Zi după zi de David Levithan

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Învăț că o viață e adevărată doar atunci când altcineva îi cunoaște realitatea.”

David Levithan vine cu o idee interesantă în romanul său “Zi după zi”, idee care m-a provocat să citesc cartea.

“Simplu și complicat, cum sunt cele mai multe lucruri profunde și adevărate.”

Spre deosebire de alte cărți, personajul principal din această poveste este un suflet numit simplu A si care deține următoarea caracteristică inedită: în fiecare dimineață, zi după zi, se trezește într-un alt trup, experimentând o altă viață.

“Mă simt întotdeauna în largul meu și nu mă simt niciodată în largul meu. Pur și simplu așa e.”

La prima vedere sună foarte interesant și poate cititorii își imaginează că și ei și-ar dori să dețină această capacitate, dar întrebarea este: Merită? A ne demonstrează, de-a lungul romanului, în ce constă acest tip de viață și cum de fapt trăiește fără să trăiască cu adevărat: o viață fără atașamente, fără implicări de orice fel. El este o gazdă care pășește din corp în corp, fără a avea o “casă” a lui. Un suflet care nu are voie să ocupe trupul cuiva mai mult de 24 de ore ca și cum sufletul proprietar s-ar supăra.

Situația devine o rutină pentru A și ajunge să se împace oarecum cu aceasta. Însă, totul este dat peste cap și toate regulile dispar în momentul în care A se îndrăgostește de Rhiannon. Dar prin tot ceea ce el face în corpul gazdei, ea se îndrăgostește mai mult de cine crede că este în acel trup, ci nu de cel care îl ocupă cu adevărat, în acea unică zi. Durează o zi să te îndrăgostești, dar A află că să te îndrăgostești e partea simplă, ce urmează apoi e partea complicată. A experimentează un întreg proces de iubire, care îi reverberează tot sufletul, iar acum fiecare zi este o dorință de a o vedea pe ea. Cum se va termina totul? Va afla Rhiannon adevărul? Există oare o cale prin care A poate întrerupe această situație și să ducă o viață normală? “Zi după zi” vă poate oferi toate raspunsurile.

“Fiecare persoană este o posibilitate. [...] Posibilitatea lui se sprijină pe lucrurile care înseamnă cel mai mult pentru mine. Bunătate. Creativitate. Implicare în lume. Implicare în posibilitățile oamenilor din jurul lui.”

Ca încheiere, aș spune că romanul este o poveste tragică de iubire, care răspunde provocării lansate de autor într-un mod subtil, dar sigur. Putem iubi pe cineva menit să ia altă înfățișare în fiecare zi? Nu. Dar putem încerca. Tocmai asta face autorul: testează limita umană pentru a ne arăta apoi că nu suntem nelimitați și că sacrificul prin iubire poate salva, dar nu totul, ci doar cea mai mare parte.

Titlu românesc: Zi după zi
Titlu original:  Every Day
Autor: David Levithan
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 315
Traducător: Lidia Grădinaru
Nota: 9

Chemarea Cucului, Cormoran Strike#1 de Robert Galbraith

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Chemarea Cucului” este primul roman polițist al autoarei J.K. Rowling și mă bucur că am început anul în forță cu o carte scrisă de una dintre autoarele mele preferate.

M-am așteptat la un nou roman foarte bun așa cum a fost și primul său roman pentru adulți – Moarte Subită. Deja cred că încep să mă obișnuiesc cu noul “stil” al autoarei – mai matur, mai sumbru, mai direct și mai realist.

