Jurnalul unui puşti#5, Adevărul gol-goluţ de Jeff Kinney la Gaudeamus 2012

Jurnalul unui puşti se află în topul celor mai bine vândute cărţi al revistelor New York Times, USA Today, Publishers Weekly şi Wall Street Journal.

Greg Heffley şi-a dorit dintotdeauna să crească mai repede. Merită însă atâta bătaie de cap doar ca să te faci mare?
Dintr-odată, Greg trebuie să facă faţă presiunilor de la petrecerile cu băieţi şi fete, responsabilităţilor din ce în ce mai mari şi chiar schimbărilor stânjenitoare pe care le presupune maturizarea – toate acestea fără cel mai bun prieten al său, Rowley. Va reuşi oare Greg de unul singur? Va fi în stare să înfrunte „adevărul gol-goluţ”?

„Perfecţiune în cel mai mic detaliu, atât în privinţa poveştii, cât şi a desenelor.”
Publishers Weekly

„Una dintre cele mai de succes serii pentru copii publicate vreodată.”
Washington Post

„Dacă copiilor voştri le place să citească… şi mai ales dacă nu le place să citească, această carte e perfectă pentru ei.”
Whoopi Goldberg, The View

Jurnalul unui puşti e sortit să cucerească lumea întreagă.”
Time

Publicată în noiembrie 2012

- Traducere din limba engleză de Andra Matzal
– hardcover, 224 p, 140×200
– Bestseller, Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
- Autor: Jeff Kinney
– Domeniu: 
Cărţi pentru copii
– Colectie: 
Cărţi cu haz

Lansare Gaudeamus:

Vineri, 23 noiembrie 2012, de la ora 17:00, îi aşteptăm pe cei mici la lansarea următorului volum al seriei Jurnalul unui puşti, Adevărul gol-goluţ. Cu această ocazie, le-am pregătit celor mici mai multe surprize, printre care şi apariţia volumelor Însemnările unei puştoaice 3. Povestirile unui pop star nu chiar atât de talentat şi Marele Nate 2. Lovituă după lovitură!

Jurnalul unui puşti.Jurnalul meu de Jeff Kinney

Acum poţi fi chiar tu autorul unui bestseller!

„În primul rând, să ne lămurim: acesta este un JURNAL, nu un jurnal intim.”

Jurnalul unui puşti îţi dă ocazia să fii autor, ilustrator şi personaj principal. Cu o mulţime de pagini interactive, dar şi cu suficient spaţiu în care să scrii povestea vieţii tale, această carte este tot ce-ţi trebuie pentru a crea propria capodoperă. 

„A fermecat chiar şi pe copiii care nu se omoară cu cititul.”Dar, după ce termini, ai grijă s-o pui într-un loc sigur. Pentru că, atunci când vei fi bogat şi faimos, chestia asta o să valoreze o avere.

USA Today

Conţine benzi desenate color!

Traducere din limba engleză de Ecaterina Godeanu

hardcover, 224p., 140×200

Preţ: 33 lei

Te aşteptăm vineri, 1 iunie, de la ora 18.00, în standul Editurii Art de la Târgul de Carte Bookfest din incinta Romexpo, pavilion C, sau în librăriile din ţară cu cel mai nou volum din seria Jurnalul unui puşti, de Jeff Kinney.

Puteţi citi aici primele şase pagini din carte!

