Aparitii toamna colectia „Carti romantice”


Aproape casatoriti de Jane Costello

Care este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla în ziua nunţii unei mirese drăguţe şi iubitoare?

Părăsită de logodnic în faţa altarului, Zoe Moore se simte incapabilă să facă faţă umilinţei şi privirilor compătimitoare ale prietenilor şi familiei şi se hotărăşte să se mute pentru o vreme în America. Odată ajunsă acolo, tânăra devine bona copiilor unui văduv nesuferit, dificil, dar extrem de atrăgător şi de sexy. ?n timp ce le câştigă pas cu pas inima copiilor, Zoe se simte din ce în ce mai frustrată de atitudinea tatălui lor, Ryan, pe care îl consideră un nemernic insensibil, dar de care se simte atrasă în mod inevitabil. Slavă Domnului că există micul grup de bone englezoaice, devenite repede prietenele ei, care să-i tempereze disperarea crescândă! Dar oare vor fi ele în stare să o salveze pe Zoe atunci când descoperă că trecutul nu este chiar atât de uşor de uitat?

Iubit de imprumut de Emily Giffin

Rachel White, o tânără avocată din Manhattan, îşi sărbătoreşte cea de-a treizecea aniversare la petrecerea-surpriză organizată de prietena ei cea mai bună, Darcy. După ceva mai multe pahare, sărbătorita ajunge în braţele lui Dex, prietenul ei din facultate şi logodnicul lui Darcy. Deşi hotărâtă să uite această aventură de o noapte şi să meargă mai departe, Rachel constată cu stupoare că sentimentele ei faţă de Dex sunt mai puternice decât şi-ar fi putut închipui. Pe măsură ce data nunţii celor doi se apropie, ea înţelege că trebuie să facă o alegere dificilă. Căci graniţa dintre bine şi rău poate fi extrem de neclară, finalurile nu sunt întotdeauna fericite şi uneori trebuie să rişti totul pentru a putea obţine adevărata fericire.

Romanul scriitoarei Emily Giffin te va amuza, te va face să plângi şi să pui mâna pe telefon, să-ţi suni cea mai bună prietenă.

„Încântătoare, surprinzător de captivantă şi de reală“ – Glamour

„Nu trebuie să fii îndrăgostită de iubitul celei mai bune prietene pentru a preţui acest roman… Ai în faţa ta o carte pe care n-ai să mai vrei să o laşi din mână şi de a cărei eroină te vei ataşa negreşit. Mi-a plăcut la nebunie.“ – Lauren Weisberger (Diavolul se îmbracă de la Prada)
The New York Times Bestseller

Un sarut la miezul noptii de Eloisa James

Domnișoara Katherine Daltry nu crede nici în basme, nici în finaluri fericite. Obligată de mama ei vitregă să participe la un bal, Kate cunoaște un prinț…, iar faptul că nu-l tratează ca pe un Făt-Frumos dă naștere unei atracții irezistibile între ei. Numai că prințul este promis unei alte femei, o prințesă care, prin statutul ei social, l-ar ajuta să-și împlinească ambițiile. Gabriel o place pe logodnica lui, dar nu o iubește. Deși ar trebui să-i facă curte viitoarei sale mirese, el o urmărește pe frumoasa Kate, cea plină de calități, dar foarte săracă, și care, în plus, refuză să-i dea atenție. În pofida prezenței unei nașe binevoitoare și a unui condur de sticlă, de data aceasta destinul conspiră pentru a distruge și cea mai mică șansă de fericire pentru Kate și Gabriel. Dar un sărut la miezul nopții poate schimba totul…

Seria Vieți împlinite continuă cu o nouă poveste romantică, în care Frumoasa întâlnește Bestia și experimentează Atingerea dragostei.

