Eu sunt numarul patru, Moştenirile Lorien #1 de Pittacus Lore


„-Explică-mi ce eşti, zice el.

-Ce tot spui acolo?

-Am văzut ce-ai făcut în pădure. Nu eşti om.

Mă temeam de aşa ceva, mă temeam că a văzut mai mult decât am sperat.

-Asta e o nebunie, Sam. Am luat parte la o încăierare. Fac arte marţiale de ani de zile.

-Mâinile tale luminează ca nişte lanterne. Şi poţi să-arunci oamenii de parc-ar fi uşori ca un fulg. Nu e normal.

-Nu fi prost, spun, cu mâinile încă în faţa mea. Uită-te la ele. Vezi vreo lumină? Ţi-am spus că erau nişte mănuşi pe care le purta Kevin.

-L-am întrebat pe Kevin. A spus că n-a avut mănuşi!

-Chiar crezi că ţi-ar mărturisi adevărul, dupa cele întâmplate? Lasă arma jos.

-Spune-mi! Ce eşti?

Îmi dau ochii peste cap.

-Da, Sam, sunt extraterestru. Vin de pe o planetă aflată la milioane de kilometri distanţă. Am supraputeri. Asta vrei s-auzi?”

John Smith e un adolescent normal. Sau cel puţin asta e impresia pe care ţi-o lasă dacă nu stai aproape destul cât să observi lucrurile inexplicabile pe care le poate face. Pentru numarul 4, viaţa pe Pământ este o continuă schimbare, o neîntreruptă fugă. Viaţa sa e o luptă pentru viaţă.

Dupa ce mogadorienii şi-au distrus planeta, Mogador, din neglijenţă şi nepăsare, ei doresc Lorien, planeta lorienilor precum 4. Cucerirea e una brutală, iar mogadorienii ocupa Lorien. Nimic din planeta aşa cum o ştia 4 nu rămâne. Ultima încercare de salvare a planetei sunt 9 Garzi (cei cu Moşteniri-puteri) si Cêpanii lor (aparatorii), care sunt trimişi pe Pământ cu singura navă rămasă. Ei sunt ultima speranţă.

Acum viaţa lor e în pericol. Mogadorienii îi urmăresc pentru a-i ucide, unul câte unul. Singura lor apărare sunt Moştenirile lor. Moştenirile şi vraja aruncată asupra lor la plecare, care îi protejează atâta timp cât sunt despărţiţi şi îi obligă pe mogadorienii să îi omoare pe rând. Vraja îi uneşte şi îi anunţă când vine rândul lor, prin cicatricile care le apar deasupra gleznei după fiecare moarte.

Trei au murit. 4 e următorul. Îşi cunoaşte datoria. Şi luptă pentru ai săi ajutat de Henri , Cêpanul său. Dar totuşi visează la o viaţă normală, pe care nu o poate avea. Totul se întoarce pe dos. Viaţa aşa cum o ştia se schimbă când ajunge în Paradise, Ohio sub numele de John Smith. Ar trebui să stea ascuns. Şi totuşi, într-o singură zi, John reuşeşte să îşi facă atât prieteni cât şi duşmani şi să se îndrăgostească.

Cum te descurci cu toate astea şi cu mogadorienii al căror scop nu mai e acum doar uciderea ta ci şi cucerirea Pământului?

4 va afla curând.

Pe mine una a reuşit să mă atragă. Are puţin din toate: acţiune, SF, chiar şi puţin romance. Deci tot ce pot face e să vă îndemn să o cumpăraţi cât mai repede pentru a o putea savura.

Titlu romanesc: Eu sunt numarul patru
Titlu original: I am number four
Autor: Pittacus Lore (James Frey si Jobie Hughes)
Editura romaneasca: Nemira
Editura originala:  HarperCollins

Traducator: Ana-Veronica Mircea

Un comentariu la “Eu sunt numarul patru, Moştenirile Lorien #1 de Pittacus Lore

  1. ioanaraluk95 spune:

    eu am facut greseala sa ma uit mai intai la film….:(
    desi cartea e super nu la e fel atunci cand ai vazut filmul inainte si sti ce se va intampla😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s