Cărţi citite în 2011

Cărţi citite de Andreea

  1. Noua si scurta viata a lui Bree Tanner de Stephenie Meyer
  2. Obsesia de P.C & Kristin Cast
  3. Bal mascat de Melissa de la Cruz
  4. Mai las-o moale cu fantomele de Megan Crewe
  5. Vampirii din Morganville 1-Casa de Sticla de Richelle Mead
  6. Vampirii din Morganville 2-Balul fetelor moarte de Richelle Mead
  7. Vampirii din Morganville 3-Aleea intunericului de Richelle Mead
  8. Magie dezlantuita de Cat Weatherill
  9. Cu fiecare zi de Danielle Steel
  10. A doua luna plina de Kelley Armstrong
  11. Coraline de Neil Gaiman
  12. Revolta de Suzanne Collins
  13. Fior de Maggie Stiefvater
  14. Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor de Ute Ehrhardt
  15. Magia pentru incepatori de Kelly Link
  16. Tentatia de P.C. & Kristin Cast
  17. Focul de P.C. & Kristin Cast
  18. Georgina Kincaid 1-Tristeti de sucub de Richelle Mead
  19. Georgina Kincaid 2-Nopti de sucub de Richelle Mead
  20. Georgina Kincaid 3-Vise de sucub de Richelle Mead
  21. Emily the Strange-Zilele pierdute de Rob Reger & Jessica Gruner
  22. Tinutul pustiit de Samantha Harvey
  23. Vei fi acolo? de Guillaume Musso
  24. Georgina Kincaid 4-Patimi de sucub de Richelle Mead
  25. Robin Hood de Mauri Kunnas
  26. Povesti cu printese de Caitlin Matthews
  27. Balul florilor de Sigrid Laube & Silke Leffler
  28. In alta viata de Marc Levy
  29. Iertarea de P.C. & Kristin Cast
  30. Revelatii de Melissa de la Cruz

Cărţi citite de Alex

  1. Revelatia – FRA2 – Kelly Armstrong
  2. Rafuiala – FRA3 – Kelly Armstrong
  3. Sfidarea – JF2 – Suzanne Collins
  4. Revolta – JF3 – Suzanne Collins
  5. Micutele Mincinoase – Sara Shepard
  6. Mai Las-o Moale cu Fantomele – Megan Crewe
  7. Noua si scurta viata a lui Bree Tanner – Stephenie Meyer
  8. Obsesia – Casa Noptii 5 – PC Cast, Kristin Cast
  9. Aleea Intunericului – VM3 – Rachel Caine
  10. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  11. Banchetul Nebunilor – VM4 – Rachel Caine
  12. Tentatia – Casa Noptii 6 – PC Cast, Kristin Cast
  13. Lena Turner si misterul fratelui pierdut – Maria Alexandra Ion
  14. Aproape Casatoriti – Jane Costello
  15. Inventia lui Hugo Cabret – Brian Selznick
  16. Eu sunt numarul patru – Pittacus Lore
  17. Impecabil – MM2 – Sara Shepard
  18. Exercitii pentru fericire – Adriana Petrescu
  19. Cum se scrie un best-seller – Monica Ramirez
  20. Vremea Ingerului – Cantecele serafimului1 – Anne Rice
  21. Mostenirea Ucigasa – Gareth P.Jones
  22. Bunny Detectiv/Magie intr-un pahar cu apa – Mujea/Boitan
  23. Domnia Haosului – VM5 – Rachel Caine
  24. Ce-as fi eu fara tine? – Guillaume Musso
  25. Oksa Pollock, Taramul invizibil* – Anne Plichota, Condrine Wolf
  26. SONI – Andrei Ruse
  27. Ritualul – Cercul Secret 1 – L.J.Smith
  28. Captiva – Cercul Secret 2 – L.J.Smith
  29. Puterea – Cercul Secret 3 – L.J.Smith
  30. Fiica Tacerii – Kim Edwards
  31. Imparatul Mustelor – William Golding
  32. O Zi – David Nicholls
  33. Dragostea si raul – Cantecele serafimului2 – Anne Rice
  34. Micul Print – Antoine De Saint-Exupery
  35. Jurnalul unui pusti – Jeff Kinney
  36. Daca as ramane – Gayle Forman
  37. Jocul Minciunii – Sara Shepard
  38. Hotul de carti – Markus Zusak

In posta (9) si La curier (9) +Concurs Biblioteca LEDA

Iata-ne ajunsi si in ultima luna de toamna, noiembrie, care pentru mine are o semnificatie aparte. In aceasta luna plus sfarsitul lunii trecute am primit de asemenea (cum puteau sa lipseasca?!) carti. Multe carti frumoase, diversificate pe care asteptam cu nerabdare sa le citim, pe unele chiar le-am inceput deja. Speram sa va placa si asteptam sa ne spuneti ce v-a atras atentia sau v-a trezit interesul. Sa inceapa pozele :D :

Niste carti cu ilustratii deosebite de la cel mai recent sponsor al blogului, Editura Cartea Copiilor.