Absolventă de Harvard, cu un masterat în filosofie la Oxford University și un doctorat la Yale, Eloisa James este una dintre cele mai apreciate scriitoare americane de literatură romantică. Cărțile ei au fost publicate în cincisprezece țări. Nouăsprezece dintre romanele sale de dragoste s-au aflat în topul New York Times al celor mai bine vândute cărți, în vreme ce topul USAToday a numărat șaisprezece titluri semnate Eloisa James.

Atingerea dragostei de Eloisa James 

Linnet Berry Thrynne este o domnișoară încântătoare. Aventura ei cu prințul Frederick Augustus, trecutul scandalos al mamei și alegerea unei vestimentații cel puțin nepotrivite la ultimul bal o transformă însă, în ochii tuturor, într-o femeie ușoară.

Piers Yelverton, conte de Marchant, trăiește într-un castel din Wales și se zvonește că este atât de nesuferit, încât nu-i poate sta nimeni în preajmă. Se mai spune că o rană din trecut l-a lăsat pe conte imun la farmecele oricărei femei. Dar Linnet nu este orice femeie. Frumusețea ei, farmecul și inteligența i-au adus la picioare un prinț. Din prima clipă în care privirile lor se întâlnesc, Linnet este sigură că scopul ei nu va fi deloc greu de atins. Va îmblânzi cu siguranță „bestia”! Dar ce preț va avea atingerea dragostei?

În a doua carte a seriei, Eloisa James transformă o poveste de demult într-un roman de dragoste pasionant și spiritual.

Dulce manie de Sandra Brown

Kari Wynne are toate motivele din lume să-l urască pe procurorul Hunter McKee. Deși nu a provocat direct moartea soțului ei, un respectabil consilier municipal, implicarea lui McKee în investigația referitoare la dispariția unor fonduri guvernamentale îi zdruncină din temelii întreaga existență. În mijlocul scandalului enorm generat de conflictul dintre ei, Kari caută cu disperare să dezlege misterul din jurul morții soțului ei și să afle ce-a fost adevărat în căsnicia lor. Dar omul care i-a distrus reputația și viața, pe care ar trebui să-l urască din toată inima, trezește în ea o pasiune cum n-a mai cunoscut vreodată.

De la succesul primului său roman, în 1981, Sandra Brown îşi dedică mare parte din activitatea literară romanelor de dragoste. Dintre cele peste 70 de titluri din palmares, publicate în 33 de ţări, în peste 80 de milioane de exemplare, 60 s-au aflat pe primele poziții în clasamentul celor mai bine vândute cărți al publicației The New York Times şi au consacrat-o drept una dintre cele mai importante autoare contemporane. Printre numeroasele distincţii literare primite se numără şi Texas Medal of Arts, în 2007, şi Premiul pentru întreaga carieră oferit de Asociaţia scriitorilor americani de romane de dragoste.

Confruntarea de Sandra Brown

Călătorind spre New Mexico, într-o binemeritată vacanță, reporterul TV Tiel McCoy aude la radio o știre de ultimă oră: fiica adolescentă a magnatului Russel Dendy a fost răpită. Fără nici cea mai mică șovăire, Tiel își abandonează planurile de vacanță pentru a urmări această știre de senzație, care ar putea deveni reportajul vieții ei. Dar o oprire nevinovată la un magazin o va aduce în mijlocul acestei povești dramatice și periculoase. O jumătate de duzină de oameni îngroziți sunt ținuți ostatici de doi tineri îndrăgostiți…, iar butoiul cu pulbere al acestei situații-limită este menit să-i testeze lui Tiel curajul, obiectivitatea de jurnalist și principiile de-o viață.
Un nou bestseller New York Times, care îmbină emoția profundă cu suspansul cel mai autentic.

„Personajele joacă dur și înaintează rapid spre o concluzie satisfăcătoare.”
Publishers Weekly

„O poveste captivantă, în care paginile se întorc de la sine… Nici o șansă să ghicești toate răsturnările de situație.”
New York Post

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s