Coperta Infruntarea+primul capitol


Ii multumesc lui Alex pentru surpriza de mai devreme si voua pentru urari, dar Litera mi-a oferit un cadou si mai mare pe care vi-l daruiesc si voua. Coperta celei de-a patra carti din seria Casa Noptii, Infruntarea, o mica prezentare si primul capitol va sunt disponibile mai jos. Clatiti-va ochii cu frumusetea de coperta si mintea cu primul capitol. Sper sa va placa si surpriza mea tripla!

“Am vazut o lume plina de violenta, ura si intuneric. Iar in intuneric erau creaturi atat de ingrozitoare, incat nici nu pot sa spun ce erau. Nici…nici macar nu puteam sa le privesc. Am vazut sfarsitul lumii, a incheiat Afrodita cu glasul stapanit de groaza.”

Marea Preoteasa a Casei Noptii a declarat razboi oamenilor, iar Zoey stie in adancul inimii ei ca acesta este un lucru gresit. Dar o va asculta oare cineva? Viata ei ia o intorsatura periculoasa cand un demon stravechi se trezeste din nou la viata. Aventura continua intr-un volum incredibil de tenebros, care te lasa cu rasuflarea taiata!

P. C. Cast este o premiata autoare de literatura fantastica si paranormal si un profesor indragit. Fiica ei, Kristin Cast, are si ea premii pentru jurnalism, dar si pentru poezie.

Vanduta in milioane de exemplare, seria Casa Noptii se bucura de un urias succes international! Al cincilea volum ne va revela Obsesia.

Capitolul 1

N-a fost chip să pun geană pe geană din cauza croncănitului unei cretine de ciori, care m-a ţinut trează cât a fost noaptea de lungă. Hm, mai exact cât a fost ziua de lungă, pentru că, ştiţi, sunt vampir novice şi noi avem problema aceea cu noaptea şi ziua care sunt inversate. Mă rog, ideea e că n-am închis un ochi azi-noapte/zi. Dar insomnia asta de tot rahatul este, de fapt, cea mai simplă problemă a mea, căci se pare că viaţa e chiar naşpa când prietenii sunt ofticaţi pe tine. Eu sunt expertă în domeniu. Numele meu este Zoey Redbird, în prezent regina incontestabilă a Regatului Prietenilor Ofticaţi.

Persefona, iapa roaibă pe care o consider a mea de când trăiesc în Casa Nopţii, şi-a lungit grumazul după mine şi mi-a împuns obrazul cu botul. Am sărutat boticul moale şi am continuat să-i ţesal coama lucioasă. Mi-era întotdeauna mai simplu să gândesc când o îngrijeam pe Persefona şi mă simţeam mai bine. Iar acum aveam mare nevoie de ambele lucruri.

− Bun, deci am reuşit două zile să evit marea confruntare, dar treaba asta nu poate să continue, i-am mărturisit iepei. Da, ştiu prea bine că acum sunt la cantină, iau cina şi se distrează pe cinste împreună, socotindu-se prieteni la cataramă, iar de mine nici pomeneală.

Persefona a fornăit şi s-a întors la fânul ei.

− Sunt de acord cu tine că sunt nişte măgari. Mă rog, le-am turnat minciuni, dar mai degrabă am omis să le spun unele lucruri. Aşa e, le-am ascuns câteva chestii, dar a fost în general spre bine lor, am spus eu cu un oftat. Uite, chestia cu Stevie Rae care s-a transformat în zombi a fost spre bine lor. Povestea că mă cuplasem cu Loren Blake, poetul laureat vampir şi profesor în Casa Nopţii, trebuia să recunosc că fusese spre binele meu.

− Dar totuşi, am spus, iar Persefona şi-a ciulit o ureche, să mă asculte. Sunt prea critici cu mine.