De la Libraria Online Elefant am primit patru carti superbe. In sfarsit m-am hotarat sa incep seria Jurnalul unui pusti, chit ca am cam depasit limita de varsta. :D Iertarea, volumul al optulea din seria Casa Noptii mult asteptat de toti.  Si iata ca ne-am hotarat sa-l incepem si pe Marc Levy pentru a avea cu cine compara pe Nicholas Sparks si pe Guillaume Musso.

Exact ce vorbeam mai sus. Guillaume Musso merita citit 100%. Recenzia cartii o puteti lectura aici.

 

Toate acestea sunt ultimele noutati aparute de editura Leda, exceptie facand Dragostea si Raul de Anne Rice care am uitat s-o prezentam ultima data. Stiu ca acum sunt multi fani fericiti pentru ca au aparut continuarile seriilor preferate: Jurnalele Vampirilor si Vampirii Sudului, dar si noi serii care merita mentionate si cu siguranta nu se lasa mai prejos cum ar fi Cele noua vieti ale lui Chloe King si thriller-ul distopic Eve.

Tot de la Leda am primit si continuarea extraordinarei serii Georgina Kincaid, volumul al patrulea, Patimi de sucub.

Astazi am avut o mare bucurie cand am ajuns de la scoala si am descoperit ca imi venise de la libraria online Libris o carte mult asteptata atat de mine cat si de voi, sunt sigur! – Daca as ramane de Gayle Forman. E cartonata, cu supracoperta si chiar arata bine. Mi-am facut ceva griji pentru ca am crezut ca e paperback cand am vazut cat de putin costa, dar acest lucru era de fapt datorat numarului de pagini, care nu depaseste 200.

Doua carti, de data aceasta de la Nemira, una castigata si una cumparata de Andreea. Din ce-am citit sunt destul de bune. :)

***

Daca vreti sa castigati oricare dintre aceste noua carti , trebuie sa faceti o poza la biblioteca voastra pe care trebuie sa o aranjati putin pentru ca vrem sa ne aratati si noua BIBLIOTECA VOASTRA LEDA. Asadar in poza cu care va inscrieti in concurs trebuie sa se gaseasca numai carti de le editura Leda/Corint Junior/Corinteens.

Reguli:

  • La concurs nu puteti participa decat daca sunteti abonati la blog. Daca nu v-ati abonat pana acum, mai puteti sa o faceti si acum si apoi va inscrieti si in concurs. Daca aveti probleme cu abonarea, nu ezitati sa ne intrebati!
  • Pozele trebuie sa fie cat de cat clare si la o rezolutie mare. In poza trebuie sa fie si un biletel/foaie de hartie pe care sa scrie “Biblioteca mea LEDA. Concurs pe blogul The Search For Something More.”
  • Primii cinci participanti primesc o intrare in plus. Daca se inscriu peste 20 biblioteci, mai adaugam o carte surpriza. Asa ca suntem recunoscatori daca promovati concursul pe blogurile voastre/facebook/twitter etc.
  • Pozele ni le trimiteti atasate intr-un mail la adresa thesearchforsmthmore@ yahoo.com  cu subiectul “Biblioteca LEDA”. Concursul se desfasoara intre 14 si 30 noiembrie 2011. Castigatorii vor fi anuntati joi, 1 decembrie la ora 20.
  • Cea mai numeroasa biblioteca va castiga un pachet de doua carti la alegere, iar restul participantilor vor intra in tragerea la sorti pentru o singura carte.

In curand la editura ART

Jurnalul unui pusti 4.Caldura Mare de Jeff Kinney

Jurnalul unui puşti se află în topul celor mai bine vândute cărţi al revistelor New York Times, USA Today şi Publishers Weekly.

E vacanţa de vară – vremea e perfectă şi toţi puştii au ieşit afară la joacă. Unde să fie oare Greg Heffley? În casă, cu jaluzelele trase, distrându-se cu jocuri video.

După cum spune el însuşi, Greg este genul de copil căruia îi place să stea mai mult în casă, aşa că acum are ocazia să-şi petreacă vacanţa perfectă: fără reguli, fără responsabilităţi.

