Singurătatea numerelor prime de Paolo Giordano


„Poveştile celor doi tineri, Alice şi Mattia, eroii acestei cărţi, se intersectează din perioada adolescenţei. După întâmplările traumatizante care au avut loc în copilăria lor, destinele le sunt definite de capacitatea alterată a fiecăruia de a se integra într-un circuit firesc al lumii. Constrângerea de a trăi cu imperfecţiunea fizică dobândită în urma unui accident la schi de către unul şi cu sentimentul de vinovăţie pentru abandonul surorii retardate de către celălalt sunt fundamentele pe care scriitorul conturează alternativ, şi apoi intersectat, dramele sufleteşti ale celor doi protagonişti care duc la revoltă, dorinţa de a compensa defectul fizic, autoizolare şi autodistrugere, amândoi reuşind, în ciuda distanţării faţă de lume, să trăiască având curajul de a face tot ce crede că-i place, sau ce ştie cel mai bine. Este o carte despre singurătate, experimentată profund, care, în loc să netezească drumul spre iubire, prin recunoaşterea sinelui în celălalt, îl face aproape imposibil de finalizat. Emoţionantă şi provocatoare la nivelul condiţiei umane, naraţiunea conduce spre un final care nu are în vedere bucuria, poate prea facilă, a iubirii salvatoare, ci pe cea a regăsirii de sine, menită să restabilească echilibrul precar dintre întâmplare şi alegere.” – Sinopsis

“Alegerile se fac în câteva secunde şi consecinţele se plătesc în restul timpului rămas.”

“Singurătatea numerelor prime” este o carte despre alegeri. Totul se bazează pe alegeri, bune sau rele, care ajung să ne definească viaţa.

Romanul de faţă pot să spun că m-a întristat deoarece prezintă în mare parte viaţa a două fiinţe umane din perspectiva unor alegeri luate greşit, uneori cu voia lor, alteori chiar fără voia lor. Şi astfel, ne este înfăţişată o variantă mai sumbră a lucrurilor, aceea a singurătăţii prin înstrăinare faţă de cei din jur.

Mattia şi Alice sunt personajele care dau viaţă acestei cărţi, doi adolescenţi care au avut în trecutul lor întâmplări traumatizante care le-au schimbat complet cursul vieţii. Cartea ne prezintă vieţile acestor doi protagonişti încă din copilărie pentru a lua la cunoştinţă, ca cititori, acele întâmplări şi pentru a înţelege transformarea suferită de amândoi din pricina acestora, iar apoi pentru a urmări efectul produs vieţii lor – în liceu ca adolescenţi şi ulterior ca oameni în societate.

DSCN3272

Întreaga carte se desfăşoară pe o durată de aproximativ 24 de ani, timp în care vieţile lor se întrepătrund, dar au şi traiectorii divergente.

Tristeţea cărţii nu se referă la faptul că autorul a scris-o dintr-o latură negativă a vieţii, ci din contră dramatismul acesteia este de un realism izbitor.

Cartea este ca o bulă de oportunităţi ratate, de cuvinte nespuse, de sentimente neexprimate şi momente care ar fi trebuit să aibă loc, dar nu au mai avut datorită ezitării. Tocmai de aceea, cartea te îndeamnă să reflectezi mai mult înainte de a lua o decizie, mai ales una de mari proporţii, dar nici subestimarea alteia care poate avea repercursiuni nebănuite.

La începutul recenziei am lăsat sinopsis-ul cărţii, deşi nu obişnuiesc să fac acest lucru, fiindcă mi s-a părut că înglobează perfect chintesenţa romanului, aceea a regăsirii de sine mai presus decât iubirea salvatoare.

Acest lucru mi s-a părut şi încă mi se pare nu foarte uşor de digerat, exprimând faptul că până şi iubirea are limitele ei în vindecarea unei fiinţe care s-a pierdut pe sine.

Ceea ce m-a deranjat totuşi la această cartea este sfârşitul. Dacă ar fi să-l descriu într-un singur cuvânt, acela ar fi frustrant. SPOILER! Mi-aş fi dorit să aflu dacă Michela era într-adevăr în viaţă şi aceasta a fost chiar o speranţă care mi-a fost spulberată când am atins ultima pagină a romanului plus o încheiere concretă a firelor narative care au fost cam lăsate în aer. M-am simţit exact ca la un serial care este anulat, lucru care nu mi s-a mai întâmplat niciodată la o carte.

Lăsând acest aspect la o parte, vă recomand cu căldură această lectură profundă, tristă, dar realistă.

*

O copertă din străinătate care o ador!

Citate:

1)      “Sentimentul de vină, în schimb, acela cădea peste el de sus, ca un duş cu apă murdară. I se strecura pe sub piele şi se ducea să se cuibărească printre viscere, făcând să putrezească totul încet, ca infiltraţiile care macină zidurile caselor vechi.”

2)      “Detesta când acţiunile ei trebuiau să pară atât de iremediabile, de definitive.”

3)      “Ochii lui erau blânzi şi suferinzi. Ca şi prima oară, vru să conducă acei ochi spre ea, să-I prindă capul între mâini şi să-I spună că e totul în regulă.”

