Puterea celor Şase, Moştenirile Lorien #2 de Pittacus Lore


”Devino cel care ești menit să devii, John. Străduiește-te să ajungi puternic și nu uita niciodată, nici măcar pentru un minut, nimic din tot ce-ai învățat pe parcurs. Fii generos, sigur de tine și curajos. Trăiește cu demnitatea și cu eroismul pe care le-ai moştenit de la tatăl tău și încrede-te în inima și în voința ta, așa cum continuă Lorien să se încreadă încă în sine. Nu-ți pierde niciodată credința în tine însuți și nu-ți abandona niciodată speranța, nu uita că ea există întotdeauna, chiar și atunci când lumea îți arată cea mai cumplită dintre fețele sale și îți întoarce apoi spatele.”

„Puterea celor Şase” este continuarea bestseller-ului „Eu sunt numărul patru”, într-o serie care este plănuită să aibă șase volume. Aventurile lui John Smith continuă și în acest volum cu și mai multă acțiune, aventură și suspans. Cartea este structurată, să zic așa, pe două planuri: cel al lui John împreună cu  Șase, Sam și Bernie Kosar care sunt urmăriți de poliție și trebuie totodată să se ascundă și de mogadorieni, care sunt pe urmele lor și cel al Numărului Șapte, Marina, care se ascunde într-o mănăstire împreună cu cepanul ei Adelina. Marina încearcă de asemenea să afle mai multe despre ce plănuiesc mogadorienii și să-i dea de urmă lui John Smith, care după anunțurile din ziar nu poate să fie decât unul dintre cei șase rămăși, unul de-ai ei.

Mi-a plăcut povestea Marinei, drama pe care o trăiește la mănăstire unde chiar dacă nu ar trebui să fie, există și fete rele, ceea ce ne arată că răul se poate infiltra oriunde.M-a încântat ideea peșterii unde pe pereții acesteia se aflau tot felul de imagini pictate din memorie, în speranța de a descoperi misterul puzzle-ului. Distanțarea Adelinei față de ea o face pe Marina și mai dornică să afle adevărul, iar cu ajutorul noii fete venite, Ella, care îi devine pe parcurs prietenă, și mai puternică. În partea cealaltă a poveștii, cei trei mușchetari nu o duc prea bine din moment ce sunt urmăriți de poliție și elicoptere printr-un lan de grâu și chiar și când reușesc să scape și să se ascundă, necazurile și problemele se țin ca scaiul de ei. Fără Sarah lângă el, John începe să simtă o atracție neobișnuită pentru Șase, lucru care îl deranjează pe Sam pentru că este îndrăgostit de ea dar și pentru că John nu ar trebuie să aibă sentimente decât pentru Sarah, având în vedere că loricii se îndrăgostesc o singură dată în viață.

”Deşi nu știu numărul ei și n-am idee unde se află, aici, pe Pământ, a venit odată cu noi și fata celor mai buni prieteni ai părinților tăi.Obișnuiau să glumească, spunând că voi doi ați fost hărăziți unul altuia”.

Când mogadorienii își fac prezența în casa temporară unde stau cei trei prieteni, vor reuși aceștia să scape cu viață sau vor sfârși precum Henry? Dar când John se hotărăște să citească în sfârșit ultima scrisoare lăsată de Henry, care ridică mai multe întrebări decât răspunsuri și care îi duce cătreParadise, își vor asuma aceștia riscul să se întoarcă acolo? În locul în care sunt cel mai căutați, dar și de unde se pare că a început totul. Și Sarah va rămâne de partea lor? Aceste lucruri plus multe altele le puteți afla citind cartea, care aș putea spune că este chiar mai bună decât volumul anterior.

„Puterea celor Șase” este un volum antrenant, care va satisface cititorul dornic de acțiune,de supranatural și de întâmplări neobișnuite. Odată cu această carte, înaintam și mai adânc în poveste, aflăm foarte multe detalii și elemente noi despre Lorien și despre cei șase rămăși în viață și puterile lor. Pe lângă toate aceste dezvăluri cu care vine acest volum, povestea mai are multe de spus și multe mistere de dezlegat față de noi cititorii și tot ce ne rămâne nouă este și mai multă poftă de aventură și ..așteptarea, sperăm noi nu prea lungă, până la apariția volumului al treilea.

Titlu românesc: Puterea celor Şase
Titlu original: The Power of Six
Autor: Pittacus Lore
Editura românească: Nemira
Număr de pagini: 340
Traducător: Ana-Veronica Mircea
Continuare: The Rise of Nine

6 comments on “Puterea celor Şase, Moştenirile Lorien #2 de Pittacus Lore

  1. deea spune:

    Imi place atat de mult aceasta serie…Pacat ca trebuie sa asteptam atat de mult pentru cel de-al treilea volum:(

  2. Super recenzie, si eu am citit cartea si mi-a placut mult. Apropo, ati primit un premiu pe blogul meu, felicitari🙂

  3. Andra spune:

    Am citit aman2 volumele. Mi-au placut foarte mult🙂 ..dar stie cineva cand o sa apara al treilea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s