Persefona a fornăit din nou, iar eu am mai tras un oftat. Rahat! Nu mai puteam să-i evit. Am mai mângâiat un pic iapa, apoi am ieşit agale din grajdul ei, am luat-o spre încăperea în care se ţine harnaşamentul şi am pus la loc mulţimea de ţesale şi de perii, care pentru coamă, care pentru coadă, cu care o aranjasem de o oră încoace. Am inspirat adânc mirosul de piele şi de cal, sperând ca amestecul ăsta plăcut să mă liniştească. Când privirea mi-a căzut pe imaginea mea reflectată în geamul neted al încăperii, mi-am trecut instantaneu degetele prin păr, încercând să-l fac să pară mai puţin scărmănat. Fusesem Însemnată, devenisem vampir novice şi mă mutasem în Casa Nopţii de vreo două luni şi ceva, dar părul meu era deja vizibil mai gros şi mai lung. Şi nu era decât una dintre schimbările pe care le suferisem. Unele erau invizibile, de exemplu, faptul că aveam o afinitate faţă de toate cele cinci elemente. Altele erau foarte vizibile, precum desenele unice care îmi împodobeau faţa cu vârtejurile lor complicate şi exotice, şi apoi, spre deosebire de oricare alt novice sau vampir adult, mie desenul safiriu îmi cobora pe gât şi pe umeri, în jos, de-a lungul coloanei şi, de curând, îmi cuprinsese şi talia, lucru ştiut doar de mine, de pisica mea Nala şi de zeiţa Nyx. Că doar cui altcuiva era să-i arăt?

− Ca să vezi, ieri aveai trei iubiţi, nu unul, i-am spus lui Zoey cea cu ochii negri şi tentativa de zâmbet cinic care mă privea din geam. Dar ai avut tu grijă de asta, nu? Azi nu numai că nu mai ai nici urmă de iubit, dar, în plus, nimeni n-o să mai aibă încredere în tine cam… tot restul zilelor. Mai puţin Afrodita, care a luat-o razna şi a şters-o acum două zile, pentru că e posibil să fi redevenit brusc umană, şi Stevie Rae, care a fugit după sus-amintita Afrodita-care-aluat- o-razna, pentru că e posibil ca ea să fi fost cauza acestei schimbări, atunci când eu am format cercul şi am transformat-o dintr-o zombi ambulantă şi dătătoare de coşmaruri în puştoaica-vampir-cu-desen-roşu-ciudat, dar măcar ea, cea dintotdeauna.

− În orice caz, mi-am spus cu glas tare, ai reuşit s-o dai în bară cu toată lumea cu care ai avut de-a face. Bravo, fată!

Brusc au început să-mi tremure buzele şi am simţit cum lacrimile îmi pârjolesc ochii. Nu! N-are niciun sens să mă jelesc să-mi sară ochii din cap. Pe bune, dacă era aşa, atunci eu şi prietenii mei ne-am fi pupat (nu la propriu, vă daţi seama) şi ne-am fi împăcat de mult. Va trebui să dau ochii cu ei şi să încerc să îndrept lucrurile.

Noaptea de sfârşit de decembrie era răcoroasă şi învăluită într-o ceaţă fină. Felinarele înşiruite de-a lungul aleii ce se întindea de la grajd şi din zona arenei sportive a şcolii până la clădirea principală licăreau, răspândind în jur aureole gălbui, de o frumuseţe parcă din alte vremuri. De fapt, întregul campus al Casei Nopţii era superb şi mă ducea mereu cu gândul mai degrabă la o legendă arthuriană decât la secolul XXI. „Îmi place la nebunie aici“, mi-am amintit mie însămi. „Aici mă simt acasă, aici e locul meu. Am să mă împac cu prietenii mei şi totul o să revină la normal.“

Îmi muşcam buzele, preocupată de felul în care aveam să mă împac cu prietenii mei, dar frământările mele interioare au fost curmate de un zgomot ciudat, ca o bătaie de aripi, care s-a auzit împrejurul meu. Zgomotul ăsta avea ceva care mi-a dat fiori pe şira spinării. Mi-am înălţat privirea. Nu era nimic deasupra mea în afară de beznă, de cer şi de golaşele crengi iernatice ale stejarilor care străjuiau aleea. M-am cutremurat de parcă aş fi văzut o stafie, iar noaptea nu mi-a mai părut aşa de prietenoasă şi de ceţoasă, ci întunecoasă şi înfricoşătoare. Stai puţin! Întunecoasă şi înfricoşătoare? Asta e o tâmpenie! Ce auzisem eu nu era, probabil, mai sinistru decât freamătul vântului printre copaci. Mamă, o iau razna!

