POTTERMORE


Scriitoarea britanică J.K. Rowling va face, în mai puţin de o săptămână, un anunţ important legat de universul eroilor de la Hogwarts. Nu e însă vorba de o nouă carte, spre dezamăgirea fanilor.

Autoarea seriei „Harry Potter”, J.K. Rowling, a lasat un nou website, Pottermore, învăluit pentru moment în mister. Pagina de internet a fost inaugurată cu o lună înainte de premiera celei de-a opta şi ultima parte din seria Harry Potter, care va avea loc pe 15 iulie.

Pottermore.com are asociate un cont de Twitter şi unul de YouTube, acesta din urmă găzduind o numărătoare inversă şi un singur mesaj criptic: „Bufniţele se adună…”. Numărătoare inversă se va sfârşi pe 23 iunie, când J.K. Rowling va face un anunţ important legat de universul „Harry Potter”.

O purtătoare de cuvânt a autoarei britanice a confirmat faptul că site-ul este autentic: „Putem confirma că Pottermore este într-adevăr numele viitorul proiect al lui J.K. Rowling, pe care îl va dezvălui în curând. Nu este vorba de o nouă carte, e tot ce putem spune în acest moment”. 

Speculaţii abracadabrante

Noul proiect al scriitoarei i-a pus pe jar pe fanii Harry Potter din întreaga lume, astfel că internetul vuieşte cu speculaţii care mai de care mai acadabrante. Potrivit site-ului E!Online, cele mai vehiculate variante sunt o enciclopedie Harry Potter, pe care J.K. Rowling a promis-o încă de la lansarea primului volum al seriei, şi o reţea de socializare dedicată fanilor Harry Potter. Ipoteza reţelei de socializarea se bazează pe indiciul oferit de contul de YouTube al proiectului, enigmatica propoziţie „Bufniţele se adună…”. În lumea magică născocită de J.K. Rowling, bufniţele sunt principala medodă de comunicare pe distanţe lungi, astfel că ideea unei reţele de socializare începe să prindă contur (internauţii încă dezbat dacă se va intitula PotterBook sau HarrySpace, nume adaptate după faimoasele Facebook şi MySpace).

În plus, denumirea „Pottermore” a devenit marcă înregistrată în 2009, şi aparţine studiourile Warner Bros., care distribuie filmele din seria „Harry Potter”. Descrierea mărcii înregistrate face referire la o pagină de internet interactivă, care ar urma să includă „forumuri de conversaţie, buletine electronice de ştiri şi facilităţi pentru interacţiunea în timp real între utilizatori, pe subiecte de interes general”. Ipoteza unei reţele de socializare capătă astfel consistenţă.

Isterie în rândul fanilor

O altă ipoteză este un parc de distracţii având ca temă universul din „Harry Potter”, care ar urma să fie construit în Marea Britanie, însă majoritatea fanilor sunt sceptici faţă de această variantă, din moment de un parc de distracţii similar e pe cale să fie inaugurat în Statele Unite.

J.K. Rowling şi studiourile Warner Bros. au creat isterie printre fani înainte de fiecare lansare făcută de-a lungul timpului, ceea ce explică parţial încasările uriaşe înregistrate până în prezent. Romanele Harry Potter s-au vândut în peste 400 de milioane de exemplare în toată lumea, iar filmele au obţinut până acum încasări de aproximativ 6,4 miliarde de dolari. J.K. Rowling a acumulat o avere de aproape un miliard de dolari din vânzări şi drepturi de autor.

Site-ul :  http://www.pottermore.com/index.html ; http://www.youtube.com/JKRowlingAnnounces

De abia astept sa vad despre ce este vorba, orice lucru legat de Harry Potter e binevenit din partea mea!

Anunțuri

Un comentariu la “POTTERMORE

  1. Madda Ilade spune:

    Wow! Sunt curioasa sa vad despre ce este vorba. Pare un proiect interesant! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s