul inevitabil al unei vieți haotice, catastrofale.”

Chiar am prins drag de Lula, care s-a creionat a fi un suflet vulnerabil, care în ciuda faimei, a banilor și a aspectului exterior, tot ce își dorea, tot ceea ce avea nevoie era exact ce nu avea: o familie, cineva care să fie alături de ea necondiționat. Faima îi erodează sufletul, o golește, accentuându-i starea delicată pe care deja o avea.

Rowling analizează și în acest roman o lume „toxică”, degradată, plină de suflete rătăcite, majoritatea de mult căzute în plasa răului și a plăcerilor lumești. În fiecare personaj din roman (aproape!) poți vedea fărâma de bunătate care încă mai strălucește, războiul lăuntric pe care îl poartă zi de zi, dar care pe mulți îi depășește, si pentru a renunța la durere decid să-i dea ștafeta răului. De ce nu ar fi bine până la urmă dacă atâția o fac, dacă din astfel de persoane e alcătuită lumea astăzi? Poate că e bine..în fond, cine mai poate zice ce e bine și ce e rău? Totul e relativ..

” „Infinitate”, gândi Strike, pentru o secundă distras. Dormise prost. În infinitate. acolo se dusese Lula Landry și către acolo se îndreptau toți, inclusiv el și Rochelle. Uneori, infirmitatea se transforma lent în infinitate, așa cum se întâmpla cu mama lui Bristow…uneori, infinitatea se înălța ca să-ți iasă în cale de nicăieri, ca un drum de beton care-ți sfărâmă țeasta.”

Putem vedea și lupta pe care o duce Strike pentru a nu se lăsa pradă unei astfel de societăți. Ce-i drept, ar avea toate motivele să o facă: rămas fără un picior, cu o decepție în dragoste și fără niciun suport familial (mama părăsindu-l printr-o supradoză de droguri, iar tatăl un star rock cu care nu vrea să aibă nimic de a face, ba mai mult decât atât, vrea să-l depășeașcă, să nu mai fie recunoscut doar pentru numele său).

Astfel, putem vedea de-a lungul romanului, în plan secundar, mai subtil – o evoluție spectaculoasă a lui Strike, ajungând ca în final să-și depășească condiția, să devină un nume cunoscut pentru ceva înfăptuit de el, ci nu de tatăl său.

Despre Robin, ce pot să spun, a fost un personaj tare amuzant cu frământările ei interioare și grija permanentă pe care i-a purtat-o lui Strike. Igenioasă, deșteaptă și descurcăreață, e un personaj care mi-a ajuns ușor la inimă prin pozitivismul și ordinea de care a dat dovadă.

Finalul a fost ca un duș rece pentru mine, nu m-am așteptat deloc ca persoana respectivă să fie criminalul, deci fie nu prea am eu prea multă experiență cu romanele polițiște, fie autoarea e genială în a te ameți, a răstălmaci totul, a-ți oferi piste false și a te surprinde în totalitate. Dar, în fond, care ar mai fi farmecul unui roman polițist bun, dacă aflarea criminalului nu ar mai fi un șoc pentru cititor? Așa că, dacă vreți să fiți șocați și captivați de o carte cu o scriitură complexă, „Chemarea cucului” este aceea!

Titlu românesc:Chemarea Cucului
Titlu original:  The Cuckoo’s Calling
Autor: Robert Galbraith
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 613
Traducător: Constantin Dumitru-Palcus
Nota: 10