Carți romantice cu Libertatea pentru femei în aprilie!


I se spunea Diavolul, căci enigmaticul Julian, conte de Ravenwood, era un bărbat cu un temperament vulcanic, iar moartea primei lui soții, în condiții misterioase, nu a putut să fie dată uitării. După unele zvonuri, frumoasa Lady Ravenwood se înecase în apele întunecate ale iazului de pe domeniu. Alții vorbeau în șoaptă despre crimă și despre mânia Diavolului.

Acum, frumoasa Sophy Dorring, fiica unui mic nobil de țară, urmează să devină noua contesă de Ravenwood. Vrăjită de ochii lui de smarald, Sophy are totuși propriile motive pentru a accepta o căsătorie de conveniență. Unul este răzbunarea, iar pentru asta îl va implica pe Julian într-un șantaj primejdios. Celălalt motiv îi este mai aproape de suflet, dar, pentru punerea lui în practică, tânăra trebuie să treacă printr-o aventură la fel de periculoasă: Sophy Dorring are de gând să-l învețe pe Diavol să iubească din nou.

Amanda Quick are în palmares numeroase premii literare, cărțile sale vânzându-se până în prezent în peste 35 de milioane de exemplare!

Număr pagini: 384
Data apariţie: 2 aprilie 2012
Maya şi Rebecca Ward au fost în adolescenţă martorele asasinării părinţilor lor, iar Rebecca a fost cea care şi-a salvat sora de la o moarte sigură. În urma tragediei, Maya s-a transformat într-o persoană temătoare şi timidă, mulţumindu-se cu munca într-un cabinet medical sigur şi liniştit, alături de soţul ei, Adam, în timp ce Rebecca îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru a-i ajuta pe ceilalţi.

Un roman profund despre secretele devastatoare care pun la încercare legătura nestatornică, dar extrem de puternică dintre surori, bazată pe amalgamul de dragoste, loialitate, trădare şi iertare.După ce un uragan distrugător loveşte coasta statului Carolina de Nord, Rebecca şi Adam o conving pe Maya să li se alăture în eforturile de a-i ajuta pe sinistraţi. Pentru a-i face pe plac soţului ei, Maya acceptă în cele din urmă, dar elicopterul în care se afla se prăbuşeşte în apele învolburate ale unui râu și nu par să fie supravieţuitori. Nevoiți să accepte faptul că Maya și-a pierdut viața, Rebecca şi Adam se apropie unul de celălalt – mai întâi căutând alinare şi apoi din pasiune – neştiind că, la mulţi kilometri depărtare de civilizaţie, Maya este rănită şi rămasă prizoniera apelor alături de nişte străini în care nu poate avea încredere. Departe de oamenii care i-a fost mereu alături, Maya trebuie să găsească curajul de a se salva singură – fără să ştie că viaţa pe care o cunoștea s-a schimbat pentru totdeauna.

Diane Chamberlain este autoarea a mai mult de douăzeci de bestselleruri. Cărțile sale au fost distinse cu prestigiosul premiu RITA al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America și traduse în cincisprezece limbi.

Număr pagini: 384
Data apariţie: 9 aprilie 2012
Lady Sidony Macleod, tânăra reprezentantă a unei mari familii scoțiene, a știut întotdeauna, cu demnitate și grație, să-i țină la distanță pe bărbații care au fost vrăjiți de farmecul ei. Asta până când îl întâlnește pe Sir Giffard Maclennan, un mândru reprezentant al Cavalerilor Templieri. Luptător îndrăzneț și neînfricat, Giff este obișnuit ca femeile să i se supună fără crâcnire, dar Sidony reușește să-i îmblânzească firea sălbatică. Destinele lor ajung să se împletească în jurul comorii pierdute a templierilor, după ce Giff este chemat la Edinburgh pentru a participa la o misiune periculoasă, al cărei scop este apărarea celei mai importante relicve a istoriei poporului scoțian. Giff și Sidony vor avea de înfruntat nenumărate pericole, fiind puși în situații aparent fără ieșire, într-o aventură în care iubirea, ura, onoarea și lăcomia se împletesc, într-o luptă a cărei miză este fie salvarea unei națiuni, fie conducerea ei spre ruină.

Regele furtunilor îi poartă pe cititori pe mările reci ale Scoției, în castele de mult uitate, printre personaje puternice și realist conturate de condeiul unei mari autoare.

