Magia pentru incepatori – Kelly Link


 ” Ştiu că nu o să creadă nimeni nimic din toate astea. Nu mă deranjează. Dacă aş fi bănuit că vei crede, nu ţi-aş mai fi povestit. Promite-mi că nu vei crede un cuvânt.”

 Magia pentru începători este cartea scrisă de Kelly Link care cuprinde 9 poveşti fantastice, bizare şi pline de umor. A primit premiile Hugo în 2005 şi Nebula în 2006 şi a fost chiar mai bine primită decât volumul de debut al autoarei, Stranger Things Happen.

 De obicei nu citesc cărţi cu poveşti, prefer seriile în care autorul dezvoltă povestea pe parcursul a mai multor volume, apar şi dispar personaje, acţiunea e mai complexă, şi cred că acesta a fost motivul pentru care nu „€œam gustat” poveştile lui Kelly. Aş putea zice chiar că a fost o lectură greoaie, pentru mine, unele poveşti nu mi se părea că aveau sens.

 Totuşi, câteva, deşi erau mai ciudate, mi-au plăcut. De aceea am ales 2 poveşti care mi-au plăcut foarte mult şi o să vă zic cam despre ce e vorba.

 Prima poveste a cărţii se numeşte Geanta fărmăcată, fiind după cum sugerează titlul despre o geantă care dacă o deschideai într-o parte, era doar o geantă obişnuită. Dacă o deschideai din partea cealaltă te găseai într-un sătuc vechi numit Baldeziwurlekistan. Dacă o deschideai în modul greşit, te trezeai într-un tărâm întunecat unde trăia păzitorul genţii, un câine fără piele, care te sfâşia într-o clipă. Păzitoarea genţii, bunica Zofia, moare, însă nu înainte să-i spună nepoatei ei, Genevieve, secretul genţii şi că ea este următoarea păzitoare a acesteia.

 A cincea poveste a cărţii este Piele de pisică şi este vorba despre o vrăjitoare care era pe patul de moarte şi le spunea celor trei copii ai ei ce moştenire le va lăsa. Florei i-a lăsat maşina şi geanta ei, lui Jack i-a dat cărţile ei, iar Micuţului i-a lăsat peria ei de păr. După ce vrăjitoarea muri, copii o îngropaseră şi Flora şi Jack au plecat fiindcă erau deja maturi, neţinând cont de sfaturile mamei lor. Micuţul însă nu avea unde să se ducă, aşa că s-a întors în cimitir unde a adormit înconjurat de pisicile vrăjitoarei. Când s-a trezit a văzut o pisică neobişnuită, albă cu pete roşcate pe urechi. Numele ei era Răzbunarea Vrăjitoarei, ea fiind vrăjitoarea în corpul unei pisici. Ea se ajută de Micuţ să-şi răzbune moartea, ghidându-l şi învăţându-l ce să facă.

 Sper să vă placă şi să o înţelegeţi mai mult decât mine. Vă aştept cu un comentariu să-mi spuneţi părerea voastră.

Titlu romanesc: Magia pentru incepatori
Titlu original: Magic for beginners
Autori: Kelly Link
Editura romaneasca: Tritonic
Editura originala: Small Beer Press 

Traducator: Ona Frantz


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s