Mama lui are însă o cu totul altă părere despre vacanţa ideală şi planifică o mulţime de activităţi în aer liber şi de ieşiri „în familie”.

Cine va câştiga? Va reuşi oare noul membru al familiei Heffley să schimbe totul?

 „O serie care revoluţionează cărţile pentru copii… o formulă plină de umor, care nu dă greş.”

Publishers Weekly

„Jurnalul unui puşti va cuceri lumea.”

Time

„Una dintre cele mai de success serii pentru copii.”

Washington Post

„A fermecat chiar şi pe copiii care nu se omoară cu cititul.”

USA Today

- Publicată în Noiembrie 2011
– Traducere din limba engleză de Andra Matzal
– hardcover, 224 p, 140×200

Probabil pentru ca au niste vanzari atat de frumoase la seria Jurnalul unui pusti, editura Art s-a hotarat sa ma scoata o serie bestseller tip jurnal, dar de data asta strict pentru fete.

Insemnarile unei pustoaice de Rachel Renée Russell

Povestiri dintr-o viaţă nu chiar atât de fabuloasă.
Dumnezeule, ţii un JURNAL!

Nikki, eşti o RATATĂ ABSOLUTĂ!

MacKenzie, dacă trag apa o să dispari?

Altă şcoală. Altă ticăloasă.

Altă pasiune. Alt jurnal.

Aşa că Nikki poate mărturisi totul…

Acest jurnal îi aparţine lui

Nikki J. Maxwell

INTIM ŞI CONFIDENŢIAL

Dacă-l găsiţi, vă rog sa mi-l returnaţi!

Găsitorului recompensă!

(Nu trageţi cu ochiul!!)

Bestseller New York Times.

Primul titlu din seria care a detronat în topuri Jurnalul unui puşti.
- Publicată în Noiembrie 2011
– Traducere din limba engleză de Matei Sâmihăian
– hardcover, 282 p, 140×200

21 mai e Ziua Puştiului !

Update:

Aici aveti lista librariilor care participa la aceata oferta:

Arad:

Alexandria (Centru) – Str. Revoluţiei, nr. 78

Diverta Atrium Center – B-dul Aurel Vlaicu, nr. 10-12, Atrium Center

Bacău:

Glissando – Str. Nicolae Bălcescu, nr. 8

Alexandria Arena Mall – Str. Ştefan cel Mare, nr. 28

Baia Mare:

Nicolae Steinhardt” – B-dul Unirii, nr. 14

Botoşani:

Luceafărul – Piaţa Revoluţiei, nr. 13

Braşov:

Şt. O. Iosif” – Str. Mureşenilor, nr. 14

Okian – Str Mureşenilor, nr 1

Bucureşti:

Mihai Eminescu” – B-dul Regina Elisabeta, nr. 16, sector 3

Syntagma – Str. Liviu Rebreanu, nr. 6A, Magazinul Titan, parter

Humanitas Kretzulescu – Calea Victoriei, nr. 45

Humanitas Auchan – B-dul 1 Decembrie 1918, nr.33 A, Galeria Comercială „Auchan Titan”

Diverta Băneasa – Sos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 42 D, Băneasa Shopping City

Diverta Cotroceni – B-dul Vasile Milea, nr. 4, Afi Palace Cotroceni

Diverta Mall Vitan – Calea Vitan, nr. 55-59, Bucureşti Mall Vitan

Diverta Plaza – B-dul Timişoara, nr. 26, Plaza România

Diverta Unirii – Piaţa Unirii, nr. 1, etaj 3, Unirea Shopping Center

Buzău:

Alexandria – Str. Unirii, nr. 232, Aurora Mall

Cluj-Napoca:

Book Corner (Librarium)– B-dul Eroilor, nr 15

Constanţa:

Diverta Tomis – Str. Ştefan cel Mare, nr. 36-40, etaj 3, Centrul comercial Tomis

Craiova:

Diverta Mercur – Str. Unirii, nr. 14

Deva:

Diverta - Str. 22 Decembrie, nr. 37, etaj 1, Centrul comercial Ulpia

Drobeta Turnu Severin:

