Predestinare de P.C. & Kristin Cast

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Mama nu mai e pe această lume. Nu e acasă, așteptându-mă în prag și făcându-și de treabă prin bucătărie. Nu pot să mai trec pe la ea și să o enervez, și să-mi țină după aceea prelegeri că nu sunt o fiică bună. Era un sentiment ciudat să nu ai mamă.”

Ultimul roman apărut din seria Casa Nopții a autoarelor P.C Cast și Kristin Cast, Predestinare, este un binecunoscut amestec de iubire, curaj, aventura și magie care ne poartă mai departe în povestea novicilor vampiri.

În lumea lui Zoey au loc ca de obicei întâmplări tragice, uluitoare. Ea cunoaște durerea adâncă pe care i-o provoacă pierderea mamei ei. Deși nu erau foarte apropiate, zeița îi arată că a ajuns cu bine la ea și că o iubește. Totuși, ceea ce nu-i dă pace este modul în care a murit, mai exact cum a fost ucisă. Astfel, ea apelează la ajutorul lui Thanatos, care îi propune să facă o vrajă care să dezvăluie modul în care a murit Linda.

“Durerea lui Zoey îl atrăgea și, în timp ce stătea în umbra care o înconjura și o privea plângând, emoția ei îl inunda, se aduna și se inmagazina într-un colțișor, tăcut, ascuns din adâncul spiritului lui. În timp ce Aurox absorbea tristețea și vinovăția lui Zoey, singurătatea și disperarea ei, ceva se trezi în el drept răspuns.”

În același timp, un nou personaj neobișnuit își face apariția, Aurox. El este noul slujitor al lui Neferet daruit de taurul alb. Însă nu este perfect deoarece înăuntrul baiatului care se transformă în taur este spiritual lui Heath. De aceea Zoey simte o legătură specială cu el, dar nu știe din ce motiv. Sfârșitul este în parte fericit, pentru că Zoey află adevărul, dar și tragic.

“Frica poate fi benefică dacă este temperată de bun-simț și de curaj.”

Sper că v-a plăcut și aștept părerea voastră!

Titlu românesc: Predestinare
Titlu original:  Destined
Autor:  P.C. & Kristin Cast
Editura românească:  Litera
Număr de pagini: 367

Omul în căutarea sensului vieţii de Viktor E. Frankl

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să suporte aproape orice”Nietzche

Această carte este printre puţinele cărţi pe care nu le descopăr eu, ci îmi sunt recomandate. Cu o temă în psihologie şi dezvoltare personală, domenii care au ajuns să mă preocupe în mod deosebit în ultima vreme, am zis că nu am cum să o ratez. Plus că titlul sună tentant şi chiar te face curios în legătură cu marea enigmă a sensului vieţii.

După ce am terminat-o, acum pot să afirm că, aş reciti oricând cu drag romanul “Omul în căutarea sensului vieţii”. Nu doar pentru că este nu ştiu ce carte extraordinară, deşi este, dar mai presus pentru mesajul pe care aceasta ni-l transmite, acela că orice lucru în această viaţă are sens şi că viaţa noastră are sens, noi avem sens. De fiecare dată când mă deznădăjduiesc, aş citi acest roman ca să-mi amintesc de acel SENS pe care de multe ori îl îngropăm sub griji şi probleme ale vieţii. De fiecare dată când văd suferinţa mea prea mare, să-mi reamintesc de clipele de coşmar pe care le-a trăit acest autor în lagăr, de tăria pe care a avut-o şi de faptul că a avut curajul să se ridice deasupra situaţiei sale nefericite şi a sperat.

“Sunt şi lucruri care trebuie să te facă să-ţi pierzi minţile, ca să nu mai ai nimic de pierdut.”

“Omul în căutarea sensului vieţii” este o carte pe care aş recomanda-o tuturor indiferent de vârstă pentru că pur şi simplu îţi deschide sufletul şi te pune pe gânduri la adevăratele întrebări ale vieţii, multe dintre ele având şi o tentă filozofică.

“Adevărul că dragostea este ultimul şi cel mai înalt ţel la care omul poate să aspire. Atunci am înţeles sensul celei mai mari taine pe care poezia, gândirea şi credinţa umană trebuie să ne-o împărtăşească: izbăvirea omului este prin dragoste şi în dragoste. Am înţeles că omul căruia nu i-a mai rămas nimic în lumea aceasta poate totuşi să cunoască fericirea, chiar şi dacă numai pentru o clipă, contemplând persoana iubită.”

