Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald


“Gatsby crezuse până la urma în luminiţa aceea verzuie, într-un viitor fremătător, care se îndepărtează însă cu fiece an în faţa noastră. Ne-a scăpat o dată, dar ce importanţă are..mâine o să fugim mai repede, ne vom întinde braţele mai departe…”

Marele Gatsby este o carte ciudată, care mi-a răvăşit idei, gânduri şi sentimente. Nici nu ştiu ce anume m-a făcut dornic să o citesc, dar mă bucur nespus că mi-a ajuns în mâini pentru că este o lectură mult prea interesantă pentru a fi ratată. Marele Gatsby este genul de carte aparent banală, dar care are un mesaj atât de puternic şi de adevărat încât ajunge să te copleşească. Nu trebuie să ne oprim la o simplă lectură a cărţii şi trebuie să încercăm să vedem dincolo de cuvinte pentru că acolo se află nişte învăţăminte extraordinare plasate de autor doar pentru ochiul special format.

Marele Gatsby are un fir narativ liniştit până spre final când totul parcă explodează, încât la un moment dat ai impresia că citeşti o altă carte pentru că astfel de evenimente nu au cum să se petreacă aici. În ultimele două pagini, F.Scott Fitzgerald revine însă la acea armonie cu care ne-a obişnuit parcă vrând să mulţumească cititorul.

Marele Gatsby ne prezintă un univers aparent perfect cu oameni care trăiesc în lux şi par să aibă totul. La o privire mai atentă, observăm faptul că tuturor le lipseşte un singur lucru, ceva esenţial pentru viaţa umană, ceva ce nici banii nu pot cumpăra: iubirea. Astfel, oamenii devin superficiali, egoişti şi parcă trăiesc ceva ce nici ei nu ştiu ce este.

Cartea ne spune povestea transformării lui James Gatz în Jay Gatsby din perspectiva lui Nick Carraway, care este nimeni altul decât vecinul misteriosului Gatsby. Totul este o enigmă despre acest bărbat care ţine petreceri după petreceri şi la care lumea vine invitată şi neinvitată. În ciuda acestor petreceri, foarte puţine persoane îl cunosc sau l-au văzut măcar pe Gatsby, acesta fiind o fire timidă. Toată lumea îl bârfeşte, este suspicioasă în privinţa averii sale şi chiar îi atribuie titlul de ucigaş sau de spion. ”Ori de câte ori ai poftă să critici pe cineva, mi-a spus, ţine seamă că nu toţi oamenii au avut avantajele de care te-ai bucurat tu.” Nick, însă, este singurul care se apropie de el şi aceştia devin ulterior prieteni. Gatsby îi mărturiseşte adevăratul său secret lui Nick şi din acel moment lucrurile încep să o ia pe o pantă greşită şi tragicul îşi face apariţia. Cine va reuşi să iasă din această dramă şi mai important, va reuşi cineva să îşi găsească iubirea şi totodata cu aceasta adevărata fericire?

Marele Gatsby este o poveste minunat ţesută despre nişte vremuri trecute care erau orice numai fericite nu. Este o poveste de dragoste tristă şi profundă, cu un lichid melancolic care se strecoară printre cuvinte pe tot parcursul cărţii, un vis destrămat şi un timp pierdut pentru totdeauna.

Mai jos aveţi trailerul ecranizării din 2012, adaptarea cinematografică va fi de această dată 3D. Filmul ni-l arată pe Leonardo DiCaprio în rolulul lui Gatsby, iar pe Tobey Maguire în cel al lui Nick Carraway, scriitorul aspirant venit în New York-ul anilor ’20, unde se lasă atras în lumea petrecerilor luxoase şi-a lumii oamenilor extrem de bogaţi. Carey Mulligan o interpretează pe Daisy Buchanan, iar Isla Fisher pe Myrtle Wilson.

Titlu românesc: Marele Gatsby
Titlu original: The Great Gatsby
Autor: F. Scott Fitzgerald
Editura românească: Polirom
Număr de pagini: 235
Traducător: Mircea Ivănescu
Nota: 10

10 comentarii la “Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald

  1. Emy spune:

    Si eu am citit-o,in engleza insa.Mi se pare o carte foarte,foarte interesanta.Am citit-o intr-o stare profund solemna🙂

  2. Serban Ionela spune:

    ai citit sau ai auzit de vreo carte din literatura statelor unite sau a marii britanii care sa aibe un subiect sau o tema asemanatoare ?

    • Alex spune:

      Ionela, din pacate nu. Poate poate sa te ajute altcineva de pe blog. Ai putea de asemenea sa intrebi un profesor de romana.🙂

  3. Patty spune:

    Mi-a placut mult cartea, am citit-o acum ceva timp. Abia astept sa vad filmul. Frumoasa recenzie, ca de obicei. Bravo Alex!😀

  4. nadia spune:

    si mie mi-a placut recenzia🙂

  5. vali spune:

    Da, merita citita!

  6. Lina spune:

    Cartea nu am citit-o inca dar abia astept sa o fac ,cit despre film-ESTE ABSOLUT GENIAL!!!!!!CU SIGURANTA CEL MAI BUN ROL A LUI DICAPRIO,MULLIGAN SI MAGUIRE.FILMUL CHIAR MERITA PRIVIT!!!M-A IMPRESIONAT ENOOOOORM!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s