Am clătinat din cap şi mi-am reluat drumul, dar n-am apucat să fac mai mult de câţiva paşi, când s-a auzit din nou. Zbaterea ciudată de deasupra mea a făcut ca aerul, care acum părea sa se fi răcit cu zece grade, să-mi biciuiască nebuneşte pielea. Instantaneu mi-am agitat mâna în aer, gândindu-mă că erau lilieci, păianjeni sau mai ştiu eu ce creaturi scârboase. Degetele mele n-au întâlnit nimic, dar era un nimic care-ţi îngheţa sângele în vine şi o durere cumplită mi-a străbătut mâna. Am chiţăit speriată şi mi-am dus mâna la piept. O clipă am fost paralizată şi frica m-a ţintuit locului. Zbaterea era din ce în ce mai puternică, iar frigul şi mai mare când, în sfârşit, am reuşit să mă urnesc din loc. Mi-am băgat capul între umeri şi am făcut singurul lucru care mi-a trecut prin cap. Am luat-o la sănătoasa spre cea mai apropiată intrare în şcoală.

După ce m-am strecurat înăuntru, am trântit uşa grea de lemn în urma mea şi, pe când îmi trăgeam sufletul, m-am întors şi am încercat să zăresc ceva prin ferestruica arcuită din mijloc. Întunericul şi-a schimbat consistenţa şi s-a prelins prin faţa ochilor mei ca cerneala pe o pagină neagră. Frica aia cumplită tot nu mă părăsise. Ce se întâmpla? Aproape inconştient, am şoptit: „Focule, coboară-te asupra mea. Am nevoie de căldura ta.“ Elementul mi-a dat imediat ascultare, invadând aerul dimprejur cu dogoarea mângâietoare a focului din vatră. Cu ochii încă ţintă afară, mi-am lipit palmele de lemnul dur al uşii.

− Acolo, am şoptit. Trimite-ţi şi acolo arşiţa.

Cu un foşnet călduţ, elementul a plecat dinspre mine, a trecut prin uşă şi s-a revărsat în noapte. S-a auzit un fâsâit, ca atunci când iese abur din gheaţa carbonică. Ceaţa deasă şi cremoasă s-a tulburat, provocându-mi ameţeală şi o senzaţie de greaţă, iar bezna ciudată a început să se risipească. Apoi arşiţa a alungat definitiv frigul şi, pe cât de repede se pornise, pe atât de repede noaptea a redevenit liniştită cum o ştiam.

Ce se întâmplase? Usturimea de pe mână mi-a distras atenţia de la fereastră şi mi-am coborât privirea. Pe dosul palmei îmi apăruseră nişte dâre roşii, de parcă m-ar fi zgâriat ceva cu gheare. Mi-am frecat urmele inflamate, care usturau de-ai fi zis că m-am ars cu un ondulator încins.

Apoi m-a cuprins un sentiment puternic şi copleşitor şi mi-a fost clar, mulţumită celui de-al şaselea simţ dăruit de zeiţă, că nu ar trebui să mă aflu singură aici. Frigul care tulburase noaptea, chestia aia fantomatică din cauza căreia mă refugiasem înăuntru şi care îmi lăsase urme pe mână mi-au provocat o presimţire teribilă şi, pentru prima oară de nici nu mai ştiu când, mi-a fost frică pe bune. Nu pentru prietenii mei, nici pentru bunica, nici pentru fostul meu prieten uman şi nici măcar pentru mama de care mă îndepărtasem. Mi-era frică pentru mine şi nu numai că voiam să fiu cu prietenii mei, mai mult decât atât, aveam nevoie de ei.

Frecându-mi încă mâna, mi-am urnit picioarele şi mi-a fost mai clar ca lumina zilei că mai degrabă aveam de-a face cu durerea şi dezamăgirea prietenilor mei decât cu chestia aia infernală care mă pândea în ascunzătoarea nopţii.

Am bântuit un pic pe lângă uşile deschise ale „sălii de mese“ (mai pe limba noastră, cantina şcolii), i-am studiat pe ceilalţi puşti care pălăvrăgeau veseli şi, brusc, aproape că m-a copleşit dorinţa de a fi o novice oarecare, de a nu avea nicio putere extraordinară şi, răspunderea pe care o atrăgea după sine. Pentru o clipă mi-am dorit aşa de tare să fiu normală, încât aproape că mi s-a tăiat respiraţia.

Atunci am simţit atingerea mângâietoare a vântului pe piele, care părea cuprinsă de căldura unei flăcări invizibile. Am simţit mirosul oceanului, deşi nu este nici urmă de ocean prin apropiere de Tulsa, în Oklahoma. Am auzit ciripit de păsărele şi am simţit miros de iarbă proaspăt cosită, iar sufletul mi-a fremătat de o bucurie nerostită când mi s-a adeverit că zeiţa lui dăruise o puternică afinitate pentru fiecare din cele cinci elemente: aer, foc, apă, pământ şi spirit. Nu eram normală, nu eram ca ceilalţi, nici novici, nici vampiri şi era o greşeală din partea mea să-mi doresc altceva. Şi parte din ne-normalitatea asta îmi spunea să intru şi să încerc să fac pace cu prietenii mei. Am scos pieptul înainte, mi-am rotit prin sală ochii din care dispăruse autocompătimirea şi mi-am găsit – cu uşurinţă grupul de novici speciali stând în separeul nostru.

