PRECOMANDĂ PARANORMAL VOL. 1 DIN SERIA PARANORMAL DE KIERSTEN WHITE

Click pe imagini pentru a comanda!

Anunțuri

Carti pentru copiii de la editura Cartea Copiilor

  “Balul florilor” este o carte extrem de frumoasă pentru copiii de toate vârstele, dar și pentru cei care vor să-și aducă aminte de copilărie. Povestea este simplă și atent scrisă, iar ilustrațiile te aduc mai aproape de participanții la bal.

Balul florilor are loc anual și este destinat în special florilor. Dar, Dl. Conopidă și domnișoara Morcov vor să participe și ei la bal. Așa că se îmbracă cu cele mai bune haine și când ajung sunt impresionați de sala înmiresmată și de florile care se rotesc în dans pe scenă. Deși sunt priviți cu dispreț și mirare, cei doi nu se lasă intimidați și încep să danseze, fermecandu-i pe toți. Seara se încheie cu o promisiune de invitație la balul legumelor și cu o prietenie strâns legată între legume și flori.

Învățătura care ne-o dă această poveste este aceea de acceptare a celorlalți, fără să avem prejudecăți. Copiii vor învăța să nu judece după aparență, ci să privească mai departe de aspect. De asemenea, este un prilej bun de a învăța câteva flori noi, cât și un exercițiu de imaginație.

 Binecunoscuta poveste “Robin Hood” este prezentată de Mauri Kunnas într-un mod simplu și natural, ușor de înțeles pentru copii. Cartea este împărțită în 8 povești scurte, care însă, se leagă formând o poveste captivantă despre prietenie, dreptate și curaj. Cu siguranță cei mici se vor bucura să audă ultimele peripeții ale lui Robin și ale cetei sale de prieteni năzdrăvani.

Alături de micul John, fratele Tuck, Much Fiul Morarului, Will Roșcovanul și frumoasa Lady Marion, Robin Hood este gata oricând să fure de la oricine avea bani și trecea prin pădurea Sherwood și să dea celor săraci.

Ilustrațiile de mare frumusețe conturează personaje curajoase în chip de animale: pisici, câini, purceluși sau bursuci. Autorul spune și o mică parte din istoria Angliei, despre cucerirea normandă, anglo-saxoni, regele Wilhelm Cuceritorul sau regele Richard Inimă-de-Leu.

Cartea “Povesti cu prințese” este un prilej foarte bun de a citi câteva dintre cele mai cunoscute povești cu prințese.

Acestea sunt adunate din toate colțurile lumii și putem regăsi atât povești populare, cum ar fi “Printesa și bobul de mazare” sau “Frumoasa din pădurea adormita”, cât și povești culese de folcloriști sau chiar de autoare cum este și “Soția șarpelui cu corn”, o poveste a indienilor irochezi.

O poveste daneză, una persană, una africană, una din Asia Centrală, una chineză, o poveste a indienilor irochezi și o poveste germană fac parte din această carte. Fiecare are un strop de adevăr în ea și cu siguranță copiii și mai ales fetițele vor vrea să fie prințese.

Cartea constituie o cale de comunicare cu imaginarul, cu fantasticul, fiind și unicul mod de a ajunge la cei mici. Iar pentru cei mari va fi o reîntoarcere plină de amintiri la copilărie.

Click pe coperti pentru a comanda.

ŞI MAI MULT PARANORMAL…

ENCICLOPEDIA PARANORMALULUI de Rupert Matthews, acum la Editura CORINT
Autor: Rupert Matthews (coordonator), Traducere: Livia Boja
Format: 20,5 x 26 cm, 304 pagini, 49,90 lei
Editura CORINT

Cu puţină vreme înainte de apariţia primului volum din seria Paranormal de Kiersten White, vă oferim un volum de excepţie, o enciclopedie a fenomenelor paranormale, un excelent material pentru aprofundarea domeniului.
Oamenii de ştiinţă consideră că lumea în care trăim este un loc previzibil şi că toate fenomenele de pe Pământ au o explicaţie logică.
Totuşi, sunt relatate foarte frecvent întâmplări ciudate şi aparent inexplicabile, care par să sfideze legile şi teoriile ştiinţifice.
De asemenea, există persoane cu puteri neobişnuite, care depăşesc natura umană.
În Enciclopedia paranormalului, lucrare apărută recent la Editura Corint, Grupul Editorial Corint, veţi putea citi povestiri incredibile despre fenomene din sfera supranaturalului, petrecute în vremuri îndepărtate sau mai apropiate: reincarnarea – fantomele – vampirii – fenomenul poltergeist – Yeti – OZN-urile – cercurile din lanuri, precum şi despre unele fiinţe sau întâmplări extraordinare, care nu şi-au găsit încă explicaţia.
Bine aţi venit în lumea paranormalului, unde nimic nu poate fi prevăzut.