Încă o dată, J.K. Rowling își demonstrează talentul în a construi niște personaje memorabile, umane, cu calități și defecte. Cu toate ca mi-au plăcut foarte mult și personajele acestui roman, nu am mai simțit un așa mare atașament ca la Moarte Subită. Poate că m-am concentrat mai mult pe investigația crimei sau poate că toate indiciile care ofereau o nouă perspectivă asupra lucrurilor m-au făcut să uit de cele două minți geniale care conduceau ancheta. Cu siguranță, Strike nu ar fi reușit  să elucideze misterul fără ajutorul secretarei sale, Robin. Nu că nu ar fi dispus de inteligența necesară, dar Robin a reprezentat pentru el un sprijin, un ajutor mai mult moral care l-a susținut de la început până la sfârșit și care, foarte important, a crezut în el. Pe lângă cei doi, toate personajele mi s-au părut interesante (majoritatea și suspecte!) și am încercat pe cât posibil să-i identific fiecăruia fisura, golul în care și-a făcut loc răul și care a preluat controlul acelei ființe pentru a avea curajul de a-i lua viața alteia.

“Cât de ușor era să profiți de înclinația unei persoane spre autodistrugere; cât de simplu era s-o împingi spre neființă, apoi să stai deoparte, să ridici din umeri și să fii de acord cu ideea că fusese rezultatul inevitabil al unei vieți haotice, catastrofale.”

Chiar am prins drag de Lula, care s-a creionat a fi un suflet vulnerabil, care în ciuda faimei, a banilor și a aspectului exterior, tot ce își dorea, tot ceea ce avea nevoie era exact ce nu avea: o familie, cineva care să fie alături de ea necondiționat. Faima îi erodează sufletul, o golește, accentuându-i starea delicată pe care deja o avea.

Rowling analizează și în acest roman o lume “toxică”, degradată, plină de suflete rătăcite, majoritatea de mult căzute în plasa răului și a plăcerilor lumești. În fiecare personaj din roman (aproape!) poți vedea fărâma de bunătate care încă mai strălucește, războiul lăuntric pe care îl poartă zi de zi, dar care pe mulți îi depășește, si pentru a renunța la durere decid să-i dea ștafeta răului. De ce nu ar fi bine până la urmă dacă atâția o fac, dacă din astfel de persoane e alcătuită lumea astăzi? Poate că e bine..în fond, cine mai poate zice ce e bine și ce e rău? Totul e relativ..

” “Infinitate”, gândi Strike, pentru o secundă distras. Dormise prost. În infinitate. acolo se dusese Lula Landry și către acolo se îndreptau toți, inclusiv el și Rochelle. Uneori, infirmitatea se transforma lent în infinitate, așa cum se întâmpla cu mama lui Bristow…uneori, infinitatea se înălța ca să-ți iasă în cale de nicăieri, ca un drum de beton care-ți sfărâmă țeasta.”

Putem vedea și lupta pe care o duce Strike pentru a nu se lăsa pradă unei astfel de societăți. Ce-i drept, ar avea toate motivele să o facă: rămas fără un picior, cu o decepție în dragoste și fără niciun suport familial (mama părăsindu-l printr-o supradoză de droguri, iar tatăl un star rock cu care nu vrea să aibă nimic de a face, ba mai mult decât atât, vrea să-l depășeașcă, să nu mai fie recunoscut doar pentru numele său).

Astfel, putem vedea de-a lungul romanului, în plan secundar, mai subtil – o evoluție spectaculoasă a lui Strike, ajungând ca în final să-și depășească condiția, să devină un nume cunoscut pentru ceva înfăptuit de el, ci nu de tatăl său.

Despre Robin, ce pot să spun, a fost un personaj tare amuzant cu frământările ei interioare și grija permanentă pe care i-a purtat-o lui Strike. Igenioasă, deșteaptă și descurcăreață, e un personaj care mi-a ajuns ușor la inimă prin pozitivismul și ordinea de care a dat dovadă.

Finalul a fost ca un duș rece pentru mine, nu m-am așteptat deloc ca persoana respectivă să fie criminalul, deci fie nu prea am eu prea multă experiență cu romanele polițiște, fie autoarea e genială în a te ameți, a răstălmaci totul, a-ți oferi piste false și a te surprinde în totalitate. Dar, în fond, care ar mai fi farmecul unui roman polițist bun, dacă aflarea criminalului nu ar mai fi un șoc pentru cititor? Așa că, dacă vreți să fiți șocați și captivați de o carte cu o scriitură complexă, “Chemarea cucului” este aceea!

