Răpirea, Cele nouă vieţi ale lui Chloe King#2 de Liz Braswell


„Răpiţi oameni nevinovaţi…angajaţi asasini…răzbunare, şi protecţie, şi trădare, şi societăţi secrete ciudate, care trec din generaţie în generaţie. E o nebunie! Atât la voi, cât şi la Mai.”

Povestea lui Chloe King continuă în cel de-al doilea volum al trilogiei – Răpirea. După cum ştiţi, Chloe este descendenta unei rase mitice de feline şi are nouă vieţi, mă rog avea, pentru că acum mai are doar opt. Dar hai că sunt destule, faţă de noi, oamenii, care avem doar una. Deşi este urmărită de Ordinul a Zecea Lamă, moartea cu adevărat a personajului scade în valoare în faţa cititorului deorece este puţin probabil ca aceasta să-şi piardă opt vieţi în cele două volume rămase. Acest lucru îl putem lua ca un minus fiindcă nu mai simţi acea emoţie când persoanjul principal se află în pericol.

Titlul cărţii, Rapirea, se referă atât la Chloe, care este oarecum captivă în sediul Mai, cât şi la mama acesteia, care este răpită de către Ordinul a Zecea Lamă. M-a enervat superficialitatea personajului lui Chloe, cel puţin în prima parte a cărţii, când aceasta nu îşi contactează nici familia şi nici prieteni din lumea umană şi parcă prea uşor se acomodează în lumea Mai, rupând orice legătură cu viaţa ei anterioară. Mi-au plăcut în schimb cei doi prieteni ai lui Chloe, Amy şi Paul, care nu stau cu mâinile în sân şi încearcă să afle ce s-a întâmplat cu prietena lor. De menţionat este scena dintre Amy şi Alek care este foarte comică. În fond, cei doi prieteni constată că mama lui Chloe a dispărut, în timp ce domnişoara King încearcă sa afle mai multe despre părinţii ei biologici şi se împrieteneşte cu Kim.

A doua parte a cărţii este mai bună comparativ cu prima, pentru că avem mai multă acţiune, personajele se adună toate într-un singur loc şi apar noi interacţiuni între acestea, dar cel mai important este faptul că Chloe realizează că este ceva în neregulă cu mama ei şi în acel moment se trezeşte la realitate, vrând să o găsească şi să se întoarcă împreună cu aceasta acasă, unde i-a fost dintotdeauna locul.

Finalul este iarăşi alert, cu o schimbare de situaţie la care nu mă aşteptam şi totodată cu pierderea altei vieţi a lui Chloe. De asemenea, evenimentele de la sfârşitul cărţii pregătesc teren pentru ultimul volum avertizând un război între Mai şi oameni, mai precis între tatăl lui Brian şi Serghei, necazuri în continuare pentru Chloe cât şi pentru Brian, care mai nou e vânat de organizaţia condusă de propriul său tată.

Răpirea este un volum cu mai multă acţiune decât primul, dar cu toate acestea mie mi s-a părut mai slab, însă sunt sigur că autoarea a păstrat ce e mai bun pentru sfârşit şi de aceea de abia aştept să citesc ultimul volum care încheie trilogia Cele nouă vieţi ale lui Chloe King.

Titlu românesc: Cele nouă vieţi ale lui Chloe King: Răpirea
Titlu original: The Nine Lives of Chloe King: The Stolen
Autor: Liz Braswell alias Celia Thomson
Editura românească: Leda
Număr de pagini: 286
Traducător: Adrian Deliu
Continuare: Cele nouă vieţi ale lui Chloe King: Aleasa

13 comentarii la “Răpirea, Cele nouă vieţi ale lui Chloe King#2 de Liz Braswell

  1. roxtao spune:

    Acum chiar m-ai facut curioasa! Oare in ultimul volum pierde 6 vieti si punctul culminant o sa fie sa reuseasca sa o pastreze pe ultima?😀

    • Alex spune:

      Da, la asta ma gandeam si eu. Dar ar fi prea de tot :)) De exemplu, in serial, intr-un episod o leaga cu lanturi, ca sa nu poata sa se elibereze si o baga in apa ca de fiecare data cand se trezeste sa se inece iar.

      • roxtao spune:

        :)) Da, imi amintesc faza. Pai ma gandesc ca daca nu o aduce intr-un punct de genul asta, exact cum ai spus si tu..sunt sanse mari sa nu prea existe suspans..
        Sa vedem, mai avem de asteptat un timp pana apare si volumul acesta..

  2. Ale_ale spune:

    Super tare! abia astept sa o citesc! pare interesanta🙂

  3. Patty spune:

    Inca n-am citit trilogia. Ma gandeam sa o cumpar dupa ce apare toata🙂

  4. El Kosta spune:

    Buna, va invit la un concurs pe blogul meu ce are ca premiu o carte la alegere http://elkosta-books.blogspot.ro/2012/06/un-nou-concurs-sponsorizat-de-libris.html Desigur sunteti toti bineveniti

  5. Andreea spune:

    Te superi daca imi fac si eu reclama blogului meu pe blogul tau??
    Blogul meu este http://identifyreading.blogspot.com.Intrati si spuneti-mi ce parere aveti.Multumesc!!!

  6. Adda spune:

    De pe ce site pot citi Cele noua vieti ale lui Cloe Kilng,volumul al doilea(Rapirea) ? Si voi unde ati gasit filmul ?

  7. […] la primele două volume le puteţi citi aici şi aici. Cartea apare pe data de 20 februarie 2013. Îmi place coperta şi mi se pare destul de […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s