Totodată, cartea vine şi cu un concept foarte interesant şi anume logoterapia în care “pacientul este confruntat cu sensul vieţii şi reorientat către acesta”.

Cartea este absolut superbă, plină de idei extraordinare şi cu mici povestiri de viaţă ale căror morală te fascinează. Nici nu aş şti cum să vă conving mai bine să o lecturaţi, dar presupun că dacă nu o veţi alege acum, vă va găsi aceasta mai târziu pe voi.

Cred cu tărie că este cartea din care mi-am notat cele mai multe citate de până acum, aproape fiecare pagină având câte vreo propoziţie/frază remarcabilă pe care nu vroiam să o uit sau să trec peste ea în mod obişnuit.

Închei prin următorul citat plin de semnificaţie: Căci lumea se găseşte într-o stare rea, dar aceasta va deveni încă şi mai rea dacă fiecare dintre noi nu va da tot ce poate mai bun.

Titlu românesc: Omul în căutarea sensului vieţii 
Titlu original:  Man’s Search For Meaning
Autor:  Viktor E. Frankl
Editura românească:  Meteor Press
Număr de pagini: 170
Nota: 10

Bunheads

Bunheads is a wonderful series that we are very proud to have aired. The series had amazing storytelling, the most talented cast and a passionate and loyal fan base. Recognizing all of this, we took extra time to try and find ways to bring the series back for another season, but in the end it simply wasn’t possible.  We wish the cast and crew the best in their future endeavors,” stated an ABC Family spokesperson.

Deși nu mi-am dat seama până acum, îmi va fi dor de Bunheads. Îmi va fi dor de toate momentele amuzante dintre Sasha, Boo, Ginny, Melanie și îndrumătoarele lor, Fanny și Michelle, îmi va fi dor de dansurile lor pline de culoare și de problemele lor zilnice. Ceea ce m-a determinat să urmăresc în continuare acest serial a fost faptul că, spre deosebire de alte seriale, acesta înfățișează niște persoane normale, cu defecte și calități, care au probleme, dar care trec peste ele cu zâmbetul pe buze și își găsesc în cele din urmă fericirea. Episoadele îmbină foarte bine drama și momentele comice, glumele fiind de bun gust, uneori atât de bun că nici nu le înțelegi cu adevărat!

18 episoade frumoase, pline de viață! Mai mult de atât nu pot să vă zic, decât să urmăriți cu ochii voștri și să simțiți cu inimile voastre!

Continue reading

Singurătatea numerelor prime de Paolo Giordano

“Poveştile celor doi tineri, Alice şi Mattia, eroii acestei cărţi, se intersectează din perioada adolescenţei. După întâmplările traumatizante care au avut loc în copilăria lor, destinele le sunt definite de capacitatea alterată a fiecăruia de a se integra într-un circuit firesc al lumii. Constrângerea de a trăi cu imperfecţiunea fizică dobândită în urma unui accident la schi de către unul şi cu sentimentul de vinovăţie pentru abandonul surorii retardate de către celălalt sunt fundamentele pe care scriitorul conturează alternativ, şi apoi intersectat, dramele sufleteşti ale celor doi protagonişti care duc la revoltă, dorinţa de a compensa defectul fizic, autoizolare şi autodistrugere, amândoi reuşind, în ciuda distanţării faţă de lume, să trăiască având curajul de a face tot ce crede că-i place, sau ce ştie cel mai bine. Este o carte despre singurătate, experimentată profund, care, în loc să netezească drumul spre iubire, prin recunoaşterea sinelui în celălalt, îl face aproape imposibil de finalizat. Emoţionantă şi provocatoare la nivelul condiţiei umane, naraţiunea conduce spre un final care nu are în vedere bucuria, poate prea facilă, a iubirii salvatoare, ci pe cea a regăsirii de sine, menită să restabilească echilibrul precar dintre întâmplare şi alegere.” – Sinopsis

“Alegerile se fac în câteva secunde şi consecinţele se plătesc în restul timpului rămas.”

“Singurătatea numerelor prime” este o carte despre alegeri. Totul se bazează pe alegeri, bune sau rele, care ajung să ne definească viaţa.

Romanul de faţă pot să spun că m-a întristat deoarece prezintă în mare parte viaţa a două fiinţe umane din perspectiva unor alegeri luate greşit, uneori cu voia lor, alteori chiar fără voia lor. Şi astfel, ne este înfăţişată o variantă mai sumbră a lucrurilor, aceea a singurătăţii prin înstrăinare faţă de cei din jur.

