Vesti nemaipomenite despre Jurnalele Vampirilor


Odată cu lansarea volumului al treilea, Furia, o avalanşă de veşti bune pentru fani.

Faptul că serialul la baza căruia stă seria Jurnalele Vampirilor, serial distribuit de CWTV, este un succes nu mira pe nimeni. Dovadă, demersurile unor canale de televiziune de a-l aduce şi în România, poate din toamnă. E, de asemenea, un lucru incontestabil succesul seriei de cărţi pe piaţa românească, având în vedere că, în cazul primelor două volume, se distribuie deja al doilea tiraj, şi că pe total acesta a ajuns la aproape cincisprezece mii de exemplare; că al treilea volum, Furia, care va pleca de mâine către cei care l-au precomandat, beneficiază din start de un tiraj aproape de neimaginat pentru vremurile astea. Fără a avea pentru moment amploarea fenomenului TwilightJurnalele Vampirilor se conturează clar ca un „fenomen”, atât la noi, cât şi în restul lumii.

Şi o astfel de evoluţie nu trece neobservată de către agenţi, producători de filme etc. Bunăoară, agentul literar al lui L.J. Smith a convins-o pe autoare să continue seria, după cele trei titluri din The Return, cu încă o trilogie, care va cuprinde volumele 8, 9 şi 10, programată să fie lansată începând cu septembrie 2011. Nu avem încă informaţii despre subiectul cărţilor, dar am primit asigurarea că vor continua acţiunea din cărţile anterioare.

Marea surpriză o constituie însă o altă veste, tot privitoare la cărţi: lansarea unei alte trilogii, Jurnalele lui Stefan, odată cu debutul sezonului al doilea al serialului, adică în următoarele luni ale lui 2010. Acţiunea acestor cărţi se va petrece în perioada imediat următoare transformării în vampiri a lui Stefan şi Damon. Ideea i-a venit autoarei de la o afirmaţie a lui Stefan: Elena, I have a hundred and forty-five years worth of a story to tell you. And I promise I will tell you everything.

Deci pregătiţi-vă de poveste: Jurnalele lui Stefan, volumele I-III!

Azi mi-a venit si mie Furia prin curier. E superba!!

~Alex

Această intrare a fost publicată în Carti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s