Titlu românesc:Chemarea Cucului
Titlu original:  The Cuckoo’s Calling
Autor: Robert Galbraith
Editura românească:  Trei
Număr de pagini: 613
Traducător: Constantin Dumitru-Palcus
Nota: 10

Concert în memoria unui înger de Eric-Emmanuel Schmitt

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Concert în memoria unui înger” s-a dovedit a fi, pentru mine, o carte neașteptat de bună. Structurată în patru nuvele: “Criminala”, “Întoarcerea”, “Concert în memoria unui înger” și “O iubire la Elysee”, romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt explorează fațetele Binelui și ale Răului, posibila mântuire și dualitatea sufletului prin care omul devine fie înger fie demon.

Trebuie să recunosc că îmi place în mod deosebit stilul autorului – simplu, dar în același timp complex și profund, care reușește să satisfacă atât cititorul de rând cât și cel mai sofisticat și mai pretențios în ale lecturii.

Cele patru nuvele care constituie cartea sunt frumoase experiențe de viață, pline de inspirație, în care personajele sunt puse în situații limită, momente în care se poate desluși adevărata esență a ființei. În mod neobișnuit, nu le-am citit în ordinea în care sunt așezate în carte, vrând să las cea de-a treia nuvelă, care a dat și titlul cărții, la urmă, gândindu-mă că va fi cea mai impresionantă. Deși m-a surprins în mod plăcut, ca și celelalte de altfel, povestirea mea preferată a fost ultima – “O iubire la Elysee”.

Mi-a plăcut ideea că “viețile noastre sunt astfel create încât privirea pe care le-o aruncăm le face teribile sau minunate. Evenimente identice  pot fi interpretate ca niște bucurii sau ca niște catastrofe.” Cât de mult contează perspectiva pe care o ai asupra vieții, faptul că niciodată nu e prea târziu ca să ți-o schimbi și cum iubirea e firul secret care poate reface o viață destrămată sunt câteva dintre elementele care m-au fascinat la această nuvelă.

Întreaga carte se învârte în jurul acestui concept, al ambivalenței spiritului uman, al yin și yang-ului dacă vreți, autorul explorând adâncimile conștiinței umane la cote de neînchipuit.

“Există vreun sentiment care să nu poarte în el și contrariul său, asemenea căptușelii unei stofe? Sentimentele noastre nu sunt schimbătoare, ci ambigue, negre sau albe, în funcție de impact, tensionate de contradicțiile lor, ondulate, șerpuitoare, capabile de ce-i mai bun și de ce-i mai rău.”

Ca să închei, aș spune că această carte îți deschide și ție sufletul, așa cum și-l deschide și aceasta ție fiind o reciprocitate specială și mai mult decât atât îți accesează reflexivitatea, dorind să-ți arate adevăruri nespuse despre ființa umană și despre războiul interior pe care îl poartă zi de zi.

“Când devenim cei care trebuie să fim? În tinerețe sau mai târziu? În adolescență suntem în mare măsură creați, în ciuda temperamentului și a inteligenței, de educație, de mediu, de părinți; adulți, ne creăm pe noi înșine prin alegerile pe care le facem”.

Titlu românesc: Concert în memoria unui înger
Titlu original:  Concerto à la mémoire d’un ange
Autor:  Eric-Emmanuel Schmitt
Editura românească:  Humanitas
Număr de pagini: 214
Traducător: Simona Brînzaru
Nota: 10

Predestinare de P.C. & Kristin Cast

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Mama nu mai e pe această lume. Nu e acasă, așteptându-mă în prag și făcându-și de treabă prin bucătărie. Nu pot să mai trec pe la ea și să o enervez, și să-mi țină după aceea prelegeri că nu sunt o fiică bună. Era un sentiment ciudat să nu ai mamă.”

Ultimul roman apărut din seria Casa Nopții a autoarelor P.C Cast și Kristin Cast, Predestinare, este un binecunoscut amestec de iubire, curaj, aventura și magie care ne poartă mai departe în povestea novicilor vampiri.

