Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

„Oceanul de la capătul aleii” este o carte care mi-a produs un mare dor de copilărie şi care mi-a oferit şi o mare revelaţie, aceea că nu încetăm niciodată să fim copii şi că, copilăria este eternă. „Nici adulţii nu arată ca nişte adulţi pe dinăuntru. Pe dinafară, sunt mari şi nepăsători şi întotdeauna ştiu ce fac. Pe dinăuntru arată la fel ca întotdeauna, la fel cum arătau când erau de vârsta ta. Adevărul este că nu există adulţi. Nici măcar unul în întreaga lume. „ Probabil că şi de acest lucru ţine fericirea condiţiei umane, de bucuria de a fi copil, de a te simţi mereu împlinit chiar şi de cele mai mici lucruri. „Nu mi-e dor de copilărie, ci de felul în care îmi făceau plăcere lucrurile mărunte, chiar dacă lucrurile importante se prăbuşeau. Nu puteam controla lumea în care trăiam, nu puteam părăsi oamenii sau momentele care mă făceau să sufăr, dar mă bucuram de lucrurile care mă făceau fericit. ” Continuă lectura

Anunțuri

Picture Day

Adolescenta rebelă, care își repetă ultimul an de liceu.

Băiatul timid, a cărui dădacă obișnuia să fie fata rebelă.

Și cântărețul matur.

După ce pică la mate și la educație fizică, Claire este nevoită să repete anul și să suporte în fiecare zi poreclele și vorbele răutăcioase ale colegelor. Singurul care îi este prieten este Henry, în primul an de liceu, cel de care avea grijă când era mic. Ea îl ajută să treacă cu bine de anii de liceu prin sfaturi despre cum să arate și ce le place fetelor, care îl scot pe Henry din zona lui sigură. Însă, Claire cunoaște un cântăreț mult mai în vârstă decât ea, cu care își petrece timpul. Având acasă o mamă de care mai mult ea trebuie să aibă grijă și cu problemele de la școală, Claire se confruntă cu două posibilități: să ramână adolescentă sau să devină adult.

picture day

Deși nu este un film extraordinar, cu multe momente previzibile, mi-a plăcut la nebunie realismul și modul direct în care se pune problema. Claire se descurcă cu brio în alegerea a ceea ce este mai bun pentru ea. Îmi place că nimeni nu pretinde că este ceva ce nu e, fiecare își exprimă dorințele, opinia și nu le este frică de ce zic ceilalți.

Vă recomand aceste 93 de minute de film, în care să mai uitați de problemele voastre! 🙂

Circul Nopţii de Erin Morgenstern

“Cineva trebuie să spună toate aceste poveşti. În asta constă magia. Ea se află în ascultător şi va fi diferită pentru fiecare ureche, afectându-i pe toţi într-un mod pe care nu ai cum să-l prevezi. De la modul prea lumesc la cel profund. S-ar putea să spui o poveste care se va instala în sufletul cuiva, devenind sângele lui, sinele şi scopul său. Povestea aceea îl va tulbura şi îl va mâna şi cine ştie ce va face datorită ei, plecând de la cuvintele tale.”

Circul Nopţii este un roman de la care nu prea aveam aşteptări, în mare pentru că nu ştiam la ce să mă aştept, dar care a reuşit să-mi depăşească orice aşteptări posibile şi imposibile. Cred că în asta constă farmecul lecturii, să iei o carte în mâini, să te apuci să o citeşti şi să te uimească peste măsură. Asta face Circul Nopţii, care este o carte de-a dreptul magică. O carte care se deschide şi te introduce în universul fascinant al circului des Reves, un circ neobişnuit care “soseşte fără veste” şi care călătoreşte odată cu tine pe tot parcursul lecturii tale, iar în momentul în care ajungi la final şi acesta se închide în mod simultan.

De fapt, întreaga carte pare ca şi cum ar fi o singură noapte în care tu intri în acest circ, petreci o multitudine de momente cu diferite personaje, observi cum se înfiripă poveşti de dragoste aşa cum vezi şi tragedia şi tristeţea. Astfel, vezi o întreagă îmbinare de elemente, o ţesătură feerică din care ieşi chiar înainte de răsărit, moment în care circul se închide, iar romanul a ajuns la sfârşit.

Ce m-a fascinat pe mine la Circul Nopţii este că te simţi permanent ca într-un vis şi datorită descrierii, a decorului te pierzi atât de uşor în acest univers fabulos încât uiţi de tot şi de toate. Nu mai ţii tu cartea în mâini, ci ea te ţine pe tine. E un sentiment foarte interesant de experimentat. S-ar putea ca nu toţi să simţiţi acest lucru pentru că trebuie să vreţi să simţiţi, să vedeţi, să vă lăsaţi învăluiţi de magie. “Oamenii văd ceea ce doresc să vadă.”

Totodată, vreau să spun câteva cuvinte şi despre povestea de dragoste dintre Marco şi Celia, cele două personaje principale ale romanului. Emoţia dintre cei doi de-a lungul romanului a fost palpabilă, s-a simţit prin intermediul cuvintelor într-un mod extraordinar. Spre deosebire de alte poveşti de dragoste,  a lor mi s-a părut şi realistă, evoluând pe tot parcursul poveştii ajungând ca de abia spre final să-şi exprime sentimentele unul faţă de celălalt.