4)      “Tăcerea deveni aproape intolerabilă pentru amândoi. Spaţiul gol dintre feţele lor era ca un clocot de aşteptare şi jenă.”

5)      “- Dar de mine îţi place? se avântă Alice.

Voicea îi ieşi puţin stridentă şi chipul îi fu inundat de căldură.

–         Nu ştiu, răspunse în grabă Mattia, privind în pământ.

–         Şi de ce?

–         Nu ştiu, insistă. Nu m-am gândit.

–         Doar nu e nevoie să te gândeşti.

–         Eu dacă nu mă gândesc, nu reuşesc să înţeleg nimic.”

6)      “Toţi ceilalţi îşi dădură seama primii de ceea ce Alice şi Mattia aveau să înţeleagă numai după mulţi ani de atunci. Intrară în cameră ţinându-se de mână. Nu zâmbeau, iar privirile lor urmăreau traiectorii divergente, dar era ca şi cum corpurile lor curgeau neîntrerupt unul în celălalt, prin braţele şi degetele împreunate.”

7)      “Anii de liceu fuseseră ca o rană deschisă, care pentru Mattia şi Alice păruse atât de adâncă, încât credeau că nu se poate cicatriza niciodată. Trecuseră prin ei ţinându-şi respiraţia, el refuzând lumea, iar ea simţindu-se refuzată de lume şi îşi dăduseră seama că nu era, în fond, o mare diferenţă.”

8)      “Îşi clădiseră o prietenie defectuoasă şi nesimetrică, făcută din lungi absenţe şi multă tăcere, un spaţiu gol şi curat în care amândoi se puteau întoarce să respire când pereţii şcolii se strângeau prea mult ca să mai poată suporta senzaţia de sufocare.”

9)      “Ceva se stinse în el, ca un ultim tăciune rămas aprins prea mult timp sub cenuşă.”

10)  “Se gândea că şi cu fotografia era la fel, că acum ea captura timpul şi îl fixa pe celuloid, prinzându-l la jumătatea saltului său spre clipa următoare.”

11)  “Alice se lăsa transportată de siguranţa lui, căreia i se abandona puţin câte puţin, la fel cum se abandona susţinerii apei când, în copilărie, făcea pluta în piscină.”

12)  “Trăia lenta şi invizibila întrepătrundere a universurilor lor, ca doi aştri care gravitează în jurul unui ax comun, pe orbite tot mai strânse, al căror destin limpede e acela de a se uni într-un punct oarecare al spaţiului şi al timpului.”

13)  “Trebuie doar să decizi, se gândi. Te duci sau nu te duci. 1 sau 0, ca un cod binar. Dar cu cât încerca mai mult să simplifice, cu atât i se părea că se zăpăceşte.”

14)  “Pe deasupra capetelor lor plutea un balon gigantic umplut cu lucruri care trebuiau spuse şi amândoi încercau să-l ignore privind în jos.”

15)  “Era ciudat să le vadă acolo, încă în viaţă, cu micul lor fragment de trecut comun care, dintr-o dată, nu mai însemna nimic.”

16)  “Prefera ca fiecare lucru să pară la locul lui chiar şi când nu era.”

17)  “Te poţi îmbolnăvi şi dintr-o amintire.”

18)  “Iubirea celui pe care nu-l iubim se depune la suprafaţă şi de acolo se risipeşte imediat.”

19)  “Pentru că ea şi Mattia erau uniţi de un fir elastic şi invizibil, îngropat sub o mulţime de lucruri neimportante, un fir care putea să existe numai între doi oameni ca ei: doi oameni care-şi recunoscuseră propria singurătate unul în celălalt.”

20)  “Apoi tatăl lui deschise şi, înainte să poată spune ceva, îşi zâmbiră, fiecare contemplând schimbările lăsate de timp.”

21)  “Mattia se gândi că numai asta rămânea, că toată afecţiunea părinţilor se descompunea în mici griji, în aceleaşi preocupări pe care ai lui le înşirau la telefon în fiecare miercuri: mâncarea, căldura şi frigul, oboseala, uneori banii. Tot restul zăcea cufundat în profunzimi de neatins, într-o masă pietrificată de discuţii niciodată avute, de scuze ce trebuiau cerute şi primite şi de amintiri ce trebuiau corectate, care vor rămâne la fel.”

22)  “Lumea îşi lua ce voia, se agăţa de coincidenţe, puţine cum erau şi construia o existenţă.”

23)  “Rămase indiferent şi tăcut, aşteptând să fie prea târziu.”

Titlu românesc: Singurătatea numerelor prime
Titlu original:  La solitudine dei numeri primi
Autor:  Paolo Giordano
Editura românească:  Rao
Număr de pagini: 344
Traducător: Cerasela Barbone
Nota: 9

3 comentarii la “Singurătatea numerelor prime de Paolo Giordano

  1. rosia_lady spune:

    frumoasa recenzia si citatele sunt superbe.

  2. TheoRyaMarya spune:

    Buna! Iata o leapsa draguta si de la mine, curcubeu din carti :
    http://justmejustforever.wordpress.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s