Amanda Scott a publicat numeroase bestselleruri, fiind laureata unor premii prestigioase, printre care RITA/Golden Medallion din partea Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America.

Număr pagini: 384
Data apariţie: 16 aprilie 2012

Data apariţie: 23 aprilie 2012

În căsuța ei din Sunset Park, şezând pe treapta de sus a verandei din față şi sprijinindu-se de stâlp, privea pierdută luna plină. Toate acestea aveau să-i lipsească. Cerul pe-nserate. Muşchiul de copac de pe stejarii de Virginia. Aerul de septembrie, care îi mângâia obrajii cu o adiere mătăsoasă. Deşi somnul îi dădea târcoale, încercă să mai reziste puțin. Pastilele. Nu încă. Mai avea timp. Dacă voia, putea foarte bine să stea aici toată noaptea.

Ridică brațul şi trasă uşor, cu degetul în aer, conturul lunii. Simțea cum ochii îi ard în orbite. „Lume, te iubesc“, şopti ea. …

Synopsis în curs de apariție.

11 comentarii la “Carți romantice cu Libertatea pentru femei în aprilie!

  1. miku` spune:

    Eu o sa caut maine „Minciuni din dragoste”, descrierea pare-mi-se a aduce o carte buna in prim plan. Si oricum, pretul este mai mult decat bun!
    Sper numai sa o mai gasesc…

    `miku

  2. B-Kitty spune:

    Nu sunt fana a romanelor de dragoste, dar pe langa coperta superba pe care o are Tainele trecutului, cred ca imi place si descrierea. (^_^)

  3. Simona Husaru spune:

    Multe carti frumoase ne ofera Libertatea pentru femei C: Sper sa mai reusesc sa iau si eu ceva in curand 😀

  4. Cristina Elena spune:

    Buna!
    Am cautat pe google sa aflu care va fi urmatoarea carte la revista Libertatea pentru femei si am dat de acest blog.
    Mi-am cumparat si eu o buna parte din aceste carti, mai ales la inceput, acum cumpar doar cartile de Mary Jo Putney sau carti asemanatoare.
    Cand am chef sa citesc un roman de dragoste, usor de citit, cu happy end…sunt solutia perfecta.
    Luni, pe 16 aprilie, o sa-mi cumpar cartica.. De abia astept!

    • Alex spune:

      Bun venit pe blog, Elena! Poti participa si la concursul aniversar de doi ani: https://thesearchforsomethingmore.wordpress.com/2012/04/09/2-ani/ . >:D<

    • carmen spune:

      Buna,
      Sunt de acord cu tine, Elena, majoritatea cartilor aparute sunt relaxante si incitante, pot spune.
      Ca si tine am cumparat si cartile lui Mary Jo Putney, dar citind despre autoare si cartile ei am aflat ca pe 24 aprilie va fi lansat cel de-al patrulea roman din seria „Destine Nobile”, care il are in centrul intrigii pe Lordul Wyndham. De altfel, „Regele Furtunilor”, care a aparut pe 17 aprilie, este ultimul dintr-o serie de 6 carti despre surorile Macleod. Sper ca „Libertatea pentru femei” sa ne delecteze si cu aceste carti.

    • Buna! dak zici ca ai luat cartile de la inceput…dak ai Ingerul pazitor- Danielle Steel ti-o recomand…e superba…eu nu am ratat nici o carticica :X:X:X

  5. Ale_ale spune:

    Ingerul pazitor mi-a placut si mie, insa spre dizgratia laturii mele de fier, am scapat si niste lacrimi…presupun inevitabile la ce continut plin de traire sufleteasca are. multumesc editurii dar si revistei ,,libertatea pentru femei,, pt cadourile pe care ni le ofera in fiacare luni :X:*X::*:X:*:X:*

  6. Ale_ale spune:

    eu va recomand si ,,Rugaciuni acultate,, care nu numai ca reflecta personalitatea murdara si plina de cinism a unor peroane care nu stiu cum e sa ranesti un alt suflet, ci si arata ca dragostea adevarata iti poate bate la usa la orce varsta! 😉 eu am adorat-o!

  7. […] mai aglomerată zi a fost 24 noiembrie cu 4,288 de vizualizari, cele mai populare postări fiind Carți romantice cu Libertatea pentru femei în aprilie, De veghe în lanul de secară de J.D.Salinger, 2 ANI, Carti romantice cu Libertatea pentru […]

Lasă un răspuns către Ale_ale Anulează răspunsul