Mattia şi Alice sunt personajele care dau viaţă acestei cărţi, doi adolescenţi care au avut în trecutul lor întâmplări traumatizante care le-au schimbat complet cursul vieţii. Cartea ne prezintă vieţile acestor doi protagonişti încă din copilărie pentru a lua la cunoştinţă, ca cititori, acele întâmplări şi pentru a înţelege transformarea suferită de amândoi din pricina acestora, iar apoi pentru a urmări efectul produs vieţii lor – în liceu ca adolescenţi şi ulterior ca oameni în societate.

DSCN3272

Întreaga carte se desfăşoară pe o durată de aproximativ 24 de ani, timp în care vieţile lor se întrepătrund, dar au şi traiectorii divergente.

Tristeţea cărţii nu se referă la faptul că autorul a scris-o dintr-o latură negativă a vieţii, ci din contră dramatismul acesteia este de un realism izbitor.

Cartea este ca o bulă de oportunităţi ratate, de cuvinte nespuse, de sentimente neexprimate şi momente care ar fi trebuit să aibă loc, dar nu au mai avut datorită ezitării. Tocmai de aceea, cartea te îndeamnă să reflectezi mai mult înainte de a lua o decizie, mai ales una de mari proporţii, dar nici subestimarea alteia care poate avea repercursiuni nebănuite.

La începutul recenziei am lăsat sinopsis-ul cărţii, deşi nu obişnuiesc să fac acest lucru, fiindcă mi s-a părut că înglobează perfect chintesenţa romanului, aceea a regăsirii de sine mai presus decât iubirea salvatoare.

Acest lucru mi s-a părut şi încă mi se pare nu foarte uşor de digerat, exprimând faptul că până şi iubirea are limitele ei în vindecarea unei fiinţe care s-a pierdut pe sine.

Ceea ce m-a deranjat totuşi la această cartea este sfârşitul. Dacă ar fi să-l descriu într-un singur cuvânt, acela ar fi frustrant. SPOILER! Mi-aş fi dorit să aflu dacă Michela era într-adevăr în viaţă şi aceasta a fost chiar o speranţă care mi-a fost spulberată când am atins ultima pagină a romanului plus o încheiere concretă a firelor narative care au fost cam lăsate în aer. M-am simţit exact ca la un serial care este anulat, lucru care nu mi s-a mai întâmplat niciodată la o carte.

Lăsând acest aspect la o parte, vă recomand cu căldură această lectură profundă, tristă, dar realistă.

*

O copertă din străinătate care o ador!

Citate:

1)      “Sentimentul de vină, în schimb, acela cădea peste el de sus, ca un duş cu apă murdară. I se strecura pe sub piele şi se ducea să se cuibărească printre viscere, făcând să putrezească totul încet, ca infiltraţiile care macină zidurile caselor vechi.”

2)      “Detesta când acţiunile ei trebuiau să pară atât de iremediabile, de definitive.”

3)      “Ochii lui erau blânzi şi suferinzi. Ca şi prima oară, vru să conducă acei ochi spre ea, să-I prindă capul între mâini şi să-I spună că e totul în regulă.”

4)      “Tăcerea deveni aproape intolerabilă pentru amândoi. Spaţiul gol dintre feţele lor era ca un clocot de aşteptare şi jenă.”

5)      “- Dar de mine îţi place? se avântă Alice.

Voicea îi ieşi puţin stridentă şi chipul îi fu inundat de căldură.

-         Nu ştiu, răspunse în grabă Mattia, privind în pământ.

-         Şi de ce?

-         Nu ştiu, insistă. Nu m-am gândit.

-         Doar nu e nevoie să te gândeşti.

-         Eu dacă nu mă gândesc, nu reuşesc să înţeleg nimic.”

6)      “Toţi ceilalţi îşi dădură seama primii de ceea ce Alice şi Mattia aveau să înţeleagă numai după mulţi ani de atunci. Intrară în cameră ţinându-se de mână. Nu zâmbeau, iar privirile lor urmăreau traiectorii divergente, dar era ca şi cum corpurile lor curgeau neîntrerupt unul în celălalt, prin braţele şi degetele împreunate.”

