Regatul Luminilor de Leigh Bardugo

DSC_0284

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Cu timpul, am fi putut fi fericiți. Oamenii se îndrăgostesc zi de zi. Genya și David. Tamar și Nadia. Dar oare erau fericiți? Și cât timp aveau să fie fericiți? Poate că iubirea era o superstiție, o rugăciune pe care o spuneam ca să ținem la distanță singurătatea. Am dat capul pe spate. Stelele păreau apropiate unele de altele, când, de fapt, erau despărțite de milioane de kilometri. La urma urmelor, poate că iubirea nu era decât dorul după ceva foarte strălucitor, dar niciodată accesibil.” – p.230

Citeam primul volum al acestei trilogii la începutul verii anului trecut și iată-mă aici, ajuns la finalul seriei. Trebuie să mărturisesc, a fost o călătorie pe cinste și recomand această trilogie oricui, prezintă o lume atât de bine construită de care o să-mi fie dor.

Am început ultimul volum al seriei cu o oarecare teamă, având o presimțire că finalul va fi tragic, sentiment întărit de dedicația cărții din primele pagini.

DSC_0278

Din fericire pentru mine și nefericire poate pentru alții, finalul a fost, din punctul meu de vedere poate cu o ușoară exagerare, perfect. Chiar a fost pe gustul meu și mi-a întrecut așteptările.

În Regatul Luminilor, Alina continuă călătoria ei în găsirea celui de-al treilea amplificator, care avea să-i ofere suficientă putere încât să-l învingă pentru totdeauna pe Întunecatul. Sau ar trebui să zic pe Aleksander?

tumblr_n8vhenkhwK1szsox9o2_500

Ce mi-a plăcut cel mai mult la întreaga serie este evidențierea acestui contrast, binom universal și fundamental dintre bine și rău, urât și frumos, lumină și întuneric. Până și titlurile celor trei volume ilustrează sublim acest contrast. La început a fost întunericul – Regatul Umbrelor, apoi în volumul al doilea pășim în Regatul Furtunilor – simbolizând lupta dintre întuneric și lumină, creând un haos general între forțele binelui și cele ale răului, urmând în final Regatul Luminilor, care sugerează victoria luminii asupra întunericului, dar cum aici nu suntem în basme, victoria nu este chiar ceea ce te aștepți, ci iese pătată nicidecum pură, dintr-o luptă care, de la început a dovedit că, indiferent de rezultat, va lăsa consecințe fatale.

Fiind final de serie, o să încerc mai degrabă să fac o analiză generală a tot ce am simțit în legătură cu aceasta, privind retrospectiv de unde au început personajele și unde au ajuns.

tumblr_nkdyc6Rfv41qejg7to1_540

De la început mi-a plăcut relația dintre Alina și Mal, cu suișurile și coborâșurile ei. După volumul doi și o mare parte din volumul trei, îmi pierdusem aproape orice speranță ca relația lor să aibă o rezoluție fericită, dar se pare că Ana Kuya avea dreptate: „Speranța este ca apa. Întotdeauna găsește un locșor prin care să se strecoare.” Și oriunde ar fi sfârșit drumurile lor, mi-a plăcut ce a zis Mal că: „oricare ar fi legătura dintre noi, nu încape îndoiala că noi am creat-o. Ne aparține nouă.”

Mi-a plăcut foarte mult și tema răului condusă de personajul Întunecatul. De abia în ultima parte din Regatul Luminilor, am conștientizat măiestria cu care aceasta s-a dezvoltat și a ajuns la o oarecare finalitate. Pentru că, să fim serioși, răul din lume nu va dispărea niciodată în întregime tocmai datorită faptului că este necesar un echilibru. Și într-un mod realist, nici în finalul seriei răul nu dispare. Dar ce mi-a plăcut extrem de mult sunt ultimele cuvinte ale lui Aleksander, care îi spune Alinei: „Cineva care plânge după mine”. Chiar m-a emoționat, ducându-mă cu gândul la o idee mult mai profundă inițiată de Mark Twain care spune cam așa:„Dar cine se roagă pentru diavol? Cine, în 18 secole, a avut decența și umanitatea să se roage și să se gândească la acel păcătos care avea cel mai mult nevoie de asta?”

„Îndurare. Oare înțelesesem vreodată ce însemna îndurarea? Oare chiar crezusem că știam ce înseamnă să suferi? Să ierți? Îndurare, mi-am spus în sinea mea. Pentru cerb, pentru Întunecatul, pentru noi toți.” – p.371

Un alt aspect al cărții extreme de interesant este felul în care este adresată suferința. Ideea că „suferința e pe toate drumurile. Ce contează e ce face fiecare om din ea” este foarte adevărată și arată că și dintr-un rău ai multe de învățat și de multe ori mult mai multe decât dintr-un bine. Dar în același timp, trebuie să ai grijă să îți controlezi suferința, să nu o hrănești des fiindcă într-o zi s-ar putea să ajungă atât de mare încât să se hrănească cu tine și din tine, fără să-ți ceară vreo permisiune: „Suferința avea propria ei viață, se hrănește din ea însăși”.

„Știu că nu există viață fără durere – oricât de mult sau de puțin ai trăi. Oamenii te dezamăgesc, ești rănit și îi rănești la rândul tău pe cei din jur.” –p.294

În concluzie, trilogia Grisha este o serie extraordinară pe care o recomand din toată inima, singura care mi-a amintit până acum cu adevărat de Harry Potter și făcând această comparație, spune multe, vă zic! Un univers fantastic, dar cu niște personaje extreme de realiste, cu care poți empatiza ușor. O serie care te învață să fii puternic fiindcă tăria se dobândește, să nu îți pierzi niciodată speranța și să rămâi mereu cu acea licărire care deși mică poate aprinde oricând un foc mare. Și nu în ultimul rând, să îndrăznești să iubești, pentru că deși poate părea ceva inaccesibil, ceva cu o durată limitată, o dată ce te atinge, devii nelimitat și vei străluci precum luceafărul, cu o lumină atât de intensă încât vei lumina până și cele mai întunecate colțuri. Ca un ultim omagiu adus luminii, îți mulțumesc Leigh Bardugo, pentru lumina pe care ai adus-o în viața mea și a multor altor cititori, sunt sigur!

Titlu românesc: Regatul Luminilor
Titlu original:  Ruin and Rising
Autor: Leigh Bardugo
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 407
Traducător: Laurențiu Dulman
Nota: 10