Am tras vânjos aer în piept şi am traversat iute cantina, dând uşor din cap şi schiţând zâmbete către puştii care mă salutau. Am observat că toată lumea părea să reacţioneze la prezenţa mea cu obişnuitul amestec de respect şi uluială, semn că prietenii mei nu spuseseră mulţimii porcării despre mine. Mai era, de asemenea, semn că Neferet nu pornise atacul deschis, pe toate fronturile, împotriva mea. Încă.

Am înşfăcat o salată simplă şi o cola. Apoi, ţinând tava aşa de anormal de strâns încât mi se albiseră degetele, am mers întins spre separeul nostru şi m-am aşezat ca de obicei lângă Damien.

Nimeni nu s-a uitat la mine când m-am aşezat, dar pălăvrăgeala a încetat fulgerător, chestie pe care o urăsc din tot sufletul. Pe bune, ce e mai naşpa decât să mergi, chipurile, la prietenii tăi şi să-i vezi că amuţesc, semn clar că vorbeau despre tine? Îhh!

− Sal’tare, am spus eu în loc să o iau la fugă sau să mă pun pe jelit, cum îmi venea.

Linişte mormântală.

– Ce faceţi? m-am adresat lui Damien, conştientă că prietenul meu gay era prin natura lui o hibă în planul de ignorare a lui Zoey.

Din nefericire, mi-au răspuns gemenele, nu Damien cel gay şi, deci, mai sensibil şi mai politicos.

− Mai nimica, nu, geamăno? a spus Shaunee.

− Aşa e, geamăno, mai nimica. Noi nu suntem de încredere, ca să ni se spună ceva, a comentat Erin. Geamăno, tu ştiai că nu merităm niciun pic de încredere?

− Până acu’ ceva timp n-am ştiut, geamăno. Tu ştiai? a întrebat Shaunee.

− Nici eu n-am ştiut până acu’ ceva timp, a încheiat Erin.

Mă rog, gemenele nu sunt gemene pe bune. Shaunee Cole este o tipă de origine jamaicană, cu pielea de culoarea caramelului, care a crescut pe coasta de est, iar Erin Bates este o blondă superbă, născută în Tulsa. Ele două s-au cunoscut după ce au fost Însemnate şi s-au mutat în Casa Nopţii, amândouă în aceeaşi zi. Imediat s-au înţeles, de parcă nici n-ar fi existat aspectul genetic sau cel geografic. Efectiv îşi termină propoziţiile una celeilalte, iar în momentul ăla îmi aruncau amândouă priviri în care se citea suspiciune amestecată cu furie. Doamne, ce mă oboseau cu chestia asta!

În acelaşi timp, mă mai şi înfuriau. Da, aşa e, avusesem secrete faţă de ei şi da, îi minţisem. Dar a trebuit s-o fac. Da, în mare măsură a trebuit s-o fac. Iar atitudinea lor plină de superioritate morală mă călca al naibii pe nervi.

− Mulţumesc pentru dulcea ta observaţie. Şi acum am să încerc să întreb pe cineva care să nu-mi răspundă în stilul nesuferitei de Blair din Gossip Girl. – Mi-am întors atenţia de la ele şi l-am privit direct pe Damien, deşi le auzeam pe gemene trăgând aer în piept, pregătindu-se să spună ceva ce speram că într-o bună zi aveau să regrete. – Deci, cred că ce voiam să întreb de fapt când am spus: „Ce faceţi?“ e dacă aţi remarcat o chestie ciudată afară în ultima vreme, ca o zbatere înspăimântătoare, ca de fantomă. Da sau ba?

Damien e un tip înalt şi tare simpatic, cu un fizic extraordinar, ai cărui ochi căprui sunt de regulă calzi şi expresivi, dar care în momentul ăsta trădau precauţie şi răceală.

− O zbatere ca de fantomă zici? a întrebat el. Îmi pare rău, habar n-am despre ce vorbeşti.

La auzul tonului ciudat al vocii lui, mi s-a strâns inima, dar mi-am spus că măcar îmi răspunsese la întrebare.

