Despre vis de Sigmund Freud


“Somnul este tulburat de către vise, iar noi trebuie să recunoaştem visul drept gardian al somnului.”

M-am hotărât să citesc această carte datorită unei ore de psihologie unde am vorbit despre vis. Această temă mi-a stârnit interesul şi chiar m-a provocat ca de acum încolo să acord o mai mare atenţie viselor mele, care aproape toate au un înţeles şi o semnificaţie, dar pe care nu ştiu să o descifrez. Această carte reprezintă un fel de rezumat a lucrării fabuloase a lui FreudInterpretarea viselor – fiind scrisă pentru un public mai larg, dar conţinând idei esenţiale care ne ajută să ne facem o idee sumară asupra concepţiei freudiene a visului. Oricine ar trebui să citească această carte pentru că ne ajută să înţelegem această temă controversată, această mitologie încărcată de sens transpusă acum în psihologie.

Ce sunt visele şi care este rolul lor în vieţile noastre? Freud ne spune că visul este, în esenţă, realizarea unei dorinţe inconştiente, aderând la viziunea populară despre vis ca exprimarea unei profeţii. De asemenea, visul este propriul produs psihic al visătorului şi fiecare conţinut al fiecărui vis în parte are un sens, greu de desluşit şi de comunicat datorită tuturor elementelor, stimulilor exteriori şi interiori care au dus la crearea visului.

Toţi oamenii au, ca să spunem aşa două vieţi, una pe timpul zilei, iar alta pe timpul nopţii. Mulţi însă o ignoră pe cea de a doua, neînţelegând-o, dar ceea ce ar trebui să facem este să ne documentăm şi să încercăm să o înţelegem pentru că visul este important şi este o activitate psihică coerentă cu un anumit sens. Gândiţi-vă că noi ne trăim numai jumătate de viaţă, aceea când avem conştiinţa trează, conştienţi sau inconştienţi de faptul că mai avem o altă jumătate neexplorată. Totul depinde de noi dacă vrem să acceptam acest lucru.

Fiecare om visează noaptea. Faptul că nu ne amintim visele dimineaţa este legat de faptul că există un anumit ritual, înainte de a te da jos din pat pe care trebuie să-l faci pentru a prinde măcar ultimul fir al celui mai recent vis avut înainte de a te trezi. Visele fiecăruia dintre noi sunt speciale, ne ghidează şi ne pot chiar ajuta, dar acestea sunt ca nişte baloane de săpun, nu rezistă mult şi se pot sparge în orice clipă şi de aceea noi trebuie să le prindem mesajul înainte să se întâmple acest lucru. Prin visul lucid putem controla ceea ce facem în vis, mai mult decât atât suntem conştienţi că visăm şi avem o libertate în a face ceea ce ne dorim. Toată această temă a visului este dificilă şi necesită antrenament, dar rezultatele finale sunt incredibile şi merită să ne putem bucura şi de această viaţă pe care o avem pe timpul nopţii.

“Despre vis” ne ajută să înţelegem problematica visului prin interpretări de vise ale unor pacienţi, ne explică modul de formare al viselor, analiza simbolurilor şi ne convinge de faptul că visele au o semnificaţie şi nu sunt fără rost. Visaţi frumos şi aveţi grijă de visele voastre pentru că sunt preţioase!

Titlu românesc: Despre vis
Titlu original: Uber den Traum
Autor: Sigmund Freud
Editura românească: Trei
Număr de pagini: 125
Traducător: Daniela Ştefănescu

5 comments on “Despre vis de Sigmund Freud

  1. Patty spune:

    Visele sunt intr-adevar pretioase. Si eu aproximativ 3/4 din timp uit ce am visat :)). Si ma oftic tare mult. Dar o sa incerc sa fiu mai atenta de acum incolo la ce visez, poate-poate reusesc sa ma cunosc mai bine.

  2. Interesanta recenzia😀
    De maine ma apuc de un jurnal de vise.. sper ca-mi voi aminti visele dimineata, pentru ca acum habar n-am ce-am visat aseara :))

  3. Simona Husaru spune:

    Mi-ai trezit si mie interesul cu ceea ce ai scris. Visele sunt intr-adevar foarte importante daca dorim sa ne cunoastem temerile si dorintele ascunse.
    Foarte interesant este cum, prin antrenament, poti reusi sa iti controlezi anumite vise, sa reusesti sa te trezesti din visele care iti displac. Eu am reusit de cateva ori sa ies din cosmarul care mi se repeta in diverse ipostaze cate o data pe luna si sunt uimita ca antrenarea mintii ne poate ajuta in multe situatii (treji sau nu fiind).

  4. Ce ziceti de un proiect pe mai multe bloguri care sa se numeasca:”Foreign Books Challenge”?M-am gandit ca blogurile care vor sa participe sa selecteze cate 10 carti din strainatate a caror drepturi sa nu fi fost achizitonate in Romania.Perioada de desfasurare o vom stabili ulterior in functie de numarul blogurilor participante.Putem convinge astfel editurile din Romania sa achizitioneze cele trei carti finaliste.Va place ideea?Intrati pe We love books pentru a va inscrie blogul sau lasati un comentariu pe Heaven4books.Sper ca raspunsul vostru sa fie afirmativ!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s