7)      “Anii de liceu fuseseră ca o rană deschisă, care pentru Mattia şi Alice păruse atât de adâncă, încât credeau că nu se poate cicatriza niciodată. Trecuseră prin ei ţinându-şi respiraţia, el refuzând lumea, iar ea simţindu-se refuzată de lume şi îşi dăduseră seama că nu era, în fond, o mare diferenţă.”

8)      “Îşi clădiseră o prietenie defectuoasă şi nesimetrică, făcută din lungi absenţe şi multă tăcere, un spaţiu gol şi curat în care amândoi se puteau întoarce să respire când pereţii şcolii se strângeau prea mult ca să mai poată suporta senzaţia de sufocare.”

9)      “Ceva se stinse în el, ca un ultim tăciune rămas aprins prea mult timp sub cenuşă.”

10)  “Se gândea că şi cu fotografia era la fel, că acum ea captura timpul şi îl fixa pe celuloid, prinzându-l la jumătatea saltului său spre clipa următoare.”

11)  “Alice se lăsa transportată de siguranţa lui, căreia i se abandona puţin câte puţin, la fel cum se abandona susţinerii apei când, în copilărie, făcea pluta în piscină.”

12)  “Trăia lenta şi invizibila întrepătrundere a universurilor lor, ca doi aştri care gravitează în jurul unui ax comun, pe orbite tot mai strânse, al căror destin limpede e acela de a se uni într-un punct oarecare al spaţiului şi al timpului.”

13)  “Trebuie doar să decizi, se gândi. Te duci sau nu te duci. 1 sau 0, ca un cod binar. Dar cu cât încerca mai mult să simplifice, cu atât i se părea că se zăpăceşte.”

14)  “Pe deasupra capetelor lor plutea un balon gigantic umplut cu lucruri care trebuiau spuse şi amândoi încercau să-l ignore privind în jos.”

15)  “Era ciudat să le vadă acolo, încă în viaţă, cu micul lor fragment de trecut comun care, dintr-o dată, nu mai însemna nimic.”

16)  “Prefera ca fiecare lucru să pară la locul lui chiar şi când nu era.”

17)  “Te poţi îmbolnăvi şi dintr-o amintire.”

18)  “Iubirea celui pe care nu-l iubim se depune la suprafaţă şi de acolo se risipeşte imediat.”

19)  “Pentru că ea şi Mattia erau uniţi de un fir elastic şi invizibil, îngropat sub o mulţime de lucruri neimportante, un fir care putea să existe numai între doi oameni ca ei: doi oameni care-şi recunoscuseră propria singurătate unul în celălalt.”

20)  “Apoi tatăl lui deschise şi, înainte să poată spune ceva, îşi zâmbiră, fiecare contemplând schimbările lăsate de timp.”

21)  “Mattia se gândi că numai asta rămânea, că toată afecţiunea părinţilor se descompunea în mici griji, în aceleaşi preocupări pe care ai lui le înşirau la telefon în fiecare miercuri: mâncarea, căldura şi frigul, oboseala, uneori banii. Tot restul zăcea cufundat în profunzimi de neatins, într-o masă pietrificată de discuţii niciodată avute, de scuze ce trebuiau cerute şi primite şi de amintiri ce trebuiau corectate, care vor rămâne la fel.”

22)  “Lumea îşi lua ce voia, se agăţa de coincidenţe, puţine cum erau şi construia o existenţă.”

23)  “Rămase indiferent şi tăcut, aşteptând să fie prea târziu.”

Titlu românesc: Singurătatea numerelor prime
Titlu original:  La solitudine dei numeri primi
Autor:  Paolo Giordano
Editura românească:  Rao
Număr de pagini: 344
Traducător: Cerasela Barbone
Nota: 9

Jocul cu mărgele de sticlă de Hermann Hesse

 Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Fiecare dintre noi nu e decât un om, o experienţă, o fiinţă aflată în drum spre ceva. Dar trebuie să se afle în drum spre desăvârşire, să năzuiască spre centru, nu spre periferie. Ţine minte: poţi fi logician sau gramatic pur şi totuşi plin de fantezie şi cu dragoste de muzică. Poţi fi muzician sau jucător cu mărgele de sticlă şi totuşi plin de devotament faţă de norme şi ordine. Omul la care ne gândim şi pe care-l dorim, pe care ni-l propunem ca model ar putea să-şi schimbe în fiecare zi ştiinţa sau arta cu oricare alta, ar face să strălucească în jocul cu mărgele de sticlă logica cea mai limpede şi în gramatică fantezia cea mai creatoare. Aşa ar trebui să fim, ar trebui ca în fiecare ceas să putem fi puşi în alt post, fără să ne împotrivim şi fără să cădem în derută.”