În lumea lui Zoey au loc ca de obicei întâmplări tragice, uluitoare. Ea cunoaște durerea adâncă pe care i-o provoacă pierderea mamei ei. Deși nu erau foarte apropiate, zeița îi arată că a ajuns cu bine la ea și că o iubește. Totuși, ceea ce nu-i dă pace este modul în care a murit, mai exact cum a fost ucisă. Astfel, ea apelează la ajutorul lui Thanatos, care îi propune să facă o vrajă care să dezvăluie modul în care a murit Linda.

“Durerea lui Zoey îl atrăgea și, în timp ce stătea în umbra care o înconjura și o privea plângând, emoția ei îl inunda, se aduna și se inmagazina într-un colțișor, tăcut, ascuns din adâncul spiritului lui. În timp ce Aurox absorbea tristețea și vinovăția lui Zoey, singurătatea și disperarea ei, ceva se trezi în el drept răspuns.”

În același timp, un nou personaj neobișnuit își face apariția, Aurox. El este noul slujitor al lui Neferet daruit de taurul alb. Însă nu este perfect deoarece înăuntrul baiatului care se transformă în taur este spiritual lui Heath. De aceea Zoey simte o legătură specială cu el, dar nu știe din ce motiv. Sfârșitul este în parte fericit, pentru că Zoey află adevărul, dar și tragic.

“Frica poate fi benefică dacă este temperată de bun-simț și de curaj.”

Sper că v-a plăcut și aștept părerea voastră!

Titlu românesc: Predestinare
Titlu original:  Destined
Autor:  P.C. & Kristin Cast
Editura românească:  Litera
Număr de pagini: 367

Omul în căutarea sensului vieţii de Viktor E. Frankl

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să suporte aproape orice”Nietzche

Această carte este printre puţinele cărţi pe care nu le descopăr eu, ci îmi sunt recomandate. Cu o temă în psihologie şi dezvoltare personală, domenii care au ajuns să mă preocupe în mod deosebit în ultima vreme, am zis că nu am cum să o ratez. Plus că titlul sună tentant şi chiar te face curios în legătură cu marea enigmă a sensului vieţii.

După ce am terminat-o, acum pot să afirm că, aş reciti oricând cu drag romanul “Omul în căutarea sensului vieţii”. Nu doar pentru că este nu ştiu ce carte extraordinară, deşi este, dar mai presus pentru mesajul pe care aceasta ni-l transmite, acela că orice lucru în această viaţă are sens şi că viaţa noastră are sens, noi avem sens. De fiecare dată când mă deznădăjduiesc, aş citi acest roman ca să-mi amintesc de acel SENS pe care de multe ori îl îngropăm sub griji şi probleme ale vieţii. De fiecare dată când văd suferinţa mea prea mare, să-mi reamintesc de clipele de coşmar pe care le-a trăit acest autor în lagăr, de tăria pe care a avut-o şi de faptul că a avut curajul să se ridice deasupra situaţiei sale nefericite şi a sperat.

“Sunt şi lucruri care trebuie să te facă să-ţi pierzi minţile, ca să nu mai ai nimic de pierdut.”

“Omul în căutarea sensului vieţii” este o carte pe care aş recomanda-o tuturor indiferent de vârstă pentru că pur şi simplu îţi deschide sufletul şi te pune pe gânduri la adevăratele întrebări ale vieţii, multe dintre ele având şi o tentă filozofică.

“Adevărul că dragostea este ultimul şi cel mai înalt ţel la care omul poate să aspire. Atunci am înţeles sensul celei mai mari taine pe care poezia, gândirea şi credinţa umană trebuie să ne-o împărtăşească: izbăvirea omului este prin dragoste şi în dragoste. Am înţeles că omul căruia nu i-a mai rămas nimic în lumea aceasta poate totuşi să cunoască fericirea, chiar şi dacă numai pentru o clipă, contemplând persoana iubită.”

Totodată, cartea vine şi cu un concept foarte interesant şi anume logoterapia în care “pacientul este confruntat cu sensul vieţii şi reorientat către acesta”.

