Fior de Maggie Stiefvater – din 8 aprilie la RAO

De mulţi ani Grace îi observa pe lupii din pădurile aflate în spatele casei ei. Un lup cu ochii galbeni – lupul ei – a reprezentat mereu o prezenţă fără de care nu mai putea să-şi închipuie viaţa. Între timp, Sam trăia două vieţi: iarna, în pădurea îngheţată, protejat de haită şi mereu în compania unei fete neînfricate, iar vara, puţine şi preţioase luni petrecute ca om… până când frigul îl făcea să se transforme la loc. Acum, Grace face cunoştinţă cu un băiat cu ochii galbeni, care i se pare atât de cunoscut, încât i se taie răsuflarea. Este lupul ei, el trebuie să fie. Dar, pe măsură ce iarna se apropie, Sam trebuie să se lupte ca să îşi păstreze forma umană sau să rişte să o piardă pe Grace, dar să se piardă şi pe sine… pentru totdeauna.

Cartea are 256 de pagini si este tradusa de Laura Frunza.

~Alex

Anunțuri

Castigatori concurs Litera pe Facebook

Editura Litera ofera un exemplar din Burned, al 7-lea volum din seria Casa Noptii de P.C. si Kristin Cast norocoasei castigatoare. Iar aceasta este….

Cristiana Maria!

Felicitari! Te rugam sa ne trimiti numele tau si adresa completa pentru ca editura sa iti trimita cartea, la adresa de mail thesearchforsmthmore @ yahoo.com. Multumim si tuturor participantilor si stati pe-aproape pentru ca urmeaza o surpriza! Aici puteti vedea si ceilalti castigatori.

Noua si scurta viata a lui Bree Tanner de Stephenie Meyer

In primul rand, vreau sa-i multumesc Laurei pentru carte, a fost foarte frumos din partea ei si apreciez foarte mult gestul. De mult voiam sa o citesc dar niciodata nu am apucat.

„Noua si scurta” carte a lui Stephenie Meyer reprezinta o poveste din Eclipsa, deoarece a vrut sa arate cititorilor si altceva decat vampiri vegetarieni. Cartea nu mai pastreaza ritmul calm, cald, plin de iubire al celorlalte carti din seria Amurg, ci prezinta un ritm mult mai alert, mult mai taios, in care scopul fiecaruia este sa se hraneasca si sa nu ramana pe afara dupa ce rasare soarele.

Toate se vad prin ochii lui Bree, o nou-nascuta, care nu prea stie ce i s-a intamplat, doar ca trebuie sa asculte de Riley, sa stea cat mai ascunsa ca sa nu moara si sa se hraneasca cu sange uman. Toti nou-nascutii sunt ca niste marionete in mainile „ei”, Riley ascunzandu-le unele lucruri, incercand sa-i tina ca intr-o lesa. Bree este singura care este mai rationala, ceilalti fiind adesea condusi numai de setea de sange. Pe parcursul cartii ajungi sa tii la ea si nu vrei sa se termine asa cum stim deja. Eu, sincer, nici nu am tinut-o minte din Eclipsa, dar am remarcat-o in film.

Totusi, Stephenie nu a creat o poveste sumbra si sangeroasa. Bree se imprieteneste cu un alt nou-nascut, Diego si incepe sa tina la el. El ii arata ca soarele nu o prajeste si incep sa caute raspunsuri. In curand afla adevaratul scop al crearii lor si intra intr-o lupta din care, din pacate, nu va mai iesi cu viata.

Mie mi-a placut foarte mult, nu credeam ca in spatele unui simplu nou-nascut se ascunde o poveste atat de frumoasa si v-o recomand din tot sufletul, mai ales daca ati citit seria Amurg.

Titlu romanesc: Noua si scurta viata a lui Bree Tanner
Titlu original: The short second life of Bree Tanner
Autor: Stephenie Meyer
Editura romaneasca: Rao
Editura originala:
Little, Brown and Company
Traducatori: Laura si Mihaela Frunza

~Andreea

FURIOŞII de David Moody – In curand la LEDA

PĂSTRAŢI-VĂ CALMUL, STAŢI LA ADAPOST ŞI ASTEPTAŢI NOI INSTRUCŢIUNI: FURIOSII LUI DAVID MOODY AU AJUNS ÎN ROMÂNIA

„Un thriller violent şi ameţitor, în tradiţia lui H.G. Wells si Robert Matheson”

Furioşii este povestea unui om într-o lume care a luat-o razna – o lume infestată de frică, violenţă şi FURIE. Un orăşel din Anglia este lovit dintr-odată de o avalanşă de atacuri sângeroase. Botezaţi de mass-media „Furioşii”, autorii lor ucid fără vreo avertizare şi cu sânge-rece pe oricine le iese în cale. În câteva secunde, oameni perfect normali nu se mai pot controla şi devin nişte criminali turbaţi. Toată lumea e îngrozită. Nimeni nu mai îndrăzneşte să iasă din casă, să meargă la serviciu, să vorbească. În haosul general care ameninţă să se extindă în toată lumea, se mai poate şti oare cine e victimă şi cine Furios? Deşi noua directivă este „Întâi atacă şi lasă întrebările pentru mai târziu!”, s-ar putea ca această poveste să aibă un răspuns extrem de surprinzător… Un roman care se citeşte pe nerăsuflate… şi cu răsuflarea tăiată!

Traducerea: Cristina Ghidoveanu
Ediţie softcover; Format: 13 x 20 cm, 288 pagini; Preţ de listă: 39,90 lei.

DAVID MOODY (n. 1970) este un autor de thrillere, pasionat de tema sfârşitului lumii. A debutat în 2001, publicându-şi online prima sa carte (Autumn), ecranizată apoi în 2009. Tot online a fost publicat iniţial şi romanul Furioşii (2006), pentru care Moody a reuşit să obţină, pe cont propriu, un contract de ecranizare cu Guillermo del Toro şi cu Mark Johnson (producătorul Cronicilor din Narnia). Super!

~Alex