Romanul ne prezintă o poveste de dragoste într-un spaţiu nou în care ni se arată că, deşi oamenii sunt efemeri, iubirea nu este. Sufletele rămân iubindu-se pentru totdeauna, formând un întreg.

O altă temă importantă pe care o putem identifica în roman este ludicul, viaţa ca un joc. Desigur, jocul iniţial – confruntarea – e doar un imbold către adevăratul joc, cel al vieţii. Probabil, că în final, singurul lucru care contează este dacă în acest joc te-ai ales şi cu iubire. Atunci, eşti cu adevărat câştigător.

Ar mai fi multe de zis despre această carte melodioasă şi plină de simboluri, simt că am acoperit puţin faţă de câte mi-a oferit cartea, tot ce vă pot sfătui este să o citiţi şi voi şi să-I descoperiţi sufletul pentru că şi cărţile au suflet, acela al autorului aşternut pe hârtie.

Prima carte la care în sfârşit mi-am făcut curajul să-mi subliniez evidenţiez citatele care îmi plac sau care simbolizează ceva pentru mine. În fond, ce mod mai frumos să arăţi că îţi aparţin ţie, sunt comoara ta decât să laşi o urmă proprie, a ta  după ce le citeşti. Ce le strici sau alte prostii. E mult mai probabil când vei redeschide cartea peste ani de zile  să citeşti aceste citate, aceste incursiuni în carte decât sa reciteşti cartea propriu-zisă. Cel puţin aşa cred eu. Voi faceţi asta?

Titlu românesc: Circul Nopţii  
Titlu original:  The Night Circus
Autor:  Erin Morgenstern
Editura românească:  Corint
Număr de pagini: 414
Traducător: Ondine Cristina Dascăliţa
Nota: 10

Jurnalul Annei Frank

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

Ziua de 12 iunie 1942 a fost o zi care nu trebuie lăsată uitării. Este ziua în care Anne Frank a primit de ziua ei, pe lângă alte lucruri, un jurnal cu carouri roșii. Atunci a început să-și noteze gândurile sub forma unor scrisori către Kitty, o prietenă imaginară, de fapt jurnalul însuși. Timp de doi ani Anne a scris mărturia atacului împotriva evreilor, fapt care a transformat Jurnalul într-o lucrare de referință.

„ Sper că-ți voi putea împărtăși totul, așa cum n-am reușit cu nimeni altcineva până acum, și sper că-mi vei fi de mare ajutor.

Stilul Annei este unul extrem de plăcut, deși are preocupări copilărești este foarte matură în gândire și face niște analize critice persoanelor din viața ei. Împreună cu familia ei: mama, tata şi sora ei, Margot,familia Van Daan şi Alfred Dussel trăiesc pe ascuns în anexa secretă de la fabrica tatălui ei. Pentru a nu fi descoperiți și împușcați ei trebuie să păstreze liniștea în timpul zilei și de asemenea au ferestrele acoperite, deci nu au parte de lumina soarelui. Pentru Anne acest lucru este înnebunitor, ea fiind o fire foarte energică și de aceea de fiecare dată când simte nevoia să vorbească cu un prieten, scrie în jurnal.

Pe lângă asta, Anne învață, citește, își exprimă pasiuni și dorințe, cum ar fi să devină o scriitoare de renume, care a devenit realitate, din fericire. Totuși, nu are cum să nu-ți pară rău că nu a putut să-și pună în aplicare toate planurile, cu siguranță ar fi schimbat mentalitatea multor oameni.

“Conștient, dar de cele mai multe ori inconștient, am tânjit în tot acest timp de când sunt aici după încredere, iubire și tandrețe. Dorința asta e uneori mai puternică și alteori mai slabă, dar este mereu prezentă.”

Anne își dă seama de importanța jurnalului ei și de aceea începe să îl rescrie, sperând să-l publice într-o zi. Înainte să termine, ea împreună cu ceilalți locatari ai Anexei sunt arestați și sunt duși la Auschwitz. Pentru că Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de a ajunge la lagăr, scapă de o moarte imediată și împreună cu sora ei sunt transferate la Bergen-Belsen, unde vor muri de tifos în martie 1945. Tatăl ei, Otto Frank, îi respectă dorința și publică jurnalul în 1947, apoi urmând să aibă traduceri în zeci de limbi și să devină un simbol.

Tare mult mă bucur că am citit această carte, este cu siguranță de o mare valoare și o lectură care merită.  Mare păcat că a murit așa de tânără, cu siguranță ar fi ajuns o personalitate. În Amsterdam este valorificată cum trebuie, dacă aveți șansa puteți să vizitați muzeul și anexa secretă. Dar o vizită virtuală nu strică așa că puteți să vedeți aici unde și-a petrecut Anne doi ani.

“Pentru orice om căruia îi este frică, care e singur sau nefericit, remediul cel mai bun este în mod cert să iasă afară, să meargă undeva unde să fie cu totul singur, singur cu natura, cu cerul și cu Dumnezeu. Căci abia atunci și numai atunci simți că totul este cum trebuie să fie și că Dumnezeu vrea să-i vadă pe oameni fericiți în mijlocul naturii simple, dar frumoase.

Titlu românesc:  Jurnalul Annei Frank  
Titlu original:  Het Achterhuis
Autor:  Anne Frank
Editura românească:  Humanitas
Număr de pagini: 385
Nota: 10