Cartea este absolut superbă, plină de idei extraordinare şi cu mici povestiri de viaţă ale căror morală te fascinează. Nici nu aş şti cum să vă conving mai bine să o lecturaţi, dar presupun că dacă nu o veţi alege acum, vă va găsi aceasta mai târziu pe voi.

Cred cu tărie că este cartea din care mi-am notat cele mai multe citate de până acum, aproape fiecare pagină având câte vreo propoziţie/frază remarcabilă pe care nu vroiam să o uit sau să trec peste ea în mod obişnuit.

Închei prin următorul citat plin de semnificaţie: Căci lumea se găseşte într-o stare rea, dar aceasta va deveni încă şi mai rea dacă fiecare dintre noi nu va da tot ce poate mai bun.

Titlu românesc: Omul în căutarea sensului vieţii 
Titlu original:  Man’s Search For Meaning
Autor:  Viktor E. Frankl
Editura românească:  Meteor Press
Număr de pagini: 170
Nota: 10

Bunheads

Bunheads is a wonderful series that we are very proud to have aired. The series had amazing storytelling, the most talented cast and a passionate and loyal fan base. Recognizing all of this, we took extra time to try and find ways to bring the series back for another season, but in the end it simply wasn’t possible.  We wish the cast and crew the best in their future endeavors,” stated an ABC Family spokesperson.

Deși nu mi-am dat seama până acum, îmi va fi dor de Bunheads. Îmi va fi dor de toate momentele amuzante dintre Sasha, Boo, Ginny, Melanie și îndrumătoarele lor, Fanny și Michelle, îmi va fi dor de dansurile lor pline de culoare și de problemele lor zilnice. Ceea ce m-a determinat să urmăresc în continuare acest serial a fost faptul că, spre deosebire de alte seriale, acesta înfățișează niște persoane normale, cu defecte și calități, care au probleme, dar care trec peste ele cu zâmbetul pe buze și își găsesc în cele din urmă fericirea. Episoadele îmbină foarte bine drama și momentele comice, glumele fiind de bun gust, uneori atât de bun că nici nu le înțelegi cu adevărat!

18 episoade frumoase, pline de viață! Mai mult de atât nu pot să vă zic, decât să urmăriți cu ochii voștri și să simțiți cu inimile voastre!

Continue reading

Singurătatea numerelor prime de Paolo Giordano

“Poveştile celor doi tineri, Alice şi Mattia, eroii acestei cărţi, se intersectează din perioada adolescenţei. După întâmplările traumatizante care au avut loc în copilăria lor, destinele le sunt definite de capacitatea alterată a fiecăruia de a se integra într-un circuit firesc al lumii. Constrângerea de a trăi cu imperfecţiunea fizică dobândită în urma unui accident la schi de către unul şi cu sentimentul de vinovăţie pentru abandonul surorii retardate de către celălalt sunt fundamentele pe care scriitorul conturează alternativ, şi apoi intersectat, dramele sufleteşti ale celor doi protagonişti care duc la revoltă, dorinţa de a compensa defectul fizic, autoizolare şi autodistrugere, amândoi reuşind, în ciuda distanţării faţă de lume, să trăiască având curajul de a face tot ce crede că-i place, sau ce ştie cel mai bine. Este o carte despre singurătate, experimentată profund, care, în loc să netezească drumul spre iubire, prin recunoaşterea sinelui în celălalt, îl face aproape imposibil de finalizat. Emoţionantă şi provocatoare la nivelul condiţiei umane, naraţiunea conduce spre un final care nu are în vedere bucuria, poate prea facilă, a iubirii salvatoare, ci pe cea a regăsirii de sine, menită să restabilească echilibrul precar dintre întâmplare şi alegere.” – Sinopsis

“Alegerile se fac în câteva secunde şi consecinţele se plătesc în restul timpului rămas.”

“Singurătatea numerelor prime” este o carte despre alegeri. Totul se bazează pe alegeri, bune sau rele, care ajung să ne definească viaţa.