O mare surpriza este aparitia neasteptata a cartii Pe jumatate moarta de Kim Harrison pe Corinteens. O puteti precomanda prin intermediul banner-ului de mai jos.

Gaudeamus 2011

Asa cum bine stiti, in perioada 23-27 noiembrie, are loc Targul de Carte Gaudeamus. Desi, la Bookfest am avut norocul de a ajunge, la Gaudeamus se pare ca scoala ne obliga sa stam acasa si sa invatam. Asadar, nu va suparati pe noi ca nu o sa va putem arata poze si impartasi opinii. Daca intr-adevar va duceti, uitati ce nu trebuie sa ratati:

  • Ofertele editurii Leda:

  

  • Ofertele editurii Nemira:

Peste 700 de titluri, zeci de pachete cadou, oferte speciale, dar şi ultimele apariţii editoriale pot fi găsite de iubitorii de carte în standul Editurii Nemira. Pe lângă reducerea generală de 25%, vizitatorii târgului vor beneficia de oferta 2+1 cadou şi cărţi la 5 şi 10 lei.

De asemenea, posesorii de carduri de credit de la Banca Transilvania vor putea achiziţiona cărţi publicate de Nemira în 4 rate fără dobândă prin programul de loialitate Star BT!

La fiecare tranzacţie, Nemira le va oferi acestora o reducere suplimentară de 10% faţă de discounturile valabile pe perioada Târgului Gaudeamus. Cărţile Nemira pot fi achiziţionate şi pe baza tichetelor cadou emise de societăţile Accor, Sodexo şi Cheque Dejeuner.

La această ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus, Editura Nemira le prilejuieşte cititorilor întâlnirea cu Iulian Tănase şi Mihai Găinuşă!

       

  1. Joi, 24 noiembrie, începând cu ora 17:00Mihai Găinuşă va acorda autografe vizitatorilor cu ocazia apariţiei noii sale cărţi Jurnal din viitor.
  2. Vineri, 25 noiembrie, începând cu ora 16:00Iulian Tănase va fi prezent în standul Editurii Nemira pentru a acorda autografe pe cel mai nou roman al său, Oase migratoare.

Accesul general al vizitatorilor în incinta târgului va fi permis pe baza biletelor de intrare, în valoare de 4 lei, şi a abonamentelor (valabile pentru întreaga perioadă a târgului, în valoare de 10 lei). Elevii, studenţii, cadrele didactice, pensionarii, membrii uniunilor de scriitori şi jurnaliştii au intrarea liberă, pe baza documentelor specifice vizate la zi (carnet de elev/student, legitimaţie de membru/serviciu, talon de pensie).

Vă așteptăm cu drag la standul Editurii Nemira!

  • Evenimentele editurii ALL:

Pe Strada Ficţiunii au păşit Muriel Spark (Departe de Kensington), Viorel Zaicu (Întoarcerea), Saşa Sokolov (Şcoală pentru proşti), Julian Sanchez (Anticarul), Nick McDonell (O educaţie costisitoare) şi Simon Toyne (Sanctus). Sperăm să îi primiţi cum se cuvine.

Şi colecţia ideilor veşnic verzi In nuce s-a îmbogăţit cu Jonathan Swift (Povestea unui poloboc) şi Thomas Hobbes (Despre om şi societate).

Mult aşteptate de unii dintre voi sunt şi ultimele volume apărute în colecţia CoplestonIstoria Filosofiei. Vol. III. Filosofia medievală târzie şi renascentistă şi Istoria Filosofiei. Vol. IV. Raţionaliştii. De la Descartes la Leibnitz.

Fascinaţia ideilor. Călătoria unui băiat pe tărâmul realităţii este o introducere energică şi riguroasă în filosofie semnată de Jack Bowen, iar Compendiu de pediatrie pentru cadre medii este cel mai nou ghid pentru cei care au în grijă copii şi tineri.

<strong>SANCTUS</strong>

Vineri, 25 noiembrie, ora 17.00, lansare şi sesiune de autografe: Critica raţiunii inutile şi insuficiente, semnată de Jemapel & Jemanfu. Vor vorbi despre carte Costin Oproiu (autor), Marius Ghilezan (scriitor) , Şerban Madgearu (jurnalist) şi Ciprian Măceşaru (scriitor).

