Un act ce duce la echilibru

IMG_0283

A mă întreba cum m-am apucat de citit este ca și cum m-ai întreba la vârsta de copil ce vreau să fiu când am să fiu mare. Răspunsul, indiferent care ar fi fost, va fi cu siguranță diferit de rezultatul final. Sau dacă aș fi răspuns ca John Lennon, că vreau să fiu fericit, poate că prezentul ar fi fost de acord cu asta. Într-o măsură cel puțin. Încerc să fiu fericit și îmi dau silința pentru acest aspect zi de zi. Cam asta ar fi completarea de acum.

Poate că mereu am avut o ușoară invidie pentru cei care știau de mici răspunsul la ce vor să fie când vor fi mari. Certitudinea nu a fost niciodată un prieten foarte apropiat de mine. Ne cunoșteam doar din priviri, ca să o zic pe drept. Incertitudinea, pe de altă parte, a vrut să-mi fie alături, iar eu am lăsat-o că îmi plăcea compania cuiva, chiar dacă la acel moment nu știam că nu este chiar benefică.

Am o mare incertitudine referitor la prima mea carte citită. Acum ar trebui să încep să am o oarecare frustrare pentru cei care știu și acest lucru. Dar nu o să o fac. De regulă, memoria mea nu dă greș să rețină până și cele mai nesemnificative detalii legate de ceva ce a implicat emoție, dar se pare că și ea era mică la fel ca mine la începuturile mele în ale lecturii. Adică sper că am simțit emoție la prima mea lectură sau de asta amintirea legată de asta este inaccesibilă în acest moment pentru mine?

Mi-aș fi dorit să documentez cum m-am apucat de citit. Dar era jurnalului venea un pic mai târziu în viața mea. Poate dacă aș fi avut niște părinți moderni care să-mi arhiveze fiecare a mea ”primă dată”. Cel puțin, primele ”prime dăți” încă nu te gândești să le ascunzi față de părinți.

Ce a fost nu cred că mai contează, ci mai mult ce este. Îmi aduc aminte totuși de călătoria cu ”Heidi, fetița munților”, de o versiune în engleză a cărții oferită de mama. De mic, mă voia bilingv. Poate acum e fericită și ea de multilingvismul meu. Totuși, incertitudinea mă face să îmi pun un semn de întrebare dacă cartea aia chiar a fost citită de mine în engleză. Dar am amintiri plăcute legate de ea.

Îmi aduc aminte și de o saltea în mijlocul camerei mele, nu știu ce ”decorațiuni interioare” aveau loc atunci în casa mea, dar parcă era vară și citeam Colț Alb. Ar trebuie să caut programa mea din clasele I-IV și așa sigur voi descoperi primele mele lecturi măcar. Probabil primele s-au numărat printre cele obligatorii. Sună trist, într-un fel, că nu am avut libertatea de a-mi alege prima carte. Dar tocmai mi se puneau lanțurile unui sistem care avea să mă priveze de libertate mulți ani din acel moment.

Ce nu știam atunci, dar știu acum, este că evadarea în cărți mi-a redat libertatea. Evadarea în orice fel de artă, de fapt. M-a făcut să-mi conștientizez captivitatea și știam că tot ce trebuie să fac este să-mi antrenez mintea în continuare pentru a mă putea elibera. Să-mi dezvolt imaginația suficient de mult încât să vin cu cheia pentru lanțurile mele.

Printre primele mele alegeri libere în ale lecturii, și zic primele – ca să-mi respect incertitudinea – a fost cu siguranță prietenia mea cu Harry Potter. Și de atunci, zic eu, mi-a fost mai clar că magia există și în realitatea mea. Îmi aduc aminte, citind Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, trecut fiind de ora mea de culcare, cum mama a venit și mi-a stins lumina pentru că ”este târziu”. Atunci nu știam că lumina se poate aprinde la loc.

Am o altă amintire citind Harry Potter și într-un autocar. Care nu mai știu unde mă ducea. Sau de unde mă aducea. Totul este într-o ceață a memoriei umane ce se va intensifica cu cât înaintez în această viață. Memoria va selecta ce nu mai consideră necesar și va arunca în ”prăpastia amintirilor pierdute”. Amintiri uitate. Așa cum s-a întâmplat cu prietenul imaginar al fetiței din filmul Inside Out. Poate așa a făcut și cu amintirea primei mele cărți citite fără să mă întrebe și pe mine.

Indiferent de toate aceste supoziții ale mele, sunt fericit că am putut să readuc la viață azi, prin intermediul acestui articol, o formă scrisă a răscolirii unor amintiri privind începerea vieții mele de cititor.

Pot doar să bănuiesc că m-am apucat de citit simțind nevoia unui nou prieten. Un prieten care te acceptă fix așa cum ești tu. Și simt că vor exista cărți în lume atâta timp cât nu va fi prezentă suficientă acceptare, iubire și sentiment de siguranță. Pentru că totul se rezumă la un echilibru și dacă este cineva sau ceva ce ține acest echilibru în funcțiune, de ce nu ar fi chiar cărțile?

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov. Pe librăria online Libris, găsiți o varietate de cărți noi, incluzând cărți de beletristică, ce se află printre preferatele mele.