Romanul de faţă pot să spun că m-a întristat deoarece prezintă în mare parte viaţa a două fiinţe umane din perspectiva unor alegeri luate greşit, uneori cu voia lor, alteori chiar fără voia lor. Şi astfel, ne este înfăţişată o variantă mai sumbră a lucrurilor, aceea a singurătăţii prin înstrăinare faţă de cei din jur.

Mattia şi Alice sunt personajele care dau viaţă acestei cărţi, doi adolescenţi care au avut în trecutul lor întâmplări traumatizante care le-au schimbat complet cursul vieţii. Cartea ne prezintă vieţile acestor doi protagonişti încă din copilărie pentru a lua la cunoştinţă, ca cititori, acele întâmplări şi pentru a înţelege transformarea suferită de amândoi din pricina acestora, iar apoi pentru a urmări efectul produs vieţii lor – în liceu ca adolescenţi şi ulterior ca oameni în societate.

DSCN3272

Întreaga carte se desfăşoară pe o durată de aproximativ 24 de ani, timp în care vieţile lor se întrepătrund, dar au şi traiectorii divergente.

Tristeţea cărţii nu se referă la faptul că autorul a scris-o dintr-o latură negativă a vieţii, ci din contră dramatismul acesteia este de un realism izbitor.

Cartea este ca o bulă de oportunităţi ratate, de cuvinte nespuse, de sentimente neexprimate şi momente care ar fi trebuit să aibă loc, dar nu au mai avut datorită ezitării. Tocmai de aceea, cartea te îndeamnă să reflectezi mai mult înainte de a lua o decizie, mai ales una de mari proporţii, dar nici subestimarea alteia care poate avea repercursiuni nebănuite.

La începutul recenziei am lăsat sinopsis-ul cărţii, deşi nu obişnuiesc să fac acest lucru, fiindcă mi s-a părut că înglobează perfect chintesenţa romanului, aceea a regăsirii de sine mai presus decât iubirea salvatoare.

Acest lucru mi s-a părut şi încă mi se pare nu foarte uşor de digerat, exprimând faptul că până şi iubirea are limitele ei în vindecarea unei fiinţe care s-a pierdut pe sine.

Ceea ce m-a deranjat totuşi la această cartea este sfârşitul. Dacă ar fi să-l descriu într-un singur cuvânt, acela ar fi frustrant. SPOILER! Mi-aş fi dorit să aflu dacă Michela era într-adevăr în viaţă şi aceasta a fost chiar o speranţă care mi-a fost spulberată când am atins ultima pagină a romanului plus o încheiere concretă a firelor narative care au fost cam lăsate în aer. M-am simţit exact ca la un serial care este anulat, lucru care nu mi s-a mai întâmplat niciodată la o carte.

Lăsând acest aspect la o parte, vă recomand cu căldură această lectură profundă, tristă, dar realistă.

*

O copertă din străinătate care o ador!

Citate:

1)      “Sentimentul de vină, în schimb, acela cădea peste el de sus, ca un duş cu apă murdară. I se strecura pe sub piele şi se ducea să se cuibărească printre viscere, făcând să putrezească totul încet, ca infiltraţiile care macină zidurile caselor vechi.”

2)      “Detesta când acţiunile ei trebuiau să pară atât de iremediabile, de definitive.”

3)      “Ochii lui erau blânzi şi suferinzi. Ca şi prima oară, vru să conducă acei ochi spre ea, să-I prindă capul între mâini şi să-I spună că e totul în regulă.”

4)      “Tăcerea deveni aproape intolerabilă pentru amândoi. Spaţiul gol dintre feţele lor era ca un clocot de aşteptare şi jenă.”

5)      “- Dar de mine îţi place? se avântă Alice.

Voicea îi ieşi puţin stridentă şi chipul îi fu inundat de căldură.

-         Nu ştiu, răspunse în grabă Mattia, privind în pământ.

-         Şi de ce?

-         Nu ştiu, insistă. Nu m-am gândit.

-         Doar nu e nevoie să te gândeşti.

-         Eu dacă nu mă gândesc, nu reuşesc să înţeleg nimic.”