− Veneam de la grajduri şi m-a atacat o chestie. N-am văzut mare lucru, dar era frig şi mi-a lăsat nişte urme zdravene pe mână. Am ridicat mâna să-i arăt, dar urmele dispăruseră. Demenţial!

Shaunee şi Erin au pufnit la unison. Damien, în schimb, părea doar foarte, foarte trist. Am deschis gura să le repet că mai devreme fuseseră acolo nişte urme, când a dat buzna Jack.

− Salut! Scuze că am întârziat, dar, când mi-am luat cămaşa, am găsit o pată uriaşă chiar pe piept. Poţi să crezi? a spus Jack, zorindu-se cu tava cu mâncare şi aşezându-se la locul lui, lângă Damien.

− O pată? N-o fi pe cămaşa aia albastră drăguţă Armani cu mânecă lungă pe care ţi-am luat-o eu de Crăciun, nu? a întrebat Damien, mutându-se ca să-i facă loc prietenului lui.

− O, Dumnezeule, nu! N-aş vărsa niciodată nimic pe aia. O ador şi…, s-a oprit brusc atunci când privirea i-a ajuns de la Damien la mine. A înghiţit şi a spus: A, ăă… Bună, Zoey.

− Bună, Jack, i-am răspuns cu un zâmbet.

Jack şi Damien sunt împreună. Da! Sunt gay, dacă n-aţi ştiut, iar prietenii mei şi cu mine, împreună cu ceilalţi care nu sunt înguşti la minte şi critici, nu avem nimic împotrivă.

− Nu mă aşteptam să te găsesc aici, a bălmăjit Jack. Credeam că eşti încă… ăă… vreau să zic…, a scăldat-o el vizibil stânjenit şi adorabil de îmbujorat.

− Credeai că mai stau încă pitită în camera mea? i-am sărit în ajutor.

A dat din cap.

− Nu, am spus cu hotărâre. Am terminat cu chestia asta.

− Ce să-ţi spun, dragă, a început Erin, dar înainte ca Shaunee să se prindă în horă, ca de obicei, un râs nesuferit de sexy venind dinspre uşa din spatele nostru ne-a făcut pe toţi să ne întoarcem şi să ne zgâim.

Afrodita traversa sala plină de figuri, râzând şi clipind des la Darius, unul dintre cei mai tineri şi mai sexy războinici dintre Fiii lui Erebus care protejau Casa Nopţii, şi şi-a scuturat magistral coama de păr. Fata asta se pricepuse întotdeauna să jongleze cu mai multe chestii odată, dar eram de-a dreptul şocată să văd cât de nonşalantă, de relaxată şi de stăpână pe sine părea. Nu mai departe de acum două zile era să moară, iar apoi turbase de-a dreptul când îi dispăruseră de pe faţă liniile safirii ce-i marcau semiluna care apărea pe fruntea novicilor, semn că îşi începuseră Transformarea la finalul căreia fie deveneau vampiri, fie dădeau colţu’.

Ceea ce însemna că, cine ştie cum, redevenise umană.

~Andreea

Anunțuri

11 comentarii la “Coperta Infruntarea+primul capitol

  1. mada spune:

    E superba coperta.Prima coperta din serie,la Semnul mi-a placut,dar urmatoarele,in special ultima nu prea.Ma bucur ca cei de la Litera au ales o coperta atat de frumoasa.Abia astept sa citesc volumul 4.

  2. Roxana spune:

    La muulti ani Andreea! Sa ai parte de tot ce iti doresti si sa fii iubita :*
    Legat de coperta, s-ar putea sa fie Stevie Rae, desi ea [din cate imi amintesc eu], avea parul scurt si cret. Poate ma insel :)).

  3. GoTiCfLoWeR spune:

    La muulti ani Andreea!Si Omg abia astept vol 4 ….

  4. Andreea spune:

    Multumesc! 🙂 Eu nu prea cred ca e Stevie Rae fiindca ea are semnul rosu, nu verde. Poate ca ea e si ii apar alte semne in vol. 4, pentru ca are elementul pamant, insa numai cu cunostintele de pana acum, nu cred ca e ea…

  5. bubu spune:

    eu cred ca e Neferet pt ca o descrie la un momentdat in carte si seamana perfect cu coperta… si Stevie Rae parca era blonda 😀

  6. bia spune:

    neferet nu era roscata?sau ma insel?

  7. Am citit despre ceea ce ai scris in acest post al tau si imi place. Continua tot asa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s