Pi


Filmul „Pi” in regia si scenariul lui Darren Arronofsky (Requiem for a Dream, Black Swan), propune o teorie interesanta – (aceea ca totul in natura este bazat pe un sablon, pe o matrice, a carui numar cheie trebuie descoperit) – si, totodata o viziune inedita asupra lumii, a existentei.

Maximillian Cohen este un geniu al matematicii, el fiind si cel ce incearca sa descopere acel numar, cu ajutorul unui super-computer, numit Euclid.
Max are următoarea teorie:
Unu – Matematica este limbajul naturii.
Doi – Tot ce ne inconjoars poate fi reprezentat si inteles prin numere.
Trei – Daca reprezinti grafic coordonatele oricarui sistem, apare o conexiune
Prin urmare, exista conexiuni peste tot în natura.

Dupa incercari numeroase de a descoperi o conexiune, acesta isi da seama de faptul ca el este purtatorul raspunsului, ca numarul- cheie se afla inchis in capul sau, ca a devenit un sclav al unei obsesii, al unei boli si, de aceea, alege, in final, sa se elibereze de tot ceea ce il obsedeaza, sa renunte la cunostintele sale in schimbul  unei vieti obisnuite. Totul se rezuma in final la aceeasi idee – imposibilitatea omului de a patrunde misterele existentei, mai ales pe cale stiintifica.

„Pi” e genul de film destul greu de digerat, dar care, odata inteles pe deplin, are un efect enorm asupra mintii. Cel putin, in cazul meu a avut, mai ales in modul in care privesc stiintele exacte. Un film criptic, intens, adresat pasionatilor de matematica si filozofie, un film care trateaza o gama larga de teme, un film cu un soundtrack exceptional, care merita intr-adevar vazut.

Trailer:

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Filme.

6 comentarii la “Pi

  1. ioanaraluk95 spune:

    mie imi place mult matematica….poate o sa ma uit la film sa vad despre ce e vorba 😀

  2. RRoxana spune:

    Un coleg are niste principii, incat ajunge sa ii contrazica pe toti profesorii si sa ii bage si in ceata. Lui ar trebui sa ii arat filmul asta, insa nici eu nu ma las exclusa. Te-ai uitat la Black Swan? Am auzit multe pareri proaste…si nu prea stiu daca sa ma uit 😀

  3. rushh33 spune:

    Nu, de multa vreme imi tot propun sa-l vad, dar de fiecare data imi gasesc altceva de facut. Am mai vazut insa Requiem for a Dream si The Fountain, ale aceluiasi regizor, si trebuie sa recunosc ca sunt filme destul de bune, si de aceea banuiesc ca si Black Swan ar trebui sa fie. Sper sa-mi fac timp sa-l vad destul de curand,totusi.

  4. Andreea spune:

    Am auzit de el.
    Mie nu mi-a placut Black Swan,insa Requiem for a dream este unul dintre filmele mele favorite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s