6)      “Toţi ceilalţi îşi dădură seama primii de ceea ce Alice şi Mattia aveau să înţeleagă numai după mulţi ani de atunci. Intrară în cameră ţinându-se de mână. Nu zâmbeau, iar privirile lor urmăreau traiectorii divergente, dar era ca şi cum corpurile lor curgeau neîntrerupt unul în celălalt, prin braţele şi degetele împreunate.”

7)      “Anii de liceu fuseseră ca o rană deschisă, care pentru Mattia şi Alice păruse atât de adâncă, încât credeau că nu se poate cicatriza niciodată. Trecuseră prin ei ţinându-şi respiraţia, el refuzând lumea, iar ea simţindu-se refuzată de lume şi îşi dăduseră seama că nu era, în fond, o mare diferenţă.”

8)      “Îşi clădiseră o prietenie defectuoasă şi nesimetrică, făcută din lungi absenţe şi multă tăcere, un spaţiu gol şi curat în care amândoi se puteau întoarce să respire când pereţii şcolii se strângeau prea mult ca să mai poată suporta senzaţia de sufocare.”

9)      “Ceva se stinse în el, ca un ultim tăciune rămas aprins prea mult timp sub cenuşă.”

10)  “Se gândea că şi cu fotografia era la fel, că acum ea captura timpul şi îl fixa pe celuloid, prinzându-l la jumătatea saltului său spre clipa următoare.”

11)  “Alice se lăsa transportată de siguranţa lui, căreia i se abandona puţin câte puţin, la fel cum se abandona susţinerii apei când, în copilărie, făcea pluta în piscină.”

12)  “Trăia lenta şi invizibila întrepătrundere a universurilor lor, ca doi aştri care gravitează în jurul unui ax comun, pe orbite tot mai strânse, al căror destin limpede e acela de a se uni într-un punct oarecare al spaţiului şi al timpului.”

13)  “Trebuie doar să decizi, se gândi. Te duci sau nu te duci. 1 sau 0, ca un cod binar. Dar cu cât încerca mai mult să simplifice, cu atât i se părea că se zăpăceşte.”

14)  “Pe deasupra capetelor lor plutea un balon gigantic umplut cu lucruri care trebuiau spuse şi amândoi încercau să-l ignore privind în jos.”

15)  “Era ciudat să le vadă acolo, încă în viaţă, cu micul lor fragment de trecut comun care, dintr-o dată, nu mai însemna nimic.”

16)  “Prefera ca fiecare lucru să pară la locul lui chiar şi când nu era.”

17)  “Te poţi îmbolnăvi şi dintr-o amintire.”

18)  “Iubirea celui pe care nu-l iubim se depune la suprafaţă şi de acolo se risipeşte imediat.”

19)  “Pentru că ea şi Mattia erau uniţi de un fir elastic şi invizibil, îngropat sub o mulţime de lucruri neimportante, un fir care putea să existe numai între doi oameni ca ei: doi oameni care-şi recunoscuseră propria singurătate unul în celălalt.”

20)  “Apoi tatăl lui deschise şi, înainte să poată spune ceva, îşi zâmbiră, fiecare contemplând schimbările lăsate de timp.”

21)  “Mattia se gândi că numai asta rămânea, că toată afecţiunea părinţilor se descompunea în mici griji, în aceleaşi preocupări pe care ai lui le înşirau la telefon în fiecare miercuri: mâncarea, căldura şi frigul, oboseala, uneori banii. Tot restul zăcea cufundat în profunzimi de neatins, într-o masă pietrificată de discuţii niciodată avute, de scuze ce trebuiau cerute şi primite şi de amintiri ce trebuiau corectate, care vor rămâne la fel.”

22)  “Lumea îşi lua ce voia, se agăţa de coincidenţe, puţine cum erau şi construia o existenţă.”

23)  “Rămase indiferent şi tăcut, aşteptând să fie prea târziu.”

Titlu românesc: Singurătatea numerelor prime
Titlu original:  La solitudine dei numeri primi
Autor:  Paolo Giordano
Editura românească:  Rao
Număr de pagini: 344
Traducător: Cerasela Barbone
Nota: 9