Sonet – Str. Crişan, nr. 5

Floreşti:

Diverta Polus – Str. Avram Iancu, nr. 492-500, Polus Center

Focşani:

Alexandria – Calea Moldovei, nr. 32, Promenada Mall

Galaţi:

Humanitas – Str. Domnească, nr.45

Diverta – Str. Domnească, nr. 13, bl L, parter

Iaşi:

Avant-Garde (Librarium) – Str. Lăpuşneanu, nr. 16, parter

Alexandria – Str. Ştefan cel Mare nr. 5

Diverta – B-dul Tudor Vladimirescu, nr. 2, etaj 1, Iulius Mall

Oradea:

Humanitas – B-dul Republicii, nr.5

Diverta – Str. Nufărului, nr. 30, parter, Lotus Mall

Piatra Neamţ:

Humanitas – Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 15

Piteşti:

Mihai Eminescu” – Str Victoriei, nr 89, Bl CCS

Ploieşti:

Humanitas – Piaţa Victoriei, nr. 3

Diverta – B-dul Republicii, nr. 15, etaj 2, Centrul comercial Omnia

Râmnicu Vâlcea:

Alexandria – Calea lui Traian, nr. 125, River Plaza Mall

Humanitas - Str. Calea lui Traian nr. 147, bl. D2

Sibiu:

Alexandria – Comuna Şelimbar, DN 1, Şos. Sibiului, km. 306, Promenada Mall

Humanitas – Str. Nicolae Balcescu, nr. 16

Suceava:

Casa Cărtii’’– Str. Nicolae Bălcescu, nr. 8

Târgu Jiu:

Diverta Parâng – Str. Victoriei, nr. 44, etaj 1, Centrul comercial Parâng

Târgu Mureş:

Alexandria – B-dul Gh. Doja, nr. 243, Promenada Mall

Timişoara:

Cartea de nisip (Librarium) – Str. Victor V. Delamarina, nr. 1 (colţ cu Str. Alba Iulia)

Tulcea:

Ion Creangă” – Str. Babadag, Centrul comercial Coral Plaza

Vaslui:

Nirvana – Str. Ştefan cel Mare, nr. 90

Pe 21 mai, de Ziua Puştiului, vă invităm să petrecem împreună cu Greg şi prietenii lui, în 46 de librării din toată ţara. V-am pregătit cea mai mare lansare simultană şi un concurs fulger cu premii pe loc.

Jurnalul unui pusti#3 – ULTIMA PICATURA de Jeff Kinney

Cel de-al treilea volum al seriei care i-a cucerit pe puştii din toată lumea revine cu şi mai multe aventuri, poante şi desene, garantând că nici cei mai reticenţi cititori nu-l vor lăsa din mână.

Să fim cinstiţi: Greg Heffley nu se va schimba niciodată. Însă cineva ar trebui să-i explice asta tatălui lui Greg. Vedeţi voi, Frank Heffley vrea ca fiul lui să fie un dur şi tocmai de aceea îl înrolează în echipe de sport şi în alte activităţi „bărbăteşti“. Desigur, Greg poate să se sustragă cu uşurinţă acestor eforturi. Dar când tatăl său îl ameninţă cu înscrierea la academia militară, Greg îşi dă seama că trebuie să se pună pe treabă sau… pe armată.

- Publicată în Mai 2011 
- Roman în benzi desenate
- Traducere din limba engleză de Andra Matzal
- Redactor: Teodora Terciu
- Tehnoredactori: Vasile Ardeleanu
- hardcover, 224 p, 140 x 200  
- Bestseller, Recomandată, Pentru copii 

Cartea o puteti comanda de aici, de pe site-ul editurii Art, la doar 33 de lei.

Si in caz ca ati uitat(sau inca nu le-ati achizitionat) primele doua volume ale acestei serii(cea mai de succes dupa Harry Potter) sunt :

Acestea le puteti comanda de aici si aici, la un super pret de doar 29,9 lei fiecare.

Ador benzile desenate asa ca de abia astept sa le citesc!

P.S Nu ratati in curand si cel de-al doilea film al seriei: Rodrick E Cel Mai Tare.