Încă de când mi-am propus să citesc această carte, Jocul cu mărgele de sticlă, am știut că stau față în față cu o provocare. Orice capodoperă te pune la o încercare grea: trebuie să o interpretezi corect, mai ales având la dispoziție alte zeci de interpretări ale unor critici și oameni cu experiență, dar mai ales să o lași să-ți schimbe puțin mentalitatea.

Despre cartea lui Hermann Hesse pot să spun că a fost un chin, dar la final a meritat. Aflasem că e o lectură care te solicită, atât prin faptul că e destul de lungă, aproximativ 600 de pagini, dar și din cauza stilului greoi al autorului, analiză, substrat filozofic și foarte puțin dialog. Ca subiect principal avem maturizarea fascinantă a lui Joseph Knecht din copilărie până la atingerea rangului suprem de Maestru al Jocului în provincia Castalia. Imaginația lui Hesse sparge orice bariere atunci când își închipuie un viitor în care elita intelectuală se pregăteşte în provincii situate la periferia lumii, în şcoli perfecte în care lipsa de resurse sau tentațiile materiale nu stau în calea dezvoltării înfloritoare a geniilor.

O carte care cu siguranță ar putea deveni un subiect școlar deosebit de interesant, v-o recomand!

“Lucrurile frumoase și foarte frumoase sunt și ele trecătoare, din clipa când au devenit istorice și au căpătat chip concret pe pământ.”

Titlu românesc: Jocul cu mărgele de sticlă
Titlu original:  Das Glasperlenspiel
Autor:  Hermann Hesse
Editura românească:  Rao
Număr de pagini: 620
Traducător: Ion Roman

Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman

Recenzia cărţii este sponsorizată de librăria online Libris, unde mai puteţi găsi o mulţime de alte cărţi online, precum şi pe cea de faţă pe care o puteţi comanda cu un click aici.

“Oceanul de la capătul aleii” este o carte care mi-a produs un mare dor de copilărie şi care mi-a oferit şi o mare revelaţie, aceea că nu încetăm niciodată să fim copii şi că, copilăria este eternă. “Nici adulţii nu arată ca nişte adulţi pe dinăuntru. Pe dinafară, sunt mari şi nepăsători şi întotdeauna ştiu ce fac. Pe dinăuntru arată la fel ca întotdeauna, la fel cum arătau când erau de vârsta ta. Adevărul este că nu există adulţi. Nici măcar unul în întreaga lume. “ Probabil că şi de acest lucru ţine fericirea condiţiei umane, de bucuria de a fi copil, de a te simţi mereu împlinit chiar şi de cele mai mici lucruri. “Nu mi-e dor de copilîrie, ci de felul în care îmi făceau plăcere lucrurile mărunte, chiar dacă lucrurile importante se prăbuşeau. Nu puteam controla lumea în care trăiam, nu puteam părăsi oamenii sau momentele care mă făceau să sufăr, dar mă bucuram de lucrurile care mă făceau fericit. ” Continue reading

Picture Day

Adolescenta rebelă, care își repetă ultimul an de liceu.

Băiatul timid, a cărui dădacă obișnuia să fie fata rebelă.

Și cântărețul matur.

După ce pică la mate și la educație fizică, Claire este nevoită să repete anul și să suporte în fiecare zi poreclele și vorbele răutăcioase ale colegelor. Singurul care îi este prieten este Henry, în primul an de liceu, cel de care avea grijă când era mic. Ea îl ajută să treacă cu bine de anii de liceu prin sfaturi despre cum să arate și ce le place fetelor, care îl scot pe Henry din zona lui sigură. Însă, Claire cunoaște un cântăreț mult mai în vârstă decât ea, cu care își petrece timpul. Având acasă o mamă de care mai mult ea trebuie să aibă grijă și cu problemele de la școală, Claire se confruntă cu două posibilități: să ramână adolescentă sau să devină adult.

picture day

Deși nu este un film extraordinar, cu multe momente previzibile, mi-a plăcut la nebunie realismul și modul direct în care se pune problema. Claire se descurcă cu brio în alegerea a ceea ce este mai bun pentru ea. Îmi place că nimeni nu pretinde că este ceva ce nu e, fiecare își exprimă dorințele, opinia și nu le este frică de ce zic ceilalți.

Vă recomand aceste 93 de minute de film, în care să mai uitați de problemele voastre! :)