Sâmbătă, 26 noiembrie, în standul nostru vor fi doi invitaţi de renume internaţional, care vor da autografe şi vor
vorbi cu voi. Primul este autorul bestsellerului Sanctus, Simon Toyne, care vă aşteaptă între orele 11.00 – 15.00, iar mai pe seară, de la 18.30 – 19.30, îl puteţi întâlni pe cunoscutul autor şi specialist în istorie antică Valerio Massimo Manfredi.

  • Evenimentele editurii Litera:

Profităm de ocazie și vă  invităm la standul nostru din Pavilion Central, Romexpo, cu numeroase surprize, titluri noi și evenimente interesante.

În colecția de ghiduri turistice vizuale Top Zece, Litera lansează vineri, 25 noiembrie, ora 15:00, cartea Top Zece București. La eveniment vor fi prezenți Sorin Oprescu, primarul general al capitalei, Tudor Toma, secretar general al Primăriei Municipiului Bucuresti și Flavia Voinea, redactor-șef București Fm. În aceeași zi, de la ora 17:00, are loc lansarea celui mai complex atlas al Pământurilor Sfinte realizat până în prezent -€“ Biblica, în prezența lui Adrian Cioroianu, istoric, Bedros Horasangian, scriitor și Rafael Udriște, realizator și prezentator TV.

Sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 12:00, vom lansa volumul Zece zile sub văl. La eveniment vor fi prezenți Daniela Zeca Buzura (autor), Luca Niculescu și Cristian Tabără, realizatori și prezentatori TV. La ora 14:00, în colecția de literaturムPremium lansăm cartea Clopotele de Richard Harvell alături de Maia Morgenstern, Elisabeta Lăsconi, Bedros Horasangian și Ovidiu Șimonca, critici literari. La ora 17:00 are loc lansarea cărții Pasiune de Lauren Kate, din colecția de literatură pentru adolescenți. Vom retrezi interesul tinerilor pentru lectură și cărți bune alături de Măriuca Mihăilescu, realizator și prezentator tv și membrii Lala Band.

Duminică, 27 noiembrie, Litera reînvie universul frumos al copilăriei prin trei lansări adresate copiilor.  De la ora 12:00 vom asista la punerea în scenă a acțiunii din cartea Aventurile spiridușului Valentin de către copiii din trupa de teatru coordonată de Daniela Nane. De la ora 14:00 vom redescoperi alături de Monica Davidescu lumea circului la lansarea cărții Circul Bambini, iar de la ora 16:00 ne vom pregăti pentru sărbătorile de iarnă la lansarea cărții Moș Crăciun pribeag sosește. Vom citi poezii împreună cu Raluca Moianu și vom asculta colindele corului Bravissimo.

  • Evenimentele editurii RAO:

Editura RAO vă invită să participaţi la evenimentele organizate în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus:

MIERCURI, 23 NOIEMBRIE
17.30, Portretul, de Pierre Assouline, lansare şi sesiune de autografe la “Cafeneaua Literara”
Invitaţi: Ambasadorul Franţei în România, Dl. Henri Paul, Roger Grenier, Lorenzo Mattotti şi Anca Vasas.

VINERI, 25 NOIEMBRIE
16.30, Cine a ucis-o pe Nora Jones?, E.O. Chirovici, lansare şi sesiune de autografe
Invitaţi: George Arion
18.30, Între linii, de Eugen Mihaescu, lansare şi sesiune de autografe
Invitat: Sorin Roşca Stănescu

SÂMBĂTĂ, 26 NOIEMBRIE
16.00, Numele şi umbra, de Vartan Arachelian lansare şi sesiune de autografe
Invitat: Sorin Roşca Stănescu
18.00, De vânzare: Mariana, 15 ani, de Iana Matei, lansare şi sesiune de autografe
Invitaţi: Cătălin Mitulescu, Ada Condeescu

DUMINICĂ, 27 NOIEMBRIE
11.00, Hoţul de cărţi, de Markus Zusak, eveniment inedit în colaborare cu Teatrul “Masca”
12.00, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, Larry Watts, sesiune de autografe
14.00, “Petrecere Zori de zi” – Eveniment organizat pentru fanii seriei Amurg cu ocazia lansarii filmului, ecranizarea titlului Zori de zi, de Stephenie Meyer. Vor avea loc activităţi şi concursuri interactive cu premii.

Programul de vizitare: miercuri – duminică, între orele 10:00 – 20:00. Pentru elevi, studenţi, cadre didactice, pensionari, membrii uniunilor de scriitori şi jurnalişti, intrarea este liberă. Altfel, biletul costa 4 lei, fiind disponibile şi abonamente de 10 lei, valabile pe întreaga perioadă a târgului.

Pentru mai multe detalii, vizitati site-ul oficial al targului aici!